8,392 matches
-
dar sună-mă dacă pot să te ajut cu ceva, OK? Efortul de a manevra monstrul acela verde spre suburbii a orașului mi-a secătuit ultimele rezerve de concentrare, așa că, atunci când am ajuns la Second Avenue, stresul Începuse să Îmi topească trupul ca pe o lumânare. Lucrurile nu pot ajunge mai rău decât acum, mi-am zis eu În timp ce un alt taxi a oprit la cinci milimetri de bara din spate a mașinii. Cea mai mică julitură pe mașina asta și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
acel oraș mi se păruse de-a dreptul insuportabil de Înecat În umezeală și infestat de țânțari, dar, de parcă asta nu era Îndeajuns de infect, sora mea - sofisticata, frumoasa mea soră mai mare care iubea arta neoclasică și care Îți topea sufletul când recita poezii - se pricopsise și cu un accent sudic. Și nu doar cu acea vagă și subtilă intonație Încântătoare și melodioasă, ci cu o pronunție lăbărțată, evident rurală, ceva gen picamer-care-ți-găurește-timpanele. Încă nu-l iertasem pe Kyle pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de firmăă și cu sushi la pachet (plătit tot de firmăă. Începusem deja să slăbesc. Kilogramele pe care le pierdusem În urma dizenteriei se puseseră, pentru scurtă vreme, la loc, dar după cele câteva săptămâni petrecute la Runway Începuseră să se topească iarăși. Era ceva În aerul biroului probabil, sau poate era obstinația cu care angajații evitau mâncarea. Avusesem deja o infecție la sinusuri și eram foarte palidă, și toate astea după doar patru săptămâni. Iar Miranda nici nu venise Încă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Închis telefonul În nas lui Lily, În speranța că ea o să Înțeleagă, și m-am pregătit de măcel. — Nu, Miranda, nici un fel de problemă. — Bun. Și acum, aș dori o Înghețată și aș dori să o primesc Înainte de a se topi de tot. De vanilie, nu cu iaurt, nu cu lapte congelat, cu nici unul din produsele acelea fără zahăr sau dietetice, să fie cu sirop de ciocolată și cu frișcă adevărată. Nu de la cutie, ai Înțeles? Frișcă adevărată. Asta e tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
vreo relevanță din clipa În care intram În birou. Într‑un anume fel, nu Înțelegeam și nu puteam să‑mi explic - și cu atât mai puțin puteam cere cuiva din afară să Înțeleagă - cum se făcea că Întreaga lume se topea și devenea inexistentă și că tot ceea ce rămânea atunci când toate celelalte dispăreau era Runway. Și era cu atât mai greu de explicat fenomenul atunci când mă gândeam că Runway era, de fapt, ceea ce detestam cel mai tare pe lumea asta. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
parcurg traseul de 5B, fără șovăire, fără teamă, arătată, cel puțin, viața mea va deveni mai plină ca niciodată, pentru că voi Începe alpinismul, sportul celor curajoși. Dacă nu voi putea urca, tot ce am În mine mai bun se va topi treptat Într-o viață monotonă și fără nici o perspectivă. Mă trec fiorii când mă gândesc la ce va urma. Mircea a spus că el, când a urcat pe acest traseu, a avut o frică omenească și a fost complet epuizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fi după: presimți Însă că nu se va produce iremediabilul În forma la care te așteptai tu, simți În aer o altă schimbare, se (sau ți se) prepară parcă o farsă; curenții de frică ce-ți zguduiau ființa s-au topit, o mireasmă diferită adie prin preajmă; capeți curaj, chiar Îndrăznești să deschizi ochii (deschizi ochii În vis); nu, nu era lup, era doar prietenul tău Bazil deghizat; a vrut, dobitocul, să te sperie; sigur, aceasta este o soluție a visului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
noi, din fundul amfiteatrului, nu se auzeau). Ghilotina profesorului cade necruțător: „Nesimțitelor!“. E un cuvânt prea tare, ce rămâne imprimat un timp În memorie ca un corp material, foarte suspect În aerul acela rarefiat; ideile, conceptele, enunțurile abstracte s-au topit, s-au efloșat, au căpătat formă clisoasă. Profesorul e furios, se vede după culoarea palidă a feței ce i s-a Însuflețit spontan printr-un aflux brusc de circulație; obrajii i s-au Înroșit Întâi, apoi s-au Învinețit, ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
