KorAP: Find »[drukola/base=bizantin & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...313 314 315 ...326 >

8,130 matches

Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744

autorul jurământului de credință și de jertfă de sine pentru legea creștină, cu valențe aproape mitice − considerat de aceea extrem de sugestiv și de Eliade (Meșterul Manole 30-31). Ștefan nu dorea să realizeze prin programul său o preluare pasivă a moștenirii bizantine, ci viza chiar refacerea imperiului creștin din orient și, de aceea, reluarea concertată de către toate puterile europene a cruciadei împotriva musulmanilor, după ce el însuși le-ar fi dat o lovitură de la nord de Dunăre. Ideea ambițioasă a marii campanii anti-otomane

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
sama de cuvinte" a lui Neculce anunță cele dintâi etape ale trecerii istoriei politice în imaginarul colectiv. Utilizarea aceluiași panegiric eftimian leagă imaginea "cruciatului" Ștefan de scrierea lui Neagoe Basarab și de selecția pe care acesta o operează asupra textului bizantin. "Rugăciunea pentru ridicarea armelor", descrierea dezideratelor acestui domnitor exemplar în atitudinea sa religioasă și revendicarea propriilor valori de la modelul constantinian suprem reflectă importanța tipului de voievod-luptător în numele semnului sfânt al crucii: Neagoe, alcătuind prin adunarea trăsăturilor fundamentale ale personalității împăratului

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
lor, motivat ideologic, a căpătat o valență sacră în imaginarul colectiv. Vocația eroică manifestată în spațiul vieții laice răspunde prin această alăturare hagiografiilor în care portretele de sfinți depășesc, prin dinamismul descrierii, canonul literar sau pe cel figurativ al picturii bizantine. Portretul lui Ștefan, realizat de Vasile Popovici la trei secole mai târziu și păstrat la Mănăstirea Putna, precum și figura lui Eustatie Plachida pot fi privite ca două reacții complementare la același fenomen: contaminarea dintre istorie și imaginar, într-un schimb

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
de codurile regionale ale pseudo-vasalității, cât și de dreptul cutumiar sau de circumstanțele istorice - se situează între termenii complementari ai puterii creștine: milostenie și spirit militant; deși nu întotdeauna convergenți, ei au reprezentat un program politic în principal de influență bizantină. De la tron la "codurile vasalității",27 spre o lume a fanteziei Cu nemica omul mai asemenea lui Dumnezău (ales împărații, craii, domnii și alți stăpânitori) nu iaste, fără ca făcutul de bine și de folos de obște, cât pren omeneasca, zicem

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
cu orice mijloc de a aduce și știință în sufletele omenești, lucru iubit de Dumnezeu și folos de obște, mai vârtos rodului nostru românesc... Deși majoritatea cărturarilor s-a folosit în construcția textelor de filosofii greci (sporadic), de lucrări parenetice bizantine (Mazilu, Recitind literatura română veche II 307) sau de "noutăți" occidentale, scriitorii nu au reușit să traseze teoretic modele funcționale de conducători, corespunzătoare liniilor concrete de acțiune. Chiar atunci când programul de domnie al lui Ștefan și scrierea lui Neagoe, mai

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
simbolic și antropologic al imaginarului sunt fundamentale. Chiar și ritualul nunții pune în evidență clasarea superioară a bărbatului - această unică instanță cu drept de judecată și de stăpânire în evul de mijloc. Situația este diferită față de statutul femeii din lumea bizantină și față de imaginarul puterii instituționale (cazuri celebre se regăsesc în întreaga istorie a imperiului, precum Theodora, soția lui Iustinian I, Irina, Theodora I, Theodora II, Zoe, Ana Comnena), dar și față de cel religios (sfintele cărora li s-a închinat o

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
regăsesc în întreaga istorie a imperiului, precum Theodora, soția lui Iustinian I, Irina, Theodora I, Theodora II, Zoe, Ana Comnena), dar și față de cel religios (sfintele cărora li s-a închinat o bogată literatură hagiografică); e adevărat că același imaginar bizantin (larg comentat de Patlagean și Maltese în lucrările lor) oglindește și relația femeii păcătoase cu demonicul, "complex" transmis și în culturile post-bizantine, și nu numai ortodoxe, cu consecințe tragice în cele catolice ("vânătoarea de vrăjitoare" și represiunile inchiziției).] Ceremonialul de

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-l aduseră în sfânta mitropolie cu mare cinste, luîndu-l de mână părintele Theodosie mitropolitul, până l-au băgat în sfântul altar, pre poarta cea mare împărătească ... (Letopisețul Cantacuzinesc 190-91) Spre diferență de occident (cu excepția Castiliei, menționează Le Goff), în spațiul bizantin supusul îngenunchia în fața stăpânului său, pentru a-și pecetlui credința prin sărutarea mâinii ocrotitoare, subliniindu-se și în acest fel rolul proeminent al autocratului. Poziția de inferioritate este mai accentuată în acest tip de ceremonial, în care încheierea contractului prevede

