8,208 matches
-
mai celebră vestigie arheologică o constituie "lentila de la Nimrud", descoperită în regiunea actualului Kurdistan. Și la statuile egiptene s-au găsit elemente similare, datate chiar anterior celor asiriene, dar este posibil ca acestea să fi fost doar simple elemente de decor. La vechii greci, optica era o ramură importantă a fizicii, alături de mecanică, acustică și căldură. Capitolele cele mai importante ale opticii antice erau: Filozofii greci considerau că obiectele se văd datorită razelor vizuale care pornesc din ochi. Abia în secolul
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
Duca” cu , constând din „”, cod LMI VL-II-m-A-09811.01 și din „Anexe” , cod LMI VL-II-m-A-09811.02 În perioada anilor 1966-1967 au fost executate lucrări de conservare și restaurare. După restaurare, culele Greceanu și Duca de la Măldărești au fost folosite și ca decoruri pentru turnarea filmelor "Neînfricații" (serial TV nedifuzat, 1969), Drumul oaselor (1980), Iancu Jianu, haiducul (1981) și Trandafirul galben (1982).
Cula Duca () [Corola-website/Science/329675_a_331004]
-
și Vinoodh Matadin care au mai colaborat anterior cu Gâgă pentru o serie de filme de modă în 2011 și pentru o ședință foto pentru revista "V". Videoclipul a fost filmat la studiourile Paramount Pictures din Hollywood, California cu două decoruri diferite în peste trei zile. Gâgă a fost inspirată de filmele mute și filmele de groază timpurii, explicând că ideea din spatele video-ului este pasiunea ei pentru schimbări și transformări. L-a descris că ”o iconografie în mișcare, ca o
Applause () [Corola-website/Science/329971_a_331300]
-
videoclipul piesei. De-a lungul spectacolului a schimbat costume și peruci pe care le-a purtat în timpul carierei sale. După ce a dansat cu o minge albastrată lucioasa creată de Jeff Koons, Gâgă a încheiat spectacolul ieșind la suprafață din spatele unui decor asemănător unei jungle, îmbrăcată cu un bikini în formă de scoică și apoi făcând o plecăciune. Ea a colaborat cu regizorul de teatru experimental Robert Wilson pentru spectacol. El a proiectat fundalul unei jungle sclipitoare, cu litere silabisind „Applause” suspendate
Applause () [Corola-website/Science/329971_a_331300]
-
lui Dumnezeu putere, care după începutu și săvârșire, și popa Simion cu a sa zugrăvire, dă lui Hristos laudă și mărire. ” Ion D. Ștefănescu este de părere că acest strat pictural ar fi, de fapt, o restaurare, care reproduce întocmai decorul original. Din punct de vedere stilistic, decorul iconografic este înrudit cu cel al străvechilor biserici din Streisângeorgiu, Sântămăria Orlea și Deva (astăzi dispărută). Stabilirea timpului edificării acestui lăcaș, ctitorie a unei familii cneziale locale, rămasă anonimă, comportă mari dificultăți. Istoricul
Biserica Înălțarea Domnului din Nucșoara () [Corola-website/Science/328040_a_329369]
-
săvârșire, și popa Simion cu a sa zugrăvire, dă lui Hristos laudă și mărire. ” Ion D. Ștefănescu este de părere că acest strat pictural ar fi, de fapt, o restaurare, care reproduce întocmai decorul original. Din punct de vedere stilistic, decorul iconografic este înrudit cu cel al străvechilor biserici din Streisângeorgiu, Sântămăria Orlea și Deva (astăzi dispărută). Stabilirea timpului edificării acestui lăcaș, ctitorie a unei familii cneziale locale, rămasă anonimă, comportă mari dificultăți. Istoricul de artă Virgil Vătășianu a indicat perioada
Biserica Înălțarea Domnului din Nucșoara () [Corola-website/Science/328040_a_329369]
-
și îngeri, totul petrecându-se sub incredibilele copertine gotice, în timp ce pereții și tavanele galeriei sunt pictate cu modele gotice și panouri reprezentând scene din viața lui Hristos. Picturile sunt atribuite pictorului de la curtea Regelui Manuel I, portughezul Jorge Afonso, în timp ce decorul sculptat este atribuit sculptorului flamand Olivier de Gand și spaniolul Hernán Muñoz. Un panou magnific, descriind martiriul Sfântului Sebastian, pictat de către pictorul portughez Gregorio Lopes pentru biserica rotundă, este în prezent expus în Muzeul Național de Artă Antică din Lisabona
