8,144 matches
-
mai jos: 1596.(7104) Februarie 19, Gherghița. Cu mila lui dumnezeu, İo Mihail vă oe >vă o >d și domnu a toată țara Rumănească, ficiorul marelui și preabunului Pătrașco vă oe >vă o >d. Da t-am domniia mea această poruncă a domnii mele slugii domnii mele Neculii logă o >fă ăt > și cu feciorii lui, câți dumnezeu Îi va da, ca să-i fie lui moșie În sat Stanimiru de Sus, partea lui Dumitru Ceacâr toată, oricât să va alege din
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
răzmerița, pentru că el este Învățat și noi nu mai putem de răul lui a ne face cătuși de puțină agoniseală, și pentru aceia fierbinte mă rog milostivirii Dum ( nea ) v ( oastră ), ca să vă milostiviți ca să mi se facă o cinstită poruncă Dum(neavoastră) sau către dum ( nea ) lor boieri zapcii plăși ( i ) , să ne cercetează sau să-mi slobozească acele acareturi. Și cum va fi mila Dum ( nea ) v ( oastră ) asupra sărăcii mele, fiind că sănt sărac și scăpătat. Prea plecat
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
Patru sfinți evangheliști. Trei fețe dumnezeești. Două table-ale lui Moise. Unul, Fiul mare este Care-n ceruri locuiește Și pe noi ne mîntuiește. Întrebare : ,, O dascăle prea-Învățate Ce Înveți la școală carte Spune nouă ce e zece ? ” Răspuns : ,, Zece sunt poruncile. Nouă cete Îngerești. Opt pahare cu oțet. Șapte taine sfințitoare. Șase vase pline rase. Cinci rane-ale Domnului. Patru sfinți evangheliști. Trei fețe dumnezeești. Două table-ale lui Moise. Unul, Fiul mare este Care-n ceruri locuiește Și pe noi ne stăpînește
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
rațiunea practică va cerceta formele a priori (suprasensibile) ale voinței morale. Activitatea spontană, absolut nedeterminată a voinței stă și la baza categoriilor intelectului. Această lege necesară care decurge din rațiunea practică, din forma a priori a voinței sună ca o poruncă de pe muntele Sinai: „Lucrează așa încât maxima voinței tale să poată valora oricând ca un principiu universal de acțiune”. Postulatele morale cer ce omul să fie liber, să aibă libertatea voinței. Și nemurirea sufletului este o cerință (un postulat) morală. Se
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
putea minți. Dacă o atare funcție a limbajului nu este explicit formulată, în schimb cel puțin alte două motive justifică rațiunea pentru care Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu darul vorbirii: pentru ca Adam să poată înțelege și respecta sensul poruncii adresate lui: "Poți să mănînci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănînci, căci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreșit" [Facerea, 2:16, 17]; pentru ca Adam
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ca o consecință a sărăciei limbajului incipient utilizat de Adam, fie ca urmare a dorinței lui Dumnezeu de a oculta anumite sensuri ale spuselor sale. Este suficient să amintim, spre exemplu, utilizarea termenului de "moarte" pentru a sugera consecința încălcării poruncii divine de a nu atinge sau mînca fructul cunoașterii binelui și răului. Pentru primul om, cunoașterea asociată ulterior cu ideea de viață mai intensă, mai fertilă este aducătoare de moarte spirituală, dar nu și de moarte trupească. "A fi mort
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
amestecat cu răul omul nu era pe deplin conștient nici de sine și nici de ce se (putea) întîmpla cu adevărat în afara lui. În atare condiții, ne putem din nou întreba: în ce măsură poate fi el cu adevărat considerat vinovat de încălcarea poruncii primite? Așa cum am menționat deja, nu putem spune că omul este responsabil de consecințele încălcării poruncii, ci doar de nerespectarea interdicției ca atare. Dincolo de aspectul formal al interdicției, se pare că el ignora total ceea ce urma să îl aștepte. Nici măcar
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
putea) întîmpla cu adevărat în afara lui. În atare condiții, ne putem din nou întreba: în ce măsură poate fi el cu adevărat considerat vinovat de încălcarea poruncii primite? Așa cum am menționat deja, nu putem spune că omul este responsabil de consecințele încălcării poruncii, ci doar de nerespectarea interdicției ca atare. Dincolo de aspectul formal al interdicției, se pare că el ignora total ceea ce urma să îl aștepte. Nici măcar teama de a muri nu-i putea spune mare lucru, de vreme ce nu avea încă conștiința morții
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cu privire la SCOPUL și FINALITATEA asociate păcatului originar: a voit Dumnezeu cu adevărat ca omul să nu cunoască binele și răul, sau pur și simplu a dorit să-i lase acestuia libertatea de alegere între a asculta și a nu asculta porunca primită? În eventualitatea că o atare cunoaștere era "deosebit de periculoasă", fiind, în consecință, "obiectul unei interdicții divine" [Cocagnac, 1998:125], ar trebui să ne întrebăm la fel de firesc: de ce și pentru cine era periculoasă aflarea binelui și a răului, decelarea cunoașterii
