9,824 matches
-
Atunci îi apăru în suflet Ilona și îndată simți o căldură binefăcătoare, ca și cum chipul ei i-ar fi umplut inima de o iubire vie, ca o lumină uriașă, în care se cuprindeau toți oamenii și toată lumea. Fericit, cu privirile strălucitoare, șopti în neștire: " Iubirea trăiește veșnic, fără început și fără sfârșit... Prin iubire cunoști pe Dumnezeu și te înalți până la ceruri..." Se scufundă câteva clipe într-o liniște adâncă peste care sufletul lui plutea lin și se legăna ca o frunză
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ar afla domnul căpitan, pe cât e de înverșunat, ar fi vai și amar de mine... Bologa stătea în același loc, înlemnit, cu fața aprinsă de o bucurie copleșitoare. Nu se mai simțea singur, și sufletul îi era înflăcărat de speranță. Șopti într-un extaz de rugăciune: ― Dumnezeu... 5 A doua zi, dis-de-dimineață, veni Klapka, nervos, agitat. Plutonierul stătu afară, cu santinela, lângă ușa închisă, cu ceasornicul în mână. ― N-avem decât cel mult o oră, începu Klapka repede, strîngîndu-i mâna puternic
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aproape furios, îl apucă de umăr și-l scutură, sîsîind: ― Trezește-te, omule!... Ești nebun? Nu-ți dai seama ce te așteaptă? ― Moartea, zise Apostol, privind iar în față, cu o umbră de surâs pe buze. ― Ștreangul, Bologa! Auzi?... Ștreangul! șopti căpitanul, roșind și uitîndu-se, fără să vrea, la gâtul lui strâns în gulerul înalt al tunicii. Numai un om nebun își vâră gâtul în laț, când viața îi surâde și-i făgăduiește... Ești dator să trăiești! continuă apoi, după o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Va veni pretorul... ajută-mă! Te implor!... Rămâi cu bine și Dumnezeu să-ți lumineze gîndurile!... Îi strânse amândouă mâinile, privindu-l lung în ochi, cu îndemn și căldură, ca un părinte pe un copil nesocotit. De la ușă îi mai șopti: ― Voință, Bologa! Plutonierul salută și, îndată ce coborî Klapka, se repezi în odăiță, se uită împrejur, cercetător, înfricoșat. Pretorul îi poruncise, de repetate ori, să fie cu ochii în patru ca nu cumva prizonierul să se sinucidă. Acuma tremura să nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
gând, stăpânitor și tulburător: " Acuma plutesc între viață și moarte, între cer și pământ, ca omul care și-a tăiat craca de sub picioare și așteaptă să cadă fără să știe barem unde va cădea..." 6 ― Bologa, te implor, ajută-mă! șopti Klapka, în cancelaria pretorului, transformată în sala de ședințe, înainte de-a începe dezbaterile. Apostol avea ochii mai adânciți în cap și roșii, încercuiți cu dungi vinete, și obrajii de o paloare străvezie, în care se desenau vinele albastre șterse
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fața, iar Apostol se cutremură și se simți îndată părăsit și singur ca într-o câmpie nemărginită, plină de mărăcini și buruieni otrăvitoare. Și totuși atunci i se stinseră toate îngrijorările și sufletul i se pătrunse de încredere mare. ― Dezertare? șopti privind cu ochii strălucitori crucea albă dinaintea președintelui. Apoi plecă fruntea și, în tăcerea amară ce se împînzi, întrebarea lui pluti câteva momente, ca o mustrare blândă. Și iarăși răsună glasul colonelului, tremurat, parcă o mână nevăzută i-ar fi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
însuși, conștiința lui împăcată, a azvîrlit-o, cu credința în viața de dincolo, unde sufletul mântuit se va uni cu Dumnezeu... Dar toate închipuirile minții se prăbușeau pe rând, ca niște castele de cărți de joc, numai groaza rămânea sfidătoare, stăpânitoare, șoptindu-i în suflet un singur cuvânt, în fața căruia se sfarmă tot: moartea... Îi venea să plângă mereu și nu putea. Se uită la ceas: patru după-amiază... "Și încă nu mi-au comunicat sentința... De ce nu vine pretorul?... Cel puțin să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o mișcare de curiozitate, să vază ce va face, dar își reveni în fire și ieși cu demnitate, urmat de plutonierul care trase încet ușa, fără să mai învîrtească cheia în broască. Obișnuit cu zgomotul lacătului, Apostol se uită buimăcit, șoptind: ― Oare de ce n-au încuiat și n-au pus lacătul?... Oare... Din toate colțurile minții zeci de răspunsuri năvăliră în pripă cu vești încîntătoare. Poate că acuma, după ce s-a îmbrăcat în haină civilă, n-are decât să pună mâna
