KorAP: Find »[drukola/base=țărm & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...313 314 315 ...350 >

8,731 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

de judecat. Traseră cu greu cele trei corăbii înapoi la mal, strângând repede pânzele. Trebuia scăpate de scufundare măcar acestea, dacă două s-au dus, răpite de cine știe cine. Ajungând înapoi, pescarii săriră jos și începură să le tragă anevoie pe țărmul nisipos. Între acestea, toți înotătorii afară de doi izbutiră să ajungă la corăbiile din larg. Când se urcară toți, prietenul lui Mpunzi, cârmaciul, întrebă dacă mai era cineva în apă. Corăbiile pluteau alături. Pe fiecare catarg era acum atârnat câte un

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
spuse Mpunzi. Cârmacii se uitară îndărăt. Nu mai erau urmăriți, așa că puteau să aștepte. Coborâră pânzele. Valurile îi legănau. Cele două corăbii lunecau încet spre larg, împinse de vântul care le lovea numai lemnăria. Oamenii se uitau cu grijă spre țărm. Nu se zărea prin noapte nici o pânză, nu se auzea nici un plescăit al apei. Nimeni nu putea să-și închipuie de ce s-au întors pescarii din urmărire. Deodată, în tăcerea întunecată a nopții, se auzi un zgomot slab în lemnul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
înghițită fără voie și se liniști. Dar îi era greu să vorbească. Doi inși îl ajutară să intre sub punte, unde găsi niște saci și se culcă. Utnapiștim însă nu mai venea. Poate se înecase. Nu era mult de când lăsaseră țărmul, dar frica, amestecată cu bucuria libertății, care-i stăpânea pe toți, îi îndemna să se grăbească și îi făcea să le pară lungă și clipa. Mpunzi, Mahukutah și alți câțiva socoteau să mai stea, dar ceilalți și îndeosebi cârmacii stăruiau

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
una din ele lăsînd-o în față pe cea pe care era Utnapiștim. Marea nu era furioasă, însă vântul bătea acum pieziș, și mersul spre miazăzi era încetinit. Fiecare dintre cei douăzeci și doi de oameni era nerăbdător să ajungă la țărmul Muntelui de Foc, dar fiecare se simțea bine și pe mare, în libertate, și fără primejdia biciului sau a suliței regale. N-aveau merinde. Își făcură însă plase din resturile de frânghii și prindeau pește pe care-l mâncau crud

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Muntelui de Foc, dar fiecare se simțea bine și pe mare, în libertate, și fără primejdia biciului sau a suliței regale. N-aveau merinde. Își făcură însă plase din resturile de frânghii și prindeau pește pe care-l mâncau crud. Țărmul în apropierea căruia pluteau era în multe părți nelocuit, însă bogat, ca toată Atlantida, în râuri și pâraie, așa că din când în când, noaptea, se puteau furișa în câte o albie pentru a-și lua apă de băut. Deocamdată altceva

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
noi? Pe corabie nu mai erau acum decât cârmaciul, Utnapiștim, robul cu barbă neagră venit dintr-un ostrov răsăritean și Mpunzi. De ceilalți nu mai puteau ști nimic. Întoarseră capul după mâna cîrmaciului: în depărtare, spre miazăzi, se zărea un țărm verde cu câteva guri bogate de râu... - Acolo e Ta Kemet! adăugă el și mai uimit. - Ești nebun! strigă Utnapiștim. Cum să fie Ta Kemet? Crezi că am trecut prin văzduh? Dar atunci unde au fost Stâlpii lui Melkart? Cârmaciul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
lor cu pânza zdrențuită și cu lemnăria zdruncinată din încheieturi abia se mai ținea pe fața apelor, aici în sfârșit mai liniștite. Gurile de râu de la miazăzi erau într-adevăr ale lui Hapi. Dar nu traseră hodorogita lor corabie la țărmul țării Ta Kemet. Foștii sclavi voiau să scape de tot ce le mai putea aduce aminte de Atlantida. Și mai plutiră două zile sau trei, dregîndu-și cu ce puteau zdreanță pânzei, zărind din când în când, noaptea, steaua sau ochiul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
din când în când, noaptea, steaua sau ochiul luminos din cer. Iar într-o seară marea se sfârși. Biata lor corabie, cu care nimeni pe vreme bună nu s-ar fi încumetat să iasă departe în larg, se opinti până la țărm scârțâind din încheieturi; și foștii robi ai Atlantidei, când simțiră în sfârșit sub tălpi pământul neclătinat, oftară ușurați și fiecare mulțumi zeilor săi că scăpase cu viață. Robia era departe. Atlantida era departe sau poate nu mai era. Aici mișunau

