8,698 matches
-
care a inițiat și imprimarea primelor bancnote și monede cubaneze, realizate în Cehoslovacia! Sâmbăta ne întâlneam cu un Che polifațetic în "Feria de artesania" din Havana veche, unde ne surâdea de pe tricouri, șepci, genți, stegulețe, portcheie..., și din zeci de ipostaze colorate la "secția artă plastică"! La buchiniștii adunați în piațeta de lângă hotelul "Ambos Mundos", Che era la concurența cu Fidel pe coperte și după discuții și recomandări " de specialitate" am plecat într-o zi cu două cărți: "El diario de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
educator și educat, feed-back-ul de astăzi, era de aplicație curentă. Orientat spre o pedagogie progresista, Ion Creangă dascăl de suflet al națiunii române - a construit o operă didactica cu aceeași responsabilitate cu care și-a construit opera literară. În ambele ipostaze, el - copilul etern - a construit pentru copilul dintotdeauna opera să punând pe primul loc responsabilitatea. Această încredere nețărmurita în copil i-a dat unitate operei sale nepieritoare. „POVEȘTI ȘI POVESTIRI” Prof. TALMACIU ANGELA Colegiul Tehnic,, Petru Poni” Grădiniță cu P.P.
CREANGĂ ŞI COPIII by POPA M. RODICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/631_a_1267]
-
umanismului folcloric au crescut poveștile, povestirile și amintirile lui Creangă. Prin forță talentului sau, scriitorul a realizat această ‘‘sinteză de originalitate’’ care depășește, ca subtilitate și rafinament, realizările anonimului sau înaintaș. ‘‘ Creangă este o expresie monumentala a naturii umane în ipostaza ei istorică ce se numeste poporul român, sau, mai simplu, e poporul român însuși surprins într-un moment de genială expansiune. Ion Creangă este, de fapt, un anonim.’’ ( G. Călinescu ) Deși inspirate din folclor, având aceleași teme că multe alte
CREANGĂ ŞI COPIII by POPA M. RODICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/631_a_1267]
-
ca în tot restul țării, unde mai există încă practici etnoiatrice tot mai izolate. Am putea afirma că medicina populară (românească, inclusiv în Moldova) se află în agonie, este chiar muribundă, oricum pe cale de dispariție. Trebuie să remarcăm, totuși, două ipostaze. Prima ipostază este nu moartea etnoiatriei (autohtone), ci transformarea acestei practici într-o alta; este un folclor medical "modernizat", asortat cu laboratoarele medicinii culte și mai cu seamă cu capacități de explorare-investigare moderne. A doua ipostază este puțin aparentă, deși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
tot restul țării, unde mai există încă practici etnoiatrice tot mai izolate. Am putea afirma că medicina populară (românească, inclusiv în Moldova) se află în agonie, este chiar muribundă, oricum pe cale de dispariție. Trebuie să remarcăm, totuși, două ipostaze. Prima ipostază este nu moartea etnoiatriei (autohtone), ci transformarea acestei practici într-o alta; este un folclor medical "modernizat", asortat cu laboratoarele medicinii culte și mai cu seamă cu capacități de explorare-investigare moderne. A doua ipostază este puțin aparentă, deși, posibil, include
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
să remarcăm, totuși, două ipostaze. Prima ipostază este nu moartea etnoiatriei (autohtone), ci transformarea acestei practici într-o alta; este un folclor medical "modernizat", asortat cu laboratoarele medicinii culte și mai cu seamă cu capacități de explorare-investigare moderne. A doua ipostază este puțin aparentă, deși, posibil, include, în aria de cuprindere, o nosologie dintre cele mai interesante. Este, de fapt, o chestiune care implică limbajul medical. În 1950-1960, la Spitalul "Socola" (ca și în alte spitale de psihiatrie), era foarte frecvent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
de ordin legislativ care stabileau recunoașterea oficială a problemei, conturându-i limitele și conținutul. Periculozitatea socială sau numai incapacitatea de a coopera în procesul de muncă și de a se integra în societate au situat pe bolnavul mintal într-o ipostază de frecvent subiect juridic. Pe plan istoric, bolnavul mintal a fost, pe lângă o problemă medico-socială, și o problemă juridică. Legislațiile de pretutindeni au reflectat acest fapt în funcție de conceptul spiritual al legii, bolnavul mintal a fost protejat sau repudiat, sau chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
D. Buiuc: "A cultivat și a știut să întrețină în colectivul pe care-l conducea o armonie și o atmosferă de lucru remarcate și invidiate". OSCAR FRANCHE Nu poate lipsi din aceste tablete doctorul Oscar Franche, nume legat de două ipostaze ale medicinii ieșene contemporane, aceea de creator al urologiei și de rector al facultății. Pentru multe generații, profesorul dr. Oscar Franche rămâne însă mai mult decât un mare chirurg și un foarte respectat rector; el este o emblemă. În decembrie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