Mănăstirea Ordinului lui Hristos () [Corola-website/Science/328169_a_329498]
-
pictură și poezie, dar și asupra armoniei imitative. Mereu limitat în aprecieri de dogma sa clasicistă (poeziile lui Nerval sunt „bizareriile minții sale bolnave", Baudelaire nu este niciodată citat), emite uneori și observații interesante, cum ar fi cea despre importanța decorului în romantism, parnasianism, simbolism. Când iese din chingile metodei pentru a analiza o operă (Gr. Alexandrescu, Al. Vlahuță etc.), comentatorul nu trece dincolo de examenul versificației. Prețuiește, în literatura română, numai scriitorii pe care cercul „Literatorului" și-i recunoștea ca înaintași
Bonifaciu Florescu () [Corola-website/Science/328167_a_329496]
-
fost compusă de Tiberiu Olah, dar coloana sonoră conține și fragmente din oratoriul „Messias” de Georg Friedrich Händel, interpretate de orchestra Filarmonicii George Enescu din București, dirijată de Mircea Cristescu. Versurile recitate în film sunt scrise de poetul Nichita Stănescu. Decorurile și costumele au fost realizate de arhitecții Marcel Bogos și Rodica Savin, fiind caracterizate de criticul Alice Mănoiu prin „grandomanie scenografică”, argumentată de traiul medicului Palaloga într-un mediu poleit și convențional. Copia standard a fost finalizată în decembrie 1968
Răutăciosul adolescent () [Corola-website/Science/328353_a_329682]
-
Irinei Petrescu. Nu toți criticii au apreciat însă calitatea filmului. Într-un studiu publicat în 1976, Alice Mănoiu scria că filmul este conceput într-un „stil-reclamă: «vizitați litoralul și mănăstirile»”, afirmând că aceasta poate distruge emoția spectacolului. Ea afirma că decorurile inspiră grandomanie și falsitate, iar imaginile sunt inundate de „băi de lumină”, criticând faptul că Irina Petrescu apărea în scene „foarte «sexy» ca pentru o reclamă turistico-mondenă”.
Răutăciosul adolescent () [Corola-website/Science/328353_a_329682]
-
(n. 5 august 1923, Scurtești, județul Buzău - d. 21 martie 1978, București) a fost un arhitect și scenograf de teatru și film. A realizat decorurile pentru filme de referință ale cinematografiei românești precum "O scrisoare pierdută" (1953), "Directorul nostru" (1955), "Două lozuri" (1957), "Doi vecini!" (1958), "Valurile Dunării" (1959), "Porto-Franco" (1961), "Pădurea spânzuraților" (1964), " Prea mic pentru un război atât de mare" (1969), "Aventuri la
Giulio Tincu () [Corola-website/Science/327528_a_328857]
-
clar de lună" (1977). S-a născut la 5 august 1923 în satul Scurtești din apropierea orașului Buzău. A absolvit Institutul de Arhitectură din București, obținând diploma de arhitect. a lucrat ca scenograf de teatru și film, debutând în cinematografie cu decorurile filmului "La un punct de agitație" (1952) regizat de Paul Călinescu. Colaborează cu mari regizori ai epocii: cu Sică Alexandrescu la "O scrisoare pierdută" (1953), cu Jean Mihail la "Brigada lui Ionuț" (1954) și "Râpa Dracului" (1956), cu Jean Georgescu
Giulio Tincu () [Corola-website/Science/327528_a_328857]
-
la "Două lozuri" (1957), cu Geo Saizescu la "Doi vecini!" (1958) sau cu Liviu Ciulei la "Valurile Dunării" (1959) și "Pădurea spânzuraților" (1964). Are o contribuție importantă la filmele "Veronica" (1972) și "Veronica se întoarce" (1973) ale Elisabetei Bostan, pentru decorurile primului dintre cele două filme primind Premiul pentru scenografie al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) (1973). A murit la 21 martie 1978, înainte de a împlini vârsta de 55 de ani. Asociația Cineaștilor din România (ACIN) i-a decernat in memoriam
Giulio Tincu () [Corola-website/Science/327528_a_328857]
-
omenesc aflat în permanentă oscilație între realitatea dură a timpului istoric și a destinului individual și nevoia de transcendență, fie ea și numai afectivă”. Scenograful Giulio Tincu a obținut Premiul pentru scenografie al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) (1973) pentru decorurile la filmul "Veronica" și Premiul pentru scenografie (in memoriam) (1977) pentru întreaga activitate.