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sunteți romîni!"...? Vijeliile vieții îndoaie sufletul omului, dar nu pot smulge dintr-însul rădăcinile cele nepieritoare!... Plăcut este Domnu-lui-Dumnezeului nostru acela care se jertfește de bunăvoie pentru neamul părinților săi și pentru credința lor în vecii vecilor! ― Pentru neamul părinților, șopti Apostol, adîncindu-și obrajii în mirosul de tămâie, uitând îndată cuvintele, ca și cum mintea lui n-ar mai fi fost în stare să păstreze nici un înțeles... Într-un târziu ușa se deschise singură, se învîrti molcom în țâțâni și se propti de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fâlfâiau așa de sfârâitor, parcă li s-ar fi risipit lumina și le-ar fi rămas numai fumul. În spate însă gemea mereu plânsul, tot mai stins și mai depărtat. Apostol văzu că au apucat-o în dreapta, se minună și șopti preotului limpede și cu părere de rău: ― Unde mergem, părinte? În suflet îi încolți, lângă părerea de rău, un firicel de nădejde, care-i spunea în taină: "Poate că totuși!..." Curând însă părăsiră șoseaua, trecură pe sub un viaduct cărămiziu, apoi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
iar se gândi, amărît: "Unde mergem?" O bucată de vreme urcară pe un drum tăiat într-o coastă de deal. Pârâul de sub podețul de scânduri noi acum gâlgâia gălăgios, în dreapta, la picioarele coastei... Auzind cum gâfâie oamenii împrejurul lui, Apostol șopti la urechea preotului: ― Nici nu-mi simt picioarele... parc-aș pluti... Boteanu rosti mai tare rugăciunea, înfricoșat de cuvintele lui Apostol care atârna tot mai greu pe brațul lui amorțit... Urcușul se isprăvi. Pârâul iar murmura alături, somnoros. Lui Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
preț, decật în măsura în care ea se resfrậngea în propia lume interioară. Nu mai contemplam îndelung răsăritul de soare ca altădată, lumea toată devenise cuvậnt care trebuia să pună în mișcare inima. Încercam să găsesc cuvậntul magic pe care să i-l șoptesc lui Yon, să-l fac să înțeleagă că nu e totul pierdut. L-aș fi implorat să asculte răsunetul coardelor sufletului meu trist, împătimit de suferințe, cu aripile fanteziei frậnte. Nu reușisem să mă dăruiesc celui drag la momentul potrivit
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
firavele petale și fiecare apus în care păsări umblau rătăcite prin visuri, începeau pentru mine cu Frența. Templul adevărat al cuvintelor mele rostite sau nerostite încă se afla acolo. Fiecare dimineață îmi transforma lacrimile în mărgăritare și fiecare amurg îmi șoptea că m-am născut din zări crepusculare, ca o lacrimă în plus în Univers. Acolo, alergam desculță prin ploaia de spini, prin nisipul fierbinte sau prin otava deasă și de aceea, acolo, în fiecare fir de iarbă stă ascunsă o
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
ei de-a mea să fie-atinsă, Ca graiul ei să tremure ușor, Să văd privirea veselă și plânsă, Să aud glasu-ntunecat de-amor Și la ureche dulce să-i repet Cântul, ce-n gândul meu se mișcă-ncet. O, îmi șoptește numa-n dulci cuvinte Neînțelese, pline de-nțeles, O, îmi surâzi cu gura ta fierbinte, Tu, înger blând cu ochii plini d-eres, Căci al tău zâmbet îmi aduce-aminte C-un înger ești ce fu din cer trimes, Ca să mângâi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
un sceptru-n mână, sceptrul mării, Pe fruntea ei coroană pune, mare, De diamante, umede, topite În strălucirea lor cea înfocată, Căci ea-i regina frumuseții - a lumii". Ea capu-și rezemă de ai mei umeri Și glasul ei îmi șopti în ureche: - "Voiu îndulci tot chinul, tot amarul Cu care-n lume ei te-au adăpat - Căci te iubesc, sărmanul meu copil". Și Odin își deschise ochii albaștri Și mari, râzând cu ei - iar zeii Lin șoșoteau între ei bătrânește
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Cine are-urechi s-audă ce murmur-gurile rele Și vorbărețele valuri și prorocitoare stele De-ale grațiilor amoruri, de-ale nimfelor iubit; Cine-ascultă și nu-nstrună arfa-i de cântări bogată, Căci comori de taine-ascunde orice râu... Lunca ingrată De-ar șopti, viața-i toată n-ar sfârși de povestit. .......................................................... Dar în camera îngustă lângă lampa cea cu oliu Palid stă cugetătorul, căci gîndirea-i e în doliu: În zădar el grămădește lumea într-un singur semn; Acel semn ce îl propagă, el
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
