8,218 matches
-
Maria: Na, acum te-ai apucat și tu de filosofie... Alex: Nu-ți fă griji, că-mi trece. Înfulec o friptură și totul se liniștește... totul e blînd... frumos colorat... de parcă aș mînca cotlete cu morfină... Maria: (oricît s-ar preface că nu înțelege) Vax! Hachițe de odrasle bine hrănite și bine-mbrăcate. Hachițe și nimic mai mult. Mihai: (exprimînd un gînd mai vechi) Din cauza voastră am ratat eu azi (mai convins) Bineînțeles că din cauza voastră. Am știut că voi sînteți piedica
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de ouă, de săpun, de cafea, de-o boarfă refuzată la export... N-ai avut niciodată de toate, cum spui, pentru că niciodată nici n-ai știut ce înseamnă de toate... Crede-mă, te-ai chinuit o viață întreagă să te prefaci că nu ești săracă, umilită și speriată... Ar fi bună regalitatea? De ce ar fi bună? De ce n-ar fi bună? Costache: Bun, bun, dar, în definitiv, au fost sau nu aleși de popor? Octav: O, Doamne, tata, dacă tot mai
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de ouă, de săpun, de cafea, de o boarfă refuzată la export... N-ai avut niciodată de toate, cum spui pentru că niciodată nici n-ai știut ce înseamnă de toate... Crede-mă, te-ai chinuit o viață întreagă să te prefaci că nu ești săracă, umilită și speriată... Marieta: (Octav a spus adevărul și totuși...) Da..., bine..., să zicem că... dar măcar eram cu toții la fel... în aceeași oală... Octav: Nici măcar atîta, mama... Pentru că cei care ne învățau ce bine e
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
sine însuși și cu celălalt. Impulsul spre mărturisire este permanent obstrucționat de sentimentul unei vinovății atît de mari încît nu poate fi excorcizată decît, eventual, pe o scenă de teatru, unde realul se confundă în ficțiune, iar conturul adevărului se preface în siluetă îndepărtată. După părerea mea este una dintre cele mai bune producții dramaturgice românești de după '90 încoace. Scrisă cu inteligență și sensibilitate, seduce prin replica promptă, ambalată fie într-un umor subtil, de calitate superioară, fie într-un dramatism
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
nu-i liniștit) Sînt liniștit... Gh. P. doi: (se apropie de el, îl mîngîie pe păr) Adevărul e că sîntem două javre de bătrînei simpatici..., doi foști actori care... vor să mai joace... și-atunci se joacă pe ei..., se prefac că le pasă de ei... și de alții, de moralitate..., de cinste...; doi amărîți penibili..., țîfnoși..., cînd ramoliți..., cînd demni..., ca două gogoși sparte..., tremurîndu-le curu' de frică..., de groaza că, în sfîrșit, vor da ochii cu ei înșiși..., că
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ce te deranjează?! Bîzîie și ea pe unde poate... Gh. P. doi:...Numai că în cazul nostru bîzîie în urechi, în ochi, pe mîini, pe picioare, în cap, în suflet... Și asta cu atât mai al dracului cu cît ne prefacem că n-avem nici o muscă... Gh. P. unu: Și dacă-ți bolborosești toate adevărurile, nu mai ai muscă? Gh. P. doi: Păi, cum să-ți spun eu, după ce ai strigat, după ce ai urlat "asta e musca mea!", musca zboară... zboară
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ba chiar mai al dracului... (pauză) Gh. P. unu: Dar eu vreau să te întreb altceva...; auzi, mie-mi place că tu te frăsui, că ai remușcări, că ai procese de conștiință, că ai fost laș, complice, că te-ai prefăcut că n-ai văzut, că n-ai auzit, că n-ai protestat, că n-ai luptat împotriva unui regim care ne castrase de curaj, de demnitate, care ne furase numele și ființa... Îmi place... Nu te-ntreb de ce n-ai
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
să te uiți în dosarul altuia! Plutonierul: N-am voie, pe dracu' n-am voie... Și dacă tu ai voie, la ce folos?! Că de atîta vreme citești, și tot citești, și răscitești, și nu știi ce citești,... sau te prefaci că nu știi ce citești...! Sursa dublă: Dom'le, e clar că s-a-ntors lumea cu susul în jos! Obiectiv nr.: Dă-mi dosarul! Plutonierul: Stai că ți-l dau... ia uite ce scrie aici..., ia uite: "Obiectivul" adică tu ai
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
înțeles...; după aia, cînd vin ceilalți la putere..., înțelesul se schimbă..., adică ceea ce părea vinovăție... nu mai e vinovăție... și invers... ceea ce era nevinovăție devine vinovăție... și de aia... Plutonierul: Aiureală! Dom'le, eu nu-s ca ăștia care se prefac că nu știu... Eu am fost plutonier în cadrul Securității și serviciul meu era... să... dacă vreți pot să vă povestesc... Dosar nr.: Lasă-ne, dom'le, du-te de aici și lasă-ne... Reporter 2: De ce? Lăsați-l să spună