spre imponderabilitatea spiritului. Mă uit În jur. Iată-i striviți În masa amorfă chiar și pe unii dintre adversarii săi de ieri și de azi; sunt și aceștia transfigurați de vraja geniului, s-au contopit În această Încleștare, s-au topit În marea de extaz ce ne cuprinde pe toți nediferențiat. Profesorul lansează o idee, ținând-o suspendată puțin deasupra capetelor noastre ca pe un bumerang, apoi cheamă În ajutor o alta, se oprește și caută similitudini În alte limbi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
am. Aveam o bază În cenaclu. Nu am fost săptămâna trecută. Aveam o bază În Marinică. El era cu ceilalți. Și numai dușmani În jur. Ce lume de teroare! Am ieșit pe gheață. Era foarte moale gheața, vor să o topească. Am făcut puțin simplu, apoi m-am dus la dublu, Chindea nu era acolo. Am fost câteva clipe fericită, dar apoi ne-a dat afară și... am mers la un ceai Împreună cu un mare grup. Eu am tăcut tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
rămas, ca o bucurie a ochilor, imaginea unei fetișcane alergând prin ninsoare; am reținut acea conștientizare lucidă a ei, exprimată prin toate gesturile, că ea știe că există și că e frumoasă chiar atunci, sub acei fulgi albi ce se topesc moale pe genele ei; scoate limba cu cochetărie și gustă din albul zăpezii. O simțeam Întreagă În acel sentiment de plenitudine și trăiam și eu parcă mai intens, măsurând adică propria-mi trăire printr-o imagine Împrumutată din ficțiune. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
te exprimai) atunci; doar acesta rămâne viu, trăiește rostit sau scris În țesătura textului tău, de unde va fi actualizat prin lectură. Atunci, celălalt, corpul adevărat (și viu) al persoanei care ai fost, care erai, care ești, a trecut, s-a topit, nu mai este, nu mai poate fi refăcut, reînviat; doar cuvântul material, el este viu, se reîntregește, se umflă de viață, se reanimă brusc În aerul vibrat de coardele vocale ale celui ce-l folosește; dar mai este el al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
biserica lui Brâncoveanu am observat tufe de liliac Înflorit. Liliacul e semnul meu erotic. Atunci când Înflorește, ies la vânat, mă furișez printre Margaretele ce se lasă mângâiate de boarea vântului de primăvară; ah, iar n-am văzut când s-a topit zăpada, iar am fost furat de viață. (acum) La seminarul special de literatură universală, o contrazic pe Vera C. În legătură cu procedeul anticlimax-ului la Shakespeare; deși eu doar mi-am exprimat o altă părere, ea mă reclamă la decanat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
vezi orizontul de foc cum picură lichid În iarba obosită de viață, să urmărești formele acelea fantastice jucându-ți pe retină și chiar să Înțelegi că, atunci, se-ntâmplă ceva ce-ți este rezervat numai ție. Timpul stă, soarele se topește În aer și curge galben la orizont, pulsul vieții Încremenește În tine, te cuprinde pe loc o durere subtilă a simțurilor și petreci un moment de desfătare imaterială. Parcă e o coborâre În sine a voinței de a fi, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
atingea cu șfichiuri alintătoare, când pe femeile de pe margini, când pe bărbații din bătătura cârciumii. Bucuria jucătorilor izbucnea în frânturi de strigături, în floricele de pași ritmați. Privitorii se îmbulzeau cuprinși de aceeași veselie, parcă ar fi căutat să se topească cu toții într-o singură ființă fără griji și fără necazuri. Cel mai vesel părea totuși Pantelimon Văduva și toată lumea se bucura de veselia lui, pentru că el peste câteva zile trebuia să plece la oaste și cine știe când va mai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
șopti melodios: ― Prostule mic... Nu mă mai iubești? Bărbatul respira aerul ei, căuta să reziste și își dădea seama că se pierde. Îi trecu prin gând cu o fulgerare dureroasă că își bate joc de el. Pe urmă i se topiră toate gândurile în minte într-o singură dorință stăpânitoare. Ea se apropiase și-și lipise corpul de el cu brațele mereu răsfirate. Nu mai vedea decât ochii ei, gura ei, sânii ei. O cuprinse brusc de mijloc și o răsturnă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
umblă numai între boieri și, fiind ziarist, mâine-poimâine îl vezi deputat, cum a ajuns și Costel Petrescu, care a fost coleg cu bărbatul ei la școala militară. ― Uite ce îngeraș s-a abătut pe la noi, domnule Titu! suspină doamna Alexandrescu, topindu-se de duioșie. Tanța roși. Era înăltuță, delicată și avea niște ochișori verzi cu luciri umede învăluitoare. Tânărul se zăpăci puțin. Doamna Alexandrescu observă mulțumită, și, după câteva minute, interveni diplomatic: ― Ei, acum noi plecăm, că suntem, vezi, și îmbrăcați
