8,505 matches
-
bătînd cu putere. Mi-i Închipui cu compasiune și teamă pe lotofagi care, mestecîndu-și plantele de lotus, nu pricep de ce se Îngrozesc brusc și pleacă grăbiți cei mai mulți dintre corăbierii coborîți pe țărmul lor; pe buzele Înverzite de sucul de lotus atîrnă un zîmbet blînd și absent, iar ochii ațintiți spre larg sînt arizi și sticloși, străini de orice suferință și bucurie pentru că nu mai știu să compare și au uitat ce urmează... Aproape toate prezicerile oracolelor grecești s-au Împlinit, paradoxal
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
scepticism. Căci nimic În sculptura greacă nu trădează Îndoiala. Din contră, totul caută s-o ascundă. Așa cum Îl vedem În statui, Apolo Înaintează ținînd În mîini lira și arcul, mîndru și melodios. VÎntul Îi flutură buclele blonde. La șold Îi atîrnă tolba cu săgeți, iar marea palpită În fața celui care, odinioară, la Delfi, a străpuns cu săgețile sale un șarpe monstruos ce pustia ținutul. Ucigătorul șarpelui rupe limitele cărnii și se Înalță În transparența sufletului său solar. Aceasta e fața olimpiană
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
renunțat la eternitate În schimbul plăcerii. Și, dealtfel, nimeni nu s-a gîndit vreodată să Înalțe o piramidă În grădini luxuriante, cu vegetație desfrînată. Piramidele aparțin unui spirit ce a Întîlnit deșertul și se teme de el. Ciorchinii albaștri de glicină atîrnă În gol... Și totuși cine-i va arde pe rug pe cei care declarînd că sînt nefericiți vor propovădui căutarea fericirii? Cine-i va lovi pe cei care se Încăpățînează să spere? Cine-i va izgoni pe cei ale căror
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Și iată că el trece pe lîngă această seară care a Împrumutat culoarea mării, fără să creadă nici În lumina ce i-a Încălzit sufletul mai devreme. El merge cu o iluzie În spate. Nu memoria Îl copleșește și Îi atîrnă ca un imens mormînt de picioare, trăgîndu-l Înapoi, ci gîndul că amintirile sale nu sînt adevărate. Orfeu se teme că ceea ce „a fost” „n-a fost niciodată” și că, de fapt, În spatele său se cască un abis și nimic altceva
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
din august; peste foile albe cad din cînd În cînd frunze uscate; primele semne ale toamnei care se apropie; demult, din vacanțele de odinioară, sînt sensibil la acest foșnet aparte; omul, spunea Unamuno, este un animal afectiv; printre crengi, cerul atîrnă decolorat de soare; probabil și marea arată azi la fel; Însă nu În primul rînd ea mă cheamă acum; mă simt bine sub acești gutui În foșnetul cărora există tot ce mi-ar putea spune și marea azi și Încă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
care avea să plece în pelerinaj la Ierusalim. Își cumpără deci pânză de sac groasă și foarte aspră, din care își făcu o haină lungă ce-i ajungea până la glezne. Își făcu rost de un toiag și de o ploscă, atârnându-le de șaua catârului. Își cumpără și niște opinci, dar nu încălță decât una, nu de dragul de a nu fi în rând cu lumea, ci pentru că avea un picior înfășat, care îl durea destul de tare. Și în fiecare seară, deși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
rugat și s-a sfătuit cu duhovnicul, a făcut în scris o spovadă generală care a durat trei zile2. Tot cu duhovnicul s-a înțeles și în privința catârului, ca acesta să fie dăruit mănăstirii, iar sabia și pumnalul să fie atârnate în biserică, la altarul Stăpânei noastre. Acesta a fost primul om căruia i-a dezvăluit hotărârea sa, deoarece până atunci nu spusese nimic nici unui duhovnic. 18. În ajunul sărbătorii Stăpânei noastre din martie, după căderea nopții, în anul 1522, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
la moartea în timp, și astfel ajungând să moară pentru păcatele mele. Tot la fel, privind la mine însumi, șsă cugetț ce am făcut pentru Cristos, ce fac pentru Cristos, ce trebuie să fac pentru Cristos; și, văzându-L astfel atârnând pe cruce, să cuget la ceea ce mi se înfățișează. 54. Dialogul se poartă vorbind pur și simplu, așa cum un prieten vorbește cu un altul sau un slujitor cu stăpânul său: când cerându-i vreun har, când învinovățindu-se pentru vreun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