EminescuOpIV 164} "Așteaptă, copile, să caut o vrajă În carte... Să chem eu giganticul vânt, Pe aripi să-i pue o mie de maje, S-o lege de stînce, să-i stee de strajă În neagra-chisoare în fund de pământ... ". Șoptește: vânt falnic furtuna o-nhață, Aripele-i leagă - o bagă în stânci, Acolo cu lanțuri o leagă de brațe; Cu-ncetul a cerului nori se desfață Încet se-ncrețesc peste văile-adînci. "Copile, acuma pericol nu este - Urmează-mi în munte, în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în floare Și de cireși încărcați, de salcâmi cu mirosul dulce. Pe-acolo se primblă o fată-în albastru-mbrăcată, Părul cel blond împletit într-o coadă îi cade pe spate... Ca Margareta din Faust ea ia o floare în mână Și șoptea: mă iubește... nu mă iube... mă iubește! Ah! boboc... amabilă ești... frumoasă și - proastă, Când aștepți pe amant, scriitor la subprefectură, Tânăr plin de speranțe venind cu luleaua în gură... Soarele-a apus, iar luna, o cloșcă rotundă și grasă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-mi giuvaer. Cu-al tău zâmbet răsfățat Și cu dulcile cusururi, Te-am iubit, copil drăguț, Te-oiu iubi de-acum și pururi. Te iubesc făr-de-mputări, Fără urmă de căire - Dară, vai, nu te găsesc Nicăire, nicăire. {EminescuOpIV 256} CE ȘOPTEȘTI ATÎT DE TAINIC... Ce șoptești atât de tainic, Tu, isvor de cânturi dulci? Repezind bălaia undă Floarea țărmului o smulgi Și o duci, o duci cu tine, Vâjâind încet pe prund; Ale tale unde floarea Cine știi unde-o ascund
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
zâmbet răsfățat Și cu dulcile cusururi, Te-am iubit, copil drăguț, Te-oiu iubi de-acum și pururi. Te iubesc făr-de-mputări, Fără urmă de căire - Dară, vai, nu te găsesc Nicăire, nicăire. {EminescuOpIV 256} CE ȘOPTEȘTI ATÎT DE TAINIC... Ce șoptești atât de tainic, Tu, isvor de cânturi dulci? Repezind bălaia undă Floarea țărmului o smulgi Și o duci, o duci cu tine, Vâjâind încet pe prund; Ale tale unde floarea Cine știi unde-o ascund? Astfel trece și viața-mi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tine, dulce-amică, pe tine întuneric, Tu, care c-o suflare stingi jocul cel feeric Al lumei sclipitoare - pe tine, gând de noapte, Te stinge o femee cu tainicele-i șoapte. Nimic nu e în șoapta-i - știi tu ce ea șoptește? 80Ea nu mă vrea pe mine - pe tine te urăște. Când îmi zâmbește mie, ea-atunci s-a pus la pîndă: Tu ești jertfa la care țintește-a ei isbîndă, Ea n-a știut v-o dată, că ce voiește-i alta
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de crin, Că nu a strîns-o nimeni, că n-a răspuns cu strâns - Că setea de iubire pe ea n-o au atins. Dar vai! E prea frumoasă. Putut-a sta-mpotrivă 50 - Plăcerea-ademenește, dorința-i guralivă - Acelor vorbe calde, șoptite cu durere Ce aerul îl umplu și inima de miere? Putut-a împotriva atâtora să steie Când e așa frumoasă, când nu-i decât femee? 55Ca toți să fiu? ca dânșii să fiu viclean fățarnic? Să cumpăr cu un zâmbet
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de crai În lume nouă ai Iubita de-au aflat! Ca și când te-ai miră Tu ochii mari făceai, Deși mă pricepeai C-o spun în pilda ta; Ș-apoi când te rugam Să-mi spui de mă iubești Prindeai ca să șoptești Cu buzele abia! {EminescuOpIV 274} 25Și-mi răspundeai cu dor: "Tu nu mă vei căta, În veci rămân a ta "Căci drag îmi ești de mor... Uitași al tău cuvînt: 30Nu m-ai chemat să viu Alăturea-n sicriu, La stânga ta
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ZADARNIC ȘTERGE VREMEA Zadarnic șterge vremea a gândurilor urme! În minte-mi ești săpată ca-n marmura cea rece, Uitarea mînă-n noapte a visurilor turme Și toate trec ca vântul - dar chipul tău nu trece. În veci noaptea și ziua șoptesc în gând un nume, În veci la pieptul bolnav eu brațele îmi strâng, Te caut pretutindeni și nu te aflu-n lume, Tu chip frumos cu capul întors spre umăr stâng. Astfel în veci în minte-mi încremeniși frumoasă 10Și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Cum dete preste mine? Cum de-ai gândit să vii, Să simt suflarea-ți caldă D-urechea-mi c-apropii? {EminescuOpIV 283} TU MĂ PRIVEȘTI CU MARII OCHI Tu mă privești cu marii ochi, cuminte; Te văd mișcând încet a tale buze, Șoptind ca-n vis la triste, dulci cuvinte. Urechea mea pândește să le-auză - Abia-nțelese, pline de-nțeles - Cum ascultau poeții vechi de muză. În ochii tăi citeam atât eres, Atâta dulce-a patimei durere, Că-n suflet toată, toat-o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]