8,411 matches
-
domnule... — Nu contează ce-a spus maiorul Petkovici. — Scuzați-mă, spuse o voce limpede și supărată din spatele lui Ninici. Sigur că da, domnule maior, zâmbi colonelul Hartep și se Înclină, dar sunt sigur că nu există motive să-ți ceri scuze. — Omul acesta este de pază la prizonieri. — Cred că ați capturat o groază. Felicitările mele. — Doi bărbați și o femeie. — În cazul acesta, Îmi imaginez că un lacăt bun, o santinelă, o baionetă, o pușcă și douăzeci de cartușe au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cei de față, o rup de fugă, care încotro, strigând, scuipându-și în sân; care, scuipau și ei, pe unde puteau, continuând să fugă, speriați. Câțiva, doar, nu părăsiseră cortegiul. Cei care cunoșteau farsa jucată, de către Hilarie Cârmuz. Cerându-și scuze, sculatul din morți se îndreptă din șale, și, cu glas răsunător, cuvântă: de data asta v-am făcut-o. Mă veți recunoaște, de aici încolo, ca pe un autentic om de litere, din zonă. Nu mă veți mai deposeda de ce
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
sa, atât de onești oameni, au greșit. Iată. Dânsa, și-a dat demisia, din toate funcțiile avute în guvern, și de la fundație. Gata! Cu ea, s-a terminat. La fel și cu el. A demesionat. și-și mai și cere scuze, public și oficial, pentru tot ce s-a întâmplat. Iar șeful statului urmează să precizeze ce va face cu ministrul muncii. Stați, că, iată, sună telefonul. Da, da, ascult, a răspuns primul ministru, la telefon. Da. Eu sunt. Aud bine
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
cu desene. Majoritatea celor de față nu-și puteau crede ochilor, iar chipul lui Roonuí-Roonuí se umbri, în timp ce buzele lui Hiro Tavaeárii schițau un zâmbet. Văd că aveai dreptate, spuse el, clătinând de mai multe ori din cap. Îți cer scuze pentru atitudinea mea de ieri. Acesta e omul pe care l-ai înfruntat? — Nu l-am înfruntat nici o clipă, recunoscu Tapú Tetuanúi, într-o adevărată demonstrație de sinceritate. Am fugit că un rac, dar am reușit să-l atrag în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
afirmă impasibila Anuanúa. De data aceasta, Tapú Tetuanúi se gândi de două ori, se consultă din priviri cu colegii lui și făcu apel la tot curajul de care dispunea, înainte să rostească cu voce sfioasa, de parcă și-ar fi cerut scuze: —Legea asta face parte din ansamblulde decrete care se referă la guvernarea insulei, dintre care al șaselea precizează că monarhia trebuie să fie ereditară. Făcu o scurtă pauză. Dar dacă nu accepți prima lege, înseamnă că n-o accepți nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de păr creț, la Rafalo. Rămase cugetând îndelung la bătălia care se apropia, conștient de faptul că nimic nu-i va putea salva pe yubani din momentul în care al treilea garimpeiro va sosi la Santa Marta. Poate că era scuza de care albii aveau nevoie ca să se năpustească asupra lor. Nu va mai fi o simplă invadare a unui teritoriu protejat prin Tratat. Acum exista un motiv. Ce rol îi va reveni în toată povestea asta? Ar trebui, oare, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
am văzut țac-pac și gata, am simțit o mare frustrare și am spus: Gata, puișor? Cam exagerat efortul pe care l-am făcut pentru... țac-pac. Și-a ieșit din minți și m-a pocnit. A doua zi și-a cerut scuze. Dacă ar fi încercat să corecteze impresia proastă pe care mi-a făcut-o ca mascul, aș fi acceptat... Păi, Roxana, duc eu la bun sfîrșit treaba începută, se oferă cineva. Mulțumesc. Îmi ajunge doar un ochi vînăt. A naibii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
lipsească nimic pentru a fi fericiți. Absolvise dreptul, ajunsese directorul unei secții importante la telefoane, scotea și o revistă, scria el Însuși versuri. Într-o zi s-a primit un denunț. După opt luni de detenție a fost eliberat cu scuzele de rigoare: Ne pare rău, dar ați fost victima unei erori judiciare. CÎnd m-am mai obișnuit cu Întunericul din cameră, am observat că era nebărbierit de multă vreme, avea buzele crăpate și Îngălbenite de tutunul ordinar al țigărilor naționale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
