8,131 matches
-
cula cît și casa boierească au fost doborîte. Nevoia i-a făcut pe oameni buni și ascultători. Născuți În curtea și pe lîngă casele boierești, În serviciile boierești, se socotea de către unii dintre ei, nu numai un favor, dar În neputința lor de ceva mai bun, se simțeau fericiți, identificîndu-se și uneori chiar, depășind interesele proprietarului, făcîndu-se uneltitori ai tovarășilor de viața ce ar fii Încercat să năzuiască spre o cît mai mică libertate. Acești, preacredincioși intereselor boierești, cunoscuți sub numele
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
pentru că, teoretic, Într-un jurnal intim se poate truca absolut totul. Autorul poate să-și dea frâu liber fanteziilor paranoice. Poate să rescrie realitatea urmând niște impulsuri obscure, alterând sensurile evenimentelor. Poate să-și prezinte eșecurile drept mari triumfuri și neputințele drept superbe probe ale izbânzii apoteotice. Poate brava mascând lașitatea În curaj și spaima În vitejie. Însă el nu poate contraface sentimentul morții, Încâlcitele senzații care-l transformă din stăpân al textului În victimă a vieții. Orice Încercare de a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
măcar obsesia lui. Ceea ce, În ultimă instanță, e unul și același lucru. Dorința sinuciderii nu poate fi trucată, pentru că ea se leagă prea direct de brutalitatea morții și de imposibilitatea revenirii la situația anterioară gestului funest. Sinuciderea conotează irevocabilul, marcând neputința Întoarcerii nu numai la existență, ci chiar la text. Sinuciderea curmă, așadar, simultan, atât urma vieții, cât și libertatea textelor jurnaliere de a prolifera. Ea devine, contrariind așteptările, o barieră În fața operei, mutilată și comprimată Între două decizii contrarii: la
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
persistă ambiguitatea asupra realei naturi a implicării sale. Drieu nu e un fanatic (fie și un fanatic iluminat, din familia Nietzsche). Nu e nici un semidoct cucerit de retorica plină de vorbe umflate a fascismului. El e, mai degrabă, fascist din neputința de a fi comunist. O și spune de nenumărate ori, după cum spune că admiră Germania pentru că nu poate admira (mai mult: pentru că Îi repugnă) Franța, pentru că e scârbit de politicianismul și eșecurile neputincioasei, debilei democrații galice. Drieu e destul de lucid
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de văzut: „gândire de jurnalist rudimentar, avid de un senzaționalism grosolan”. Și totuși, nu va ezita vreo clipă - nici cu gândul, nici cu fapta - să intre În slujba ocupantului hitlerist. Îngrozitoarea boală de care suferă Drieu nu e, Însă, nici neputința de a-și accepta țara așa cum e, nici incapacitatea (mai mult enunțată decât reală) de a o iubi. Incurabila lui boală se numește luciditate. Scenariul dezastrului e clar În mintea lui de la bun Început. Nici o surpriză, nici o modificare, cât de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
e un secret că, la prima ocazie, după ocuparea Franței de către germani, se va avânta iarăși În viața publică, uitând de sănătoasele gânduri de la Începutul lui 1940.) Dar această incapacitate de a reacționa satisfăcător e reflexul unor caracteristici temperamentale, al neputinței de a se raporta corect la agresiunea exteriorului: Fondul Întregii mele timidități și al lașității mele provin din faptul că nu sunt capabil de nici o reacție fizică. Sunt un limfatic nervos, la care Întreaga descărcare nervoasă se risipește În interior
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
argument suprem al predestinării - va și muri. Măcar pentru a adeveri că avusese dreptate când spunea că el aparține acelor scriitori din care rămâne poziția, nu opera. Sentimentul dominant al jurnalului lui Pierre Drieu la Rochelle e ricanarea. O furioasă neputință ce proiectează necontenit imagini În care el, triumfător, Își contemplă dușmanii prăvăliți În țărână. Previziunile sale istorice sunt de-o cumplită luciditate. Desfășurarea ulterioară a evenimentelor le-a confirmat Într-o proporție covârșitoare: „... ce-aș mai vrea să văd mutra
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
căzut, toate acestea Îi iscă o oroare și o mânie pe care nici măcar nu Încearcă să le ascundă. Țintă recurentă a urii și a dragostei sale, Franța a permis proliferarea monstruoasă a păcatului. Revolta lui e răspunsul neputincios la vechi neputințe, la ambiții niciodată atinse. „Ah, cum de n-am purificat această țară cu mâinile mele; n-aș mai fi obligat să accept astăzi pentru ea blestemul”. Și, din nou, Marele Păcat, blestemul metafizic Își găsește Întruparea În câțiva dintre cei