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
din dorința firească de a se juca cu el? Eroarea omului a fost, așadar, aceea de a fi mîncat înainte de vreme fructul cunoașterii ("oprit" doar stadiului său incipient de cunoaștere), "înainte să se fi împlinit planul divin, dezvăluit de următoarea poruncă a Creatorului: "Stăpîniți pămîntul!" Dacă ar fi așteptat momentul stabilit de providență ne spune Jean Kovalewski s-ar fi îndestulat din el fără nici o primejdie" [1996:157]. Cum ar fi realizat divinitatea maturizarea edenică a ființei umane, pentru ca aceasta să
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pe primele nouă [Propp, 1970:30-42]: 1) absența (plecarea de acasă a eroului, înstrăinarea, moartea etc.) poate fi simbolic echivalată cu creația însăși (cu exterioritatea, cu alteritatea lui Dumnezeu în creatură, cu jertfirea); 2) interdicția (eroului i se specifică o poruncă interdictivă) se regăsește în imperativul adresat omului de a nu mînca din fructul cunoașterii; 3) iscodirea (un răufăcător încearcă să afle cum stau lucrurile) echivalează cu intrarea în scenă a șarpelui; 4) divulgarea (răufăcătorul obține informații cu privire la victimele sale) se
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
unora dintre personaje îi/le lipsește ceva) este percepută de Adam și Eva ca o stare de insatisfacție determinată de interdicția cunoașterii binelui și răului; 9) mijlocirea, momentul de legătură (nenorocirea sau lipsa i se comunică autorului sub forma unei porunci) definește secvența în care Dumnezeu îi anunță lui Adam și Eva hotărîrea alungării lor din rai. Acest moment mijlocește trecerea către o altă etapă a desfășurării povestirii biblice, cuprinzînd alte secvențe arhetipale (completînd de la 10 pînă la 31 funcțiile pe
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
termeni: "Sîntem condamnați să fim liberi!". Deducem de aici, printre altele, faptul că sîntem condamnați să alegem între adevăr și minciună, respectiv faptul că nu pentru adevăr a optat în mod obișnuit omul. Din această stranie situație rezultă că, prin porunca adresată protopărinților, Dumnezeu nu a voit să oprească cîtuși de puțin cunoașterea, ci sfîșierea omului prin oscilația între suflet și trup, între bine și rău, între adevăr și minciună. Acest amestec generează o stare atît de confuză încît după cum proorocul
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
teze ale inneismului chomskyan, pe care și constructivismul piagetian îl ia în seamă: tendința de a minți a copiilor este naturală, fiind o componentă esențială a egocentrismului lor; • canalul educației culturale (moral-axiologice), care a făcut din minciună obiectul uneia din poruncile interdictive ale Decalogului, transmise din generație în generație: "Să nu mărturisești strîmb împotriva aproapelui tău" [Exod, 2:16; Deuteronom, 5:20]. O sinteză a celor două surse ale răului (minciunii, dezinformării) în lume ne este înfățișată de Henri-Pierre Cathale, care
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
descoperite deodată cu limba, dar aceasta le-a deschis căi nebănuite de dezvoltare și perfecționare, încît s-a ajuns pînă la instituționalizarea lor... " [Herseni, 1975:114]; • funcția conativă vizează conținutul informațional (CE?) pe care emitentul îl adresează receptorului, exprimîndu-se prin porunci sau rugăminți, interdicții și sugestii etc.; prezența mesajului "întors pe dos" nu lipsește din această activă relaționare a actorilor comunicării; un ansamblu de interpretări opuse (metainterpretări) pot fi asociate unor "metapropoziții" de genul: Nu e vorba că nu vă cred
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
riscul unei posibile pedepse. Concluzia pe care o putem formula în urma trecerii în revistă a efectelor pe care minciuna le generează este aceea că din punct de vedere moral minciuna rămîne minciună, adică o încălcare a celei de-a șaptea porunci, indiferent dacă urmările ei sînt pozitive sau negative. 3.6.2. Înșelăciuni descoperite Desigur că așa cum am văzut numai un mincinos bolnav minte cu speranța ca minciuna să-i fie descoperită. În general, considerată ca unul dintre cele zece păcate
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
avea dreptul de a lua decizii și de a pedepsi martorii mincinoși. Judecățile prin pedepse sau cu ajutorul mărturiilor sub jurămînt nu se bazează pe dovezile aduse în fața instanței, ci pe o intervenție supranaturală care să indice verdictul. În cele zece porunci biblice se interzice depunerea unei mărturii false, iar în legile engleze a existat întotdeauna o asociere între minciună și justiția divină. Încă de la început, depunerea jurămîntului prin care o persoană este obligată să spună adevărul a fost adoptată ca un
