8,935 matches
-
de recurență ale liricii acestui poet. Ștefan Amariței refuză, fără nicio îndoială, derizoriul în profitul esențialului: specificitatea imaginarului său provine, de altfel, tocmai din accesul constant la simbolistica și retorica vârstei de aur a poeziei, cea care se hrănea din vocația demiurgică, intenționând să refacă legătura directă, nemediată a omului cu divinul. Din această perspectivă, volumul său de debut (Plaja, Editura Cronica, Iași, 1996) constituie un avertisment. E adevărat că, la o lectură expeditivă, s-ar putea crede că opul conține
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de Ioan Constantinescu), Editura Institutul European, Iași, 1994 cititorul are oricum ocazia să verifice dacă entuziasmul acesta se verifică. Ceea ce observă mai întâi este faptul că, la fel de mult ca și pictura sa, poezia lui Petru Aruștei datorează foarte mult unei vocații a tragicului, ce transformă practic aproape fiecare frază în mediul perfect de emergență al unui expresionism autentic, de profunzime. În deplină consonanță cu pânzele artistului grafic, textele sunt expresiile explozive, autosuficiente, ale agonicului, ale torturii de a muri și a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
al/ acestei lumi/ unde probăm ritualul sălbatic de îmblânzire a spaimei/ și catharsisul și izbăvirea păcatului ce va să vină" (Evanghelia după Corbu). Cartea în sine se transformă totuși într-un fel de soliloc al acuzatorului, pe deplin convins de vocația sa de martir al literelor, al hieroglifelor (o idee mai veche a poetului), greu accesibile neinițiaților: "am rămas în casa mea neagră/ să urc mereu o Golgotă plină de cruci/ și foi de papirus/ să cântăresc armoniile lumii/ (istoria nu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
multe chipuri ți se arată/ până când viața cea vie va fi să intre în trupul Vieții" (Ani de piatră). Poezia Carmeliei Leonte lasă, așadar, impresia că trăirea imediată a unei întâmplări a ființei este instantaneu filtrată printr-un fel de vocație contemplativă. Aceasta îi permite și să desfășoare, în unele texte, o imagerie complicată, o serie de scheme și mecanisme amintind de scenografiile marilor tragedieni, revalorizați prin intermediul unei intertextualități vii. Produsele tipice ale tragicului grecesc, hybris și nemesis, spre exemplu, potențează
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cazul său, devenirea proprie prin delimitarea de influențele poetice considerate drept dominante. Prima secțiune a cărții, Țara bursucilor, publicată inițial în anii '70 în revista studențească "Alma Mater", conține de altfel o serie de texte în care, mai mult chiar decât vocația peisagistică a poetului (pe care ar sugera-o titlul), se face simțită necesitatea raportării la marile modele poetice. În sonuri variate (care merg de la atitudinea clasic-reverențioasă la cea mai ascuțită ironie postmodernă), Nicolae Manea reia și adaptează teme, motive și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cumva chiar singurul echilibru ce îi rămâne accesibil într-o lume a încălcării oricăror rigori sau a agresiunii generalizate. Referințe critice (selectiv): Cezar Ivănescu, în Veșnica împotrivire, 2004; Stelian Baboi, în "Cronica", nr. 4, aprilie 2004; Valentin Ciucă, Artă și vocație. Propilee estetice, 2008; Emanuela Ilie, în "Revista română", nr. 2, martie 2009; Marius Chelaru, în "Convorbiri literare", nr. 2, februarie 2010; Emanuela Ilie, în "Cronica", nr. 3, martie 2011; Marius Chelaru, în "Prefața" la A douăsprezecea dimensiune, 2011; Gheorghe Mustață
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de apel a operei sale pe teritoriul poietic delimitat exclusiv de maniera reducționistă ut pictura poesis. Ce-i drept, încă de la început, poeta însăși nu a părut a-și refuza capriciul asumării și afirmării! constante, uneori orgolioase, a dublei sale vocații. A se vedea titlurile și cea mai mare parte a textelor incluse în primele două volume, După vernisaj (Universitas XXI, Iași, 2001) și Acuarele vulnerabile (Universitas XXI, Iași, 2003), dar și titlurile de poeme din celelalte cărți: Ascult peisaje, Șevalet
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
din iașiotismul pițuitor". Cunoscătorii Iașului poetic de azi nu pot trece cu vederea, spre exemplu, aluziile pline de miez la această "succesiune plecând/ de la Zilieru/ și ajungând la contemporani,/ confruntați cu revizuirea/ lumii, Spiridonii/ Corbii, Lucianii" ori confratele cu dublă vocație "Doboș, doboșian vasilisc". Pe de altă parte, prin toată această sarabandă amețitoare de note de lectură critică, glose la propriile studii de istoria artei și ficțiuni ale biografiilor celebre, Mocanorfozele I și II reușesc să refacă, pe un model textual
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