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
parte integrantă din jurământ, fiind rostite după investitura în biserică, în timpul ritualului înscăunării, și în spațiul religios (biserica mare), și în cel laic (la palat sau la casele domnești); ele se referă la dubla natură a puterii supreme de inspirație bizantină, dar totodată și la postura de conducător al "familiei" creștine. Obiectele investiturii - inelul, cârja voievodală, pocalul, coroana, tronul și sceptrul - și cele ale jurământului - Biblia, crucea și icoanele - puneau în relație foarte strânsă ceremonialul cu instanța religioasă a clericatului; ca

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
și a exercitat o influență persuasivă fără concurență asupra colectivității și a culturii românești medievale, inclusiv prin implicarea în formele ritualice ale (re)întemeierilor de domnii. [Relația însă rămânea ambiguă: din natura puterii domnești decurgea și caracteristica sacerdotală (după model bizantin), ca atare voievodul alegea un episcop sau un mitropolit, iar decizia sa urma să fie ratificată de sinodul patriarhiei ecumenice. Tot atât de adevărat e că domnul putea cere patriarhiei de la Constantinopol destituirea mitropolitului, așa cum s-a petrecut cu Ștefan I al

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
Theodor Methochites, domnul apare redat în picioare, nu în proskynesis sau în genunchi. Reprezentarea aceasta îi conferă o anume demnitate și un alt rol în imaginarul colectiv: acela de voievod al lui Christos (modelul iconografic este dat de un mozaic bizantin din secolul X, ce îi figurează pe Constantin I și Iustinian I alături de Iisus-Pantocrator, primul oferindu-i acestuia macheta Constantinopolului, iar al doilea chiar macheta bisericii reconstruite, Hagia Sophia). Ecoul literar incontestabil al acestei lumi, "adunate" în jurul simbolurilor puterii - în

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
În chip diferit față de vechea societate matriarhală sau de cetatea greacă sau romană (nici ea "democrată", dacă luăm în calcul faptul că femeile erau private de numeroase drepturi), dar și de puterea (instituțională și spirituală) a împărăteselor sau a sfintelor bizantine, societatea medievală românească impune persoanei feminine un regim foarte strict, de recluziune și de discreție, de smerenie penitentă, dictată de morala creștină − aspecte care duc la o vizibilitate publică limitată. Deși figura ei este prezentă în imaginar prin numirea și

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
retragă complet din fața activității sociale a stăpânului și să-și limiteze la spațiile închise atât viața cotidiană, cât și manifestările sensibile, conform codurilor legiuitoare. Surse importante sunt (în același timp și normative morale) Biblia, Ecclesiastul și Leviticul, textele patristice, scrierile bizantine (Cronica lui Skilitze, Viața lui Philateros, Cronica lui Psellos) și hagiografiile, care condamnă, prin afirmarea în compensație a virtuților eroului glorios, "anti-modelul" feminin (așa cum aflăm și din scrierea lui Dosoftei, Viața și petreacerea svinților). Spațiul românesc, precum și celelalte din "familia

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
cazurilor când sunt menționate nașterile de moștenitori masculini în familia domnitoare). Chiar dacă i se recunoaște o oarecare competență în administrarea spațiului privat, femeia, indiferent de poziția sa socială, este exclusă a priori din lumea publică a bărbaților. De la indignările scriitorilor bizantini în fața încălcării regulilor de claustrare a femeii în gineceu (dar tot bizantinii au în istoria lor, începând cu secolul VI, cazurile fericite și celebre ale marilor împărătese sau fiice de basilei care ar fi putut ocupa tronul, dacă nu ar

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
și dăruire, după care și prin sacrificarea vieții, impusă de voința divină și executată în consecință de constructor. Această forță a caracterului feminin nu apare însă descrisă nici în cazul prezențelor muntenești, deși cultul creștin al moaștelor, tot în tradiție bizantină, a inclus și venerarea rămășițelor pământești ale mamei de domnitor. Neagoe a preluat odată cu modelul lui Constantin I și imaginea idealizată a împărătesei Elena, pentru că el însuși avea nevoie de legitimare, cum se știe, prin arborele genealogic al doamnei Neaga

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
mamei de domnitor. Neagoe a preluat odată cu modelul lui Constantin I și imaginea idealizată a împărătesei Elena, pentru că el însuși avea nevoie de legitimare, cum se știe, prin arborele genealogic al doamnei Neaga, venerată post-mortem și ridicată la nivelul prototipului bizantin: Deacii, după acea bucurie ce mă bucuraiu, deaca văzuiu casa ei sfârșită, eu îmi aduș aminte de cuvintele tale ce mi-ai poruncit la moartea ta zicând, că eu ce-ți va trebui după moarte să fac sufletului tău. Iar

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
să să îngroape în sfânta casă a ceiia ce au născut pre Dumnezeu. (Învățăturile lui Neagoe Basarab 239) Un alt exemplu este cel din Letopisețul Cantacuzinesc, al scenei înmormântării doamnei Elena, mama lui Șerban-vodă, el însuși interesat de himera puterii bizantine și de figurile sale tutelare: Preslăvitu-s-au și doamna Elena cătră Dumnezeu. Atunce ... cu tot neamul lor, luându-și fieștecarele iertăciune de la maica lor, rădicatu-s-au sfintele moaște și o au petrecut pân-în marginea orașului împreună cu părintele vlădica Theodosie și cu