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și are încă dreptul la un loc în rai. Totuși, în ciuda acestei libertăți, sfatul lui Seaton "către toți aristocrații" este "de a-i lăsa pe proprii portari să spună adevărul", deoarece "le stă mai bine să se arate sinceri, respectînd poruncile Bibliei". Nu este deloc surprinzător faptul că Seaton nu amintește posibilitatea ca vizitatorul să nu fie un aristocrat și, drept urmare, să nu cunoască dublul înțeles al formulei folosită de portar. Pentru ca anumite minciuni să rămînă inofensive este nevoie de un
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și că numai odată cu apariția puritanismului și a științei organizate minciunile au început să fie considerate ofense serioase. Ambele afirmații au fost contestate (Bok 1978:302). Budismul include o obligativitate intransigentă de a nu minți (Gombrich 1971:65, 255). Prima poruncă a religiei druze cere sinceritate credincioșilor, însă de asemenea, include posibilitatea minciunilor adresate celor care nu fac parte din tagma aceasta, cu scopul de a proteja secretul credinței, conform doctrinei taqiyah (cf. Patai 1987; Patton 1920:458). Un exemplu de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
după mine, ascultați unul de altul și să nu cumva să deschideți până ce nu-ți auzi glasul meu. Când voi veni eu, am să vă dau de știre, ca să mă cunoașteți..." (Ion Creangă, Capra cu trei iezi) (c) "Un tată porunci fiilor săi să trăiască în bună înțelegere, dar ei nu-i dădeau ascultare. Atunci le ceru să-i aducă un târn și le spuse: Rupeți-l! Se tot străduiră feciorii, dar nu-l putură rupe. Tatăl desfăcu târnul și le
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
Sfântul Soare a trebuit să se coboare de pe cer, să desfrâne caii de la căruță, să-i bage în grajd și să intre la Zâna Zorilor... Când au fost așa toți adunați împreună, Zâna Zorilor nu le împărți mai mult la porunci, ci tristă și mustrată cum era, luă ziua bună de la toți supușii săi, le mulțămi pentru iubire și credință și-i trimise în lume, ca să meargă să facă fiecare după capul și priceperea sa. Numai doi lei, doi zmei, doi
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
Se dă textul: ,,Dacă eu i-aș porunci unui general să zboare din floare în floare, asemeni unui fluture, ori să scrie vreo tragedie, ori să se prefacă într-o pasăre de mare, și dacă generalul nu mi-ar îndeplini porunca, cine-ar fi de vină? El sau eu? [...] Trebuie să ceri de la fiecare numai ceea ce poate fiecare să dea, spuse mai departe regele." (Antoine de Saint-Exupéry, Micul prinț) Cerințe: (a) Transcrieți părțile principale și secundare din propoziția ,,dacă generalul nu
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
de vină? El sau eu? [...] Trebuie să ceri de la fiecare numai ceea ce poate fiecare să dea, spuse mai departe regele." (Antoine de Saint-Exupéry, Micul prinț) Cerințe: (a) Transcrieți părțile principale și secundare din propoziția ,,dacă generalul nu mi-ar îndeplini porunca". (b) Precizați funcția sintactică a cuvintelor: eu, unui general, să scrie, vreo, tragedie, de mare, cine, trebuie, de la fiecare, regele. (c) Transcrieți propoziția subordonată care are ca regent verbul trebuie și indicați felul acesteia. (d) Transcrieți din text o propoziție
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
Se dă textul: Dacă eu i-aș porunci unui general să zboare din floare în floare, asemeni unui fluture, ori să scrie vreo tragedie, ori să se prefacă într-o pasăre de mare, și dacă generalul nu mi-ar îndeplini porunca, cine-ar fi de vină? El sau eu? [...] Trebuie să ceri de la fiecare numai ceea ce poate fiecare să dea, spuse mai departe regele." (Antoine de Saint-Exupéry, Micul prinț) Cerințe: (a) Transcrieți din text trei cuvinte/sintagme care conțin tipuri diferite
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
poezie, proză, critică literară și recenzii în „Bilete de papagal”, „Orizonturi noi” (Bacău), „Cronicarul”, „Secolul”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Calendarul”, la care redactează și cronica literară, „Convorbiri literare”, „Almanahul muncii românești”, „România”, „Universul”, „Țara noastră”, la care e redactor, „Neamul românesc”, „Porunca vremii”, „Sfarmă-Piatră” ș.a., dar îndeosebi în „Gândirea” (cu o colaborare neîntreruptă între 1931 și 1944). A mai semnat Nicolae Ancuța Rădoi, Andronic și Sandu Plavie. Abia după 1980 îi apar mai multe cărți de versuri, în care va fi antologată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290595_a_291924]