îl delimitează "de plantă,/ animal, Dumnezeu și/ Arhitect". Reperul emblematic este, desigur, însuși eroul închis benevol în propriul atelier, acolo unde-și poate asuma în voie ambele înfățișări pe care în cazul său le ia "această diferență specifică". Căci dubla vocație este resimțită drept sursă de valorizări fertile, egal stimulatoare abia aici, în acest spațiu bine delimitat, unde "eu, sălbatecul mâzgâlitor/ de hârtie și pânze" își poate exorciza aproape toate soiurile de demoni. Oricât ar părea însă de puțin probabil, demonii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
peste olane,/ să facem pasiența din cărți și din palme / sus uitați de trecători,/ iubirile noastre sunt calme". În Paletă de amurg (Editura Junimea, Iași, 1991), poetul rămâne același devorator de fantasme erotice sau livrești, trecându-le însă printr-o vocație picturală neostoită. Cromatica și, în genere, întreaga recuzită poetică capătă, aici, expresive tușe avangardiste; un text emblematic este Versailles, pastel autumnal golit de orice urmă de suavitate sau ingenuitate: În parcul lung de-o zi cu bicicleta/ tuns zero ca
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
capabil să vadă în spațiu și timp, dar o asemenea omnisciență trebuie plătită cu o suferință pe măsură, după cum avertizează una dintre vocile din Demonul: Nu sunt cuvinte să dezvălui/ suferința de a vedea peste tot/ și-n timpurile toate". Vocația creatoare, căreia nu i se poate nicicând sustrage, așadar acest destin unic de pionier al exprimării sincere, "cu inima", are și un revers, marcându-l cu stigmatul singurătății. "Cu fiecare cuvânt spus/ mă simt mai sărac și mai singur", recunoaște
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
-i celui prăbușit reintegrarea în ritmurile eterne, în "firele prafului cosmic care o dată/ o singură dată fuseseră Eu" aceeași Șansă exclusă. În Missa solemnis, semnele acestei reintegrări în originar se înmulțesc vizibil, în așa fel încât, începând cu această carte, vocația orfică a lui Mihai Ursachi nu mai poate trece neobservată (Comentând unele dintre "armoniile profunde" ale acestei cărți, un alt reprezentant al grupului orfic, Dan Laurențiu, nota cu exactitate "Vocația orfică a poetului, de reintegrare prin strălucita extincție în regnurile
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
înmulțesc vizibil, în așa fel încât, începând cu această carte, vocația orfică a lui Mihai Ursachi nu mai poate trece neobservată (Comentând unele dintre "armoniile profunde" ale acestei cărți, un alt reprezentant al grupului orfic, Dan Laurențiu, nota cu exactitate "Vocația orfică a poetului, de reintegrare prin strălucita extincție în regnurile naturii, de restabilire a echilibrului cu universul, a celui care o clipă s-a rătăcit de el, contestându-l"). Din moment ce destinul protagoniștilor acestor istorii revelatorii concepute de poetul Mihai Ursachi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de permanență, istoricul nu va fi oare condus, la rîndul său, spre ocultarea sau înlăturarea acelor diferențieri ce țin de epocă, de loc, de împrejurare, altfel spus să ajungă în cele din urmă să trădeze ceea ce poate apărea esențial în vocația sa? Nu trebuie să considerăm drept antiistoric prin definiție un demers care tinde, explicit sau implicit, să reducă la atemporalitate faptele pe care și le propune să le studieze? Ce se poate spune despre o știință a trecutului care nu
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
prea des închis în formularea unei tematici abstracte, scutită de orice apreciere referitoare la circumstanță și loc. Aceste mari puseuri de efervescență onirică, care, în ultimele două secole, au marcat atît de frecvent mentalitățile politice, țin în mod cert de vocația istoricului de a le plasa în evoluția generală a unei societăți sau a unei civilizații. Lui îi revine misiunea să le pună în relație cu un fenomen sau altul, de ruptură sau de mutație, cu o criză sau alta, de
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
civilizației țărănești și nu a căpătat, până acum, o motivare literară mai pregnantă. Ce se impune înainte de orice e iluzia lui Ilie Moromete. Prezentând-o sub toate formele, P. se menține aproape peste tot în linia fină și înaltă a vocației sale epice. Sunt, în acest sens, câteva scene antologice. Cea care vine imediat în minte e aceea în care bătrânul țăran, udat până la piele de o ploaie repede și caldă de vară, sapă cu o hotărâre ce vine din adâncurile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
îndemnul inginerului Dan, se califică, devine electrician, ajută la ridicarea unui oraș nou și se pregătește, după o complicată poveste sentimentală, să se stabilească în mijlocul unei lumi venite de peste tot. Omul este sociabil, se împrietenește repede, are ceea ce se cheamă vocația adaptării, se pare că nimic nu o să îl împiedice să trăiască mulțumit în orașul unde el a pus prima piatră. Nimic nu anunță în el un Meursault, o victimă a complicității vieții și a istoriei. Nu e totuși așa, ceva
