9,091 matches
-
semne ale unei dureri care mă apasă sufletește. Această durere Îmi amintește că eu sunt singur și destinat morții. Este acel memento mori. Literatura de specialitate numește această stare de apăsare morală, pe care o apropie de melancolie, sentimentul de depresie vitală. Durerea morală este resimțită ca o pedeapsă pentru greșelile sau păcatele comise de către individ. Ea se asociază cu ideile de culpabilitate și pune persoana Într-o stare de inferioritate și regresiune (J. Delay și P. Pichotă. Această durere nu
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
singur suferă, se Închide, se izolează sau este forțat să se izoleze prin abandonarea de către ceilalți. Din acest motiv, singurătatea este un sentiment care mă Închide, dându-mi impresia de prăbușire. În plan sufletesc, Însingurarea este trăită ca tristețe, ca depresie, ca o stare de melancolie. Acestui sentiment i se adaugă impresia unei dureri morale, a dezastrului disperării și propriei mele inutilități. Este starea de singurătate-boală. Și criza singurătății În sensul moral, al valorii mele ca persoană. Dar există și o
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
final la disperare, care este abandonarea de sine. De cele mai multe ori, această formă de singurătate Îmbracă aspectele patologicului. Asistăm la drama prăbușirii psihice a persoanei umane, așa cum este ea Întâlnită În crizele de angoasă, În atacurile de panică, În experiența depresiei sau a melancoliei, dar și În cazurile de Închidere În sine patologică a autismului schizofrenic; o vedem ca act de maximă afirmare a sfâșierii și disperării În crizele de suicid. În aceste situații singurătatea are un caracter morbid, patologic. Orice
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Încrederii În sine, a demnității, a capacităților sale de a acționa, de a se Întreține. În aceste situații, persoana decade, percepându-se pe sine ca fiind inferioară În raport cu situația sa anterioară și cu ceilalți, În prezent. Intervine o stare de depresie, deznădejde, anxietate difuză. De multe ori, personalitățile cu un Eu puternic din punct de vedere moral refuză această situație, pe care o consideră umilitoare, dezonorantă, și apelează, ca un ultim gest, la soluția suicidului, pe care-l consideră o „ieșire
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
poate declanșa reacții psihice dintre cele mai diferite din partea victimei, dezvoltări patologice sau chiar stări nevrotice. Psihotraumatismul frustrării sau situația castratoare sunt resimțite de aceasta În mod dureros, ducând la tulburarea echilibrului psihic al personalității. Pot apărea reacții de protest, depresii, stări de anxietate, tulburări psihosomatice. Dar, dincolo de această gamă destul de largă, variată, de tulburări, se notează suferințe morale care afectează persoana și care Însoțesc Întotdeauna efectele prejudiciului. Aceste situații nu pot fi compensate decât prin două modalități, care privesc, În
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
respective. Tristețea Însă, ca dispoziție afectivă, nu este În mod obligator și exclusiv legată de regret. Ea poate fi semnalată și În absența acestuia. În mod egal, se știe că, În cazul evoluției clinice a stărilor depresive, În special a depresiilor psihotice, melancoliforme, regretul se poate constitui sub forma tematică a unui delir de autoacuzare, autoculpabilizare, autonegație, deși aceste idei nu sunt fondate, ci ele derivă din starea de depresie severă a bolnavului. Regretul este o experiență psihomorală. La originea acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
că, În cazul evoluției clinice a stărilor depresive, În special a depresiilor psihotice, melancoliforme, regretul se poate constitui sub forma tematică a unui delir de autoacuzare, autoculpabilizare, autonegație, deși aceste idei nu sunt fondate, ci ele derivă din starea de depresie severă a bolnavului. Regretul este o experiență psihomorală. La originea acestuia stă impresia că ai pierdut ceva, că-ți lipsește ceva sau, pur și simplu, că ai greșit. Dar regretul apare și se dezvoltă ca atare În sfera conștiinței morale
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
un spectru terifiant, care domină În totalitate persoana, Închizând-o În limitele propriei sale vinovății. Persoana se va identifica cu vinovăția comisă, pierzându-și semnificația umană. În această situație, sentimentul sufletesc și moral al remușcării va duce la dezvoltarea unei depresii grave, dureroase și penibile, care invadează sufletul individului. Spre deosebire de căință, remușcarea are un caracter profund afectiv, care poate duce la o dezorganizare importantă a vieții sufletești a individului. Limitele extreme la care pot ajunge remușcările sunt reprezentate prin disperare. Disperarea
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
