10,163 matches
-
dă bucătar la ei și, cu jicnitoare ironie, m-a Întrebat că de ce nu Învățam io să gătesc pân răvașe. Fraza aia, zvârlită la Întâmplare, a fost axu și pivotu tristei mele sorți. Ce-mi mai rămânea, vă zic, decât veșnica rentoarcere la escrocheriile și povestea grosolană a lu tipu? Vă spui: a fost mai ușor să iau decât să pun În practică decizia. Prima grijă, numele. Pă orce bigudele mi-am pus creierii, nicicum n-am putut să-l sustituiez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
să-l tai din aceeași mucava, dar nu bi-, ci tricoloră, În care comun este, cum era de așteptat, numai albastrul, culoare a purității și limpezimii, și, tocmai de aceea, și a ceșcuței din care don Isidro Parodi Își bea veșnicul ceai mate. Poate că rândurile care urmează ar fi trebuit să preceadă traducerea. În fine, oriunde le-aș așeza, la Începutul sau la sfârșitul acestui volum, ele aduc unele necesare clarificări. 1. O prietenie pentru toată viața. Borges și Bioy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
a vreunui soț răposat. Poate că Doctorul va născoci ceva aidoma hibernării artificiale ca să putem păstra chiar viața înăuntru! Ne-trecerea în neființă, o scurtcircuitare a timpului. V. din spital devin pentru o vreme o parte a unui astfel de veșnic prezent. E ca o pauză de respirație. Nemîntuirea. O sufocare de milenii, fără durere; înghețată în simțire. Incapabil să mă mișc, să strig. Oprită, poate mi-e chiar și inima în mijlocul energiei. Un hău al veghii veșnice golită de sens
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
unui astfel de veșnic prezent. E ca o pauză de respirație. Nemîntuirea. O sufocare de milenii, fără durere; înghețată în simțire. Incapabil să mă mișc, să strig. Oprită, poate mi-e chiar și inima în mijlocul energiei. Un hău al veghii veșnice golită de sens. Coșmar. Trupul întins pe pat iarăși, tresare. Îl văd pe tînărul Doctor fericit. „-Da!“-zice el-„-Am soluția. Am cumpărat recent un clei care, într-o fracțiune de secundă, lipește orice de orice. Chiar pe îngerul tău
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
altă victimă se apropie și el nu mai poate avea speranță în ea. V. tînăr îl privesc cum se resoarbe încet în mine. Și mă pomenesc cu sufletul invadat de un zeu bolnav; cuprins de însingurare ca de o sîngerare veșnică. Scriitorul din spital îl simt pe V. tînăr înfiorat de experiența imaginară. N-a reușit să-l încălzească cu nimic. Nici pe mine încercarea asta nu m-a scos din plasa propriei memorii. Am rămas prins în capcana amintirii dureroase
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
lumea asta nesfîrșită și lucruri clădite altfel. Ca monopolii magnetici sau ca logica polimodală. Opusul vieții pare să fie inexistența viului iar eternitatea, un fel de moarte pusă altfel din moment ce nimic viu nu pare să scape de atingerea sfîrșitului. Perfecțiunea veșnică e atît de opusă complexității vieții încît aceasta pare o sfidare. Gîndește-te doar cît din spațiul pe care îl cunoști se supune legii astea ciudate a respirației, a înmulțirii și a morții față de Marele Haos, care acoperă tot. Dacă ai
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
orice.” „-Ți-e frică și ție”-exclamă tînărul V. oarecum bucuros. „-Știi că moartea înseamnă, dincolo de toate, propria-ți judecată. Înseamnă asaltul memoriei asupra amneziei vieții. Bucuriile perverse, răutățile aducătoare de satisfacție, fericirea învăluită în mantia arzîndei gelozii, toate devin materie veșnică, simultană. Te înrobesc și te condamnă definitiv.” Celălalt își aprinde o țigară. Fumează un timp privind în gol apoi, rănindu-mă așa cum îl văd aici, din timpul spitalului, răspunde: „-Vorbești pentru tine!” V. tînăr știu că Doctorul are dreptate. Singurul
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
de a fi primită de cineva. Nimeni nu-și pune problema de a mai primi sau da ceva. Durerea e însăși această pornire mereu de la capăt, ca și cum nu ai împlinit nimic și timpul și-a bătut joc de tine. O veșnică Golgota care se surpă sub picioarele tale. Știe și Doctorul că libertatea, dincolo de cuvinte, în numele său originar, nu este dată decît de șansa de a fi fericit. Iar fericirea ține de înăuntrul eului, de viermele acesta ciudat, paradoxal: se îmbogățește
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
