KorAP: Find »[drukola/base=bunic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...313 314 315 ...528 >

13,186 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

Inima a început să-mi bată puternic. Un fior mi-a străbătut trupul până în creștetul capului, și de acolo, de parcă mi-ar fi despicat creierul, s-au scurs în mine fel de fel de imagini oribile. Toate se învârteau în jurul bunică-mii, o doamnă atât de delicată și de respectabilă, aceeași doamnă care îmi dădea șerbet și venea la noi de Crăciun făcându-ne cadou o gravură a Pieții Sfatului... Am ajuns la capătul scărilor. Încăperea care se deschidea în față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-mi buzele, vârful limbii. Spațiul părea bine aerisit, iar huruitul discret care se auzea provenea probabil de la un aparat de aer condiționat. Plutea un mirosuri subțire, de parfum de femeie și de ceva neprecizat, oricum nu mai întâlnisem în casa bunică-mii o astfel de combinație; am înghețat. După două minute am început să văd mai bine. Pe podeaua acoperită cu gresie și mochetă era o măsuță joasă plină de reviste și hârtii, o canapea în stare bună, un televizor pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
A venit vremea să ieșim la lumină. Trebuia să vină și ziua asta. M-am ridicat în picioare. Frica se dusese cu totul și acum mi-era rușine că urlasem. Ce mare lucru? Trei nebune - și cu Mama Mare, patru. Bunică-mea se tâmpise de tot. Cine știe ce orgii sau ritualuri de demente făceau ele aici în beci. Trebuia să reinstitui normalitatea. Mi-am regăsit sobrietatea și stăpânirea de sine. - Ori îmi spuneți cine sunteți, ori chem poliția. - Stai, stai, stai. Ia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
vezi. Dă mai departe. Am răsfoit câteva pagini. Mama Mare la douăzeci și patru; chipul ei semăna perfect cu cel al lui Y; Mama Mare la treizeci și cinci; chipul îi semăna cu cel al lui Z. Era prima oară când vedeam poze cu bunică-mea sub 40 de ani și, ceea ce era uluitor, din cauza tunsorii fața părea că i se schimbă complet cam la fiecare cinci ani. Trebuia totuși să-i urmărești cu atenție ochii și gura, și atunci îți dădeai seama că e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
aceeași persoană. Le-am privit pe toate trei. Într-adevăr, aveau ochii puțin lăsați; buza superioară li se ridica spre dreapta într-un fel de surâs inegal. Erau replici perfecte ale pozelor pe care le văzusem. Am pus albumul deoparte. - Bunică-mea vă ține aici pentru că semănați cu ea? - Nu. E mai mult decât atât. Poftim. Aici sunt poze de-ale noastre. Al doilea album debuta cu imaginea unui embrion. Pe marginea paginii erau o mulțime de date tehnice, iar jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
de-ale noastre. Al doilea album debuta cu imaginea unui embrion. Pe marginea paginii erau o mulțime de date tehnice, iar jos scria: „EXEMPLARUL Z”. N-am vrut să continui. - Adică ce, vreți să spuneți că sunteți clone de-ale bunică-mii? - I s-a deschis mintea, spuse Y. - Într-adevăr, confirmă Z. Acum înțelege. Z s-a ridicat în picioare și a început să se plimbe. De fiecare dată când Y voia să-i întrerupă discursul, ea vorbea mai tare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
descriau ca pe niște experimente ratate era aproape brutală. Mă simțeam insultat să aud așa ceva. Clonarea e desigur practicată pe scară largă și zvonuri despre încercările ilegale ale unor particulari sunt frecvente, dar nu mi-aș fi închipuit niciodată că bunică-mea ar face așa ceva. Până în clipa în care am intrat în laborator și am evaluat costurile unei astfel de operațiuni, am sperat pe undeva că totul e o farsă. Am așteptat ca fetele să izbucnească în râs și să-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
am sperat pe undeva că totul e o farsă. Am așteptat ca fetele să izbucnească în râs și să-mi indice o cameră de filmat, la care să râd și eu, minunându-mă de ingeniozitatea regizorului. Dar regizorul era doar bunică-mea, și situația era cât se poate de reală. Mă durea capul. Le-am privit din nou. Tăcuta de X se plimba cu mîinile la spate și din când în când atingea recipientele cu un deget. Era frumoasă. Gândul că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
comic la care recurgem uneori când vrem să ne destindem) are un generator NDG, care nu numai că produce nanoboți de ultimă generație, dar îi poate antrena să se autogenereze în funcție de situația celulară întâlnită în momentul inserției. Deci, am insistat, bunică-mea își poate transfera creierul într-una din voi? Z s-a așezat iar pe canapea. Y și X s-au sprijinit amândouă de peretele plin cu postere. - Insinuezi că noi suntem modele purtător? a întrebat Z. - Nu v-ați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
transfera creierul într-una din voi? Z s-a așezat iar pe canapea. Y și X s-au sprijinit amândouă de peretele plin cu postere. - Insinuezi că noi suntem modele purtător? a întrebat Z. - Nu v-ați gândit niciodată că bunică-mea v-a creat pentru a-și transplanta creierul într-una din voi? - Asta e o întrebare? Nu știu cum să răspund. - Da, e o întrebare, e un raționament perfect logic, e o punere a problemei. - Răspunsul e foarte complex. - Nu e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-și transplanta creierul într-una din voi? - Asta e o întrebare? Nu știu cum să răspund. - Da, e o întrebare, e un raționament perfect logic, e o punere a problemei. - Răspunsul e foarte complex. - Nu e deloc complex. Ce ați face dacă bunică-mea v-ar ucide pentru a-și transfera creierul într-una din voi? - În care? - Nu contează în care. În tine, poftim. - Nu pot răspunde. - Gândește-te puțin. Acum bunică-mea se va întoarce de la înmormântare, îți va cere să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
foarte complex. - Nu e deloc complex. Ce ați face dacă bunică-mea v-ar ucide pentru a-și transfera creierul într-una din voi? - În care? - Nu contează în care. În tine, poftim. - Nu pot răspunde. - Gândește-te puțin. Acum bunică-mea se va întoarce de la înmormântare, îți va cere să te întinzi pe masa de operație, îți va goli scăfârlia și ți-o va umple cu creierul ei de babă. Îți convine situația asta? - E un raționament ipotetic? - Nu, e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
uitat și ea la ele, apoi m-a privit iar. Mi-am întors din nou capul, indicându-le cu un ușor rictus. - Nu înțeleg de ce le privești pe ele, iar apoi mă privești pe mine, a spus Z. Am răbufnit: - Bunică-mea vrea să-și bage creierul în capul tău. Creierul tău se duce la gunoi. X și Y o vor asista. Îți convine această situație? - Îți convine această situație? a repetat Z mecanic. Îți convine această situație? Îți convine această