Giulio Tincu () [Corola-website/Science/327528_a_328857]
-
Constantin (Costică) Simionescu (n. 19 septembrie 1926, București - d. aprilie 2004, București) a fost un arhitect și scenograf de film. A realizat decorurile pentru filme de referință ale cinematografiei românești precum "Neamul Șoimăreștilor" (1965), "Meandre" (1966), "Războiul domnițelor" (1969), "Brigada Diverse intră în acțiune" (1970), "Brigada Diverse în alertă!" (1971), "B.D. la munte și la mare" (1971), "Explozia" (1972), "Frații Jderi" (1974), "Osînda
Constantin Simionescu (scenograf) () [Corola-website/Science/327568_a_328897]
-
din București în 1952, obținând diploma de arhitect cu lucrarea „Studioul de televiziune”, o noutate la acea vremea, realizată sub îndrumarea academicianului Duiliu Marcu. Profesorul său a rămas surprins atunci când a auzit că fostul său student va lucra la realizarea decorurilor pentru filme și i-a spus următoarele: "„Dragul meu, arhitectul construiește pentru eternitate. Vezi marile civilizații: Egipt, Grecia, Roma, Goticul... Este adevărat, muncește mult în timp, dar ce face el rămâne. Nu-i mai puțin adevărat că scenografia de film
Constantin Simionescu (scenograf) () [Corola-website/Science/327568_a_328897]
-
permanență satisfacție pentru ce ai clădit cu sârg și pasiune și tot pe atât, poate chiar mai mult, te va chinui durerea pentru ceea ce a trebuit să distrugi.”". Constantin Simionescu a lucrat ca scenograf de film, debutând în cinematografie cu decorurile filmului "Cu Marincea e altceva" (1954) regizat de Gheorghe Turcu. Colaborează cu mari regizori ai epocii: cu Haralambie Boroș în "Afacerea Protar" (1955), cu Manole Marcus în "Străzile au amintiri" (1961), cu Andrei Blaier în "A fost prietenul meu" (1962
Constantin Simionescu (scenograf) () [Corola-website/Science/327568_a_328897]
-
cu Sergiu Nicolaescu în "Osînda" (1976) și "Mihail, cîine de circ" (1979), cu Gheorghe Vitanidis în "Masca de argint" (1985) și "Colierul de turcoaze" (1986) sau cu Ion Popescu-Gopo în "Maria Mirabela în Tranzistoria" (1989). Scenografului îi plăcea să construiască decoruri care creau un efect de artificialitate voită cu care umplea spațiul natural. El a recreat atmosfera Bucureștiului de dinainte de război în "Afacerea Protar" (1955), atmosfera din conacele boierești (mobilă stil, obiecte etc.) în "Bijuterii de familie (1957) sau un sat
Constantin Simionescu (scenograf) () [Corola-website/Science/327568_a_328897]
-
rampă”" (Ed. Reu Studio, București, 2009), considera că scenograful Constantin Simionescu „aduce prin seria B.D. și prin Explozia, Frații Jderi, sau Osînda, o apropiere de cele mai noi soluții și experiențe de armonie plastică, în special prin predilecția sa pentru decorul construit, ce are un efect de o artificialitate căutată, voită, nu de puține ori în tandem cu cel natural”.