sînt existențe În care totul poate fi echivalent cu nimic, poate că și eu, În afară de un aparat de gîndire destul de ineficient, pe care, ce-i drept, nu mi l-am exploatat la maximum din varii motive ce țin de țveșnicele scuze - cauzele obiective) „rațiuni superioare“, nu am beneficiat de alte dotări care ar fi putut să mă facă competitivă măcar pe piața internă. Și atunci, la ce concursuri aș mai putea ridica pretenții de participare? La un distins concurs de bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
supărat cu ceva, am plecat. — Te-ai purtat oribil, ai jignit-o Îngrozitor. Ea ți-a Întins mîna și tu i-ai Întors spatele. — Ce să-ți spun?! Și acum ai vrea să mă duc după ea să-i cer scuze, nu? Lasă c-am s-o Împac eu cînd am să iau banii pe carte. Ce-ai zice să plătesc singur instalarea antenei pentru toată scara. — Grozavă idee! Parcă văd c-o să ni se pună o placă la intrare: La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
gestul tău mi se pare semnificativ, doar ca tip de exercițiu etic, de comportament filosofic, dacă vrei, Îmi scapă termenul exact - ca să Înțelegi mai bine, e ceea ce urmărea Zaharias Lichter cu cerșetoria lui deliberată... mai ales. că și el era... scuză-mă — Spune-mi, nu te-a revoltat niciodată nimic, nu ai simțit nici o nedreptate care să te facă să acționezi? Uite, mă obligi să susțin acum o teorie pe care o avansau ei. În timpuri de dictatură este nevoie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
doua cu un pîrlit de coreean și dacă nu făceam scandal și nu-i amenințam că plec imediat că astea nu sînt condiții pentru un artist și o să urle presa nici nu mă observau și după aia să te ții scuze și zîmbete și temenele de parcă erau toți oberchelneri și pînă la urmă mi-au dat și un premiu nu pentru că sînt bun pentru că sînt tare gogoși arta nu este o luptă de unul singur toți vîntură termenul ăsta fără noimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mai văzusem făcând asta. — Nu, am spus, apucând-o de încheieturi și ducându-i ușor mâinile înapoi în poală. E-n regulă. Nu ai nimic acolo. Nici nu mi-am dat seama ce făceam, zise ea, cu fața către mare. — Scuze. — Crezi că sunt nebună? — Clio, nu ești deloc nebună. Eu sunt nebunul, ți-amintești? Tu ești... ei bine, specială poate, dar nu nebună. Asta o făcu să zâmbească. — Tacă-ți gura, zise. Vrei să mă uit la gâtul tău? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
jumătate. Sub lampă, stând pe un scaun, se afla un bărbat care scria concentrat la un laptop. Când m-am apropiat, bărbatul ridică privirea, zâmbi, dădu jos laptopul de pe genunchi și se ridică să mă întâmpine. Ați ajuns, slavă Domnului. Scuze pentru toate... arătă cu mâna în jur. Speram să ne putem întâlni în foaier, dar raportul ăsta... se pare că termenele-limită tot termene-limită rămân. Bărbatul era cam de înălțimea mea, dar constituția sa era mult mai firavă. Avea în jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
același timp o binecuvântare și un blestem, întâlnești la tot pasul. Ajungi să le pierzi socoteala. Am schițat un zâmbet. — Păi, făcu Nimeni. Nu sunteți aici pentru a discuta despre tendințele mele antitehnologice, nu? Ar trebui să încep cerându-mi scuze pentru... — Nu, stați, am sărit, amintindu-mi în sfârșit de punga de plastic cu dictafoane care îmi atârna de încheietura mâinii. Creier prost și lent ce ești. Mai întâi trebuie să fac ceva important. Domnul Nimeni mă urmări cum pun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Nimeni nu răspunse imediat. — Eram cercetător, spuse el într-un târziu. Fizician. Tânăr, dinamic, îmi făceam un nume, toate alea. M-am uitat la el. — Să știți că asta nu înseamnă doar halate de laborator și mătreață. — Nu, am spus. Scuze. — Primisem un post la Universitatea din Londra. Era o treabă foarte importantă. Știți ce este Teoria Supercorzilor? Am încercat să gândesc. Ceva complicat care are legătură cu viața, universul, absolut totul? — Da, chiar așa, mai mult sau mai puțin. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
gândirii - pentru că adâncul albastru se află și acolo, înăuntru, înțelegeți? Și-i înghite. Lăsă ecoul cuvintelor sale să se stingă, cu mâinile tremurând și strângându-și genunchii. Cât mai e până să-mi iau pastilele? Ascultați, am spus, îmi cer scuze că întreb. Dacă e prea mult să discutăm despre toate astea... Cât mai e până să-mi iau pastilele alea afurisite? Șocat, am dus automat mâna la buzunar și am scos mobilul. — Șapte minute, am spus. N-am vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