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
probabil, de cel mai numeros public, deoarece ele satisfac o nevoie ancestrală a omului de a-și cunoaște destinul pentru a-l schimba (Visele lui Mamer și Proorocirea Sibilei) și de a-și înfrânge frica de necunoscut. Moștenită din literatura bizantină și transmisă prin calendarele vremii, dar având o legătură mai veche cu civilizația greco-romană, literatura oraculară este ecoul "profan" al legendelor eschatologice. Ea răspunde unei preocupări obsesive pentru viitor, componentă permanentă a sensibilității umane, pe care o reflectă și o

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
de cultură predominant orală (de unde nevoia de structurare, chiar de schematizare a discursurilor colective și a nucleelor narative memorate). Prin extrapolarea cercetărilor și asupra relațiilor dintre "martorii" locali, de ordin istoriografic sau iconografic, și alții externi, nu doar de proveniență bizantină și post-bizantină, ci și occidentală, s-ar putea afla răspunsuri la unele întrebări legate de asemănarea de ordin tematic dintre imaginarul local și alte forme ale sale din evul mediu european. Formațiunile discursive sau seturile de numitori comuni, ca și

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
non-sens, mai ales din cauza incompatibilității formelor de expresie, a ideologiilor religioase care le-au condiționat, a specificității care, de la un punct, diferă ca "substanță" ideatică. Mai firească ar părea comparația cu arealele ortodoxe. Totuși, dacă se menține drept referință imperiul bizantin, analiza fenomenului imaginarului și a diferitelor sale forme sau particularizări (în funcție de tipul de organizare statală, de ideologia puterii, de aspecte culturale locale) devine extrem de relevantă pentru istoria post-medievală. La nivelul imaginarului colectiv, comparația se poate susține, teoretic și practic, datorită

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
au integrat în principal discursul militant al puterii și mesajul mobilizator pentru formarea "steagurilor", apeluri politice pe care le-au suprapus peste configurația narațiunii creștine și le-au reprezentat în formele mitice ale luptei contra necredincioșilor. Atitudini iconodule De la rezistența bizantină în fața distrugerii imaginii, dogmatică, dar și materială (salvarea icoanelor) - atitudine transmisă ideologic și spațiilor de civilizație post-bizantină -, se ajunge în creștinismul occidental, în secolul XIV (momentul isihasmului bizantin, dar și al întemeierii statelor românești), la formele artistice ale iconoduliei gotice

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
reprezentat în formele mitice ale luptei contra necredincioșilor. Atitudini iconodule De la rezistența bizantină în fața distrugerii imaginii, dogmatică, dar și materială (salvarea icoanelor) - atitudine transmisă ideologic și spațiilor de civilizație post-bizantină -, se ajunge în creștinismul occidental, în secolul XIV (momentul isihasmului bizantin, dar și al întemeierii statelor românești), la formele artistice ale iconoduliei gotice târzii, sprijinite în cea mai mare parte de teologia franciscană (recunoscută de Vatican cu un secol în urmă, în anul 1226). Depășind iconoclasmul moderat al esteticii cisterciene de

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
orientul ortodox). Despărțirea iconologică și iconografică a catolicismului de ortodoxie se produce așadar definitiv în pre-renașterea italiană. În schimb, despărțirea la nivelul imaginarului colectiv era de dată mai veche, pentru că se manifestase prin atitudinea instituțională a papalității, iconodulă, în timpul crizei bizantine a icoanelor (secolele VIII-IX). Umanismul Renașterii de secol XV (despre care am pomenit într-un capitol din prima parte a volumului) va realiza, paradoxal, exaltarea omului natural și a ambientului său agrest, dar și întoarcerea la "teologia naturală a forțelor

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
mistic al occidentului creștin se clădește pe fundamentul dogmei religioase, modificate și adaptate la evoluția spiritului și a civilizației materiale, dar se reflectă în egală măsură în pictura religioasă, interesantă tocmai prin originalitatea și prin devierile de la canoanele reprezentării iconografice bizantine (depășite în spațiul catolic curând după înfrângerea Bizanțului de către cruciați în 1204). O istorie a imaginii religioase occidentale duce așadar de la statuile gotice ale catedralelor de secol XII sau XIII la exercițiile sistematice ale iezuiților, de imaginare, de reprezentare și

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
aude în spațiile din text, la fel ca toate celelalte. Doar un astfel de autor, erudit, poate deveni scenarist și regizor pentru o nouă imagine a lumii subiectului său, pe care îl alungă din punctul central al mozaicului de tip bizantin, ca să-i dea relief, ca să schimbe continuu punctul de fugă al tablourilor, ca să îl macine în jocul de perspective încrucișate. Lizibilitatea lumii medievale, așa cum apare în cărțile de analiză a textului semnate de Dan Horia Mazilu, este convertită în vizibilitatea

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]