joc până n-aș mai fi putut, nu să stau să ascult obiecțiile tale. Ar fi trebuit să te calc în picioare, zdreanță ce ești, spuse Valentin și îi aruncă o ploaie de cuvinte indecente. Brațele ei rămaseră fără vlagă atârnându-i în lungul trupului. Fără să mai spună alte cuvinte se răsuci pe călcâie și imediat ajunse în dormitor. Conversația îi rămase întipărită în memorie. Bruma de bani pe care o adunase în anii din urmă cu multă migală se
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și eu nu știu? Valentin se rușină că fusese descoperit și motivă că sunt prietene cu Tică, fratele lui mai mic. Locuința era compusă din două camere, era mobilată frumos și curată ca un cub de zahăr. Deasupra unui recamier atârna un tablou cu două personaje. La vederea lui, Carlina se blocă pur și simplu rămânând mută de uimire. Scoase o exclamație și făcu un pas împleticit îndărăt. Se uită prin cameră ca după o strajă care s-o apere. Își
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Oder. Majoritatea celor veniți ca și ei după „afaceri” erau cazați acolo. La parterul hotelului exista o unitate comercială, un bar și o sală de casino. Mai existau tinere fete cu haine extravagante, cu părul aranjat, iar sânii mari le atârnau exact ca ugerul unei vaci înainte de muls, iar la altele ca după muls. Toate acestea te făceau să zâmbești ironic și să le privești cu o fascinație copilărească . După aparențe, viața nu părea deloc ușoară, iar cârnații nu stăteau întinși
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în inima ta. Deodată o cuprinse pe Nicole o încântare încât sângele îi năvălea dezordonat, alergând din toate părțile spre inimă. Dragostea biruise lupta cu ea, iar acum corpul ei fragil și delicat se supunea cedând centimetru cu centimetru. Își atârnă mâinile de gâtul lui simțindu-se ca și când ar fi câștigat o competiție. Era mai fericită, mult mai îndrăgostită, iar glasul ei vibra în frânturi de fraze zicând: - Te iubesc! Te iubesc și eu! Te iubesc așa de mult cum n-
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
șase (sau chiar mai multe) premii, ci pentru că, în mod normal, chestia ar fi trebuit să se întâmple cam anul viitor, pe vremea asta. Filantropica este primul caz pe care-l știu de film lansat cu o salbă de premii atârnată de gât... Lăsând la o parte originalitatea premierei cu premii (doar suntem în România !), Filantropica este o foarte savuroasă fabulă (post)modernă, cu găselnițe gârlă (sindicatul cerșetorilor, de pildă), replici care fac plici și un ton atât de diferit de
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Roman. Asta, într-un fel, mă bucură. Brîndușa, încă, e o prezență feminină deosebită, care poate acapara ochii unui bărbat. Și-apoi, de ce să nu recunosc, ea face parte din gîndurile mele literare intime. În balanța judecății mele trebuie să atîrne greu ceea ce știu de la Vlad: Brîndușa a fost pentru el o frumoasă și puternică iubire, pe vremea cînd el era tînărul modest. Nimic de acuzat în faptul că Brîndușa, pe atunci certată cu soțul, l-a iubit mult, ba chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
M-am dus la Consiliu"... Cum, dumneata nu lucrezi azi?! Mi-am luat liber, murmur stupefiat. Bine, am să verific, zice directorul general și iese. Rămîn locului ca trăsnit, cu casca într-o mînă, iar cu cealaltă lăsînd-o să-mi atîrne molatec pe lîngă corp. Cineva bate la ușă, apoi intră. Spune un "bună ziua" tărăgănat, aproape surprins, trece pe lîngă mine, care continuu să mă uit în pămînt, și se oprește în fața biroului secretarei, întrebînd dacă au fost semnate niște acte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Aș fi preferat să aibă o criză de nervi, doamnă, și să vă strîngă de gît, îi spun calm. Vorbele mele o lovesc pe Brîndușa ca o palmă dată pe neașteptate. Face o grimasă de durere, lăsîndu-și brațele să-i atîrne molatece pe lîngă corp, privindu-mă lung, cu dispreț. Părțile pardesiului se desfac și i se vede capotul. Îl iubiți mult, doamnă, dacă ați fugit la farmacie cu capotul pe dumneavoastră, îi spun, arătînd cu privirea spre pardesiul desfăcut. Brîndușa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
un personaj asemănător bătrâ nului José Arcadio Buendia, din romanul Un veac de singurătate: „Se țicnise amabil și demn, își construise în curte o cameră numai a lui și se plimba sub nucul mare din curte cu pușca fără gloanțe atârnată de umăr“ (La apa Vavilonului, ediția 2008, p. 50). Cel mai mic dintre frați se numea Octav. „Octav Bălăcioiu, fratele mai mic al mamei, pentru care se spunea că bunică-mea, Muma, vânduse un capăt de pământ [ca] să-i
