KorAP: Find »[drukola/base=respira & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...311 312 313 ...415 >

10,353 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

ochii perfect machiați, părul legat, dar nu era atentă, se ducea la w.c. și se întorcea cu o bucată din fustă în ciorapi. Mă apropiam și-i aranjam fusta, ca și cum ar fi fost o fetiță. Atunci îi simțeam trupul, îi respiram parfumul pielii. Erau momentele cele mai grele, cele în care aș fi vrut să iau o canistră de benzină și să aprind tot, mătura, patul, câinele. Un con de fum negru și gata. Speram să se revolte, îi priveam mâinile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
mirosit a școală, a coridoare închise, a iarbă din parc și a smog. Sâmbăta seara ai deseori mirosul localurilor pe care le frecventezi și al muzicii pe care ai ascultat-o. Mirosuri de ceea ce ți-a rămas în suflet. Am respirat mulțumirea ta și norii care te-au străbătut. Pentru că bucuria are un miros al ei, ca și tristețea. Italia m-a învățat să tac și să simt. Ea m-a învățat să miros. Să mă opresc, să închid ochii pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
ta și norii care te-au străbătut. Pentru că bucuria are un miros al ei, ca și tristețea. Italia m-a învățat să tac și să simt. Ea m-a învățat să miros. Să mă opresc, să închid ochii pentru a respira un miros. Unul singur, pierdut printre milioane altele; aștepți și vine să se formeze pentru tine: un fumuleț, un roi de musculițe. În toți anii aceștia am căutat-o olfactiv. De-ai ști de câte ori am urmărit un halou îndepărtat, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
de societate, sofisticat în construcție, dar vulgar în desfășurare. Am ieșit din joc. Am făcut în grabă numărul ei, a trebuit să mă opresc: nu-mi mai aduceam aminte ultimele cifre. M-am simțit copleșit de teamă. Am început să respir ținând receptorul pe piept până când numărul nu mi-a apărut clar în memorie. — Alo? N-am răspuns imediat. — Alo... Vocea îi era deja mai mică, căzuse cu câteva tonuri mai jos. În scurtul răstimp de așteptare a bănuit probabil că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
strânse. Ascult bătaia nebună a dinților pe care Italia nu reușeste s-o țină în frâu. Stau în fața ei, foarte aproape de ea. Impermeabilul ud leaorcă îmi apasă umerii, apa îmi pătrunde pe gât între pielea caldă și haine. Am alergat, respir cu gura deschisă, în timp ce ploaia mi se scurge pe față. Am un balon roșu în mână. Ce mică este, strânsă în corpul ei ud leoarcă, cu picioarele albe întinse pe trepte, într-o percehe de cizme scurte până la glezne, lucind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Iar eu sunt deja un fiu, tremur îngenuncheat pe trepte, în timp ce potopul cade peste noi. Îi înconjur cu brațele șoldurile slabe. N-am putut să-ți spun, n-am avut curajul... Ea s-a tras să scape de îmbrățișarea mea, respiră sacadat, continuă să mă alunge. Mă ridic, îi caut privirea. Acum mâna ei se desprinde de jos, se apropie de chipul meu și mă mângâie. Iar când mâna aceea, rece ca piatra pe care stătuse, se oprește pe obrazul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
grădiniță pentru copii. Pe coridor, deasupra ușilor închise, sunt atârnate cocarde din voal și funde roz sau albastre. Camera are un pat electric din metal aurit și o fereastră prin care se vede frunzișul grădinii. Elsa se sprijină de pat respirând cu greu. Ies în timp ce intră Kentu, o moașă de culoare, cu forme robuste și vesele, urmată de Bianca, care trebuie s-o consulte pe Elsa. Când intru din nou, Elsa privește cu ochi gelatinoși ecranul albastru al aparatului de monitorizare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
ei devin curajoase, ca de moașă de țară. Trebuie acționat în grabă. Trebuie ca Elsa să împingă și ea o face, ghidată de Bianca și de Kentu, care își ține mâinile pe pântecele în mișcare al Elsei și apasă hotărât. — Respiră adânc și după aceea împinge puternic, ca și cum ai fi constipată. Elsa are gâtul încordat, capul rigid și fața cianotică. Își privește burta încă plină, scrâșnește din dinți, strânge ochii și încearcă să împingă, dar este deja extenuată. — Nu pot, mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
pe umărul meu, căpșorul ei osos și fremătător, și a rămas așa privind strada împreună cu mine. Conduceam, iar din când în când era destul să mișc puțin maxilarul ca să-i ating urechea, ori altceva din ea, să o sărut. Ea respira calm, și încetul cu încetul o mare liniște a pus stăpânire pe noi. Timpul era puțin îngăduitor, fără mult soare și chiar cu valuri de ceață. Mașinile treceau una după alta. Uneori, câte un tir ieșea din coloana din dreapta semnalizând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
voi cumpăra ziare, lame de ras. Vinul băut în grabă stagna în corpul meu întins, îmi lipsea vocea Italiei, îmi lipsea trupul ei, simțeam că o doresc și mi-ar fi plăcut să fac dragoste. Ea dormea. Am stins lumina. Respira greu și zgomotos, ca un copil peste măsură de obosit sau ca un câine care visează. Dar vinul nu fusese bun, m-a făcut să-mi treacă repede extenuarea și acum eram din nou treaz și îmi simțeam gura încleiată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
unei fericiri pe care n-ar fi avut-o niciodată și pe care o căuta cu disperare pe perna aceea transpirată. Am încercat din nou să-i prind privirile, dar mâna mea transpirată nu reuși să-i țină bărbia. — Iubire... Respiră profund, pieptul i se ridică, apoi se lăsă și în respirația aceea întregul corp se cufunda, se abandona. Atunci mă privi, dar nu eram sigur că mă vede. Își mișcă buzele, șopti un ultim cuvânt. — Du-mă. Dar nu îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
fost un geamăt ușor, de ușurare. Așa a găsit drumul către cer, Angela. Nu te mișca. Mi-am văzut saliva picurând peste ea, îmi era plină gura. N-am abandonat-o nici cu privirile, nici cu răsuflarea. Am rămas să respir peste ea. Mă aplecam, eram foarte aproape și poate că speram să o salvez cu suflul meu. O apăsam cu chipul meu răvășit... Simțeam o forță ușoară desprinzându-se din ea, ca un abur care se înalță din apă. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
am fost iarăși cei dinainte. El cu gâtul țeapăn, eu, cu fruntea sprijinită de geam. Dar în interior, în sufletele noastre diferite și totuși apropiate, eram ca doi lupi care au alergat după o pradă și au pierdut-o și respiră obosiți în întunecimea desișului și le este încă foame. Când am sosit, afară era o căldură sufocantă. Satul, așezat pe un povârniș, în înălțime, ducea cu gândul la craterul stins al unui vulcan. Casele de un ocru-deschis cățărându-se îngrămădite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