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
calități sînt mai degrabă didactice: iată un om absurd - suspendat În marginea universului newtonian, vidat de „suflet”, incapabil de „idee”, posesor al unei „perfecțiuni” transformate În povară - eternitatea (știm asta de la povestea lui Cain). Lipsit de origine, omul beckettian se preface că pornește În căutarea ei, din inerție mai mult, mișcările sale fiind aproape exclusiv dotate cu semnificații circumstanțiale care nu reușesc să sugereze un sens decît prin ricoșeu, prin intermediul reacției față de ceea ce este perceput drept absurd. Dacă e să vorbim
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ezitare. Kirillov avea, ca orice creștin, Îndoieli, Stravroghin se spovedește În cele din urmă, În ciuda forței extraordinare de a-și da permanent libertate absolută. Milo este, preț de doar câteva zeci de pagini, demonul perfect, convertit după ce Andrew s-a prefăcut că l-a ucis: apoi Milo s-a decis să moară Într-adevăr pentru a-și Învinge dușmanul. Voilà la clé de toute l’histoire: il fait comme si il enquêtait, et il fait comme si il était mort, et
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
el are altceva de spus, și anume un al treilea discurs: „A fi pentru sau Împotrivă era pentru el o insuportabilă limitare a unor Întrebări complexe.” Inspirat de literatura lui Boris Vian, cea din Spuma zilelor, el nici nu se preface nici nu desface: el iese din lume, undeva la marginea ei. Antoine, de altfel, stă În Montreuil, adică În zona a doua pariziană, În estul sărac. Familia lui este și ea una marginală. Mama lui e bretonă, dar tatăl este
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
-și cadența sârguincios respectată, cunoșteam povestea, când, deodată, fără să-mi explic de ce, ochiul și urechea au simțit irezistibila atracție a platoului de joc. Nero, aproape de mine, în stânga scenei, o strângea la piept pe tânăra Iunia, poruncindu-i să se prefacă în fața iubitului ei, Britannicus, că nu-l mai iubește. Amintindu-i totodată Iuniei că, aflată sub supraveghere, nici o libertate nu îi era îngăduită și că cea mai mică abatere risca să aibă consecințe dezastruoase pentru tânărul său partener. Perdeaua subțire
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
ceilalți, dar nu sta de vorbă decât cu câțiva dintre ei/ Cere-le tuturor părerea, dar păstrează-ți-o pe-a ta pentru tine” (p. 42). Să tragi cu urechea, să nu spui niciodată ceea ce gândești cu adevărat, să te prefaci întruna, iată regulile de bază ale meseriei de om politic într-o țară unde domnește supravegherea: „Nu-ți da pe față gândurile și nu le încredința limbii tale”, iar dacă vrei să ne fii de folos, „stai cu ochii pe
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
de Nero și inocența lui Britannicus. Racine surprinde aici ambiguitatea situației în care se află o ființă supravegheată care se adresează unui partener ce n-are habar de dispozitivul al cărui „obiectiv” este: tânăra fată se vede silită să se prefacă, în timp ce noi, cei din sală, asistăm la cea mai sfâșietoare dovadă a acestei „duble gândiri” care reprezintă, după Orwell, specificul supravegherii totalitare. Iunia mimează indiferența față de Britannicus, declară că nu îl iubește, mințind cu durere în suflet, căci, știindu-se
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
și zidurile astea, prințe, pot avea ochi/ Iar împăratul e întotdeauna prezent pretutindeni” (II, 6, v. 712-714). Nu există o avertizare mai explicită și nici o definiție mai clară a supravegherii generalizate, totalitare. Astfel, prin ceea ce spune, Iunia scoate în relief, prefăcându-se că-l omagiază, sistemul de supraveghere care funcționează fără cusur la Curtea împăratului. Iar Nero e acolo, la pândă, confirmare vie a acestui adevăr. Dincolo de informațiile culese, supravegherea totalitară are însă și o consecință de-a dreptul nefastă: ea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
orice pretenție la o cunoaștere universală. În același timp, nu vreau să renunț la știința internă, știu că ea există, că este într-o altă ordine decît cea a științei "obiective". Voi plonja deci în intern sau măcar mă voi preface. Comportament care lasă loc unei analize subtile. Ceea ce este zgomot pentru un observator exterior devine semnificație, sursă de reorganizare și de ordine în interiorul sistemului. Zgomotul este sursă de ordine și generează noi organizări. Lucrările, deja vechi, despre schimbul de energie