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
circumstanțială și unică. Ea e doar partea vizibilă a unei drame pe care Sylvia Plath a purtat-o cu sine Întreaga viață. Condiția de femeie i se pare frustrantă prin Însuși setul de interdicții pe care-l aduce cu sine: neputința de a rătăci de una singură pe străzi și de a se amesteca În mulțime, de a frecventa barurile, de a căuta compania „marinarilor și a soldaților”, de a fi, pe scurt, „parte a unei scene anonime”, bucurându-se În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ale demersului În care s-au angrenat: confruntarea cu sine, pericolul exagerărilor, primejdia perceperii greșite a deciziei de a ține un jurnal. În orice caz, orgoliul autoportretizării conduce, În viziunea lui Jean Rousset, la trei variante ale uneia și aceleiași neputințe: de a-ți descrie tu Însuți personalitatea, fie și sub forma, oarecum accesibilă, a portretului. Oglindă deformatoare, autoportretul redă, În scară, trei versiuni incomplete ale unei aspirații sortite să rămână veșnic pur teoretică: Ceea ce văd alții, sau ce Își imaginează
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Situat Între un perpetuu a fi și a nu fi, jurnalul Își relevă condiția hamletiană printr-o permanentă pendulare Între planurile sus-menționate. Copie a fantasmei creatoare ori a activității strict planificate, jurnalul depune mărturie atât despre prea-plinul, cât și despre neputința autorului. El se proiectează Într-o materialitate care, Înainte de a fi a paginii scrise, e a spiritului. O putem denumi etapa fantasmatică a spiritului creator, oscilând la granița dintre imaginar și realitate - ori, În terminologia lui de Biasi, „studiul activităților
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
iubire, În balta incoloră a unei vieți meschine și lipsite de țel”6, vorbește, de fapt, despre imposibilitatea construcției. Pentru că o construcție nu e doar un act, ci și un final de drum: e conștientizare a ceea ce există În tine. Neputința de a aduce la suprafață trecutul echivalează cu simbolica răsturnare a clepsidrei. Și, În acest sens, nu vom avea niciodată de-a face doar cu unicitatea actului confesiv, ci cu o obligatorie repetitivitate. Altminteri, un singur gest, un singur act
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se potrivesc grozav eroului meu25. Mai mult decât intenționalitatea autorului, din astfel de mărturii se compune o hartă foarte sugestivă a gesticulațiilor sale creatoare. În suficiente cazuri lipsește conștientizarea propriu-zisă a mobilurilor scrierii jurnalului. Teren de luptă cu propriile insuficiențe, neputințe și Îndoieli, jurnalul e, adeseori, pus sub semnul Întrebării de Însuși autorul său. Autorul-standard, Amiel, n-a fost ocolit de dubiile ce Însoțesc nespectaculozitatea aparentă a notației cotidiene. „La ce Îmi servește acest interminabil solilocviu?”, se Întreabă el. Percepând identitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
trecutului, există și un viitor al jurnalului. Un timp corespunzător timpului recitirii. El obligă scrisul la o mai mare atenție, chiar În cazurile autorilor ce rămân „la prima mână”. Viitorul introduce o altă perspectivă. Răfuiala scriitorului nu mai vizează doar neputințele, vizează și virtualitățile. Vocația de addenda corrige a jurnalului Începe să acționeze În dublu sens. Rescriind, din perspectiva prezentului, evenimentele, el le și manipulează, sub presiunea unui viitor incert, dar presimțit. A unui viitor pentru care, În fond, scrie. Legând
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
readus, actualizat prin scris. Scrisul - În cazul jurnalului intim mai mult decât În oricare altul - este o formă de a reacționa, de a retrăi ceea ce n-a fost pe deplin trăit. O modalitate de a eterniza, de a construi din neputințe edificiul solid al amintirii. Scrisul nu se suprapune niciodată trăitului, pentru că e reflectarea unei realități. Un autor de jurnale care ar scrie necontenit nu ar avea de transcris decât gestul propriei mecanicități. Intervalul pus, Întotdeauna, Între acești doi poli obligatorii
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