văzuseră în liniște și de aproape și când își vorbiseră, departe de a-l îndurera, îl înflăcăra și mai mult și-l însuflețea. Lumea i se părea mai mare, aerul mai pur și cerul mai albastru. Era ca și cum ar fi respirat pentru prima oară. În străfundul urechilor îi răsuna vorba mamei sale: „Însoară-te!“ Aproape toate femeile care-i ieșeau în drum pe stradă i se păreau bine făcute, multe foarte frumoase și niciuna urâtă. S-ar fi zis că lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
se simțea alt om, de parcă vizita aceea și revelația prilejuită de ea cum că Eugenia era o femeie puternică - din ochii ei țâșnea forța - i-ar fi răscolit rărunchii sufletului, destupând acolo un izvor până atunci ascuns. Pășea mai energic, respira mai liber. „Acum am un obiectiv, un scop în viață - își zicea el -, și anume să o cuceresc pe fata asta sau să mă cucerească ea pe mine. Ceea ce e totuna. În dragoste e totuna să învingi sau să fii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
a mea. Când mă va vizita tristețea, mai ales noaptea; când voi simți, fără să știu de ce, că mă podidește plânsul, o, ce dulce va fi pesemne să-mi acopăr fața, gura, ochii, cu părul acela de aur și să respir aerul filtrat și înmiresmat de el! Dar...“ Se simți brusc ținut în loc. Fata cu panerul se oprise să stea de vorbă cu altă colegă. Augusto șovăi o clipă și zicându-și: „Ah, sunt atâtea femei frumoase de când am cunoscut-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
străzi rătăcind la întâmplare. Trecând pe lângă o biserică, San Martín, intră în ea, aproape fără a-și da seama ce face. Nu văzu la intrare decât luciul livid al unei candele ce ardea lângă altarul principal. I se părea că respiră întuneric, miros de bătrânețe, de tradiție parfumată în tămâie, de sălaș secular și, înaintând aproape pe bâjbâite, se duse să se-așeze pe-o bancă. Se lăsă mai degrabă să cadă decât se așeză pe ea. Se simțea ostenit, ostenit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
secular și, înaintând aproape pe bâjbâite, se duse să se-așeze pe-o bancă. Se lăsă mai degrabă să cadă decât se așeză pe ea. Se simțea ostenit, ostenit de moarte, de parcă toată întunecimea, toată senectutea aceea pe care le respira îl apăsau pe inimă. Dintr-o șoaptă ce părea să vină de departe, de foarte departe, se ridica din când în când o tuse înăbușită. Își aduse aminte de mama sa. Închise ochii și visă din nou casa aceea blândă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
om, cum îl numiți, în carne și oase, poate fi zămislită și poate fi ucisă; dar odată ucisă, nu mai poate, nu, nu mai poate fi resuscitată. A face un om muritor și carnal, din carne și oase, care să respire aer, e ușor, destul de ușor din nefericire...; a-l ucide pe un om muritor și carnal în carne și oase, care să respire aer, e ușor, foarte ușor, prea ușor din nefericire...; dar să fie readus la viață? A-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
mai poate fi resuscitată. A face un om muritor și carnal, din carne și oase, care să respire aer, e ușor, destul de ușor din nefericire...; a-l ucide pe un om muritor și carnal în carne și oase, care să respire aer, e ușor, foarte ușor, prea ușor din nefericire...; dar să fie readus la viață? A-l readuce la viață e imposibil! — Adevărat - i-am spus -, e imposibil! — Ei bine - mi-a răspuns -, exact la fel se întâmplă cu ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
înalt al pământului, pe pământul pur și plin de culori pure, așa cum l-a văzut Platon, pe care oameni-l numesc divin, în acel acoperământ terestru de unde cad pietrele prețioase, unde se găsesc oamenii puri și purificați, bând aer și respirând eter. Acolo sunt și câinii puri, cei ai Sfântului Hubert vânătorul, cel al Sfântului Domingo de Guzmán cu facla în bot, cel al Sfântului Roch, despre care un predicator, arătându-i imaginea, spunea: „Iată-l pe Sfântul Roch, cu cățelușul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350

