79,874 matches
-
filmul animat "Prințul Egiptului" din 1998 și imitată în cursa din filmul "" din 1999. Câteva scene din film au fost turnate în Technicolor în două culori, în special scenele cu Iisus. Unul dintre regizorii asistenți pentru această secvență a fost tânărul William Wyler, cel care a regizat versiunea din 1959. Departamentul de publicitate al studioului a realizat o campanie agresivă de promovare a filmului, numindu-l "Filmul pe care fiecare creștin trebuie să îl vadă!" și "Capodopera supremă a cinematografiei". Deși
Ben-Hur (film din 1925) () [Corola-website/Science/333923_a_335252]
-
urmând în paralel și Facultatea de Litere), împreună cu prietenii săi, cu excepția lui Toderiță Clement care se înscrie la Școala de Poduri și Șosele. Procurorul Clement se transferă la Curtea de Apel din București, iar soția sa, Glicheria (Glück), devine amanta tânărului Sile Scafeș. Văzând imoralitatea mamei sale, Toderiță se spânzură de o grindă din casă. Prima poveste de dragoste a lui Ionică Sântu cu cocheta Zoica Poroineanu se termină nefericit, fata acceptând să se căsătorească din interes în primăvara anului 1914
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
de dragoste a lui Ionică Sântu cu cocheta Zoica Poroineanu se termină nefericit, fata acceptând să se căsătorească din interes în primăvara anului 1914, după o călătorie la Nisa, cu moșierul Alexandru Gădină, un bărbat vârstnic și lipsit de educație. Tânărul începe să scrie literatură (însemnări, schițe, poezii), sub îndrumarea fostului profesor Iancu State Ciuboțel, participând la discuțiile literare și politice de la Terasa Oteteleșanu. La sfaturile unor medici care-i tratau o boală de ficat, Amelica pleacă în vara anului 1914
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
profesor Iancu State Ciuboțel, participând la discuțiile literare și politice de la Terasa Oteteleșanu. La sfaturile unor medici care-i tratau o boală de ficat, Amelica pleacă în vara anului 1914, împreună cu Ionică, în stațiunea Tarasp de pe valea Engadina din Elveția. Tânărul se împrietenește acolo cu studenta poloneză Ewunia, implicată în activitatea subversivă antiaustriacă și antirusească și care îl instruiește în politica externă europeană, oferindu-i cunoștințe filozofice și de literatură rusă. Legătura dintre cei doi se întrerupe după izbucnirea Primului Război Mondial, dar
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
că în timp ce armata se deplasa pe jos familia Poroineanu primise la dispoziție un tren particular pentru a-și evacua mobila. În aceeași seară, Ivan Maximovici este arestat ca spion, dar Ionel îl ajută să fugă. Ca urmare a ultimelor evenimente, tânărul simte că se naște în el "„un alt om, mai dârz, mai puternic, mai hotărât”". Romanul "Ion Sântu" este împărțit în trei părți, fiecare dintre acestea având câte patru capitole numerotate cu cifre romane și care nu au titluri. Fiind
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
a oamenilor nevoiași de pe „pământul deznădăjduit” al Dobrogei. Personajul Ion Sântu are preocupări literare, călătorește în țară și străinătate, trece prin câteva crize sentimentale și cunoaște astfel inechitățile sociale din România. Romanul se axează pe formarea intelectuală și morală a tânărului Ion Sântu sub influența principalelor evenimente istorice din perioada antebelică (Răscoala din 1907 și Primul Război Mondial), a realității sociale din acei ani (inechitatea între clase), a teoriilor filozofice și politice ale epocii și a ideilor socialiste propagate de un
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
de un intelectual rus. Crescut inițial în casa din București a bunicului său, moșierul parvenit Iancu Urmatecu, Ionuț deprinde un comportament de stăpân în relația cu cei de rang social inferior. Mutarea familiei la Constanța determină o modificare a comportamentului tânărului ca urmare a învățăturii severe de tip germanic a guvernantei Berta și a contactului cu activiști socialiști precum profesorii Iancu State Ciuboțel și Marc A. Jeanjacquet și, mai ales, marinarul rus Ivan Maximovici Martînov. Personajul asimilează idei atât din literatura
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
pe parcursul a două decenii. Spre deosebire de "Enigma Otiliei" în care personajele din jurul cuplului de orfani Felix și Otilia își asumă neoficial îndatoririle de părinți ai acestora, multe din personajele ce apar în "Ion Sântu" devin, într-un fel sau altul, profesorii tânărului, fiecare aducându-i propriul mesaj educativ. Personajul își construiește personalitatea prin decantarea învățăturilor primite în viață. Confruntat cu răutatea și cu meschinăria oamenilor, tânărul începe să observe o "„lume de oameni ahtiați și răi, cumpliți pentru o frântură de avere
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