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
Cineva trece prin oameni și arbori". Ca și la Blaga, omul devine o prelungire a peisajului. Tot universul tradiției se subordonează în poezia lui sentimentului iubirii, al morții, al trecerii timpului: "Copaci fiind, ne-om inunda de muguri,/ ne vom preface-n iarbă pe câmpie". "Grădina-n formă de vis" se constituie într-un ciclu de sonete nu toate scrise fără har. Uneori, dincolo de-o anume ordine, sub liniile convenționale, bănuim o stare tensională, o foame de viață, care încearcă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mormântul Julietei: "În peștera aceasta e patul ei, iubitei/ Și perna ei de piatră și învelișul sfânt." Dragostea învăluită de fiorii morții pornește din Mihai Eminescu, dar îi lipsește voluptatea și senzualitatea caracteristice marelui poet. Trupul se supune metamorfozelor, se preface în pom, preot, aripi albastre, în pui, în șarpe sau " Iese un bărbat frumos și femeia lui". Imaginea morții este redată în acele păpuși de piatră, (preluate din folclor), în crini (simbol al purității, dar și al morții) și în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ispășită de lacrima luminii/ Etern întoarsă într-un ochi senin/ După o fugă, după vânătoare/ Înalt prin pădurea de crini". Obiectele se însuflețesc și poeta se mișcă lejer, pentru că ea le-a creat: "Desenez lucruri care se trezesc/ Și se prefac în ființe adevărate/ cu glas, cu inimi și cu aripi,/ Cu părul lung împrăștiat pe spate." Uneori prea feminină și prea directă, Ioana Diaconescu eșuează în declarații retorice: "Balada cântată, balada lăsată la mare./ Înapoi pe pământ/ că nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poetul ar descoperi halucinant peste tot morminte necunoscute, eroi anonimi; în acest fel imaginea ar fi de coșmar; dar în versurile următoare procedeul se repetă obsesiv: "Slavă generalului Cristescu,/ Slavă generalului Grigorescu,/ Slavă soldatului Ion,/ Slavă, Slavă!" Delirul verbal se preface în arabescuri care pretind emoții rafinate, dar, neajungând a se satisface decât pe ele înseși, se afundă fără perspectivă într-un univers osteologic, astfel: "un os curge frumos peste Siret", osul lui Ion curge la vale, apa este de vertebre
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cum se freacă pește pe pește/ când și-amestecă semințele lor". Ideea se repetă în "Descântec de frământat pâinea", în "Asupra plămadei: "nimicule/ atotputernice nimicule/ purtător de sămânța curentului divin/ aștri pulsând la tine în testicule/ rațiunile lui seminale te prefac în destin". Actul împreunării este identificat în dimensiuni cosmice: "Alți stropi te ascultă dintre galaxiile nebuloase/ prin flux de foc legându-te încă din mare/ și acum calci zările veștede sticloase/ și te cununi cu iarba salivând sfânta umoare". Sau
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fulgerător o lume/ mai repede chiar decât timpul literei A/ Eu știu atât că ea există". Poemul "Contemplare" ne trimite la "Lauda somnului" a lui Lucian Blaga și anume la poemul "Somn" sau la "Fum Căzut", în care obiectele sunt prefăcute parcă în absențe, izolat dispuse, în stare de inerție: "Cu mișcări oprite ades/ văd bolți prăbușite în apă" ("Fum căzut"). La Nichita Stănescu apar păsări cu zborul întrerupt, păduri arcuite peste fluvii inexistente, iar el, Dedal, pendulează între starea de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Țăranii, de sărăcie și, de nedreptățile suferite, se răscoală. Astfel, întâmplarea legată de o goană după curci îi dă poetului prilejul să explice numele Piscului cu Bojii, mănăstire de călugări greci, care au luat pământul sătenilor și locul a fost prefăcut în cenușă. Drumul până în pisc este zugrăvit ca în marile romane: "Treceam Mătăsoaie, dam în vâlceaua lui Niță,/ Răzbeam în poiana Popii,/ Coboram coasta în vâlceaua cu izvoarele/ Suiam iar printre stejarii bătrâni, dând cu piciorul/ în ciuperci,/ Mânătărci otrăvite
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
desăvârșită la Londra, a vrut ceai. „Doar atât?“ „Atât. La cât suntem de obosite, dacă ne aduci un ceai gol, te iubim.“ „Gol?“, a cerut el confirmarea, oarecum surprins... Îi mijise un altfel de zâmbet în colțul gurii, dar se prefăcea că nu înțelege. „Gol-gol“, a zis amica mea. „Gol-goluț“, i-am spus și eu zâmbind... Replica era echivocă, dar glumeam și mă gândeam la ce ar fi urmat după plecarea ei. Nu știu ce-a fost în capul meu, mi
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]