că era predestinat pentru medicină; o mare putere de muncă (fără care nu poate fi concepută această meserie) și seninătate sufletească au fost calitățile care l-au îndreptat către acest domeniu. Dispunea în special de necesarul interes antropologic pentru ambele ipostaze în care s-a consacrat practica medicală (chirurgicală) și comunicarea directă (mai ales la "lucrări") cu studenții. Era descendent dintr-o familie de preot, tip de familie care este relativ frecventă în biografia unor mari profesori medici ieșeni. A absolvit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
adău gare nesudată, romanul rămânând interesant cu adevărat în prima sa parte. Proza lui Ury Benador reunește destul de neobișnuit însușiri de observator tăios al crizelor interioare cu altele care vădesc propensiuni lirice și deschideri spre simbol și mit. A doua ipostază o atestă, printre altele, strania nuvelă (sau mai degrabă poem în proză) Appassionata. Deși un „subiect“ avem și aici, substanța e lirică. Un Reb Burich’l, rabin din Sadagura, e atras ca de o vrajă de Viena anului 1827, unde
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
lui De Sica, Nu-i pace sub măslini sau Anna Zaccheo ale lui De Santis, Feroviarul lui Pietro Germi, opere ale neorealismului italian care ne-au șocat prin duritate, prin impresia de neprelucrare, de adevăr uman dezgolit, înfățișând viața în ipostaze dintre cele mai detestabile, de cruzime, de sordid. Le percepeam și tezismul social, dar nu ne supăra prea mult pentru că limbajul filmic era, într-adevăr, de o puternică expresivitate, în contrast izbitor cu imaginile idilic convenționale propagate de realismul socialist
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
pustnic, rămas în tovărășia plantelor și a viețuitoarelor de cameră - un șoricel, un păianjen, o broască țestoasă etc. - pe care le ocrotea cu mare grijă, parcă cu afecțiune. Alexandru Oproescu care l-a cunoscut în intimitate (V. Voiculescu în intimitate, ipostaze inedite, în vol. Articole, comunicări, documente V. Voiculescu, II, 1979) spune că locuința lui devenise un fel de chilie de ascet, nu mai dădea voie să i se facă nici curățenie, petalele florilor de trandafir, floarea lui preferată, rămâneau împrăștiate
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
cu ființă a "zeului", redare de gratuitate naturală pentru cel de mult încastrat în imponderabilul formelor sacralizante, dar vide, precum "poetul nepereche", "luceafărul poeziei românești" [...] Această superbă, uriașă baie de frivolitate, această postulare cvasitotalitară a erosului în cele mai naturale ipostaze ale sale, după sute de mii de pagini dedicate anti-firescului eminescian, axate aproape exclusiv pe metafizică, folclor, științe economice și politice, Schopenhauer, Kant și Hegel, pe Nirvana, cosmologie, alchimie, istorie națională, mitologie, geopolitică etc. pe orice, numai pe rănile și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
un destin tragic al civilizației"), ochiul mării etc. Urmărind în paralel acest imaginar la Baudelaire, Mallarmé și la poetul nostru, Paul Iruc se vede îndreptățit a constata că "Eminescu este poetul cel mai profund al orfismului european, în cele două ipostaze: a posesiei și a absenței cântării, de unde provine și tragicul raport poet-cuvânt". În imaginarul eminescian, eroul se confundă cu poetul, ca în Oda (în metru antic): "Poetul este încântat de propria imagine romantică, în iluzia genialității, a eternității: "pururi tânăr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
teoriei literare, "desemnând", spune domnia sa, "un text care poate lua mai multe înfățișări sau, mai precis, același text de o anumită formă și structură poate cumula mai multe forme literare". Termenul răspunde, în fapt, câtorva sensuri ale cuvântului ce denumește "ipostaze diferite pe care un text le poate lua, în funcție de structura ideatică sau registrul poetic și stilistic al operei". Astfel, în același câmp semantic, exegetul distinge și posibilitatea utilizării unor termeni ca "eterogenitate" sau "hibridizare", totul în perspectiva "regăsirii formelor socotite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și magi, înțelepți ai lumilor"), eroi afectivi ("sensibilitatea emoțională a geniului, un geniu care trăiește intens și cu maximă tensiune lăuntrică o gamă variată de sentimente și atitudini") și eroi creatori ("purtători ai eului eminescian, la nivelul imaginarului creator, în ipostaza plenară a poetului"). Capitolul central al studiului, firește, este acela consacrat analizei metodice a polimorfismului operei eminesciene, Cornel Munteanu luând în discuție construcții literare specifice, polimorfe, în dinamica lor: construcții triadice ("consecvent, în proza eminesciană lirismul induce meditația, pastelul și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
