9,246 matches
-
a dragostei de dor și vis! Plecați de multișor la drum, cuprinși de-aprinse idealuri, o lume se întreabă cum din valuri răsărim pe maluri... Ne-ajută sfinte călăuze pe marea, rareori albastră, noi, numai cântece pe buze, renaștem din cenușa noastră. În taina dintre nopți și zile, dintre tăcere și cuvânt, iubirea este-al nostru-avânt și ochii tăi curați, copile. Lumini de pietre prețioase vibrează trupul mării drag și farmecele ei ne-atrag cu-atâtea simfonii frumoase!... Vâslitu-acesta un galop
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
și s-a apucat să improvizeze o scrumieră de hârtie dintr-o foaie de caiet, scrisă cu creionul. Când a fost gata, a scrumat în ea până când incandescența pură din vârful țigării s-a degajat complet din învelișul ei de cenușă: „Mi s-a propus să intru în Securitate...“ Mintea mea e lentă și mai mereu dusă aiurea, așa că ratez de obicei clipa. Cele mai grave mo men te din viață le-am trăit de parcă-aș fi trăit bucăți mici din
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
spre crematoriu, mărețul dric de abanos sculptat, tras de cai mascați, vădea prin geamurile de cristal o frumusețe de femeie cu ochii deschiși, căci pleoapele cu gene lungi nu voiseră să coboare cu nici un chip peste ochii negri ca smoala. Cenușa fetei umplu o urnă ce avea ca toarte doi îngeri de fier forjat. Nu trecură nici două zile și urna a fost furată din firida ei din interiorul crematoriului. Am cer cetat colecția de ziare din acea perioadă ca să mă
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
până și să pun pe hârtie cuvintele care descriu faptul de nedescris, dar am s-o fac totuși cât se poate de simplu: în fiecare seară, timp de patru luni de zile, Cristian Vasile a mâncat câte-o linguriță din cenușa Zarazei. Când ulti mele urme de cenușă de pe pe reții urnei au fost înghițite, cântă rețul și-a turnat terebentină pe gât, dar n-a reușit să moară. N-a făcut decât să-și ardă coardele vocale, terminând cu cântatul
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
care descriu faptul de nedescris, dar am s-o fac totuși cât se poate de simplu: în fiecare seară, timp de patru luni de zile, Cristian Vasile a mâncat câte-o linguriță din cenușa Zarazei. Când ulti mele urme de cenușă de pe pe reții urnei au fost înghițite, cântă rețul și-a turnat terebentină pe gât, dar n-a reușit să moară. N-a făcut decât să-și ardă coardele vocale, terminând cu cântatul pentru totdeauna. A dispărut cu totul și
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
evident slabe din teoremele bisericești sunt acele cari se apără mai tare și cu raționamente mai strălucite. Statul natural are tendința de-a perena - dovadă toate statele izolate. Ele mor la contactul cu popoare străine, cum mumiile se desfac în cenușă la venirea aerului străin de dinafară. Pe cât stau închise într-un popor, ele-și creează aerul ce le trebuiește, își creează atmosfera religioasă în care pot vegeta. Astfel vedem acest duplu joc al naturei: întîi condițiile ce se unesc spre
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
a ploaie, a ninsoare, este vrednic a mare întristare și lacrimi (Pravila lui Matei Basarab,... ) {EminescuOpXV 106} [TERMINOLOGIE CASNICĂ ȘI DE MESERII] [1] 2276A pârtie dârdâie dordora fleură zmeură 106 {EminescuOpXV 107} a le melița cânepa dracului fuiorul popei șperlă - cenușă amestecată cu scântei * {EminescuOpXV 108} Cuț, cuț, cuț - la căței Cu ți cu ți cu ți cu - la purcei pîs, pisică pîs - la mâțe a cuțăi un cățel (a-l chema) a se huțăi (a se da de-a huța
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
niciodată. — Cei doi fii mai mari erau puternici, curajoși, iar noi toți ne puseserăm mari speranțe în ei, începu brusc tribunul. Însă amândoi au fost trimiși în provincii foarte îndepărtate de Roma. Amândoi s-au întors la Roma prefăcuți în cenușă. — Cine a hotărât să-i trimită atât de departe, unul după altul? întrebă Gajus cu calmul unui adult. Silius nu-i spuse că Livia, Maștera, îl domina pe bătrânul Augustus. („Nam senem Augustum devinxerat adeo...“, avea să scrie Cornelius Tacitus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