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
a trecut criza am ajutat-o să se ridice și am depus-o pe canapea. Am pornit o conversație pe care am dorit-o cât mai sinceră, cât mai caldă. Le-am spus tuturor cât de rău îmi pare de bunică-mea și de demența ei. Le-am dat asigurări că sunt binevenite în casa mea, că voi anunța autoritățile și că voi face tot ce-mi va sta în putință pentru ca ele să se simtă ca într-o familie. Oricum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
o dau pe Mama Mare pe mâna justiției, să mă scutur de toată bizareria asta, iar ele trei urmau să fie puse undeva într-un ospiciu. Nu aveam remușcări pentru acțiunile mele ulterioare. Ceea ce se petrecea aici era o crimă. Bunică-mea nu le-a cultivat pentru contemplare, asta era clar. Le-a crescut pentru a se putea transfera într-unul din trupurile lor. Iar creierul ce avea să fie scos funcționa deocamdată în țeasta asta din fața mea. Era sub ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
am dus în sufragerie, unde urma să mă trântesc pe canapea și să mă uit la televizor. Ajuns aici, primul lucru pe care l-am remarcat a fost sunetul acut al unui aspirator pus în funcțiune. Aha, mi-am zis. Bunicul vorbește cu nepotul, iar fiica face curat. Foarte bine. Și a trecut o săptămână. După fix șapte zile, somnul de dimineață mi-a fost tulburat în exact același mod. Voce în țeavă. M-am dus în sufragerie. Zgomot de aspirator

