8,006 matches
-
păstrarea personajului subretei, care este singura ce-i poate servi drept confidentă tinerei fete, în societatea secolului al XVIII-lea. Comodă, menținerea acestui personaj îi permite să evite monologurile al căror spațiu vrea să-l limiteze pentru că, în lipsa lor de realism, ele subliniază convențiile. Toți consideră comedia, care, prin râs, atenuează întunecimea viciului, ca fiind profund imorală. Mercier îl condamnă pe Molière în termeni duri. Numai Tartuffe (Le Tartuffe), în care personajul sceleratului este odios, găsește iertare în ochii lui. "Mai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ceva comic, dacă nu ar fi provoca decât lacrimi, ar fi atunci un gen foarte vicios și foarte dezegreabil." Totuși, în Prefața la Copilul risipitor (L'Enfant prodigue, 173712), el definește cu o clipă mai devreme obiectivele dramei, revendicând, în numele realismului, amestecul de tonuri, după modelul din viață unde momentele patetice nu încetează să coexiste cu momentele comice. Drama este gata să vadă lumina zilei. "Comedia fiind reprezentarea moravurilor, această piesă pare să fie suficient de mult de genul acesta. Se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și veți avea o sărbătoare. Mai mult încă: dați-i pe spectatori în spectacol; făceți-i pe ei înșiși actori; fiecare să se vadă și să se iubească în ceilalți, pentru ca toți să fie mai uniți prin asta." 2.3. Realismul iluzionist al dramei burgheze Când tragedia și comedia își pierd orice credibilitate, pentru că păcătuiesc, în ochii publicului, atât prin imoralitate, cât și prin neverosimil, se naște drama. "Este oare permis să trezești interesul unui popor pentru Teatru și să faci
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
între genul serios și tragedie. Beaumarchais, prin amestecul tonurilor, în Eseu despre genul dramatic serios, definește și el noul gen, considerându-l ca pe o formă "intermediară între Tragedia eroică și Comedia glumeață." Doritor să amestece tonurile, din grija pentru realism, asta nu înseamnă că teoreticianul Iluminismului proslăvește întoarcerea la tragi-comedie, gen artificial în ochii săi, construit, în irealismul său, pe baza unor contraste prea mari. "Vă dați seama, scrie Diderot în Convorbiri despre Fiul nelegitim, că tragicomedia nu poate fi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
produce, mi se pare, și mai mult efect în tragedie. La începutul unei piese, aș vrea numai ca ele să nu dea prea mare viteză acțiunii, și să nu cauzeze obscuritate." 2.3.4. Al Patrulea Perete Grija aceasta pentru realism, pe care o dovedesc teoreticienii dramei burgheze, culminează cu estetica celui de-al "patrulea perete", concept făurit de Diderot, atât ca instrument dramatic la dispoziția autorilor, cât și ca un consemn al jocului. Din momentul apariției Convorbirilor despre "Fiul nelegitim
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sa nu poate fi deosebită de cea a oratorului. Iată că de acum înainte ea începe să exercite o adevărată fascinație. 2.4.1. Un joc plin de naturalețe Cu drama burgheză, jocul actorului se modifică pentru a satisface exigența realismului iluzionist. Până la începutul secolului al XVIII-lea, actorul de tragedie, în Franța, adoptă un joc static, stând nemișcat în avanscenă, declamându-și cu emfază textul cu fața la public, fără să-și privească vreodată partenerul căruia nu pare să i se adreseze
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îndelungată asociere cu Diderot, cu ocazia imensului efort de traducere care îi ocupă ultimii douăzeci de ani ai vieții, explică neîndoielnic puțina originalitate a gândirii lui Lessing în raport cu Diderot, de la care ia cu fidelitate principalele idei, anticlasicismul, dorința lui de realism, atenția îndreptată către joc din cauza impactului pe care îl are asupra publicului. O aceeași preocupare morală de a-l face mai bun pe spectator servește drept bază preferințelor sale dramatice. 3.1. Anticlasicismul Există un anumit număr de contradicții, mai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sale vii recunoscute față de Shakespeare, să imite mai curând teatrul lui Diderot. El este convins că estetica lui scenică corespunde mai bine gusturilor și preocupărilor germanilor timpului său decât opera lui Shakespeare, încă foarte ancorată în universul feudal. 3.2. Realismul în serviciul moralității Pentru Lessing, ca și pentru toți adepții Iluminismului, scena este o tribună de la care trebuie să se răspândească o învățătură moralizatoare, în stare să-l facă pe om mai bun. După părerea lui Lessing, numai făcând din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se sinucide. Această piesă, în care tatăl și fiica sunt prea stoici în fața nenorocirii pentru a-l emoționa pe spectator, nu a obținut nici pe departe succesul lui Minna von Barnhelm. Lessing condamnă genurile extreme, farsa, tragedia, prea îndepărtate de realism, unul pentru că îngroașă trăsăturile pentru a le reduce la o caricatură, celălalt, pentru că le stilizează în scopul de a le înnobila. Spectatorul nu-și poate citi portretul nici în unul, nici în celălalt. Asta nu înseamnă că Lessing ar fi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