altă corabie, în alt port. Agrippina și fiul ei mai mic se iviră pe punte; cu amândouă brațele, într-un gest în care se ghiceau disperarea și dragostea, ea strângea la piept ceva - și toți înțeleseră că era urna cu cenușa lui Germanicus. Se spunea că în cenușă rămăsese inima intactă, neatinsă de flăcările rugului enorm. Și cu toții căzuseră de acord că acesta era ultimul semn neîndoielnic al otrăvii. Pe când făceau primii pași, băiatul înțelese ce tunet teribil puteau dezlănțui deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fiul ei mai mic se iviră pe punte; cu amândouă brațele, într-un gest în care se ghiceau disperarea și dragostea, ea strângea la piept ceva - și toți înțeleseră că era urna cu cenușa lui Germanicus. Se spunea că în cenușă rămăsese inima intactă, neatinsă de flăcările rugului enorm. Și cu toții căzuseră de acord că acesta era ultimul semn neîndoielnic al otrăvii. Pe când făceau primii pași, băiatul înțelese ce tunet teribil puteau dezlănțui deodată mila și revolta a mii de oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
la Beneventum, oraș celebru pentru legendele sale misterice, într-o zi geroasă, la asfințit, printre dealuri acoperite de zăpadă. Sub un nuc bătrân, cu scoarța deschisă la culoare, preoții unui mic templu egiptean, construit în vremea lui Julius Caesar, întâmpinară cenușa lui Germanicus cu sunetele unor instrumente ciudate și arome pătrunzătoare. — Ca la Sais, îi șopti Gajus mamei sale. A doua zi de dimineață, Agrippina își mângâie fiul și-i spuse: În noaptea asta, pentru prima oară, am putut să dorm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lui Germanicus, să ia parte la funeralii. Antonia se supuse, iar cineva observă: „Vor ca absența mamei disperate și a ucigașilor să pară că sunt pricinuite de aceeași durere“. Mulți îi ceruseră entuziasmați lui Tiberius ceremonii strălucitoare, de stat, pentru cenușa lui Germanicus. A refuzat. „A spus «nu». Nu va fi nici o ceremonie în Forum sau vreo comemorare la Rostra“, au reacționat revoltați populares, „nici măcar onorurile care i s-ar aduce unui patrician anonim“. Cineva îi atrase atenția împăratului asupra neobișnuitei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu viețile lor tragice rezumate în scurte inscripții pe piatră. Iar el trebuise să-i însoțească dincolo de portalul înalt de bronz: mai întâi pe nepotul lui, tânărul și strălucitul Marcellus. Apoi pe marele amiral Agrippa, învingătorul lui Marcus Antonius. Apoi cenușa fiilor Juliei, morți în împrejurări niciodată lămurite, departe de Roma. Încă de pe atunci, în cortegiile acelea îndurerate, mulțimea șoptise - iar uneori strigase - că Maștera nu plângea. Oricum, înăuntrul mausoleului, morții aceia, în urnele lor grele, aliniate aveau să evoce imensa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să le încredințeze secolelor următoare. Când termină de citit acele cuvinte, Gajus rămase nemișcat, cu ochii închiși. Înlăuntrul său trăia moștenirea fizică a bărbatului care le scrisese cu decenii în urmă și care acum se afla în mausoleu, prefăcut în cenușă. Se gândi că, poate, destinul voia ca el să fie acela care să le înfăptuiască. Forma Imperii Bătrânul Iginus porunci: — Trebuie să știi asta. Și puse pe masă un volumen mare, un sul care, cu siguranță, zăcuse uitat ani de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu, nu îngropată, ci închisă asemenea unei semințe în pământ, asemenea unor monede de aur în casa de fier“. Pe foile de papyrus, pe pergamentul scârțâitor, cele mai luminate minți ale trecutului continuau să funcționeze, nemuritoare, în timp ce creierul fizic devenea cenușă. Iar lui, care, la o vârstă fragedă, își văzuse tatăl murind și se gândea neliniștit, lipsit de speranțe, la mama și la frații săi, însușirea acelor cuvinte mărețe - iscate și ele din tăcere, din singurătate, din durere - îi dădea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
târziu, medicul acela imprudent - urma să fie, în mâinile lui și ale lui Silanus, prețiosul moștenitor al lui Augustus, al lui Marcus Antonius, al lui Germanicus, al lui Julius Caesar, în deceniile ce aveau să vină. Rugul arse, fu stins. Cenușa a toate câte se aflaseră pe el fu adunată cu grijă, călduță încă, într-o urnă de bronz, amestecată pentru totdeauna. A doua zi, Tiberius îl rechemă pe Gajus la Capri. Era din nou lipsit de apărare; viitorul era complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
însă imediat, dintr-un impuls tineresc, îl îmbrățișă. Și văzu că - semn neîndoielnic al puterii sale - ochii luptătorilor străluceau. În jurul lui se adună escorta imperială, care îl separă de ceilalți. Un cortegiu lent, solemn, porni pe drumul spre Roma cu cenușa lui Tiberius, căruia astrele îi preziseseră că nu va intra viu în capitală. Gajus Caesar, princeps proaspăt ales, înconjurat de atleticii Augustinieni cu platoșe de argint, îl însoți așa cum, cu douăzeci și trei de ani în urmă, Tiberius însoțise trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
