7,949 matches
-
și colinde, desigur mai noi, este numită Marea Neagră, precum în colindul "Mînăstirii Albe", de pe "prundul" Mării 17. Pentru Dimitrie Cantemir, cărturar român de la începutul secolului XVIII, numele Mării Negre, din "Descrierea Moldovei", este Marea Neagă, așa cum îl consolidaseră lucrările cartografice ale Evului mediu. De la Insula Peuce la Grindul Caraorman. Istoria celor două insule ale Mării Negre corespunzând litoralului dobrogean leagă mitologia vechilor greci cu aceea a poporului român. Ne vom referi mai întîi la Peuce, identificată astăzi cu marele grind acoperit cu nisipuri
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
km, distanța de țărm a insulei era în antichitate de circa 20 km. Retragerea cu circa 15 km a litoralului deltaic, datorită transgresiunii marine în curs, explică distanța actuală de circa 35 km. I se spune acum Insula Șerpilor, în Evul mediu, pe portulanul lui Marino Sanudo cel Bătrân - Fidonisi - ceea ce înseamnă același lucru, iar în antichitate, pentru corăbierii din Milet, Achillea sau Leuke - Alba. Pentru greci era o insulă sfântă, adăpostind templul și mormântul eroului Ahile, un loc de pelerinaj
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
Marisos, la Iordanes, în secolul VI, Marisia. În timpul administrației romane, inscripțiile arată existența unei asociații profesionale (colegium) de plutași în portul orașului Apulum (Alba Iulia); se transportau pe marele râu, coborând la Dunăre, cereale și materiale grele de construcții. În Evul mediu, în secolele XV-XVI, este descris ca navigabil și aurifer și se numește Marissius, Maruse, mai aproape de numele actual. Dacă indoeuropeanul mari înseamnă apă stătătoare, legătura acestui sens cu Mureșul se poate explica prin marile revărsări și băltiri permanente, care
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
unei Via Carolina (este despre Carol al VI-lea de Habsburg). Nu este lipsit de interes să observăm, consemnat de Plinius cel Bătrân (Istoria Naturală), că romanii numeau alutatio o exploatare de suprafață a aurului. Iar Oltul a fost în Evul mediu românesc râul care furniza, din nisipurile sale, prin țiganii zlătari, mult aur ce intra prin tradiție, în caseta doamnei Domnitorului 25. Iar în limbajul aurarilor din Munții Apuseni, unde mineritul roman a fost foarte activ, prin lută (lat. lutum
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
Museos, iar I. I. Russu îl raportează la indoeuropeanul meu = mlăștinos. Siretul apare mai întîi la Herodot ca Tiarantos (Istorii, IV.48). De Ptolemeu este numit Hierasus (Îndreptar Geografic, III.10.8), iar la istoricul Ammianus Marcellinus, Gerasus, pentru ca în Evul mediu, în secolul IX, să-l regăsim la istoricul Constantin Porfirogenetul, într-o formă foarte apropiată de cea actuală, Seretos. Rădăcina indoeuropeană pare a fi și în acest caz ser sau sru = a curge. Este interesant de notat o vale
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
de un geograf autohton, Demetrios din Callatis, în secolul III î.e.n., sub numele de Tyras, pe care îl purta și colonia milesiană de la gura sa (Cetatea Albă de astăzi). În secolul IV e.n., Ammianus Marcellinus îl numește Danastium, pentru ca în Evul mediu, Antonio Bonfini (sec. XV) să-i reia numirea antică. I. I. Russu face legătura între numele său și indoeuropeanul teu = a se umfla, rădăcină ce ar descrie caracterul apelor mari, adică viiturile periodice de pe acest important curs de apă
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
puternice izvoare pierzîndu-se spre vest, spre lunca Jiului. Este evident că dezvoltarea acestui conglomerat de așezări a fost favorizată în perioada menținerii podului construit de armata romană și întreținut de castrul de la capătul său estic. De la "Tabula Peutingeriană" la cronicile Evului mediu din secolul al XIV-lea, nu avem știri despre râul Jiu, nici despre așezările din zona Craiovei sau despre vreun drum care să le traverseze. O primă reprezentare cartografică medievală a cursului Jiului și a unei așezări importante în
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
târg, în preajma viitoarei reședințe a Băniei, pe malul de nisipuri din lunca largă a Jiului. Acest "conglomerat", legat de o importantă trecere peste Jiu, cu pod amplasat probabil puțin amonte de actualul pod al Podarilor, a putut fi desemnat din Evul mediu, până în secolul al XIV-lea, prin Ponssiona - Podul Jiului. Din secolul al XIV-lea, de când este posibil să fi luat numele de Craiova, și mai ales după instituirea Marii Bănii de la finele secolului al XV-lea, în centrul acestei
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