Constantin Simionescu (scenograf) () [Corola-website/Science/327568_a_328897]
-
(n. 16 ianuarie 1944, Secuieni, județul Neamț) este un actor și scenograf român. S-a stabilit în anul 1975 în Franța. Este căsătorit cu Miruna Boruzescu, principala să colaboratoare. A realizat decorurile pentru filme de referință ale cinematografiei românești precum "Felix și Otilia" (1972), " Cu mîinile curate" (1972) și "Duhul aurului" (1974). A studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (secția costume și decor) din București. După absolvire a colaborat cu
Radu Boruzescu () [Corola-website/Science/327575_a_328904]
-
Miruna Boruzescu, principala să colaboratoare. A realizat decorurile pentru filme de referință ale cinematografiei românești precum "Felix și Otilia" (1972), " Cu mîinile curate" (1972) și "Duhul aurului" (1974). A studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (secția costume și decor) din București. După absolvire a colaborat cu regizori precum Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Andrei Șerban sau Petrică Ionescu. S-a stabilit în Franța în anul 1975, împreună cu soția sa, Miruna Boruzescu. A colaborat cu mai multe instituții culturale și la
Radu Boruzescu () [Corola-website/Science/327575_a_328904]
-
Re di Ponto” (Théâtre Royal de la Monnaie Bruxelles și Theater an der Wien), „Faust” (Grand Théâtre de Genève) și „Îl trovatore” (Festivalul Bregenz). Scenograful a obținut, împreună cu Liviu Popa, Premiul pentru scenografie al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) (1972) pentru decorurile la filmul "Felix și Otilia".
Radu Boruzescu () [Corola-website/Science/327575_a_328904]
-
pe care l-a prezentat pentru analiză Studioului Cinematografic București. Fiind primită aprobarea studioului, filmul a intrat în faza de producție în martie 1972. Au fost căutate cele mai potrivite locații de filmare, s-au realizat și avizat schițele de decor și s-au început probele pentru selectarea actorilor. Filmările au avut loc în perioada mai - septembrie 1972 la Stupca, Brașov, București, Buftea și Putna. Filmul a fost realizat în studiourile Centrului de Producție Cinematografică București, cu participarea Conservatorului Ciprian Porumbescu
Ciprian Porumbescu (film) () [Corola-website/Science/327587_a_328916]
-
fiorul adânc patriotic care a animat creația și credința acestuia”". O parte din meritul realizării acestor secvențe vibrante îi este atribuit muzicii lui Richard Oschanitzky și Gherase Dendrino. Căliman a elogiat de asemenea imaginile memorabile filmate de operatorul Ovidiu Gologan, decorurile de epocă realizate de scenograful Radu Călinescu și costumele proiectate de Hortensia Georgescu. Scriitorul Mircea Horia Simionescu îl considera un film reușit, care descrie cu sinceritate viața unei personalități de excepție. Cu toate acestea, jurnalista Florica Ichim identifica și unele
Ciprian Porumbescu (film) () [Corola-website/Science/327587_a_328916]
-
formă de capelă), situată într-o poiană din pădurea de pe terenul parcului Castelului Linderhof. A fost construită în vara anului 1877, la comanda regelui Ludovic al II-lea al Bavariei, pe baza indicațiilor de scenă ale lui Richard Wagner pentru decorurile actului al III-lea al operei sale Parsifal. În luna august a aceluiași an, Ludovic al II-lea i-a comunicat prietenului său Richard Wagner că a dispus să fie construită "o colibă de pustnic, rezemată de o stâncă". Ea
Sihăstria lui Gurnemanz () [Corola-website/Science/327614_a_328943]