10,418 matches
-
pânză uzată și scoase din ea un snop de hârtii de mărimea unei cărți de telefon. I-l întinse lui Leigh cu ambele mâini, asemenea unui chelner asiatic care aduce nota de plată sau o carte de vizită. — Să fii blândă, spuse el încet. Credeam că vrei să fiu sinceră, nu blândă. Leigh luă manuscrisul și îl așeză în față, neștiind cum o să reziste încă un moment să nu se repeadă să-l citească. Nimeni nu e sincer cu mine. Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
mărimea unei cărți de telefon. I-l întinse lui Leigh cu ambele mâini, asemenea unui chelner asiatic care aduce nota de plată sau o carte de vizită. — Să fii blândă, spuse el încet. Credeam că vrei să fiu sinceră, nu blândă. Leigh luă manuscrisul și îl așeză în față, neștiind cum o să reziste încă un moment să nu se repeadă să-l citească. Nimeni nu e sincer cu mine. Toți mă menajează, mă aprobă, dar eu nu vreau decât un redactor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
că Dean era angajat într-o altă conversație, apoi continuă: — Nu l-am vrut — nu-l vreau — pentru mine, querida. Pur și simplu n-am suportat să văd așa ceva. Păreai atât de, de... Adriana încercă să găsească un cuvânt mai blând, dar deja se simțea foarte obosită. — De cum? insistă Mackenzie. Adriana îi întâlni privirea. — Atât de disperată. Mackenzie trase scurt aer în piept, iar Adriana simți o undă de compasiune, însă își aminti că în fond îi făcea o favoare lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
se întoarcă la cartea ei, dar simțea că Russell se pregătea de o mega discuție despre Starea Relației. Era specialitatea lui și cel mai negru coșmarul al ei. — Leigh, ce se întâmplă cu noi? Vocea lui deveni mai moale, mai blândă. Serios, cred că ar trebui să discutăm despre asta. Leigh inspiră adânc și exhală tăcută. Se străduia să rămână calmă, deși îi venea să urle Nu, nu, nu! M-am săturat să discut despre asta. Hai să nu mai discutăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
aparținînd de Sincere Company, dominat de un uriaș portret al lui Chiang Kai-Shek care, le cerea chinezilor să facă sacrificii tot mai mari În lupta Împotriva japonezilor. O lumină slabă, reflectată de un tub de neon defect, tremura În dreptul gurii blînde a generalisismului, aceeași pîlpîire pe care Jim o văzuse În visele lui. Întregul Shanghai se transforma Într-un film de actualități generat de imaginația lui. Oare creierul i se Îmbolnăvise de prea multe filme de război? Jim Încercase să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Întorse dinspre aparatul de radio, gata să-l lovească. Jim rămase liniștit lîngă mama sa, așteptînd să vadă ce se va Întîmpla. Deși Îi plăcea să cutreiere prin Shanghai cu bicicleta, acasă Jim stătea Întotdeauna aproape de mama sa, o femeie blîndă și deșteaptă, ale cărei principale scopuri În viață, după părerea lui, erau să meargă la petreceri și să-l ajute pe el la lecțiile da latină. CÎnd era plecată, Jim petrecea multe ore liniștite În dormitorul ei, amestecîndu-i parfumurile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
sigură pe care o cunoscuse Înainte de război. Timp de cîteva zile, reușise să se Împace cu ideea scufundării navei Petrel și a dispariției părinților săi, dar acum se simțea În nesiguranță și era Înfrigurat tot timpul, chiar dacă era un decembrie blînd. Vasele de ceramică Îi scăpau mereu din mînă, așa cum nu i se mai Întîmplase niciodată, și nu putea să fie atent la nimic. În ciuda tuturor acestor lucruri, Jim reuși să-și repare bicicleta. Deșurubă roata din față și Îndreptă spițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
flămînd sau nebun... — Intră, băiete. Arăți de parcă ai vrea să te Întinzi. Un bărbat mărunt, mai În vîrstă, ieși de sub pătură și Îi făcu semn lui Jim cu țigara pe care o ținea În mîna lui albă. Avea o față blîndă, liniștită, de pe care fusese ștearsă cu pricepere toată bogata experiență a vieții sale, și mîini moi, ocupate să se pudreze una pe cealaltă pe sub pătură. Ochii lui Înregistrară fiecare amănunt al hainelor lui Jim pătate de noroi, ticul care Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
