8,251 matches
-
în vârstă, se poate constata un oarecare declin al abilităților intelectuale ale persoanei. În cazul în care inteligența este considerată ceva multidimensional (H. Gardner), cu o structură triarhică (Sternberg), plurifactorială (Guilford), atunci constatăm că, odată cu vârsta și, în special, la maturitatea târzie, unele dintre abilitățile noastre intră în declin, altele rămân stabile sau chiar se dezvoltă. Acceptând modelul bidimensional al inteligenței al lui Cattel (inteligență fluidă - inteligență cristalizată), putem constata că, pe măsura îmbătrânirii, inteligența fluidă descrește, în vreme ce inteligența cristalizată mai
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
cognitive de bază implicate în procesarea informației); - pragmatica inteligenței (adaptarea „rațională” la diferite situații și contexte, bazându-ne pe cunoștințe și procedee mentale specifice). În prima treime a vieții individului se dezvoltă aspectele ce țin de mecanica inteligenței, în vreme ce la maturitate și în perioada vârstei a treia se dezvoltă pragmatica inteligenței. Al doilea model propus de Baltes și de colegii săi este modelul optimizării selective și al compensării abilităților intelectuale. Ideea ce stă la baza acestui model este aceea că, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
formula probleme semnificative, iar Orwoll și Perlmutter (1990) raportează înțelepciunea la dezvoltarea de ansamblu a personalității, definind-o ca pe un mod specific de integrare a cogniției cu afectivitatea. Majoritatea autorilor sunt de acord că înțelepciunea este o caracteristică a maturității persoanei, dar a fi (mai) bătrân nu este echivalent cu a fi (mai) înțelept. Hotărât lucru, vârsta nu este un factor decisiv în dobândirea înțelepciunii, cu toate că aceasta presupune o oarecare maturitate a gândirii. Cercetările efectuate asupra înțelepciunii s-au concentrat
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
sunt de acord că înțelepciunea este o caracteristică a maturității persoanei, dar a fi (mai) bătrân nu este echivalent cu a fi (mai) înțelept. Hotărât lucru, vârsta nu este un factor decisiv în dobândirea înțelepciunii, cu toate că aceasta presupune o oarecare maturitate a gândirii. Cercetările efectuate asupra înțelepciunii s-au concentrat, în esență, asupra a două probleme majore: structura înțelepciunii și relația acesteia cu vârsta. Clayton (1982) a cercetat structurile ce stau la baza înțelepciunii cu scopul elaborării unei definiții empirice a
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
sugestiv. Și pentru că umbrele reci ale vieții sunt mai opresive, iar viața este oricum prea scurtă, mulți adulți realizează că nu-și mai pot permite luxul lipsei de autenticitate. Important de menționat este faptul că, în limba japoneză, cuvântul sonen („maturitate”) sugerează indubitabil o perioadă de înflorire (apud Dacey și Travers, 2002, p. 381). Limitele cronologice ale maturității, în general, ca și ale substadiilor sale, sunt dificil de jalonat, pentru că există mai multe criterii și unghiuri de perspectivă. Așa cum menționează Dacey
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
adulți realizează că nu-și mai pot permite luxul lipsei de autenticitate. Important de menționat este faptul că, în limba japoneză, cuvântul sonen („maturitate”) sugerează indubitabil o perioadă de înflorire (apud Dacey și Travers, 2002, p. 381). Limitele cronologice ale maturității, în general, ca și ale substadiilor sale, sunt dificil de jalonat, pentru că există mai multe criterii și unghiuri de perspectivă. Așa cum menționează Dacey și Travers, culturile preindustriale și cele non-occidentale nu acceptă o subsecvențializare a vârstei adulte, care cuprinde intervalul
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
stadializării vârstei adulte, ea este pusă la îndoială de unii autori, precum Neugarten (1979), deoarece achizițiile dobândite pe traseu, deși există, nu sunt atât de expresive încât să confere o identitate clară fiecărei secvențe. Ca urmare, se recomandă ca analiza maturității să pedaleze cu prioritate pe radiografierea evenimentelor majore ce o populează. Un argument cu valoare adiacentă este cel susținut de J.O. Lugo și G.L. Hershey (1979), care pledează pentru un nou concept, cel de vârstă compusă, care înseamnă o
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
de viață pe măsură. În caz contrar, însăși capacitatea de relaționare cu semenii săi poate fi serios periclitată, alimentându-i tendința spre însingurare. Levinson et al. (1978), optează pentru termenul anotimp, în locul celui de „stadiu”. Important de reținut este că maturitatea se obține, conform opticii sale, printr-o suită de structurări și restructurări. Cât privește tinerețea, aceasta se extinde între 22 și 30 de ani, individualizându-se prin mai multe trăsături, dintre care câteva devin cruciale: dorința de a evada din
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