negustor din drama burgheză, așa cum apare în Neguțătorul din Londra a lui Lillo din 1731 sau în La Brouette du vinaigrier (Tărăboanța negustorului de oțet) a lui Louis-Sébastien Mercier din 1775. Goldoni își află personajele prin intermediul unui amestec permanent de realism și stilizare, invers decât drama burgheză, hotărât realistă 61. Această abandonare a măștii îi permite chiar uneori să schimbe modelul existent. Repartiția rolurilor în trupele de comedianți dell'arte constituie, pentru actori, un dispozitiv de joc. Întotdeauna există, într-o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Lordul *** despre seara din 24 octombrie și despre un sistem dramatic (Lettre à Lord *** sur la soirée du 24 octobre et sur un système dramatique), din 1829, reiau, entuziasmați, un mare număr din ideile lui Diderot și Sébastien Mercier, cu excepția realismului. Ei doresc un teatru modern pe care drama burgheză nu a fost în măsură să-l producă și care, în ciuda eforturilor lor, întârzie să se impună, fără îndoială din cauza succesului melodramei la marele public. Primele drame romantice, numai citite, în cadrul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decât pentru că nu este nici comedie nici tragedie, nici Democrit râzând, nici Heraclit plângând. Dar cei vii astfel sunt. Cine râde mereu, sau plânge mereu? În ceea ce mă privește, nu cunosc din ăștia." Nu ar trebui confundat adevărul artei cu realismul. Drama romantică este adevărată pentru că nu este realistă. Introducând sublimul și grotescul, ea deformează realitatea pe care o stilizează când în maniera tragediei, când în maniera comediei. Prin asta se distanțează de drama burgheză, prin asta, lăsând deoparte reproducerea mimetică
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mii de franci cu niște piese care câștigau cinci sute; se ascultă cu religiozitate, se aplaudă cu entuziasm Horace, Mithridate, Cinna; se plânge la Andromaca și la Tancrède." 6. Teatrul naturalist Cu naturalismul se operează o reîntoarcere în forță a realismului scenic pe care îl proslăvea drama burgheză. Zola (1840-1902), care îi este marele teoretician, se prezintă pe el însuși ca moștenitorul direct al lui Diderot și Louis-Sébastien Mercier. Dornic să trateze scena ca pe o reflectare fidelă a lumii reale
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai visezi în timp ce te scufunzi în pământ: nimic nu este mai antiștiințific, nimic nu duce mai mult la toate erorile, sub pretextul că te îndrepți către adevăr." (Autorii noștri dramatici) Zola critică și falsitatea dramei istorice lipsită în totalitate de realism El deploră faptul că istoria, față de care autorii dramatici își iau multă libertate, nu se desfășoară aici decât în chip de fundal. "Drama istorică actuală, scrie el în Naturalismul în teatru, fiind bazată pe erorile cele mai grosolane, este redusă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
despre viață, nici cea mai mică grijă pentru adevărurile omenești. O flașnetă unde se învârt niște păpuși", scrie Zola în Convorbirile dramatice (Les Causeries dramatiques). Cât despre operă, este un spectacol pe care-l detestă și a cărei lipsă de realism o biciuiește în nenumărate rânduri. Cu mult înaintea lui Brecht, îi reproșează că scufundă publicul într-o stare de totală pasivitate. "Este atât de comod, scrie el în Naturalismul în teatru, să fii cu mintea goală, să te lași în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
intruziunea muzicii, a cântului sau a dansului, în teatru, arte care nu sunt pentru el decât niște motive ornamentale destinate, falsificând realitatea, să satisfacă frivolitatea unui public burghez care nu știa cum să se distreze. 6.2. Adevăr psihologic și realism scenic Întreaga sa viață, Zola a încercat să cunoască un adevăr psihologic maxim. Țelul suprem, scrie el în Convorbirile dramatice, este să ni se arate ființa interioară a eroului pe ansamblul acțiunilor lui; această ființă interioară, acest frate plin de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pună în practică cu o mână puternică. Și să nu nege nimeni această poezie adevărată a omenirii; ea a fost scoasă în evidență în roman, poate să fie și în teatru; nu trebuie decât să-i găsim o adaptare." Numai realismul scenic permite, după părerea lui Zola, să fie tradus acest adevăr psihologic căutat cu ardoare. Știind că teatrul este o artă care se bazează pe convenții, Zola nu are naivitatea să creadă că este posibil să fie arătată pe scenă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Câteva piese naturaliste au văzut lumina zilei, Henri Maréchal, a Fraților Goncourt, în 1865, Thérèse Raquin, de Zola, în 1873, Cârciuma (L'Assommoir), în adaptarea lui Busnach și Gastineau. Dar Antoine a fost primul care, răspunzând dorinței lui Zola, introduce realismul pe scenă. Refuzând arta simulării, el plasează pe scenă accesorii care sunt obiecte adevărate și produc un efect de real necunoscut de public până atunci. Când creează Pământul (La Terre), adaptare după romanul lui Zola, reconstituie decorurile țărănești de un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