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
reculese, se sculă în picioare și întrebă cu o mutră nedumerită și prietenească: ― Da ce-i, oameni buni?... Cine v-a supărat? Zeci de glasuri răspunseră deodată, răcnind care de care mai vârtos. Erau sudălmi, și ocări, și amenințări, toate topite într-un vacarm asurzitor, din care nu se înțelegeau decât frânturi de vorbe murdare... Platamonu își rotea ochii holbați peste fețele strâmbate de furie și recunoștea țărani din Amara, din Lespezi și din Gliganu. Își opri privirea asupra lui Chirilă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Mulțimea de țărani, furioasă și gălăgioasă, nu se dădea deloc dusă, parcă și-ar fi pierdut somnul. Chiotele unei bucurii năprasnice înăbușeau trosniturile focului, în lumina roșie, oamenii viermuiau ca niște umbre fără odihnă, cu glasuri aspre, hârbuite, care se topeau într-un zgomot straniu, izbucnit parcă din rărunchii pământului... Târziu, după miezul nopții, coperișul cu căpriorii arși se prăbuși peste tavanul etajului. Un nour uriaș de scântei răbufni brusc și se împrăștie în văzduhul roșu, urmat de un cârd de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
întoarce capul. Titu Herdelea rămase numai cu preotul, privind tăcuți amândoi cum pământul slăninos, cu bulgări grei, izbea cadavrele, zvârlite și îngrămădite în groapă ca niște crăci putrede, cum morții, încetul cu încetul, își potriveau culcușul, se amestecau și se topeau cu pământul care îi ascundea de toate primejdiile. " Cît s-au zbătut ei să aibă pământ și iată că pământul i-a cules pe toți! își zicea Titu Herdelea cu o strângere de inimă. Și când te gândești că, în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
zilei, razele pătrundeau prin ferestre ca niște lame de cuțit, ajungând până în cele mai ferite unghere, și atunci armurile luceau scurt, ca o cremene izbită de piatră. Petrache luă găleata cu apă, presără în ea un praf alb care se topi iute, lăsând o spumă verzuie ce mirosea a iarbă crudă. Începu să șteargă dalele, muind, când și când, pămătuful și amestecând spumele, până ce clăbucii amenințară să se reverse peste marginile găleții. În cele din urmă, pardoseala căpătă un luciu plumburiu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în zona industrială. Era un alt fel de zid, mai înalt de un stat de om, vopsit într-o culoare nedefinită peste prefabricatele care nu aveau nimic din demnitatea pietrei, dar mai lung, atât de lung, încât capătul i se topea în fumul coborât din coșurile proptite în cer. Dincolo de zid se auzea un alt fel de viață, motostivuitoare, remorci, lanțuri, șenile, benzi transportoare, clești ce apucă, cuptoare ce ard, sudează, concasează, sfărâmă și laminează, curgând și totuși nemișcate, ca în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dintr-o singură aripă. Negăsind unde să se așeze din pricina cununii de spini, se depărtă, în zigzag, ca un liliac. Lipsit de puterea pe care o primea de obicei, când privea de pe creneluri răsăritul, Petrache se simți sleit. Bruma se topise, lăsând lespezile lucitoare, așa că nu se mai osteni să le frece. Se cuibări pe taburetul lui. Își trase gluga pe cap și rămase astfel, trăgând, din când în când, cu ochiul către statuie, ca să surprindă cel mai mic semn că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Maca avea întotdeauna țigări. — Dar parcă tu nu mai fumai... zise. — Ei, o țigară, n-o fi foc. Cum ar fi, hai să ne odihnim un pic... Maca și Tili își trimiseră rotocoalele de fum în sus, văzând cum se topesc unele în altele. — Parcă ar fi sfârșitul lumii, spuse Jenică... — Sfârșitul lumii a fost deja... îl corectă Tili. Acum bântuim... Că bine zici, își aminti Maca. Fu primul care sări în picioare, Jenică se proțăpi ultimul pe picioarele subțiri și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
grăbim, spuse, dacă zici că e doișpe fix. Adu niște pietre mai mici, așa, cam cât pumnul. Să fie vreo patru. Maca i le aduse de prin brazde. Omul le cântări pe rând. — Asta nu e bună, var întărit, îl topesc ploile. Nu trebuie să facem lucruri de mântuială. Să fie rezistente în timp, ca motoarele rusești. Maca îl întrebă cu mâinile cam despre ce e vorba. Omul își ridică arătătorul, deși urechilor clăpăuge, ca niște pâlnii de fonograf, liniștea nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]