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
se ridicau la viață, și negustori cu ochi înguști și nasuri ca pliscul păsărilor de pradă, mereu dornici de sclavi ieftini și de înșelăciune, lăsîndu-se nu de mult spre mare dinăuntrul ținutului unde se așezase neamul hananeu. Veneau spre aceste țărmuri gălăgioase păstori cu piei de oaie, cu unt și caș, sau pescari cărând coșuri cu pește. Dăruind valurilor ceea ce mai rămăsese din corabia lor, cei patru se risipiră. Mpunzi și cârmaciul plecară spre miazăzi, pentru că bănuiau că ar putea să

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
sau de raze lăptoase și încet începu să se ridice sus, tot mai sus, o uriașă ciupercă de fum sau de țărână spulberată. Hor se duse în partea cealaltă a micului podiș din pisc. Ceilalți veniră după el. Jos, pe țărmul mării, mergea un convoi de asini și de robi spre liman. Auta și Nefert amuțiră. Auta alergă după ocheane și se întoarse să privească, apoi strigă uluit: - E Marele Preot!... Marele Preot cu toți ai lui. Unde se duce? - Cine știe cum

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și mai tăinuite papirusuri. Corabia lui era în frunte. Nimeni nu îndrăznea să-i tulbure tăcerea, numai o singură dată cârmaciul, în genunchi, l-a întrebat încotro să plutească și bătrânul i-a răspuns numai atît: - Ta Kemet. Departe, pe țărmul părăsit și acum amestecat cu zarea, se zăreau uneori fântâni de foc, apoi numai zare înroșită. Valurile mării vuiau cumplit aruncând corăbiile ca pe niște semințe. Soarele apunea acum la zenit, apusul fiind cotropit de întuneric. Un slujitor veni la

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
răsărit, dar mai mult către miazănoapte, un șir lung de pete albe. Crezu că sunt păsări, dar întrebă: - Ce vezi acolo, cîrmaci? Sculîndu-se și întorcîndu-și fața spre zarea arătată, cârmaciul strigă deodată: - Corăbii, stăpîne! Corăbiile Atlantidei! - Caută o scobitură în țărm cu apă liniștită și trage corăbiile la mal, porunci bătrânul liniștit. Când corăbiile bănuite de a fi atlante, după o lungă bucată de vreme, se apropiară, Marele Preot trimise în întîmpinarea lor o luntre ușoară, care se întoarse destul de repede

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
luntre ușoară că la depărtare de un ceas între Marele Oraș și Muntele de Foc tot uscatul s-a scufundat în mare și că apa e adâncă. Nu puteam ști cât pământ s-a scufundat, însă cum de acolo până la țărmul Mării Dulci care se întinde între lanțurile de munți ale răsăritului și Râul Cald de la apus, până aproape de țărmul pe care l-ai părăsit tu, slăvite, nu era mult pământ, am mai trimis o dată luntrea cea ușoară. Luntrașul s-a

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
scufundat în mare și că apa e adâncă. Nu puteam ști cât pământ s-a scufundat, însă cum de acolo până la țărmul Mării Dulci care se întinde între lanțurile de munți ale răsăritului și Râul Cald de la apus, până aproape de țărmul pe care l-ai părăsit tu, slăvite, nu era mult pământ, am mai trimis o dată luntrea cea ușoară. Luntrașul s-a întors după câteva ceasuri și ne-a spus că l-a uimit ceea ce a văzut, anume că a izbutit

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pământ, am mai trimis o dată luntrea cea ușoară. Luntrașul s-a întors după câteva ceasuri și ne-a spus că l-a uimit ceea ce a văzut, anume că a izbutit să ajungă până la Marea Dulce, care acum nu mai avea țărm și era sărată ca mările mari. Atunci am socotit că mările se uniseră. - Nu v-ați temut? întrebă Marele Preot. - Nu puteam să nu ne temem, răspunse povestitorul. Dar nici n-aveam de ales. Spre apus nu aveam ce căuta

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
fie el veșnic viu, sănătos și puternic? Nimeni nu știa cine este cel întrebat. Răspunse în cele din urmă tot Puarem: - Slăvite, regele și zeul nostru ocrotitor, fie el veșnic viu, sănătos și puternic, ne-a poruncit să plutim spre țărmul hananeu, ca să ajungem în țara Sumer, s-o cucerim și să ne așezăm acolo. Marele Preot spuse însă, nemulțumit: - Nu asta am întrebat... asta știu. Am întrebat ce face acum, nu la ce se gîndește! - Acum un ceas, răspunse Puarem