arta nu este adevăr. Arta este o minciună care ne ajută la înțelegerea adevărului, cel puțin a adevărului pe care reușim să-l înțelegem." Apariția imaginii fotografice, apoi filmate, care oferă o copie fidelă a realului, a distrus visul de realism în artele spațiului, în special în pictură și în teatru. Scena nemaitrebuind să reproducă un fragment din lumea reală, natura iluziei teatrale s-a modificat profund. Două influențe foarte diferite au contribuit la transformarea scenei occidentale, visul wagnerian la o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
efecte ce pot fi scoase din muzică și lumină, autorii dramatici simboliști care cultivă onirismul, fac din ea un loc plin de simboluri. Jarry, mai revoluționar, o tratează ca pe un spațiu cu totul abstract în care nu numai că realismul nu mai are loc, dar convențiile sunt în mod ostentativ afișate. Fondator al teatrului modern, el orientează scriitura dramatică și regia pe căile care sunt astăzi și ale noastre. Platitudinea regiilor naturaliste a provocat nu numai o stare de oboseală
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
reformarea scenei. Decorurile realiste în mijlocul cărora opera wagneriană este atunci interpretată îi apar inapte, chiar dacă au fost concepute cu acordul lui Wagner, să redea imensa interioritate a dramei wagneriene. Pânzele pictate, în platitudinea lor, i se par complet depășite. Refuzând realismul iluzionist, el face apel la imaginație. "Refuzul iluziei scenice ne descoperă deodată ceea ce constituie la urma urmelor realismul nostru teatral: acest realism este în noi înșine; ne imaginăm că tabloul scenic trebuie să fie totdeauna același, atât pentru actor, cât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu acordul lui Wagner, să redea imensa interioritate a dramei wagneriene. Pânzele pictate, în platitudinea lor, i se par complet depășite. Refuzând realismul iluzionist, el face apel la imaginație. "Refuzul iluziei scenice ne descoperă deodată ceea ce constituie la urma urmelor realismul nostru teatral: acest realism este în noi înșine; ne imaginăm că tabloul scenic trebuie să fie totdeauna același, atât pentru actor, cât și pentru spectator! Aceasta este pentru mine definiția realismului. Iar noi îi oprimăm pe poetul dramatic și pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să redea imensa interioritate a dramei wagneriene. Pânzele pictate, în platitudinea lor, i se par complet depășite. Refuzând realismul iluzionist, el face apel la imaginație. "Refuzul iluziei scenice ne descoperă deodată ceea ce constituie la urma urmelor realismul nostru teatral: acest realism este în noi înșine; ne imaginăm că tabloul scenic trebuie să fie totdeauna același, atât pentru actor, cât și pentru spectator! Aceasta este pentru mine definiția realismului. Iar noi îi oprimăm pe poetul dramatic și pe muzicieni cu această idee
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scenice ne descoperă deodată ceea ce constituie la urma urmelor realismul nostru teatral: acest realism este în noi înșine; ne imaginăm că tabloul scenic trebuie să fie totdeauna același, atât pentru actor, cât și pentru spectator! Aceasta este pentru mine definiția realismului. Iar noi îi oprimăm pe poetul dramatic și pe muzicieni cu această idee care taie zborul oricărui fel de imaginație." Iluzia, care nu mai depinde de o pseudo-reconstituire a realității prin decor, se naște atunci numai din jocul actorului care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
autorii dramatici sau teoreticienii care, după modelul simboliștilor, vor dori să înlocuiască actorul, jenant în corporalitatea lui, printr-o figurină, Jarry și Craig în special. 1.3. Jarry: Despre inutilitatea teatrului în teatru Dacă simboliștii au debarasat scena de grija realismului, lui Jarry (1873-1807) îi revine meritul de a fonda o estetică scenică modernă. Când dă ca titlu al articolului său, care este un adevărat manifest, "Despre inutilitatea teatrului în teatru", publicat în Le Mercure de France în septembrie 1896, Jarry
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]