prezentat? — Aveam doar trei ani și jumătate. Jim rămase nemișcat În timp ce mîinile albe ale lui Basie Îi explorau buzunarele. Ceasul alunecă de la Încheietura mîinii și dispăru În Întunericul de apă de colonie și pudră de față de sub pătură. Totuși, manierele blînde ale lui Basie, ca și acelea ale servitorilor care Îl Îmbrăcaseră și Îl dezbrăcaseră cîndva, erau ciudat de liniștitoare. Marinarul Îi pipăi toate oasele din trup, de parcă ar fi căutat ceva prețios. Prin ușa deschisă, Jim văzu o barcă zburătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
el avea să fie ocupat cu pacienții lui, dintre care cei mai mulți aveau să Înceapă În curînd să moară. O să-mi văd părinții curînd, doamnă Vincent. — Mă bucur. Crezi că au să-mi dea o recompensă? Întrebă ea, cu cea mai blîndă nuanță de ironie În glas. Încurcat, Jim lăsă capul În jos. CÎt fusese bolnav, Încercase În mod greșit să o mituiască pe doamna Vincent cu promisiunea unei recompense, dar Îl intriga faptul că ei i se părea ilar refuzul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
constructori ai socialismului și comunismului. Tu, singur acasă, mama este plecată pentru o vreme, tatăl este plecat În Lugoj la școala de ofițeri de miliție, este cald, este vară, este iunie. Stă cu tine cerberul cu ochi de foc, mătușa. Blânda mătușă a lui Cucu, căci Cucu Îl chema pe răposatul ei soț care a ținut magazin de coloniale În Piața Amzei. Mătușa lui Cucu bea toată ziua cafea Unica de 65 de bani pachetul cu madam Ursu, zice ea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Prietenul femeilor din Întreaga lume. Da, dar când o mânca și el spanac de la mătușa lui și o să stea În genunchi pe coji de nucă sub masă. Până atunci să trăiască mama ta și fratele tău venit pe lume În blândul iunie al anului una mie nouă sute cincizeci și unu, ziua 4. Iarna este cea mai lungă. Din cauza Întunericului. Este 10 februarie 1952. Se Împlinesc o sută de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragiale și o sută cincisprezece ani de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
dacă poți! Degeaba plânge el. După Gerilă, câinele doamnei Lulu, tot așa a plâns, dar doamna Lulu, muncitoare la Metaloglobus, curajoasă, a fost și la șefi mari În audiență pentru casă, au primit-o, „și mi-au vorbit frumos și blând și mi-au spus că se rezolvă și l-au chemat pe unul și i-au zis”: „să-i dai casă imediat!”, madam Lulu s-a dus la hingheri și la scos pe Gerilă cu 25 de lei... Plânge șoferul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
În Republica Populară Română. Nu ești nici bandit, nici legionar. Tu vei fi pionier. Peretele unei case cu o singură fereastră. Fără nici o ușă. Fereastra are obloane. Obloanele se deschid numai după-amiaza. Înăuntru este o tarabă. Lazăr, jidanul bătrân și blând, vinde ață, ace, nasturi de sidef pentru cămăși, nasturi de os pentru paltoane, elastic pentru chiloți, jartiere, agrafe, parfum și ulei de păr. Parfumul și uleiul de nucă ți-l pune În sticluță cu o pâlnie mică. Îți pune de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
este larg recunoscută.” TU stai cuminte pe scaun. Mai Întâi de toate te tund. Trebuie să ai părul scurt (chestia cu agrafa nu ține). După aceea Îți pui livreaua și iei Într-o mână tava cu lichioruri. Ești bunul și blândul, imberbul valet al petrecerii. Armatele lui Hindenburg și Mackensen defilează făloase undeva Într-o capitală europeană. Lupte grele În tranșeele scormonite de soldați, scormonite de obuze. Prin ușa decupată fin În pânză treci din spatele ecranului, „afară”, În lumea celor din fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
va ști niciodată. Condiția umană? Tu paznic de tramvaie al unui depou, Într-un București masacrat de mizerie și Întuneric, un oraș parcă În așteptarea unei ghilotine. Tu În el. În tine, o iubire nemărturisită. În iubire, Gaetana, o fată blândă, o fată neștiută de undeva din Ardeal. Mâine va trece pe la tine și inocent veți petrece Împreună Paștele, alături de prieteni și foști colegi. Pe masă ouăle multicolore, roșii, verzi, albastre, galbene, violete, mov, În așteptarea luminii de Paști. Și, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
apăsa pe „Închide“, Ruby ridică ochii și văzu un bărbat Îmbrăcat Într-un halat medical albastru care stătea lângă ea. Se surprinse observând părul negru tuns extrem de scurt și trendy, perciunii alungiți, ochii de culoarea castanei, parte dintr-o față blândă și zâmbitoare. Păreau să aibă cam aceeași vârstă. Și că, dacă stătea acolo de mai mult de două secunde, probabil că auzise conversația ei cu Fi și știa despre timbrul din vaginul ei! — Mă scuzați, spuse el cu un accent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