contexte poetice" pentru felurite cuvinte ce au o funcție revelatoare în modul de exprimare al poetului. Dintr-un început își propune să urmărească tocmai utilizarea cuvântului cuvânt, și sensurile, semnificațiile ce le primește acesta în varii împrejurări poetice: "poezia-cuvânt, ca ipostază a logos-ului integrat (rațiune, cuvânt) este, deși în inferioritate față de poezia-cântec, în egală măsură definitorie". Aceasta poezia-cântec ilustrează "dominanta pitagoreică specifică universului liric eminescian", situându-l pe poet "printre creatorii "lirismului omogen", limbaj numit de Blaga, "integral metaforic"". Numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Eminescu "este reprezentativ și extrem de important sub aspectul poeziei-cuvânt, spațiu în care limba nu numai vorbește (heideggerian), ci și creează, vorbind, gândire". Un cuvânt, deci, care să exprime adevărul. Un adevăr "ca destin al omului", precizează exegeta, prezent în câteva "ipostaze". Așa, avem de-a face cu un "adevăr al lumii", în care se include și "adevărul filosofic", pe care, după părerea autoarei, "îl putem subînțelege ca fiind adevărul absolut". Termenul/cuvântul adevăr se află des utilizat în scrisul lui Eminescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
factuale ale discursului", vizând, în primul rând "potențialul persuasiv al diverselor strategii". Primele strategii, fundamentale, analizate, sunt cele ale ethosului, cu două tipuri de manifestare: situat ("reputația oratorului") și inventat ("realizat în cadrul discursului"). Eminescu constată Daniel Ciurel "își asumă diverse ipostaze care variază de la dimensiunea științifică, pozitivă, savantă, ce trimite la logos, la cea vizionară, profetică, tributară pathos-ului și atitudinea satirică sau didactică, vizând ethos-ul". E aici, spune cercetătorul, un "proteism retoric" pe care el îl urmărește în detaliile lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Nicolae Georgescu O LECTURĂ NOUĂ (Eugen Simion) În ultimele decenii, tot mai multe voci, reverberând nu doar din spațiul criticii și istoriei literare, se fac auzite solicitând reevaluarea poetului național, pe care, de fapt, îl și contestă într-o atare ipostază. Provocarea nu vine doar din atitudinea postmodernă, pe care cei mai mulți dintre aceștia și-o asumă, și-o arogă, ci din nevoia firească a unei lecturi noi, adecvată gustului și sensibilității cititorului secolului douăzeci și unu (sfârșitului de secol douăzeci), a creației acestui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
mitul creatorului", pe coordonatele căruia se stabilește raportul acestuia cu "toate celelalte experiențe ale spiritului", exprimând "filosofia lui de existență": Odă (în metru antic), Luceafărul ș.a., având forme lirice atât de diferite. În fine, un "mit al poeziei", cu două ipostaze; prima, ca "temă de reflecție în poem", iar a doua, aceea pe care criticul o consideră a fi esențială, este "expresia unei muzicalități interioare" a unui "orfism generalizat" ce devine "semnul de identitate al eminescianismului". Pentru acesta, "poezia este înainte de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
a frânt impulsul creator într-un moment culminant când limba Țării a fost împodobită cu comoara "Luceafărului". Soartă dureros de potrivnică. Ah, cât ți-am dorit eu longevitatea creatoare a unui Goethe!" În fine, actul al treilea ne pune în ipostaza posterității Poetului, când se poartă discuții (complementare) între Filosoful, Poetul tânăr, O Voce și Marele critic, fiecare întrecându-se pe sine în a evidenția esența creației eminesciene. "El a însemnat în această lume idealul ca realitate poetică afirmă Filosoful. Dragostea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Eminescu este protectiv, depoluant pentru mediu. Pentru că vegetația pe care o amintește e alcătuită din specii evoluate, deci cu puternică acțiune reductivă asupra mediului, prin urmare depoluantă; iar pădurea Însăși e alt depoluant. La sfârșitul vieții, Eminescu aduce o altă ipostază a apei: marea, care anihilează orice: păsări călătoare ori catarge, ori pe el Însuși. Într’adevăr, mării i se recunoaște o anumită, Însemnată, putere de autoepurare. Dar apa suferă, pe parcursul operei eminesciene, și un alt proces de evoluție. Anume, trece
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
astfel un loc smuls naturii. Iar materialele moderne, betonul, sticla, oțelul, aluminiul, Întăresc acest caracter străin naturii, prin durabilitate, dar permit evoluția urbanisticii. Pentru natură, urbanismul e nociv. E benefic Însă pentru om, iar În momentul de față, asigurată fiind ipostaza sa biologică, adică funcția de adăpostire, urbanismul devine benefic pentru ipostaza spirituală a omului. Asta, pentru că urbanismul Înseamnă ordine, adică negentropie, evident În cadrul orașului. Pentru om Însă, asta ar mai Însemna și grija de a păstra o măsură, administrând optim
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
aluminiul, Întăresc acest caracter străin naturii, prin durabilitate, dar permit evoluția urbanisticii. Pentru natură, urbanismul e nociv. E benefic Însă pentru om, iar În momentul de față, asigurată fiind ipostaza sa biologică, adică funcția de adăpostire, urbanismul devine benefic pentru ipostaza spirituală a omului. Asta, pentru că urbanismul Înseamnă ordine, adică negentropie, evident În cadrul orașului. Pentru om Însă, asta ar mai Însemna și grija de a păstra o măsură, administrând optim spațiul smuls naturii și producând Într’adevăr negentropie, adică frumos, iar
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]