de țigări pe care Harry îl lăsase pe scaunul din față. Ținând cartea cu o mână, am scos o țigară și am aprins bricheta. Nici măcar nu știam ce fac, până când am inhalat. Mirosul tatei mă învălui. Abia puteam să mai respir. Am deschis în grabă portiera ca să iau puțin aer. Cartea îmi căzu din poală pe asfalt. Anne se uita la mine de pe smoala neagră a parcării. Am luat-o de jos, am șters-o și am închis portiera. Ochii ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309

e, iar am Încălcat regulamentul? — Știi că mă deranjează! Problema ta, Effy. În dimineața asta, până și exercițiile În fața oglinzii Îl enervau și Îl oboseau. După un minut sau două se opri, zicându-și din nou că era un leneș. Respiră greu și adăugă ironic: — Problema ta, amice. Avea cincizeci și patru de ani și, din pricina vieții sale solitare, se obișnuise să vorbească uneori singur. I se părea un lucru firesc, ca și restul maniilor sale de burlac bătrân, de pildă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
vor sta aici, Își vor trăi viața În felul lor, de parcă tu și eu și noi toți n-am fi fost decât zăpada de anul trecut. O mână de praf risipită de vânt. Nici aici nu e destul aer ca să respiri În voie. E cam sufocant aici la tine. N-ai nevoie doar de un zugrav, ci de o Întreagă armată de meseriași. Trimite-mi mie factura. Apropo de cazaci, Efraim, ar fi bine să-i lași În pace. Ce știe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
polemist dur și subtil, iar tu Îl corectai, zicând că dacă e dur nu poate fi subtil. Și ieri, când a venit la tine, o dată sau de două ori și-a pierdut vocea, vocea lui plină, tenorală, de cantor, din cauză că respira greu. Adevărat, e un bătrân limbut, un dandy pisălog, un fustangiu, care pe lângă altele suferă de o orbire politică de dreapta cu totul enervantă, plină de autosuficiență. Și cu toate astea, În felul lui gălăgios, e un om generos și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]