acțiunea de restaurare psihomorală a persoanei sale. că Țintele oricărei psihoterapii morale sunt multiple. Ele sunt reprezentate prin următoarele: situarea suferinței la nivel corporal, somatic, exprimată prin durere sau suferință organică difuză; localizarea sufletească a suferinței, resimțită ca epuizare, angoasă, depresie, disperare și Închidere; resimțirea suferinței la nivelul conștiinței morale ca o stare de suferință care apasă persoana, o Însingurează și o golește, o aruncă În disperare și adesea sfârșește prin a o Înstrăina nu numai de lume, ci și de
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
călătorie”. Noiembrie, 1985: „Scriu aceste rânduri pentru a-mi lua rămas bun de la prietenii care m-au Însoțit cu dragostea și Înțelegerea lor În cursul anilor. Hotărârea pe care am luat-o nu se datorează nici unei sănătăți șubrede, nici unei eventuale depresii, nici vreunui alt accident. Dimpotrivă, mă simt destul de tânăr pentru vârsta mea, relativ sănătos și vioi, Însă de foarte multă vreme am hotărât să-mi pun capăt zilelor la 80 de ani, dorind, printre altele, ca cei din jurul meu să
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ci de dezorganizarea socială. Modelele culturale intervin, de regulă, în facilitarea manifestărilor violente și mai puțin în generarea lor cauzală. d) Prima parte a perioadei de tranziție introduce o serie de factori suplimentari: ● Creșterea stresului și a frustrării generate de depresia economică, ratele ridicate de șomaj, deprecierea dramatică a nivelului de trai, creșterea explozivă a polarizării sociale, lipsa cronică de metode de confruntare eficientă cu situațiile de dificultate. Violența este manifestată, de obicei, împotriva celor „mai slabi” și îndeosebi împotriva femeii
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
de sănătate (tulburări de somn, atacuri de panică, boli psihosomatice, cefalee, tulburări digestive) sau de natură sexuală, probleme emoționale legate de lipsa de încredere a copilului în el și în ceilalți, sentimente de vinovăție, frică, teama de pedeapsă, letargie, ostilitate, depresie. Abuzul emoțional este acel tip de maltratare care afectează dezvoltarea și maturizarea psihică. Abuzatorii rejectează în mod constant, ignoră, resping, neglijează, domină, critică victimele. Abuzul emoțional este cel mai frecvent întâlnit în instituțiile de ocrotire a copilului, deseori îmbrăcând forma
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
și nerecunoașterea îngrijirii necorespunzătoare, prostituție, prezența drogurilor. Abuzatorii provin din toate categoriile sociale, indiferent de rasă, religie sau naționalitate, din toate profesiile și reprezintă toate mediile culturale și toate standardele de viață. Unii abuzatori au probleme sociale sau psihologice, ca depresie sau stimă de sine scăzută. Alții pot avea probleme cu alcoolul sau cu abuzul de droguri. Unii au expectații de la copii care nu pot fi atinse. Lipsa deprinderilor de a fi părinte, cuplată cu neputința copilului de a îndeplini așteptările
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
situație de risc de a fi abuzat sexual de către părinți sau îngrijitorii legali; - atunci când are nevoie de îngrijire și tratament medical, iar părinții sau îngrijitorii legali nu-i pot asigura aceste condiții; - atunci când se află în situații psihologice deosebite (anxietate, depresie, comportament agresiv), ceea ce necesită tratamente de specialitate, iar părinții se află în situația de a nu putea asigura aceste servicii; - atunci când părinții sau îngrijitorii legali nu-i pot asigura condițiile esențiale pentru supraviețuire (hrană, îmbrăcăminte, adăpost); - atunci când se află în
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
se naște din frica de a rămâne singur, fără nici un sprijin moral sau afectiv. Mai mult, nu acceptă să răspundă pentru faptele sale violente. În ceea ce privește victima (de obicei, într-o astfel de situație se găsește soția), aceasta devine „subiect al depresiilor” (Fishel și Rynerson, 1998). Ea „conștientizează”, sub influența soțului, că eventualitatea unei despărțiri va produce suferințe financiare. În plus, viitorul ei se compromite procedând astfel. „În cazul copiilor sau al persoanelor în vârstă, dependența și incapacitatea de a lua decizii
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
principala cauză a comportamentului lor. Cei din al doilea tip sunt agresivi în societate. Cauzele principale sunt fie abuzul în adolescență, expunerea la un regim foarte dur, fie consumul excesiv de alcool. În fine, cei din urmă sunt caracterizați de gelozie, depresie, furie sau tendințe suicidare. Concluzionând, putem afirma că, în majoritatea situațiilor care implică violența domestică, cei care se fac vinovați de un astfel de comportament sunt bărbații, iar femeile au „rolul” de a fi victimele acestora. Richard J. Gelles și
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
