10,163 matches
-
spre copiii lor: „Ei, ei ne fac să îmbătrânim!“ A-ți vedea copilul crescând e, cred, lucrul cel mai dulce și mai teribil. Nu te însura, așadar, Augusto, nu te însura dacă vrei să te bucuri de iluzia unei tinereți veșnice. — Și ce să fac dacă n-o să mă-nsor? În ce fel o să-mi petrec timpul? — Ocupă-te de filozofie. — Și oare nu-i căsătoria cea mai bună, poate unica școală filozofică? — Nu, domnule, nu! Ce, n-ai văzut cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
naștere, prin educație, prin trup, prin spirit, prin limbă și chiar prin profesie și funcție; spaniol mai presus de orice și înainte de orice, și spaniolismul e religia mea, și cerul în care vreau să cred este o Spanie cerească și veșnică, și Dumnezeul meu este un Dumnezeu spaniol, cel al Domnului Nostru Don Quijote; un Dumnezeu care gândește în spaniolă și-n spaniolă a zis: Să se facă lumină, iar cuvântul lui a fost cuvânt spaniol...! — Și ce dacă? - m-a întrerupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Și de ce oare, ieșind din paginile cărții în care ar fi depozitată relatarea vieții mele fictive, sau mai curând din mințile acelora care o citesc - din ale voastre, cei care o citiți acum -, de ce să nu exist ca un suflet veșnic și veșnic îndurerat? De ce?“ Bietul de el nu se putea odihni. Sub ochi îi defilau întinderile pustii ale Castiliei, ba stejărișuri, ba păduri de pini, contempla crestele ninse ale munților și, privind îndărăt, în spate, învăluite în neguri, figurile însoțitorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
vis, în carne de conștiință. Și de-aceea vă spun, cititori ai Ceții mele, visători al lui Augusto Pérez al meu și-ai lumii lui, că asta e ceața, asta e rimanul, asta e legenda, asta e istoria, viața cea veșnică. Salamanca, februarie 1935 CUM SE FACE UN ROMAN Mihi quaestio factus sum. A. Augustini, Confessiones (Lib. X, c. 33, n. 50) Prefață Când scriu aceste rânduri, la finele lunii mai 1927, la aproape șaizeci și trei de ani, și aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
e efectiv o individualitate, care este și există, constă în a se hrăni din celelalte individualități și a li se oferi drept hrană. Pe acea consistență i se întemeiază existența și a-i rezista înseamnă a te desista de viața veșnică. Pot vedea acum și Cassou, și cititorul la ce jocuri dialectice atât de conceptiste - atât de spaniolești - mă duce procesul etimologic al lui ex-sistir, con-sistir, a rezista și a de-sista. Și mai lipsește a in-sista, despre care unii spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
acesta frontalier al pământului meu basc natal, o viață intimă de politică, devenită religie, și de religie devenită politică, un roman al eternității istorice. Uneori mă duc pe plaja de la Ondarraitz, ca să-mi scald copilăria eternă a spiritului în viziunea veșnicei copilării a mării care ne vorbește dinaintea istoriei sau mai bine zis de dedesubtul ea, din substanța ei divină, iar alteori, mergând în sus pe râul Bidasoa din vecinătate, trec pe lângă insulița a Fazanilor unde s-a pus la cale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
a căii - via, a istoriei care e drum. Via și patria, despre care vorbeau misticii scolastici, cu alte cuvinte: istorie și viziune dătătoare de fericire. Dar sunt ele oare lucruri diferite? Nu e drumul patrie? Și patria, cea cerească și veșnică de bună seamă, cea care nu e din lumea aceasta, împărăția lui Dumnezeu, pentru a cărei venire ne rugăm zilnic - cei ce ne rugăm -, acea patrie nu va continua oare să fie drum? Ci, în sfârșit, facă-se voia sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Potrivit teoriei sale, individul nu are intelect activ, nici posibil, ci numai dobândit. Intelectul este, cantitativ vorbind, unul singur și există ca substanță separată de indivizi. Tantal: rege mitologic al Frigiei sau Lidiei, osândit în Infern la foame și sete veșnică pentru vina (tradițiile diferă) de a fi dezvăluit secretele zeilor sau pentru a-și fi servit propriul fiu drept bucate la un ospăț dat zeilor. Pindar (c 522/518-c. 442 î. Hr.) se referă la el în Olimpice, I, 87 și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