se scurse pe lentila stângă a ochelarilor de soare și căzu. Am așteptat în tăcere. — Îmi pare rău, spuse el într-un sfârșit, continuând să-și privească mâinile. — E-n ordine. Nu e nevoie să vorbim despre asta. Îmi cer scuze că am întrebat. Nimeni ridică pricirea. Chipul lui asudat părea și mai scobit, pământiu, tras, decât în urmă cu câteva minute. Se uită țintă la mine, apoi deschise doar gura și - ca și când, în loc să poarte o discuție, ar fi recitat ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
treaba e aproape gata, mai trebuie doar să. Șșș, taci, o să te audă. Nimeni se întoarse din nou cu fața la mine. Ochelarii îi săltară pe obraji când gura i se lăți într-un rânjet uriaș, numai dinți maronii și gingii negru-purpurii. Scuze pentru asta, zise el. Apel în conferință. De la birou. Apelurile în conferință. Blestemul secolului XXI. Lichidul șiroia de pe el în bălți mici, maronii, în jurul picioarelor scaunului. Pleacă. Pleacă. Pleacă. Mi-am mutat greutatea pe vârfurile degetelor de la picioare, încet-încet, preluând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
am văzut. Am introdus-o în dictafonul cel nou, am apăsat pe PLAY și din difuzor se auzi înregistrarea familiară. Am zâmbit. — Hei. Fata se materializă dintr-un nor nebulos în ceva solid și clar. M-am frecat la ochi. — Scuze, am zis. Am ațipit. Stătea în pragul ușii de la baie, îmbrăcată într-unul dintre tricourile mele și-o pereche de pantaloni largi, cu cureaua legată într-un soi de nod. Își uscase părul negru uscase frecându-l cu prosopul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
înapoi în întuneric. — Și-o să includem în asta și micul dejun, prânzul și cina. — Bine. — Începând de-acum. — Bine. — Nu, serios. Începând de-acum. Am ridicat încet din sprâncene, scuturându-mă de toate gândurile acelea și revenind la lumea reală. — Scuze, ce spuneai? Haide, zise ea, sărind în picioare. Sunt moartă de foame. Tușa Ruth ne pregăti amândurora două mic-dejunuri englezești complete, cu cârnăcior și șuncă și ouă și fasole și pâine prăjită. Nu mi-am dat seama cât de foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
când Ruth ne spuse că Ian era acum în spălătoria din spatele bucătăriei, unde înfuleca și el cu bucurie un meniu englezesc complet. Și eu care crezusem că-și făcea griji pentru mine. I-am mulțumit femeii și mi-am cerut scuze în numele lui. — Nu vorbi prostii, nu e nici o problemă, zise ea, punând pe masă un ceainic și o carafă mică de lapte. În orice caz, voi vedeți-vă de masă. Se pare că ați avut o zi grea. — E simpatică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
plăceai mai mult când nu ascundeai nimic. — Dar nu ascund nimic, zise, ridicând ochii spre mine, iar profunzimea personalității ei mă lovi ca un ciocan. Și nu știi nimic despre mine. Gura mi se deschise singură pentru a rosti o scuză, dar am forțat-o să se închidă la loc. După câteva secunde, Scout se înmuie murmurând pentru numele lui Dumnezeu. Uite ce-i, am nevoie doar de-o noapte de odihnă. Nu putem să ne prefacem amândoi măcar pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
multe întrebări așteptându-și răspunsurile. Cum vrei, zise John. O să pleci de la noi mâine, atunci? M-am sprijinit de mașina de lângă a mea. — Mda, de unde știți? — Te-am văzut întorcându-te cu fata aia azi. Am simțit că mă crispez. — Scuze, probabil că trebuia să... John flutură mâna în semn de nu-ți face probleme. Sper că nu te deranjează c-o spun. Ești prins într-o luptă, nu-i așa, băiete? Urmă o clipă de tăcere. — Da, am spus simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mei, am șoptit prostețte când ea termină cu îmbrăcarea. Scout îmi zâmbi, legându-și șireturile bocancilor. N-ai întâlnit multe fete la viața ta, nu-i așa, Eric? Apoi se ridică și-și trase pe ea jacheta mare, de camuflaj. — Scuze, am spus, rușinat, revenindu-mi în simțiri, dându-mi seama că timpul trecuse puțin cam ciudat pentru mine și că strângeam încă inutil hainele făcute ghem la piept. — Hei, făcu ea și ridică din sprâncene. Am glumit. Te iau peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]