Sunt un copil al universului care merită să iubească și să fie iubit. Sunt În stare să găsesc dragostea. Pachetul de la Ronnie conținuse un CD numit Descoperirea Dragostei prin Puterea Interioară. Avea pe el afirmații zilnice spuse de o voce blândă și caldă, incredibil de sinceră a unei femei texane ale cărei directive erau Însoțite de muzică relaxantă New Age. Conform descrierii de pe copertă, ea fusese o „prostituată timp de douăzeci de ani, apoi se retrăsese exact când era pe buza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
dar aceasta flecărea absorbită cu Sylvia. —I-ai spus câți ani ai? șuieră Ronnie. Păi, nu chiar. N-am găsit momentul potrivit, dar o să-i spun imediat ce mi se pare că-l găsesc. Promit. NIGEL era un bărbat robust și blând Într-un costum de afaceri gri imaculat cu o cravată nedefinită. Era exact opusul tipilor gălăgioși, extrem de amuzanți - dar, În ultimă instanță distruși emoțional - cu care ieșea Sylvia de obicei. Nu era chip să eviți concluzia: Nigel era plictisitor. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
schimbul de replici, Îi făcu să cadă pe gânduri. Ceva care era mai mult decât miștoul obișnuit le trecuse prin cap și amândoi știau ce. Câteva secunde rămaseră uitându-se unul la altul. — Când spun că „te iubesc“, spuse Sam blând, luându-i mâna Într-a lui, Înseamnă că sunt Îndrăgostit de tine. —Și eu sunt Îndrăgostită de tine, spuse ea simplu. Am știut asta de când m-ai pupat atunci În port la Brighton. —Pe bune? Pe bune. Eu am știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
învățat să despartă, să separe partea sănătoasă de cea bolnavă, am salvat multe vieți, dar nu pe a mea, Angela. Locuim de cincisprezece ani în aceeași casă. Îmi cunoști mirosul, mersul, felul în care ating lucrurile, vocea echilibrată, cunoști aspectele blânde ale caracterului meu și pe cele ostile, atât de iritante încât au devenit de nesuportat. Nu știu ce părere ți-ai făcut despre mine, dar pot să-mi imaginez. Aceea că sunt un tată responsabil, dotat cu un sardonic simț al umorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
înfipt în minciuna mea. Am luat-o de mână și am pornit prin nisip către malul mării. — Vrei să mergem să cinăm undeva? — Cum vrei... Nu, cum vrei tu. — Să rămânem acasă. Ne-am așezat. Soarele începea să fie mai blând. Elsa și-a lungit picioarele, și-a întins degetele până la apă și a început să-și privească unghiile care apăreau și dispăreau din nisipul ud. Eram obișnuiți să stăm așa unul lângă celălat, în liniște, nu ne displăcea. Dar după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mamei ne întâlneam din ce în ce mai rar. Știam că trăiește într-o pensiune, dar nu-i cunoșteam nici măcar adresa. Îmi dădea întâlnire într-un bar din lemn, pe marginea fluviului, lângă un teren de tenis. Întotdeauna la apus, la ora cea mai blândă. Îi plăceau vermuturile, zahărul de pe marginea paharului, farfurioara cu măsline. Își trăgea burta, se așeza din profil cu partea care îl avantaja. Îi plăcea să se simtă tânăr. Din acele rare întâlniri îmi amintesc doar zgomotul mingii de tenis lovită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ultim inutil gest de apărare. Apoi a pipăit căptușeala care trebuia să protejeze capul tău. Capul său. — Ține și cald, a spus și a zâmbit trist. Tu i-ai strâns umerii, ai scuturat-o, ai cuprins-o ca o furtună blândă. Bucuria ta i-a alungat melancolia. Și pentru prima oară ne-am întors acasă fără tine. Tu erai în spate cu scuterul, urmăreai mașina noastră care mergea foarte încet. În oglinda retrovizoare îți vedeam casca roșie. Îmi aduc aminte că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ca niște mânuțe. Este o încrucișare ciudată între un pescăruș și o barză neagră. Pieptul i se umflă și i se dezumflă ritmic.Trebuie să fi înfruntat un zbor dificil pentru a ajunge pe acest suport plutitor. Nu pare deloc blândă, aproape că sperie. Scrutează marea cu ochi hrăpăreți, bordați de piele roșie, pare să-și caute traiectoria pentru următorul zbor. Are un cioc de pasăre mitologică și ceva uman în privire. Dar de ce, îmi vine să mă întreb, o creatură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]