său drum. Iar atitudinea poporului nu a fost tăcută și severă, potrivită pentru un mort - pe care nimeni nu-l băga în seamă -, ci a fost triumful tânărului viu ce mergea alături de el. Printr-un ritual riguros, lipsit de fast, cenușa lui Tiberius intră în mausoleul lui Augustus, în timp ce lumea privea în liniște. „O mână de cenușă“, se gândeau, „care nu mai sperie pe nimeni“. Era cea de-a optsprezecea zi a lunii martie. Imediat, senatorii se adunară în Curie pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care nimeni nu-l băga în seamă -, ci a fost triumful tânărului viu ce mergea alături de el. Printr-un ritual riguros, lipsit de fast, cenușa lui Tiberius intră în mausoleul lui Augustus, în timp ce lumea privea în liniște. „O mână de cenușă“, se gândeau, „care nu mai sperie pe nimeni“. Era cea de-a optsprezecea zi a lunii martie. Imediat, senatorii se adunară în Curie pentru a stabili titlurile și puterile noului princeps. An după an, prin legi complicate, inteligența lui Augustus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se aflau, departe de el. Întrebă: — Unde ați îngropat-o? Ușurați, crezură că-i dau un răspuns liniștitor, fiindcă un cor de glasuri confuze spuse că ridicaseră un rug, din proprie inițiativă, că aprinseseră focul funebru și adunaseră cu grijă cenușa și oasele, gândindu-se că într-o zi... Se bâlbâiau, căutându-i privirea - și aproape că zâmbeau, în așteptarea unei încuviințări. Centurionul care o torturase pe mama sa - nu reușea să-l privească în față, văzu doar că avea mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nici măcar imagini mentale. Știa doar că acolo fusese exilat și-și luase viața Nero, fratele său mai mare. Și în vila devastată de pe insula Pontia rămăsese garnizoana de gardă. Ca și în insula Pandataria, recuperă, închisă într-o urnă sărăcăcioasă, cenușa lui Nero. Greutatea aceea insignifiantă era puternicul, veselul său frate mai mare, mai înalt decât tatăl lor, cel care, când se văzuseră pentru prima oară, îl ridicase repede de la pământ și, râzând tare, îl luase în brațe ca pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tribunul, tot în tăcere, ca și pe insula Pandataria, încuviința. Urcă pe Tiberis, fluviul Romei, navigând încet, pentru ca vestea să se răspândească. Debarcă, ducând urna grosolană de lut cu rămășițele mamei sale sub purpura imperială, la fel cum Agrippina dusese cenușa lui Germanicus. O mulțime imensă, emoționată și indignată aștepta în liniște pe mal și, așa cum făcuse în cazul lui Germanicus, îl salută în cor, cu un strigăt neașteptat și pătimaș; apoi formă un cortegiu spontan, interminabil, luminat de mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în liniște pe mal și, așa cum făcuse în cazul lui Germanicus, îl salută în cor, cu un strigăt neașteptat și pătimaș; apoi formă un cortegiu spontan, interminabil, luminat de mii de torțe, și merse alături de el până la mausoleul lui Augustus. Cenușa lui Nero fu așezată și ea acolo. Austeritatea ceremoniei se transformă, pentru poporul Romei, într-o puternică acuzație împotriva senatorilor care-l susținuseră pe Tiberius. Din celălalt frate, Drusus, lăsat să moară în închisoarea subterană din Palatinus, nu mai rămânea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Nu avem vreme pentru lacrimi. Iar ea, care visase să ajungă la putere după ce l-ar fi ucis, se înfioră la gândul că trebuia să moară. El însă, printr-o hotărâre ce izvora din adâncul sufletului, îi încredință urna cu cenușa lui Lepidus și o expedie imediat împreună cu escorta, într-o călătorie extenuantă. Nu te voi trimite departe, îi spuse fără s-o privească. Vei sta pe o insulă, ca mama. Nu avea să rămână însă departe de putere. Pentru că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
noul regim și să amintească de cel vechi. — De Aegyptus mă ocup eu, declară nemilos Sextius Saturninus, și enumeră cu entuziasm șantierele ce trebuiau lăsate pradă nisipurilor deșertului. În zadar cu șapte ani în urmă, preoții egipteni văzuseră renăscând din cenușă după cinci veacuri, mitica Phoenix. Și la Roma, praful se așternu peste noile ruine. În fața porticului templului isiac, incendiat cu furie cu tot cu decorațiunile lui de turcoaze și fildeș, cu statuile din cuarț, granit și diorit, cu fragilele papyri, în urletele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]