417) în care sunt prezentați fondatorii modelelor terapeutice, construcțiile teoretice cheie, dinamica problemei principale și tehnicile-cheie specifice fiecărei abordări. Ultimul capitol prezintă progresele cercetării în terapia de familie: tulburările de comportament ale copilăriei și adolescenței, terapia de familie centrată pe depresie și anxietate, pe tulburările provocate de folosirea substanțelor, terapia de familie în cazul schizofreniei, a tulburărilor de nutriție, precum și eficiența terapiei maritale și de cuplu. Astfel, sunt analizate și prezentate, „cunoștințele despre ce se poate schimba în terapia eficientă, ce
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
multe ori: „Cum putem explica sărăcia operei la un poet de o asemenea talie?”, adică unul care, poate excesiv, a fost comparat cu Milton și Pope, și încearcă să afle răspunsul în biografia sa. De tînăr, Gray a suferit de depresie, care apoi a devenit „permanentă”, „mecanică”. Deși îi plăcea să scrie, depresia îl împiedica s-o facă. „Dacă nu scriu mult - i-a mărturisit el lui Horace Walpole - e pentru că nu pot”. (op. cit., p. 246) Sainte-Beuve, pe care cazul elegiacului
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
asemenea talie?”, adică unul care, poate excesiv, a fost comparat cu Milton și Pope, și încearcă să afle răspunsul în biografia sa. De tînăr, Gray a suferit de depresie, care apoi a devenit „permanentă”, „mecanică”. Deși îi plăcea să scrie, depresia îl împiedica s-o facă. „Dacă nu scriu mult - i-a mărturisit el lui Horace Walpole - e pentru că nu pot”. (op. cit., p. 246) Sainte-Beuve, pe care cazul elegiacului englez l-a preocupat, a crezut că „sterilitatea talentului său poetic” vine
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Grace tolera bolile Madamei (poreclă pe care Yourcenar o încuraja). Iubita ei era o ipohondră de bună-credință, bolnavă curent, cu dureri de cap, suferind de febre și dureri. Momentele maxime de activitate maniacă erau de obicei urmate de stări de depresie. Toanele Margueritei erau cu duiumul. Grace Frick la Universitatea Yale Nu există o istorie de caz, dar un studiu sistematic ar demonstra că bolile îi asigurau protecție și susținere 7. Grace le-a înțeles și le-a luat asupra sa
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
maturizeze personal: economic și emoțional. Dacă Marguerite nu ar fi emigrat în America nu ar fi simțit disperarea care i-a dat posibilitatea să atingă empatia față de suferințele celorlalți, de care are nevoie orice mare scriitor. Ea a ieșit din depresie slăbită, dar mult mai capabilă să aprecieze starea melancolică a împăratului roman. Dacă și-ar fi petrecut anii '40 în Europa nazistă în loc să renască în America, pesimismul ei înveterat ar fi putut deveni mai degrabă personal și amar decât istoric
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
când ating un anumit grad de complexitate și de intensitate. Nu putem nega, însă, și posibilitatea ca stresul să stea la originea fenomenelor de conflict și frustrație ca, de exemplu, în acele împrejurări când, fiind într-o puternică stare de depresie, sau de anxietate, persoana este „înclinată” să intre mai ușor în conflict cu semenii, să interpreteze diferitele situații concrete ca fiind frustrante. Frustrația, de asemenea, poate accentua sau genera conflictul cu semenii, mai ales atunci când starea de frustrație este rezultatul
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
în ce condiții va utiliza ea o anumită „strategie” de angajare în soluții defensive?; altfel spus, în ce condiții va resimți tulburările afective ale „stresului” sau a-le „frustrării” ca „nelinște”, în loc de „frică” sau „supărare”, ca „rușine” sau „vinovăție”, în loc de „depresie”?. Ceea ce face sau simte persoana, stresată sau frustrată depinde, atât de condițiile pericolului evaluat de ea, cât și de variabilele individuale ale personalității, de experiența în astfel de situații (mai precis de reacțiile de acomodare pe care le-a învățat
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
în care se ia în mod nejustificat o atitudine vădit depreciativă față de propriul mod de a simți și a reacționa afectiv la provocările realității, constituie un semn de deformare psihică și dă naștere unui puternic „sentiment de inferioritate”, de reprobare, depresie și rușine. În aceste situații, individul este la un pas de angajarea într-un „cerc vicios”: sentimentul de reprobare și rușine, produs ca efect al atitudinii negative față de propriile sentimente, declanșează „autosancțiunea”/ „autopedepsirea”, simțită ca o nouă frustrare, care va
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
structurarea patologică a personalității psihopatului predomină deficitul volițional, ca urmare a exacerbării tendințelor instinctive primare (biologice), se vorbește de psihopatia de tip impulsiv (sau agresiv), care are un înalt grad de periculozitate socială. Când predomină oscilațiile timice între „euforie” și „depresie”. Deci stările „disforice”, se vorbește de personalități dizarmonice de tip afectiv-ciclotim. În cadrul acestui tip de psihopatie pot apărea, așadar, atât impresii de supraestimare a eului propriu, ceea ce poate duce la încercări de impunere abuzivă a opiniilor și a sentimentelor proprii
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]