acestora, multe din personajele ce apar în "Ion Sântu" devin, într-un fel sau altul, profesorii tânărului, fiecare aducându-i propriul mesaj educativ. Personajul își construiește personalitatea prin decantarea învățăturilor primite în viață. Confruntat cu răutatea și cu meschinăria oamenilor, tânărul începe să observe o "„lume de oameni ahtiați și răi, cumpliți pentru o frântură de avere, neînduplecați, crunți pentru stăpânire, până și între frați. Lumea oamenilor nesubțiați, neînvățați, «ăia» ai bunicului său...”". Publicat în anii '50 ai secolului al XX
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
1907 și la mișcarea muncitorească din România, evenimente ce au produs ecouri în conștiința intelectualității. Romanul dobândește pe alocuri un caracter tezist, mai ales în pasajele care descriu Răscoala de la 1907 și influența exercitată de revoluționarul rus Ivan Maximovici asupra tânărului Ion Sântu. Cu toate acestea, criticul Nicolae Manolescu consideră că „Răscoala din 1907 e zugrăvită mai puțin fals decât în "Cronica de familie" ori în "Desculț", doar că rolul instigatorilor socialiști, unii ruși, e privit ca un factor pozitiv”, concluzionând
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
izolează de familie o săptămână pentru a redacta un memoriu naiv pentru a-i liniști pe răsculați, timp în care "„umblau toți ai casei în vârful picioarelor, iar bătrâna nevastă-sa le spunea la copii: Scapă tata țara!”". Chiar și tânărul Ion Sântu descoperă printre rudele bunicilor săi de prin mahalalele Bucureștilor "„vicleșuguri, răutăți, caraghiozlâcuri și ridicole ifose ca la personajele din piesele lui Caragiale”". Romanul "Ion Sântu" a fost tradus în limba germană ("Jahre der Entscheidung", Verlag der Morgen, Berlin
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
mai multe femei printre care și Jurubița, cumnata sa. Destinatara viitoare a averii arhivarului este fiica lui, Amelica, o ființă rea și mediocră, roasă de invidie și pasionată doar de treburile gospodărești. Sosit la București după ce urmase studii la Viena, tânărul Barbu B. Barbu (alintat Bubi), fiul baronului, este sedus de Jurubița, necunoscând trecutul promiscuu al acesteia. Femeia se distanțează de Urmatecu și începe să-l denigreze, dezvăluindu-i tânărului că arhivarul îl înșeală de ani de zile pe baron, lucru
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
de treburile gospodărești. Sosit la București după ce urmase studii la Viena, tânărul Barbu B. Barbu (alintat Bubi), fiul baronului, este sedus de Jurubița, necunoscând trecutul promiscuu al acesteia. Femeia se distanțează de Urmatecu și începe să-l denigreze, dezvăluindu-i tânărului că arhivarul îl înșeală de ani de zile pe baron, lucru confirmat de Ioachim Dorodan. Crezând că își poate scăpa tatăl de influența nefastă a omului său de încredere, tânărul Bubi obține acceptul baronului pentru înființarea unei fabrici de oglinzi
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
distanțează de Urmatecu și începe să-l denigreze, dezvăluindu-i tânărului că arhivarul îl înșeală de ani de zile pe baron, lucru confirmat de Ioachim Dorodan. Crezând că își poate scăpa tatăl de influența nefastă a omului său de încredere, tânărul Bubi obține acceptul baronului pentru înființarea unei fabrici de oglinzi, iar capitalul de 400.000 de lei este obținut printr-un credit garantat cu moșia Bălășoieni (cea mai bună moșie a lui Barbu). Creditorul este de iure zaraful Lefter (unchiul
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
casă: Lefter, negustorul bulgar Ivanciu și caretașul Friț. Construcția fabricii începe pe moșia Negovanu din județul Vâlcea, cu sprijinul unor meșteri italieni. Scăpată de soțul ei, Tudorică, care fusese ucis de tatăl lui cel nebun, Jurubița devine concubina lui Bubi. Tânărul este cuprins de plăcerile dragostei și începe să neglijeze fabrica, întârziind plățile către furnizori. Încetul cu încetul, Bubi își dă seama că Jurubița este o femeie incultă, vulgară, lacomă și insensibilă care cochetează și cu Gună Licureanu (prietenul lui din
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
școala nu fac parte din trandițiile romilor, și nici băieșii nu fac excepție. De exemplu în Ungaria, înainte de 1945 numai jumătate din copiii romi frecventau școala timp de câțiva ani. E drept că în a doua jumătate a anilor 1990, tinerii romi între 15 și 19 ani terminau școala gimnazială aproape în aceeași proporție ca ceilalți, dar numărul lor rămâne foarte scăzut în ciclurile superioare. În urma transformărilor economice de după schimbările de regim politic din anii 1990, băieșii au fost printre cei
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