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
utopică derulare vrea să afle care este cea mai bună dintre existențe și în ce chip trebuie să trăiască omul pentru ca fratele să nu își omoare fratele, pentru ca ura și violența să nu triumfe în lume, împiedicând să se manifeste vocația spre fericire a omului. El încearcă puterea religiei, verifică efectele forței, ale înțelepciunii, se întreabă, apoi, dacă omul nu ar trebui readus în starea lui paradisiacă, adică la starea inocenței. Totul e însă zadarnic, pentru că în insula utopică unde Călin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
a mai avut timp. A scris, între timp, Viața ca o pradă, roman cu o formulă complexă: autoficțiune, portrete de scriitori cunoscuți, experiențe de lectură, reflecții morale, mici narațiuni ce pot fi citite independent. Tema prioritară este nașterea și criza vocației literare, temă care îl preocupă și pe Jean-Paul Sartre în Cuvintele. P. vorbește despre personajele din cărțile sale anterioare (Nilă, Ilie, Paraschiv, Gheorghe, „omul chemat” din Delirul, Megherel ș.a.) ca de niște indivizi cu o stare civilă precisă și reia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
Gide („operă ininteligibilă”). Acceptă, totuși, că jurnalul poate însoți opera „pe dedăsupt, luminând-o de aproape cu o lumină crudă”. Obsedantă la Marin Preda a fost și rămâne tentativa de a găsi și de a regăsi punctul de echilibru între vocația unui realism frust, neînduplecat în observarea aspectelor crude, de o cruzime inocentă (vocație ce s-a manifestat cu o violență triumfătoare în nuvelele de debut) și preocuparea dobândită, din ce în ce mai pronunțată și tinzând să acopere tot orizontul operei, pentru viața conștiinței
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
-o de aproape cu o lumină crudă”. Obsedantă la Marin Preda a fost și rămâne tentativa de a găsi și de a regăsi punctul de echilibru între vocația unui realism frust, neînduplecat în observarea aspectelor crude, de o cruzime inocentă (vocație ce s-a manifestat cu o violență triumfătoare în nuvelele de debut) și preocuparea dobândită, din ce în ce mai pronunțată și tinzând să acopere tot orizontul operei, pentru viața conștiinței morale: de a păstra, în condițiile unei literaturi acut deliberative, ceva din decizia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
Nichita Stănescu, Marin Preda - scriitor contemporan, ARG, 1973, 10; Andriescu, Disocieri, 251-260; George, Sfârșitul, I, 286-289, III, 240-249; Florin Mugur, Convorbiri cu Marin Preda, București, 1973; Petrescu, Scriitori, 94-97, 145-148; Raicu, Structuri, 150-156; Tudor, Pretexte, 112-131; Mihai Ungheanu, Marin Preda. Vocație și aspirație, București, 1973; Andriescu, Relief, 158-171; Iorgulescu, Rondul, 230-256; D. Micu, Periplu, București, 1974, 245-256; Dimisianu, Valori, 22-36; Paleologu, Simțul practic, 19-26; Simion, Scriitori, I (1974), 266-305; D. Micu, Un remarcabil roman politic, CNT, 1975, 11; Al. Andriescu, „Delirul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
accidental sau singular în acestea, considerată ca o copie mediocră, nesatisfăcătoare a lumii reale, minată de clișee și numeroase locuri comune, imposibil de controlat în planul compoziției supuse arbitrarului ca amploare și ordine de prezentare a elementelor sale, descrierea, cu vocația sa excesiv ornamentală, cu detestatul său defect de a perturba dinamica narativă, încetinind curgerea lină, implacabilă a evenimentelor, frustrînd curiozita-tea neastîmpărată a cititorului, nu pare să intereseze pe teoreticienii text-discursului. Pe la sfîrșitul anilor '70, în literatura de specialitate din Franța
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
înfăptuire în materie de traduceri este transpunerea de către Samuil Micu a Bibliei (1795), superioară celei apărute la București în 1688. În structura interioară a scrisului învățaților ardeleni, erudiția se aliază cu talentul literar. Scrierile istorice ale lui Micu dezvăluie o vocație de povestitor; aridul Șincai din Hronică... a scris, în latinește, o elegie, iar în românește, cea dintâi pastorală, conținând un dialog între ciobani; producțiunile lui Petru Maior, de la expunerile istorice la predici, cuceresc prin concretețea narației, prin detaliul savuros, uneori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289563_a_290892]
-
activitate, în care spontaneitatea și capacitatea sa creatoare se manifestă la maximum. Această convergență a puterilor omului spre anumite manifestări în direcția cărora el simte că se poate realiza pe sine, trăind sentimentul propriei afirmări, este ceea ce Narly înțelege prin vocație (20, p. 230). În sistemul său pedagogic, acest concept este unul fundamental; pe el este axată teoria educației personalității sub cel de-al doilea aspect al său profesiunea. Narly a încercat și o tipologie vocațională, arbitrară însă și cu totul
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]