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
slujitorul Zeului Soarelui, primind ceva din mâna Marelui Preot, se strecură într-o luntre sprintenă și pluti spre fruntea șirului de corăbii. Marele Preot se culcă liniștit în încăperea sa. În zori, când cele dintâi corăbii atlante se apropiau de țărmuri verzi din Ta Kemet, slujitorul Zeului Soarelui îl trezi pe Marele Preot. - A mers ușor? îl întrebă în șoaptă bătrânul. Celălalt zîmbi: - Căpetenia străjii s-a mirat că vin, dar am arătat pecetea ta, slăvite, și am intrat. Nici n-

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
râului Hapi, Mener fu slăvit ca rege, nu al Atlantidei care se scufundase în mare, ci al țării Ta Kemet, care nu era încă a lui. Și Mener fu dus cu luntrea spre corabia regală să țină tovărășie regelui mort. Țărmul verde din Ta Kemet strălucea în soarele dimineții. CAPITOLUL XXVI Atlantida nu se scufundase toată, cum credeau cei plecați. Și nici deodată. Corăbiile scăpate de urgie ajunseseră în Marea dintre Pământuri când încă zguduirile subpământene tot mai răpeau bucăți de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
vor avea grijă ca ajungând la capătul călătoriei, fiecare să-și găsească, cine avea, femeia și copiii. - Vom cuceri o țară mai frumoasă decât Atlantida și stăpânii ei veți fi voi! le-a spus Puarem. Iar când au coborât pe țărmul țării Ta Kemet și au aflat câte mii de corăbii le înghițise marea, oamenii au plâns și s-au potolit, fără să mai întrebe ceva. Totuși, mai mult de douăzeci de mii de soldați și mai ales meșteșugarii care nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
degrabă să moară lângă neveste și copii, decât lângă Puarem. Târziu, când potopul se liniști, rămaseră întregi, în chip de ostroave mărunte, munții din lanțul de miazănoapte, unde fusese odată Piscul Sfânt, și cele trei lanțuri de munți de pe fostul țărm răsăritean, prefăcute în trei grămezi de insule mai mari și mai mici. Rămăsese chiar și o parte din Muntele de Foc, care mai fumega și acum, însă neputincios. În aceste ostroave scăpară vremelnic unii atlanți și unii robi, dar ostroavele

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Întinseră pânzele și plecară, mai apucând să vadă cum din tot ținutul părăsit părți întregi se prăbușeau în mare și numai coamele munților rămâneau deasupra apei, ca niște ostroave. Privind în zare, călătorii vedeau cu groază cum felii întregi de țărm se frâng, cu oameni pe ele încă alergând înnebuniți și strigând după ajutor, și cum se răstoarnă apoi în apele mării turbate. Alți oameni, suiți pe munți, ședeau acolo așteptîndu-și moartea. Numai puțini dintre aceia au izbutit să scape cu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
apoi în apele mării turbate. Alți oameni, suiți pe munți, ședeau acolo așteptîndu-și moartea. Numai puțini dintre aceia au izbutit să scape cu viață. Corăbiile rămase porniră spre miazănoapte, rătăcind în apele Mării Atlantice, apoi cotiră spre răsărit pe un țărm nisipos și rece știut de un singur om. Omul se miră că jumătate din țărmul cunoscut era sub apă, și își duse ceata spre răsărit, într-o câmpie frumoasă locuită de neamul său, iar oaspeții se amestecară cu gazdele și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
puțini dintre aceia au izbutit să scape cu viață. Corăbiile rămase porniră spre miazănoapte, rătăcind în apele Mării Atlantice, apoi cotiră spre răsărit pe un țărm nisipos și rece știut de un singur om. Omul se miră că jumătate din țărmul cunoscut era sub apă, și își duse ceata spre răsărit, într-o câmpie frumoasă locuită de neamul său, iar oaspeții se amestecară cu gazdele și după un veac urma lor pieri. Omul care-i adusese acolo se numea Hu Hadarna

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
la capăt fire împletite din părul femeilor. Aprinseră câteva focuri cu tufele rămase și fripseră pește. După aceea, îl mâncară crud. Într-o dimineață când nu mai aveau foc, nici frunze zăriră la miazănoapte mișcîndu-se ceva pe apă. Stătură pe țărm și strigară o zi. În dimineața celei de-a doua, iarăși strigară. Și atunci se apropie de malul lor o plută stranie legată cu frânghii de ierburi, lipsită de pânză și mânată de valuri în voia lor. Numai din întîmplare

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de valuri în voia lor. Numai din întîmplare ajunsese la mal. Pe plută ședea un om și curăța solzii unui pește, care se zbătea încă în mâinile lui. Oprindu-și cu greu pluta într-o scobitură stâncoasă, omul ieși pe țărm. Avea o singură vâslă, care era și lopată și cârmă și undiță. Omul era scund, istovit și gol; pielea lui era stacojie sau aproape vânătă. Își aruncă vâsla pe stânci și se uită la păstori. Păstorii se uitară la el

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]