fi ea. O va perverti.” Mă chinui să mă ridic dar o crîncenă durere de cap mă țintuiește. „-Aici am greșit”-continui a-i vorbi și constat că rostesc cu greutate cuvintele. „-Am căutat dreptatea. M-a copleșit această căutare. Veșnica dreptate și disperarea că nu putem trece de ea, destinul idiot ne aruncă unul împotriva altuia chinuindu-ne, să nu putem iubi. Așa s-a întîmplat. Cu mine, cu Elena. Cum să descopăr bucurie și dragoste acolo unde brutalitatea și
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Pentru că, odată cu ele, vor apărea răul și prostia. Să fii doar tu, germenele, față cu Cel ce-i dincolo de toate. Și o picătură din El îți va fi deajuns să știi și să-ți rămînă în continuare necunoscut. Ca o veșnică foame de toate. Să-L sorbi și, totuși, să fii mereu înfometat, în creștere. Din încercarea asta nu ieși fericit ci, cumva, aerat. Aproape mirosind a iarbă. Ce minunăție: tu, creatura, să te ridici umil deasupra lumii create. Și s-
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
și încă-mi par mai blînde, mai curate. Temperatura trupului scade o gradație. Se aude un oftat general. Căci ziua întîia s-a sfîrșit. O nouă tremurare naște timpul. De-o parte Eonii neclintiți așa cum au fost ei aleși: în veșnice urcări sau căderi înghețate. Iar pe de alta, secundele prind să se scurgă. Și-alăturîndu-se, nasc istorie. Le văd sau le revăd, nu știu; însă de-acuma îmi pare că le recunosc. Se leagă una de alta limpezi, lungi și cu
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
unei clipe, ce mi veghează apropierea zgomotoasă a pașilor tăi, de frumusețea înnoptării. Cât adevăr, îmi aruncă în suflet țărmuri ce-mi sustrag Chipuri nedefinite în care de secole, caut licori de săruturi și-mi zac, nemurirea bolborosită în rugul veșnic, eșalonat de fiecare secundă, ce-mi bântuie vămile arse... Dureri peste tâmplele nopții, încep să-mi sărute, genele oarbe de chin și mâna-mi dusă peste spume, mai adună-ntr-un târziu, privirile măcinate în despărțirea de umbre. Pe brațul
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
cunoscut acest sentiment ce se holbează la mine, îmi face semn să scriu mai departe pe o PÂNZĂ DE CER, cu dimensiunea unui sens paralizat la cele două distanțe. Una mirifică ce îmi dă, absolută putere de a rămâne o veșnică îndrăgostită de un CHIP desprins din CERUL DURERILOR ALBE, iar cealaltă îmi dă iluzia dezbrăcată pe o platformă de ger, unde lacrimile dorurilor sunt spume de voci răgușite în IPOSTAZE DE VREMI. Dar totul mi se pare sincer și parcă
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
că mă amăgesc singură, uneori de ce alerg din calea ciudățeniilor decapitate o ușoară umbră îmi decide-n arsura strigătului pe acel GLAS AL IERTĂRILOR. De ce ar trebui să mă mint din când în când, nu știu, poate dorul de acea veșnică iubire, veșnică substanță a CANDORILOR PLÂNSE ÎN ATINGERI SUBLIME, în săruturi ninse, în congelări de lumini siderale, când sufletul din mine mie trist, când sufletul din mine mă arde mă doare, și atunci poezia durerii îmbracă strae de dor. Lumina
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
amăgesc singură, uneori de ce alerg din calea ciudățeniilor decapitate o ușoară umbră îmi decide-n arsura strigătului pe acel GLAS AL IERTĂRILOR. De ce ar trebui să mă mint din când în când, nu știu, poate dorul de acea veșnică iubire, veșnică substanță a CANDORILOR PLÂNSE ÎN ATINGERI SUBLIME, în săruturi ninse, în congelări de lumini siderale, când sufletul din mine mie trist, când sufletul din mine mă arde mă doare, și atunci poezia durerii îmbracă strae de dor. Lumina amiezilor rămâne
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
mi-e frig și trupul îmi arde, mă doare. Dar poate va veni noaptea să-mi alunge tăcerea, să-mi alunge visul în alt vis, dorul în alt dor, și de ce doamne să nu mă prefacă și pe mine în veșnicul meu SOR, ce îl caut și-l vreau stăpân peste un REGAT DE IUBIRE, stăpân peste un regat de nopți, stăpân peste o noapte din mine, stăpân peste un REGAT DE PROFEȚI, ce mi-au ucis iubirea din zile. Dar