maternă este româna și sunt sau au fost ortodocși (mulți devenind relativ recent penticostali). În Bulgaria, rudarii se autoidentifică drept rudari, mulți adăugând la aceasta identitatea de români, referindu-se în primul rând la limba lor maternă, iar în cazul tinerilor care au doar o cunoaștere pasivă a limbii, la limba părinților. În Serbia sunt comunități de băieși care se autodefinesc ca români, chiar și tinerii din acestea care cunosc doar puțin limba română, dar și altele care se declară țigani
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
identitatea de români, referindu-se în primul rând la limba lor maternă, iar în cazul tinerilor care au doar o cunoaștere pasivă a limbii, la limba părinților. În Serbia sunt comunități de băieși care se autodefinesc ca români, chiar și tinerii din acestea care cunosc doar puțin limba română, dar și altele care se declară țigani români, altele care caută să se confunde cu populația majoritară, și altele care participă la activitățile organizațiilor de romi de limbă romani. În Bosnia, caravlahii
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
românește, altă parte că vorbesc țigănește. Mai este un grup aparte, care își spun ludari. În Slovacia, băieșii mai vârstnici se identifică drept români sau băieși, ori adoptă endonimul "korytári" („albieri”), cei din generația de mijloc drept români, iar cei tineri drept slovaci, eventual maghiari. În rândul elitelor băieșilor există de asemenea diferențe între țări. Cele din Bulgaria resping în general identitatea romă, dar cele din Croația și Ungaria nu, afirmând totodată particularitățile băieșilor. Aceasta reiese din sintagma „romi băieși” pe
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
și cuvinte gramaticale. Exemplu înregistrat în Croația: Constatându-se tendința de a se pierde limba băieșilor, a apărut ideea de a se împiedica aceasta prin dotarea ei cu un aspect scris, ca să poată fi cultivată, prezentă în media și predată tinerilor într-un mediu școlar, cu scopul de a contribui la păstrarea și întărirea identității băieșești. Deocamdată această idee este pusă în practică numai în Ungaria și în Croația, cel mai intens în prima dintre acestea. Începutul a fost făcut încă
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
a cărții cu cântece și o culegere de basme. Pe baza textelor culegerilor a început procesul de standardizare a limbii și încă din anul 1994 a apărut un prim manual. În același an a început predarea limbii la liceul pentru tineri romi al fundației Gandhi din Pécs. În 1996 a apărut un dicționar băieșesc-maghiar și maghiar-băieșesc, urmat în 1997 de două dicționare băieșesc-maghiar, apoi, în 1999, de unul maghiar-băieșesc. În 2009 a fost publicată prima gramatică băieșească. În ultimii ani ai
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
este un poem narativ lung, alcătuit din 4 părți, al cărui autor este Lord Byron. A fost publicat între anii 1812 și 1818 și este dedicat unei „oceanide”. Poemul descrie călătoriile și reflecțiile unui tînăr obosit de lume, dezămăgit de o viață plină de plăcere și orgie, căutînd aventuri pe pămînturi străine. În sens larg, este o expresie a melancoliei și dezămăgirii simțite de generațiile obosite de războaiele epocilor post-revoluționare și Napoleoniene. Denumirea poemului provine
Pelerinajul lui Childe Harold () [Corola-website/Science/333963_a_335292]
-
a mutat de la Ineu la Bălgrad, intrând sub îndrumarea fratelui său mai mare, Sava Brancovici, după ce acesta a fost hirotonisit mitropolit al Ardealului în 1656. În această perioadă, Gheorghe a mai învățat limbile maghiară, germană, latină și slavonă. În 1663, tânărul Gheorghe Brancovici a intrat în slujba principelui Mihai Apafi, care avea nevoie de traducători pentru corespondența sa cu otomanii și tătarii. În luna aprilie a acelui an, a fost trimis într-o delegație care urma să plătească tributul Transilvaniei către
Gheorghe Brancovici (cronicar) () [Corola-website/Science/333973_a_335302]
-
competiție internaționale de scrima organizată de Federația Internațională de Scrima pentru trăgători sub 20 de ani. Se desfășura în același loc și timp că Campionatul Mondial de Scrima pentru cădeți (sub 17 ani). A fost cunoscut că Criterium-ul Mondial Tinerilor (în ) până în 1963. Primul Campionat Mondial a avut loc la Nîmes în Franța în anul 1950. Probele pe echipe s-au desfășurat din 1998. Femeile participa în probele de floreta din 1955, în probele de spadă din 1989 și în
Campionatul Mondial de Scrimă pentru juniori () [Corola-website/Science/333979_a_335308]
-
cărților esistente și adoptate în școle, și în totu modu să fie superioare cărților esistente”". Un an mai târziu, Consiliul permanent al instrucțiunii a constatat că nu s-a putut obține rezultatul dorit și a propus reluarea concursului. În 1864, tânărul Ion Creangă, pe atunci diacon înscris la Școala preparandală de la Trei Ierarhi din Iași, unde îl avea ca profesor și director pe Titu Maiorescu, a fost numit prin decret domnesc institutor provizoriu la clasa I-a, secțiunea a II-a
Metodă nouă de scriere și cetire () [Corola-website/Science/333976_a_335305]