miniștri (1906-1909 și 1917-1920). Contribuție importantă la victoria Aliaților în Primul Război Mondial. În versiunea Noului Testament dată de Pr. Alois Bulai și Pr. Anton Budău, Sapientia, Iași, 2002, versetul sună astfel: „De fapt, realitatea sa invizibilă sau puterea sa veșnică și dumnezeirea lui pot fi cunoscute cu mintea de la creația lumii, în făpturile lui“; în versiunea sinodală (ed. 1988): „Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înțelegându-se din făpturi, adică veșnica Lui putere și dumnezeire... “ Sf. Augustin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
realitatea sa invizibilă sau puterea sa veșnică și dumnezeirea lui pot fi cunoscute cu mintea de la creația lumii, în făpturile lui“; în versiunea sinodală (ed. 1988): „Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înțelegându-se din făpturi, adică veșnica Lui putere și dumnezeire... “ Sf. Augustin, Confesiuni, trad. de Gh. I. Șerban, Humanitas, București, p. 337. Hugo de la Sfântul Víctor (1100?-1141), teolog scolastic, filozof și mistic (supranumit „alter Augustinus“), conducător (din 1133) al Școlii de la mânăstirea pariziană Saint-Victor, autor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
tact, pe pereți și pe rafturi erau aliniate desene, ornamente și suvenire cu dedicații de la pacientele recunoscătoare. Acestea semnau dedicațiile doar cu numele mic sau cu inițiala numelui de familie, ca spre exemplu o farfurie din bronz de la Carmela L.: „Veșnică recunoștință echipei devotate și minunate“. Fima n-o uitase pe această Carmela, Întrucât după un timp aflase că se sinucisese. Deși i se păruse, la vremea aceea, deosebit de veselă și curajoasă, În stilul elitei luptătorilor de dinaintea creării statului. Primarul Ierusalimului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de fapt nici măcar nu ne deosebeai. Poate că problema ar trebui pusă astfel: Ești Îndrăgostit de mine, dar nu mă iubești. Fără Îndoială, ai să spui că e doar un joc de cuvinte. Un calambur, așa numești tu asta În veșnicele confruntări cu tatăl tău. Iar eu Îți spun că la tine să fii Îndrăgostit Înseamnă să vrei să te transformi Într-un copil. Să fii alăptat și să ți se schimbe scutecele. Și mai ales să nu treacă nici o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Arabice, și bineînțeles locuința sa neîngrijită și trupul lui care Îmbătrânea și chiar telefonul stricat nu erau toate decât forme diferite ale aceleiași ființe. Care a fost condamnată să se fărâmițeze În nenumărate Întruchipări imperfecte, efemere, cu toate că ea e perfectă, veșnică și unică. Numai Într-o asemenea dimineață de iarnă, cu acest voal nupțial de lumină transparentă, la care se referea probabil expresia aramaică străveche „strălucire divină“, numai atunci se Întoarce pe pământ și se arată ochilor tăi care știu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
la un munte învăluit în zăpezi și neguri. Tata le explica musafirilor noștri că pictorul era atât de sărac, încât i-a cumpărat tabloul mai mult de milă. Totuși, iubea pictura aceea și noi bănuiam că stânca și ghețarul, zăpada veșnică îi aminteau de vremea când și în ochii lui urca ceața, de vremea studenției sale, când încă mai făcea ascensiuni, dar și de vacanțele lui de vară. De cum ajungeam în valea unde se afla hotelul, tata devenea neliniștit, în timp ce conducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de mașini și de oțel. Ce-i drept, muntele, copacul și lacul rămăseseră mai aproape de percepția lui decât construcțiile, iar contemplația era în opinia lui cel mai minunat lucru de pe lume, chiar dacă uneori uita de ea. Dar acum, când întunericul veșnic cobora treptat peste ochii lui, nu se mai gândea la Sils și la sunetul orgii din catedrală, la lectura operelor filozofice și științifice. Certitudinea că nu mai trebuia să trăiască mult, că avea să scape în curând de toate incertitudinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
l-am părăsit pe Gary. Am privit-o întristată. —Of, Maria. Dar nu ți-a explicat de ce... Da, da, știu că a fost în întregime vina ta. Scuză-mă că m-am grăbit să trag concluziile greșite. Nu, a fost veșnica poveste cu lipsa lucrurilor pe care le avem în comun. Mi s-a părut o coincidență cam mare faptul că îți împărtășea toate pasiunile ciudate și antisociale. De fapt, ieșeam cu un Mark cu păr! Am zâmbit, simțind cum îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
nu știu pe care să-l prezint mai întâi. Pe fiecare dintre ele poartă câte un nas asiro-caldeean, câte o mustăcioară neagră, douăzeci de ochi rătăciți în zece feluri și zece buze inferioare, cu moțurile țuguiate și arse de o veșnică sete de vin. Luiza îl numește „frumosul meu Ruttolf”, și cred că are deplină dreptate. Nu e prea înalt, dar ochii lui de noapte profundă, coama îmbelșugată a părului negru cu ape albastre, și fruntea înaltă și croită ideal, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