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Pământul se-nalță spre o FĂRĂMĂ DE SOARE, cu-n veșnic freamăt desprins din LACRIMI AMARE, revărsate peste o VIAȚĂ DE GÂND. Oprește Doamne, fiorul de seară, de viața de timpuri prin simfonia luminii de vară, în care singurătatea e veșnică prietenă a sufletului de zări. Prin infinite chipuri, un soare îmi plânge prin Trupul destrămat al unei mări ce așteaptă să-mi sărute UITAREA, pe o fereastră a UNIVERSULUI, din care IUBIREA e plânsă și noaptea din urmă mi-e
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
prietenă a sufletului de zări. Prin infinite chipuri, un soare îmi plânge prin Trupul destrămat al unei mări ce așteaptă să-mi sărute UITAREA, pe o fereastră a UNIVERSULUI, din care IUBIREA e plânsă și noaptea din urmă mi-e veșnică și tristă Alinarea. Această tăcere ce-mi îmbracă HAINA DE VREMI, prin anii de patimi în seceta neștiutelor glasuri din PĂMÂNTUL TĂCERII DIN SERI. AMEȚITOAREA DRAMĂ A DELIRULUI Timpul îmi ucide visul rezemat de streașina cerului, în El, au locuit
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
-n plecări. Când rugăciunea sfântă, rămâne în suflet și-mi este atât de târziu în gândul despărțirilor, de tot ce mi-a fost sfânt. Dar cine să-mi înțeleagă durerea, cine să-mi înțeleagă condiția în care am făcut un veșnic legământ. Să respect memoria familiei mele ce se compune din mama și tata, din bunici și străbunici, din unchi și mătușe, precum și sora mamei AURICA, verișoara tatei, Zoița, și chiar învățătorul satului domnul FLOREA, trecut la cele VEȘNICE. Cine să
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
făcut un veșnic legământ. Să respect memoria familiei mele ce se compune din mama și tata, din bunici și străbunici, din unchi și mătușe, precum și sora mamei AURICA, verișoara tatei, Zoița, și chiar învățătorul satului domnul FLOREA, trecut la cele VEȘNICE. Cine să mă înțeleagă, să mă asculte, când lacrimile îmi traversează obrazul brăzdat de singurătate și plouat de cei ce azi nu mai sunt. Poarta bisericii mi s-a deschis să mi prezinte Preotul slujba în memoria celor ce azi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Și în surâsul ei doar trecători de sori Ca un luceafăr porți surâsul tău pe față Și mă strivești cu vise, prin ARDEREA DE ZORI, Tu ești frumos și vii din POEZIE, Un prinț rătăcitor prin stele, Păstrează-mi dorul veșnic în a ta privire Și de mă poți iubi, fii gerul din VERTEBRE. Ca o frumoasă clipă de iubire Tu fii PRIETENUL DE DRAGOSTE ȘI GÂND Și-n lumi de aer voi fi o nemurire Și din cuvânt, o viață
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
din care lumi străine, Să fii lumina vie peste nopți de dor, Cu cerul ce se pleacă în POTIR DE AER, Cu florile de gheață peste adâncite ZĂRI. O tu, frumoasă lume, de-ai uitat de mine, Și de ECOUL VEȘNIC AL DRAMELOR DIN NOPȚI Când, doar POETUL PLÂNGE, pe un Pământ de noapte, în dorul de-o iubire. De ce-ai uitat tăcerea de-amurgul unor clipe, Când o durere neagră mi-a întunecat doar CERUL în care o IUBIRE
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
zările pierdute Erai o veșnicie de sărutări prin oaze, Când din iubiri terestre priveai la ore mute. Cum se ducea prin patul de ceruri suferind Că mi-am pierdut iubirea din morminte Și cerul meu de stele dansa pe-un veșnic vânt Din doruri sfâșiate priveam la taina ce te vinde. Dar CANDELA TĂCERII, veghea spre asfințit Cum muguri de iubiri se tălmăceau prin sfere Din cerul meu de doruri, voi face așternut Să pot iubi, iubirea din trupul de plăcere
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
curte. Merse la rondurile de flori și culese cu grijă până făcu două buchete mari. Le aranjă așa cum o văzuse pe mama să făcând. „Se va bucura când le va vedea... Poate le va simți mirosul de acolo, din lumea veșnică, în care, sigur, a primit-o Dumnezeu... Și bunicul se va bucura. Va înțelege că nu l-am uitat și-i port o vie amintire”, medita Tudor privind florile cu duioșie. „Mă voi întoarce de la cimitir să îngrijesc rondurile. N-
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
lumea se va sfârși, iar noi toți ne vom fi lepădat carcasele de muritori și vom fi în rai, când timpul va înceta să mai existe, când vom fi doar spirit în formă pură și vom avea la dispoziție viața veșnică, pe care ne-o vom petrece contemplându-l pe Cel de Sus, eu tot o să am nevoie de câte un KitKat în fiecare dimineață la ora unsprezece. Dar mă consolam cu gândul că probabil toate persoanele alea scheletice mințeau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]