și de a-și dobândi independența, nevoia de a-și transforma visul în realitate, de a-și întemeia o familie, de a găsi un mentor care să-i îndrume pașii. La rândul său, Havinghurst (apud Hughes, 1996) consideră că instalarea maturității presupune realizarea de către individ a unui număr de opt teme: alegerea unui partener de cuplu, exersarea unor strategii de conviețuire cu acesta, dobândirea rolului de părinte, dezvoltarea unor capacități optime de educație a copiilor, administrarea căminului, activarea în cadrul unei profesii
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
ontogenezei, deoarece se bazează pe experiențe de învățare cumulativă. Cât privește inteligența fluidă, care depinde de viteza gândirii, a dexterității și a memoriei pe termen scurt, ea progresează până la adolescență, înregistrează un platou pe parcursul tinereții și declină treptat, începând cu maturitatea mijlocie. Evoluția intelectuală în ontogeneză (inclusiv a inteligenței) este fertilizată, indubitabil, de bogăția trusoului de cunoștințe al persoanei, dar și de persistența travaliului său intelectual curent. Este o aserțiune care se instituie ca o pledoarie suplimentară în sprijinul educației permanente
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
dar și de persistența travaliului său intelectual curent. Este o aserțiune care se instituie ca o pledoarie suplimentară în sprijinul educației permanente (condiție indispensabilă inclusiv în conservarea longevității intelective). Pentru a descifra, cu un spor de acuratețe, dezvoltarea cognitivă la maturitate (inclusiv la adultul tânăr), este nevoie de elaborarea unor teste cu destinație expresă și organizarea unor investigații secvențiale (de tipul celei realizate de W. Schaie șapud Lefrançois, 1996ț), care pot elimina deficiențele studiilor longitudinale și a celor transversale. Referitor la
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
Conform lui Erikson (1965), întreaga ontogeneză (cu cele opt stadii pe care le identifică autorul respectiv) stă sub semnul unor crize ce rezultă dintr-un palemos, cum ar spune filosofii greci, adică dintr-o confruntare între două tendințe antinomice. Specific maturității mijlocii este conflictul dintre generativitate și stagnare. Primul termen are conotații evident altruiste și evocă strădania individului de a se implica în formarea generației tinere, atât prin educația propriilor copii (deveniți deja adolescenți), mentorizarea colegilor mai tineri de la serviciu, cât
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
surmonteze provocările dramatice ale vieții. Ceea ce se distilează cu certitudine este că asistăm la o perioadă de reevaluare profundă, ceea ce seamănă cu un fel de bilanț lucid și responsabil. Apelând la lexicul lui Levinson și al colaboratorilor săi (1978), criza maturității este un examen de calitate al structurii existențiale pe care individul și-a întemeiat viața de până acum (cu toate liniile de forță ce îi dau contur), pentru ca, imediat după consumarea acestui demers, care se întinde pe mai mulți ani
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
precum McGrath (apud Hughes, 1996), consideră că, la această vârstă, avem cea mai bună părere despre noi înșine. La rândul său, Fox (apud Hughes, 1996) afirma, pe drept cuvânt, că marea artă în a gestiona cu succes multiplele probleme ale maturității mijlocii constă în a-ți exersa capacitatea de a accepta proximitatea suferinței. Și, într-adevăr, vârsta adultă medie este populată de o multitudine de evenimente stresante, unele care se configurează ca autentice traume (decesul părinților, al partenerului de cuplu sau
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
cele interioare, menopauza este privită ca o eliberare de servituțile biologiei, pentru a se deschide și a promova suplimentar temeiurile mai înalte ale vieții, adică pentru a înflori pe un palier superior (Fodor și Franks, 1990). Nuanțând lucrurile, savoarea acestei „maturități secunde” este valabilă mai ales în cazul femeilor cu un statut profesional superior (Todd et al., apud Dacey și Travers, 2002). În ceea ce privește andropauza, nu este vorba despre o sistare totală a producției de androgeni (îndeosebi a testosteronului), ci despre o
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
sensibilitatea la durere se augmentează după vârsta de 45 de ani, ceea ce, implicit, diminuează confortul existențial al persoanei, având în vedere că incidența și amploarea suferinței cronice se amplifică odată cu scurgerea timpului. Analizând modul de configurare a proceselor intelective, la maturitate vom observa că esențele generalizabile sunt greu de distilat, pentru că diferențele interindividuale sunt remarcabile din multiple motive (absența unor maladii degenerative la nivelul sistemului nervos, dar și persistența travaliului intelectual fiind printre cele maiimportante). Studiul capacității mnezice, în diverse etape
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
și Travers, 2002). Horn (apud Lugo și Hershey, 1979) sugerează existența unui aliaj între cele două tipuri de inteligență (cea cristalizată și cea fluidă), care duce la omnibus intelligence, adică la o medie a cărei curbă rămâne constantă pe traseul maturității. Un studiu mai vechi semnat de Lehman (apud Munteanu, 1994) vehicula o idee interesantă, și anume aceea că fiecare domeniu solicită prioritar fie inteligența fluidă (și atunci marile performanțe din matematică, muzică, poezie sau chimie se înregistrează la vârsta tinereții