eroic prin această lume, a făurit pentru înțelegătorii de frumusețe și adevăr, o frescă uriașă de poezie sonoră. Sărăcia, iubirea și moartea: iată materialul cu care acest vrăjitor suia pe scara cerului. Întreaga sa operă este străbătută de noțiunea celor veșnice, în ea palpită suflul eternității, cu rostul de a fi și de a trece. Amintirea întâlnirilor noastre mă va petrece până la capăt. Mă primea ca pe un frate. Parcă-l văd, fără haină și guler. Un buton de cilic îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de vedere al Înfățișării ar fi putut fi de-o vârstă și, În multe alte privințe Henry, cu barba lui stufoasă, cu Începutul de chelie și de burtă, părea mai mare În vârstă și mai matur. Du Maurier avea un veșnic aer tineresc, chiar și după ce părul Începuse să Îi Încărunțească, În timp ce Henry Își cultivase cât putuse mai devreme În viață o imagine de bărbat Între două vârste. În plan literar, Între cei doi se stabilise o relație aproape ca Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
săi față de oraș și, fără stimulentul companiei lor, probabil că nu ar fi rămas prea mult timp. Acum, trăia aceleași sentimente ambivalente față de Întoarcerea la Whitby. Era, fără Îndoială, un loc istoric și pitoresc, dar clima și topografia constituiau o veșnică problemă pentru vizitatori. Văzute de la distanță, de pe Înălțimile mlăștinoase, Într-o zi Însorită, clădirile Înghesuite, roșii și cafenii ale portului, ruinele scheletice grațioase ale catedralei de pe vârful Înverzit al dealului din vecinătate și brațele prelungi ale portului Întinzându-se peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
rezonabile: e de presupus că îmi plăcea de mine pentru că-mi permiteam să ignor persoana lui, din simplul motiv că exista, că stătea sau ședea printre mobilele din sufragerie în costum cu cravată și papuci de pâslă, pentru că el, cu veșnicul lighean de ceramică în dreptul veșnicului șorț de bucătărie, frământa neabătut coca pentru cozonaci, pentru că el era acela care rupea cu grijă ziare vechi transformându-le în hârtie igienică și pentru că, „declarat inapt“, nu a trebuit să plece pe front și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
îmi plăcea de mine pentru că-mi permiteam să ignor persoana lui, din simplul motiv că exista, că stătea sau ședea printre mobilele din sufragerie în costum cu cravată și papuci de pâslă, pentru că el, cu veșnicul lighean de ceramică în dreptul veșnicului șorț de bucătărie, frământa neabătut coca pentru cozonaci, pentru că el era acela care rupea cu grijă ziare vechi transformându-le în hârtie igienică și pentru că, „declarat inapt“, nu a trebuit să plece pe front și, din această cauză, nu aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
el nu vorbea, el striga, așa cum o făceau odinioară toți politicienii, nu numai Gauleiter-ul nazist Forster în Danzig, pe pajiște, în luna mai; și cu toate astea mi-au rămas, mie, social-democratului de mai târziu și neabătutului partizan al veșnicului „pe de o parte - pe de altă parte“, câteva cuvinte tunate pe care silueta ce părea mai degrabă fragilă le strigase fluturând în vânt o mânecă goală peste capetele a zeci de mii de oameni. După ani de închisoare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ști toate câte se întâmplă în numele tău!“, s-a transformat în citat. Iar atunci când ne făcea pe noi, studenții la Artă de la începutul anilor ‘50, să înțelegem că „problema centrală a artelor plastice este și rămâne omul și drama umană, veșnică“, apelul lui, oricât de patetic răsună el, se face auzit până în zilele bătrâneții mele. De aceea probabil îmi amintesc cu destulă precizie ce urmări a avut pentru mine această dispută care i-a scindat în partide diferite pe profesorii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
m-a obligat să imit și alte ființe fără suflet. Dar Bolta Cerească e mai pizmașă decât cel care tocmai a aflat că vecinii și-au cumpărat unul o cârjă de santal, iar altul, un ochi de marmură. Nu-i veșnică nici măcar clipa În care dăm gata un bob de mei; de aceea, fericirea noastră și-a văzut și ea sfârșitul cu ochii. A șaptea zi a lui octombrie ne-a hărăzit un mistuitor pojar, care a pus În primejdie Însăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]