timpul o importanță vitală. Primele fântâni pentru apă potabilă au fost săpate în Egipt și China antică. Cu toate că izvoarele erau considerate ca ceva sacru, geneza acestora, și implicit a apelor subterane, a incitat cele mai luminate minți ale Antichității și Evului Mediu. Aristotel susținea teoria condensării apelor subterane care producea cea mai mare parte din apa ce se scurge prin izvoare. Majoritatea filozofilor antici considerau că apa de mare este condusă prin canale subterane în munți, unde este purificată și se
APA-SURSA VIEŢII by HRISCU GINA LILI [Corola-publishinghouse/Science/267_a_501]
-
multor zeități la tutela unor fapte importante din punct de vedere social. Acest cadru a fost, fără Îndoială, rodul unui proces lent de sistematizare și sedimentare, Început poate chiar În epoca miceniană și care s-a perfecționat pe parcursul așa-numitului „Ev Mediu grec”, dar ale cărui etape sunt cu neputință de descris pentru moment. Mai problematică apare o creionare precisă a formelor de cult, ce par limitate mai ales la sacrificiul sângeros adus zeilor și În special lui Zeusxe "Zeus". Este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1993). Au avut contribuții importante la studierea motivelor mitologice și epico-legendare ale Iranului antic și la relativa aprofundare a comparației indo-iraniene, pe baza puținelor date din Avesta, precum și a literaturii zoroastriene În general, și, de asemenea, a tradiției epice a Evului Mediu persan: E. Benveniste și L. Renou În lucrarea comună despre V•tra și Verethraghnaxe "Verethraghna" (cf. mai sus), F. Spiegel (1871-1878; 1887), J. Darmesteter (1883), G. Hüsing (1909), Th. Nöldeke (1920), A. Christensen (1917 și 1934; 1932; 1936), H.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
el intervine doar În momentul Înfrângerii, când cere și obține ajutorul lui Jupiter, Într-un frumos exemplu de do ut des tipic indo-european: un templu În schimbul victoriei; este deci vorba despre un comportament foarte arhaic, pe care un irlandez din Evul Mediu l-ar fi considerat perfect natural și pe care Titus Livius, la rândul său, nu l-ar fi putut desigur inventa. 12. ZEII BRITANIEITC "12. ZEII BRITANIEI" Inscripțiile latine din Britania conțin numele câtorva divinități indigene, precum Brigantiaxe "Brigantia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
schimb, nu vedea nimic asemănător În lumea germanică, unde, Într-adevăr, exista senzația că preoții sunt puțini și fără puteri prea mari; doar din aceste motive s-a putut ajunge la o negare atât de fermă. 7. RELIGIA GERMANICĂ ÎN EVUL MEDIU NORDICTC "7. RELIGIA GERMANICĂ ÎN EVUL MEDIU NORDIC" Dacă dorim să analizăm religia germanică În perioada medievală găsim informații sigure și abundente În lumea nordică, unde, datorită creștinării sale târzii, s-a reușit conservarea pe termen lung a tuturor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
germanică, unde, Într-adevăr, exista senzația că preoții sunt puțini și fără puteri prea mari; doar din aceste motive s-a putut ajunge la o negare atât de fermă. 7. RELIGIA GERMANICĂ ÎN EVUL MEDIU NORDICTC "7. RELIGIA GERMANICĂ ÎN EVUL MEDIU NORDIC" Dacă dorim să analizăm religia germanică În perioada medievală găsim informații sigure și abundente În lumea nordică, unde, datorită creștinării sale târzii, s-a reușit conservarea pe termen lung a tuturor trăsăturilor substanțiale ale vechii credințe; ea poate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
germanilor (Enrico Campanile) 611 1. Numele de „zeu” 611 2. Mitul originilor 612 3. „Interpretatio romana” a religiei germane antice: divinitățile majore 613 4. Spațiile sacre 615 5. Divinități antice „periferice”: mamele 617 6. Preoții 619 7. Religia germanică În evul mediu nordic 620 8. Analiza dumeziliană a religiei germanice. Zeii primei funcții 621 9. Zeul celei de-a doua funcții 627 10. Divinitățile minore 631 11. Știința profeției 635 12. Jertfa 636 Bibliografie 638 INDEX Index de divinități, personaje mitologice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Mihai, Cristofor Dancu, Vintilă Horia, Valeriu Anania), iar numărul 4/1943, lui Ion Petrovici (colaborează Constantin Micu, Vasile Netea, Pericle Martinescu, Romulus Vulcănescu). Despre literatura germană scriu Mihai Isbășescu (Începuturile literaturii germane, Credință și mitologie germanică, Drama pascală germană în Evul Mediu, Minnesangul german) și Petronela Negoșanu (Specificul expresiei în romantismul german). Alte studii de literatură universală publică Dragoș Vrânceanu (Giovanni Papini), Ovid Caledoniu (Rainer Maria Rilke), Victor Buescu (Bimilenarul lui Titu Liviu), Alexandru Marcu (Carducci, poet al patriei), N. Papatanasiu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286641_a_287970]
-
bărbat, femeia e stranie și străină (atât de stranie încât sfârșește prin a deveni „mister“), pentru mine, ca european, asiaticul e straniu și străin (și până la urmă un „mister asiatic“), pentru mine, ca om al secolului XX, un om din Evul Mediu este atât de straniu încât este alt om. Străinul este altul a cărui identitate, comună cu a mea, se pierde în spatele a ceea ce el are diferit de mine. La limită, tot ceea ce cade în afara eului meu îmi este străin