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
inițial de subiecți a fost testat periodic, din șapte în șapte ani, pe o durată totală de 28 de ani, iar, la fiecare retestare, un nou eșantion era cooptat spre investigare. Au fost vizate șase capacități intelectuale. Dintre acestea, la maturitate, comparativ cu tinerețea, s-au conservat următoarele abilități: înțelegere verbală, memorie și fluiditate verbală, raționament și orientare spațială. Un declin evident s-a decelat în ceea ce privește viteza perceptivă șicapacitățile numerice. La rândul său, Baltes (apud Dacey și Travers, 2002) vorbește și
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
declin evident s-a decelat în ceea ce privește viteza perceptivă șicapacitățile numerice. La rândul său, Baltes (apud Dacey și Travers, 2002) vorbește și despre existența unei inteligențe pragmatice (care se bazează pe învățarea socială) și care este în ascensiune pe toată durata maturității. Chiar dacă problema modului în care se configurează inteligența la vârsta adultă medie este mult frământată, inferența care se impune este aceea că descifrarea riguroasă și pertinentă a ei reclamă cu fermitate elaborarea unor probe special destinate acestei vârste. Referitor la
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
cu un aer primăvăratic performanța și entuziasmul din propria profesie, într-un valorizant„cântec de lebădă”. Poposind asupra limbajului, mai multe studii realizate cu ajutorul unor teste de vocabular atestă ruta ascensională pe care se angajează capacitatea verbală pe toată durata maturității, reușind să rămână constantă chiar și la 65-70 de ani. Este poate un joc compensatoriu pentru deteriorările ce apar în sfera abilităților perceptive și a celor motrice, deteriorări ce se instalează în perioada de vârstă de 30-40 de ani. În
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
intro/extraversiune, concluziile nu s-au decantat încă tranșant, așa că unii autori semnalează un ascendent al introversiunii, iar alții, pe baza unor studii mai temeinic instrumentate metodologic (deci mai credibile), constată o relativă stabilitate a acestui raport de-a lungul maturității mijlocii. Cât privește locul controlului, solidari cu o serie de cercetări mai recente, vom preciza că, odată cu acumularea anilor, individul se externalizează în privința sănătății, a capacității intelectuale și a evoluției personale și se internalizează în sfera competențelor sociale. Vorbind despre
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
recente, vom preciza că, odată cu acumularea anilor, individul se externalizează în privința sănătății, a capacității intelectuale și a evoluției personale și se internalizează în sfera competențelor sociale. Vorbind despre caracter, majoritatea eminențelor din domeniu consideră că acesta se desăvârșește în pragul maturității. Ca expresie de sinteză a întregii personalități, potențialul creativ general aladultului, ca mod de viață, se poate dezvolta mereu, dacă individul este cooptat să-șiexerseze această combustie naturală, prin practicarea organizată a unor tehnici, special elaborate în acest sens (Munteanu, 1994
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
prin practicarea organizată a unor tehnici, special elaborate în acest sens (Munteanu, 1994). Rularea unei asemenea strategii înseamnă efervescență, deschidere, prospețime, căci, în fond, așa cum remarca Hallman (apud Dacey și Travers, 2002, p. 395), „creativitatea este o distracție profundă”. Crepusculul maturității, care se plasează între 55 și 65 de ani, provoacă o serie de mutații atât în planul subidentității parentale (prin autonomizarea și plecarea copiilor de acasă), cât și al subidentității profesionale (prin pensionare). După ce vor depăși sindromul „cuibului gol”, cei
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
4.3. Comunicarea în educația adulțilortc "4.3. Comunicarea în educația adulților" Dorel Ungureanu La nivelul simțului comun se consideră de multă vreme că, la o anumită vârstă (fie că este vorba despre începutul școlarității, fie mai ales despre debutul maturității,după ieșirea din adolescență), indivizii umani sunt capabili să comunice între ei cel puțin satisfăcător, în toate domeniile vieții de zi cu zi, inclusiv în sfera educației formale, care se folosește din plin de limbajul educabililor ca de un instrument
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
cuvintelor în propoziție, fluența ideilor în frază, sensibilitatea gramaticală, cunoașterea verbală/lingvistică și raționamentele verbale/lingvistice), performanța lingvistică reprezintă o adevărată scară de încercare pe care copiii și tinerii se cațără treptat, unii neajungând neapărat până la vârful „plenar” nici la maturitate. Într-adevăr, există și adulți care au unele probleme în registrele superioare nivelului „fluența cuvintelor în propoziție”, fiind carențiali, într-o anumită măsură, în a-și prezenta organizat opiniile, a respecta flexiunile gramaticale, a interioriza unele cunoștințe prezentate verbal sau
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]