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
arăt și ție! Își deschide geanta și scoate o schiță, iar eu mă uit la ea ușor bulversată. — Mestecenii îi importăm din Elveția, ca și ghirlandele de lumini de basm. Vei păși printre șirurile de copaci, iar crengile acestora vor atârna până la pământ. Iar tu vei păși ca o zână, în minunatul parfum dat de acele de pin, iar florile vor înflori în mod magic, iar păsările cu trilurile bine exersate vor începe să îți cânte deasupra capului... Ce zici, vrei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de tul, rochii din satin duchesse și dantelă, rochii severe cu trene impresionante, rochii simple, rochii strălucitoare... — Când ai s-o vezi pe cea care îți e destinată, ai să știi, îmi spune întruna Cynthia, în timp ce asistenta se chinuie să atârne înapoi umerașele pe stativ. Tu doar... continuă căutarea. — Așa am să fac! spun fericită, trăgând pe mine o rochie fără bretele, cu dantelă și paiete și o fustă înfoiată. Ies din cabină și mă plimb ca la paradă în fața lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
eu o canoe gonflabilă și l-am făcut pe bărbatul de acolo să mi-o umfle. Acum o am sub un braț, în timp ce în celălalt am un pouf cu Teletubbies și un coș Moses plin ochi, și cinci șacose îmi atârnă bălăbănindu-se de încheieturi. Mă uit la ceas - și, spre groaza mea, văd că au trecut deja douăzeci și trei de minute. Aproape că mă aștept s-o văd pe Suze cu un bebe în brațe. Dar uite-o, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de la distanță după figura lor, care e cea mai ciudată din câte se află prin alte țări, au capul pătrat la partea de sus, țuguiat Înspre partea de jos și zbârlit prin cușma de blană neagră ce o poartă, de unde atârnă pe obraz două șuvițe Împletite de păr de-alungul, pe când partea dinapoi a capului e rasă, iar o mică bărbuță În vârful bărbiei le prelungește fața și le dă Înfățișarea de capră de Angora” <endnote id="(124, p. 323, și 316
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
În sudul Transilvaniei, la Sibiu, o „jidovoaică bucureșteană” vindea diverse „găteli femeiești” <endnote id="(743, p. 40)"/>. De altfel, receptarea evreicei ca fiind purtătoare de haine elegante și de bijuterii prețioase este confirmată de un vechi proverb unguresc : „De evreică atârnă Întotdeauna câte ceva de preț” <endnote id="(3, p. 69)"/>. Descrieri similare se regăsesc și În alte locuri din Europa. Heinrich Heine vorbește despre eleganța deosebită a evreicelor din Germania medievală <endnote id="(367)"/>. La rândul său, descriind perfecțiunea fizică a
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
popor fără patrie”, care „rătăcește fără odihnă, Împrejur, ca o fantomă fără trup, printre chinuri”, ca fiind „un cetățean al unor vremuri trecute, Înstrăinat de cei vii, din partea cărora regăsește numai ură și adversitate, ca și când un mare blestem i-ar atârna deasupra capului” <endnote id=" (536, p. 285)"/>. În Moldova și Țara Românească S-ar părea că legenda „jidovului rătăcitor” nu s-a bucurat de un ecou deosebit În Moldova și Țara Românească. O Istorie a lui Ahasverus se păstrează la
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
iată că, pe când o ridicau ei, un iudeu pe nume Iefonias, vânjos la trup, se repezi asupra sicriului [ca să-l dărâme]. Atunci un Înger al Domnului Îi reteză amândouă brațele din umeri, cu o sabie de foc, lăsându-le să atârne În aer, pe lângă sicriu”. În fața acestei minuni, Iefonias strigă : „Sfântă Maria, care l-ai născut pe Cristos, Dumnezeul, miluește-mă ! [...] Și Îndată brațele, care atârnau pe lângă sicriul stăpânei, s-au Întors și s-au lipit de trupul lui Iefonias. Iar el
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
al Domnului Îi reteză amândouă brațele din umeri, cu o sabie de foc, lăsându-le să atârne În aer, pe lângă sicriu”. În fața acestei minuni, Iefonias strigă : „Sfântă Maria, care l-ai născut pe Cristos, Dumnezeul, miluește-mă ! [...] Și Îndată brațele, care atârnau pe lângă sicriul stăpânei, s-au Întors și s-au lipit de trupul lui Iefonias. Iar el a crezut și l-a slăvit pe Cristos, Dumnezeu născut din Maria” <endnote id="(105, pp. 245-261)"/>. În versiunile ulterioare ale legendei - fie ele
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]