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
să fii francez?“) Există o superioritate prostească pe care ți-o dă limita proprie și care face ca evaluarea oricărei alte limite să se miște între condescendență și adversitate. Disprețul nemărturisit al contemporanilor față de oamenii altor vremi („sărmanii oameni din Evul Mediu!“), stupoarea în fața altor zei, contrarierea pe care o provoacă în noi obiceiurile altei nații, perplexitatea în fața cuvintelor altei limbi, exaltarea în fața peisajului autohton - vin toate din identificarea spontană cu sistemul meu de limite. Pentru că acest sistem captează tot ce
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și o altă idee: naționalismul. După războaiele napoleoniene, care au familiarizat restul Europei cu ea, Occidentul deziluzionat a aderat la romantism. Romantismul are două aspecte: cel reacționar, o deziluzie față de ideea de mai liniar a lui Napoleon. Europa a redescoperit Evul Mediu; medievala și romantica "alianță dintre tron și altar". Dar își făcea apariția și altceva: a găsi un aliat în romantism. Istoricii naționaliști, mai ales cei ai națiunilor mici, inspirați de romantism, au răscolit arhive, studiind pergamente vechi și descoperind
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
sfîrșitul sîngeros în mîinile celor care erau în foarte mare măsură naționaliștii secolului al XX-lea. Naționalismul este adeseori prost înțeles pentru că există două feluri de naționalism: primul este naționalismul retrograd, de tipul celui din Atena antică sau din timpul Evului Mediu, cînd apartenența depindea de rasă sau de ereditate. Celălalt naționalism, cel progresist, a fost rezultatul Revoluției Franceze. El era bazat pe aderarea de bunăvoie la o revoluție comună: un naționalism opțional. Cei care confundă aceste două naționalisme confundă Franța
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Comerțul necesită siguranță. Pînă în secolul al XIX-lea, pămînturile românești au fost unele dintre cele mai nesigure părți ale Europei. Astfel încît, doar o minusculă comunitate evreiască, majoritatea sefarzi, s-a stabilit în România pe vremea otomanilor. La sfîrșitul Evului Mediu, mulți evrei germani (Ashkenazi) au migrat spre Reczypoczpolita, teritoriile nelocuite ale regatului polonez. Gabriel Bethlen, luminatul principe protestant al Transilvaniei, a invitat comunitatea evreiască sefardă să se stabilească în această regiune. Membrii ei au fost implicați aici în punerea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de splendidele perioade de timp petrecute la Veneția, săptămîni la rînd fără să audă un claxon de automobil și celelalte "vulgarități pline de pretenții ale ultramodernismului", cum le spunea el. Bizantinologul Iorga nu putea ignora îndîrjita controversă greco-latină din perioada Evului Mediu, mai ales asupra zonei balcanice, pentru că era în primul rînd medievist. Poate că tocmai la Veneția a descoperit el cea mai bună sinteză a celor două culturi. De la Veneția au plecat la Padova, unde Iorga și-a început rodnicele
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
aceste impresii în istoria locului respectiv. Dar, ca să folosim cuvintele lui Iorga: "În nici o țară, nu există nici un oraș care-mi poate stîrni interesul dacă nu are biblioteci sau arhive"79. Materialele adunate în Germania se refereau mai ales la Evul Mediu tîrziu, pînă în secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Aceste documente ofereau detalii asupra legăturilor dintre curțile germane și Constantinopole în privința Principatelor. Iorga a rămas medievist. Firește că a scris o mulțime de lucrări asupra istoriei moderne
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
studenților erau iorghiști aceasta se datora rolului "apostolic", cum avea să fie cunoscut ulterior, pe care Iorga și l-a asumat în politică. În anii următori, mai ales în 1897 și 1898, a ținut prelegeri asupra "conturului general al istoriei Evului Mediu" și un seminar despre "originea Cruciadelor din secolul al XV-lea"91, care se desfășura în propria sa locuință. Între timp, niciodată atrași de lux sau confort, soții Iorga trăiau modest, dar duceau totuși o viață fericită. Prima căsnicie
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
decît istorie universală descrie pur și simplu un proces organic care duce la formarea unei entități organice. Înțelegerea acestui proces organic și a manifestărilor lui (de exemplu, psihologia națională) este chiar mai importantă decît sursele primare. Deoarece dovezile documentare relativ la Evul Mediu timpuriu românesc lipseau, Iorga s-a străduit să reconstituie caracterul neîntrerupt al vieții și prezenței românești în Dacia pe baza manifestărilor permanente ale solului, rasei și ideii, în fond cultura și mentalitatea românilor. El a conchis că au existat
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]