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
mod. Voce în țeavă. M-am dus în sufragerie. Zgomot de aspirator. M-am întors în dormitor. Sacadarea vocii, apoi urcarea cu un ton. Ușor enervat, dar în mai mare măsură curios, am avansat o ipoteză: nu numai că discursul bunicului începe la aceeași oră în fiecare sâmbătă, dar se repetă mereu. Regretam profund singurătatea în care mă lăsase nevastă-mea, pentru că înainte, când locuiam bine-mersi cu ea, eram surd la absolut orice vibrație străină ce se insinua prin pereții de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
textului, așa că am decis să le păstrez. În ansamblu, unitatea discursului nu a fost prejudiciată. De asemenea, am interpretat scârțâielile podelei drept mișcări ale nepotului și în funcție de starea mea de spirit le-am conferit o semnificație față de cele relatate de bunic. Poate că aici am greșit puțin, recunosc. Dar asta înseamnă că am greșit cu atât mai mult atunci când am asociat vorbelor vecinului diverse gesturi pe care mi-am închipuit că le făcea. Ba chiar am inventat uneori pasaje întregi, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
altă verificare, independentă de a mea, nu va putea proba nimic. Așa cum se va vedea, orice investigație efectuată după anul 2013 își va pierde sensul, deci va trebui să fiu crezut pe cuvânt.) - Eu n-am mai pomenit așa ceva, spunea bunicul cu o voce foarte molcomă. Mă uit la tine, mă uit la rezultat și nu-mi vine să cred. Tu ai o minte destupată, te pricepi la calculatoare și chestii din astea, mâine, poimâine o să te cheme să prospectezi în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
bătrânul. Un copil de vârsta ta trebuie să meargă la olimpiade! Și dacă aș ști că nu te duce capul aș zice, uite, domnule, nu-l duce capul; dar știu că te duce capul. - Nu mă duc la nici o olimpiadă, bunicule, dă-o încolo de treabă, oftă plictisit nepotul și începu să măsoare cu pași rari dormitorul. - De ce să nu te duci? Ți-e lene să înveți? Ți-e silă? - Nu mi-e lene, bunicule, dar nu-mi vine să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
Nu mă duc la nici o olimpiadă, bunicule, dă-o încolo de treabă, oftă plictisit nepotul și începu să măsoare cu pași rari dormitorul. - De ce să nu te duci? Ți-e lene să înveți? Ți-e silă? - Nu mi-e lene, bunicule, dar nu-mi vine să mă apuc de așa ceva. Oricum nu mai merge nimeni la olimpiade... - Cum să nu mai meargă nimeni la olimpiade! I-auzi! Costine! Tu-l știi pe nepotul doamnei Tenzi? Stă la opt. A luat premiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-l știi pe nepotul doamnei Tenzi? Stă la opt. A luat premiul doi pe județ și mă-sa mare vrea să-l meditez pentru etapa pe țară. Bravo lui! Costin se trânti pe un scaun și se uită urât la bunică-su: îl vedea întins în pat, acoperit cu un pled ros, plescăind din buze după fiecare deschidere a gurii; o culegere de probleme, o foaie și un pix, într-o parte a patului; în cealaltă, o revistă electronică din celuloid

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
o revistă electronică din celuloid laminat: MATHeMATA. De ce îl supunea maică-sa la chinul ăsta în fiecare săptămână, zău dacă înțelegea. Dar se obișnuise pe undeva cu întreg ritualul și învățase să se gândească la cu totul alte lucruri atunci când bunicul, fostul profesor Păvălache, îl muștruluia sau îi spunea povestea din fiecare săptămână. Bunicul își lăsa capul pe spate și plescăia de trei ori la rând, semn că se pregătește să-și spună textul. - Bineînțeles că Sandu e mai sărac cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
chinul ăsta în fiecare săptămână, zău dacă înțelegea. Dar se obișnuise pe undeva cu întreg ritualul și învățase să se gândească la cu totul alte lucruri atunci când bunicul, fostul profesor Păvălache, îl muștruluia sau îi spunea povestea din fiecare săptămână. Bunicul își lăsa capul pe spate și plescăia de trei ori la rând, semn că se pregătește să-și spună textul. - Bineînțeles că Sandu e mai sărac cu duhul, dar de obicei simpluții ăștia sunt elevii cei mai ambițioși. E o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
am intrat în detalii. Vezi tu, Costine, eu am prins niște vremuri grele în tinerețea mea. Nici nu mi-aș fi închipuit că lumea o să ajungă cum a ajuns acuma. Și cred că dacă aș fi trimis atunci la ăștia (bunicul flutură deasupra capului revista MATHeMATA) caietele scrise de mine și Greuceanu în ’80, am fi ajuns celebri. Ce vremuri, Costine. O tablă, o bucată de cretă, trei caiete și un creion. Cu astea era să schimbăm lumea. Tu nu crezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]