handicapați în dezvoltarea personalității lor. Cauza o găsim în importanța limbii ca mijloc de comunicare și dezvoltarea gândirii, cât și în consecințele negative ale eșecurilor repetate asupra atitudinii unui elev față de școală și cerințele acesteia. Contradicția permanentă dintre cerințe și neputință duce, la un moment dat, la apariția unor dereglări în comportamentul social: agresivitate, indisciplină, aversiune, dezgust școlar, indispoziție la efort, nesiguranță, anxietate și complexe de inferioritate. De aceea, e nevoie de a acționa în 3 direcții: 1. Ducerea elevului la
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
Formarea unei opinii publice. Până la cuprinderea lor în activitățile logopedice, elevii dislexici-disgrafici se află, datorită capacității lor reduse de analiză, sinteză și de diferențiere, într-un imens impas. Deși depun eforturi, ei totuși nu reușesc să-și înlăture deficiența. Această neputință duce la renunțare, transformându-se adesea în rea-voință, refuz. Lumea poate fi cunoscută. Limba noastră, de asemenea. Această convingere trebuie transmisă copiilor. În activitatea practică, noi acordăm o atenție deosebită însușirii unor metode eficiente de lucru și formării unor deprinderi
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
cum nivelul de dezvoltare intelectual e foarte diferit, de la forme ușoare la forme accentuate și evoluția limbajului e diferită. Lăsând la o parte extremele, se poate vorbi ca o notă generală a limbajului copilului cu întârziere în dezvoltarea psihică, de neputința acestora de a lega logic, verbal imaginile, ideile, adeseori limitându-se la mici detalii, fragmente, fără a putea sesiza esențialul și închega o povestire coerentă, fiind necesare multe întrebări de sprijin, dirijarea permanentă pentru sesizarea esențialului. Acest fenomen apare firesc
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
metalimbaj" (o teorie atotcuprinzătoare asupra minciunii) se intenționează, este imposibil de împlinit în realitate; istoria unei manifestări care se regăsește pretutindeni în istoria a omenirii (cazul minciunii este cît se poate de relevant în acest sens), condiționînd-o adesea, este cu neputință de descris exhaustiv; transformarea oricărei realități de referință (minciuna efectivă) în semnul ei (minciuna conceptualizată) echivalează cu trecerea de la imaginea "vie" la imaginea "moartă", care prezintă înșelător realitatea semnificată; cu excepția existenței lui Dumnezeu însuși, nu se pot defini realități sau
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
emigrantului libanez, menționată în capitolul 6, ale cărui rude i s-au alăturat, pretinzînd că soția nu-l înșelase în absența lui. Lipsa unor prieteni sau rude care ar fi susținut atitudinea nesinceră a lui R2 explică sentimentele ei de neputință: Mă simțeam total incapabilă de a ține situația sub control... Ceea ce avea să se întîmple depindea numai de el... Simțeam permanent teamă, revoltă și tristețe... Mă simțeam de parcă aș fi fost supusă unui experiment, ca un cobai sau o rotiță
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de înger și singuratic poate fi mai fericit, dar nu și mai înțelept, dacă nu reușește să descopere minciuna spusă de cineva în care are încredere. Mărturia oferită de femeile consultate de Werth și Flaherty, citată în capitolul 7, ilustrează neputința păcăliților slabi de înger de a face față unor adevăruri neplăcute și suferința pe care acestea le-o provoacă. Astfel, deși ne-ar surîde să ne imaginăm o lume în care toți cetățenii ar putea detecta și demasca minciunile, trebuie
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care celălalt nu poate să-l facă și astfel este apreciat. Sfaturi pentru părinți: - învățați-vă copiii să fie prietenoși ! - învățați-vă copiii să fie buni ! - învățați-vă copiii să fie sinceri! - învățați-vă copiii să fie empatici, să înțeleagă neputința, slăbiciunea altor copii ! - învățați-vă copiii ce înseamnă: “prietenie”,”respect” și” încredere” ! Pentru cei care nu înțeleg de ce trebuie să fim mai înțelegători cu copiii care sunt altfel decât ai lor, le propunem următorul exercițiu: Fiți pentru un minut părintele
ARTA DE A FI PĂRINTE by Camelia Acatrinei () [Corola-publishinghouse/Science/91745_a_93076]
-
sunt argumentate prin „două exemple de lanțuri de determinare foarte importante pentru România. Primul: terorismul internațional - atacurile teroriste teribile din SUA din 11 septembrie 2001 -, angajamentul SUA de a eradica terorismul internațional (...). Al doilea lanț de dependențe se referă la: neputința organismelor internaționale de a găsi soluții eficiente la problemele terorismului internațional - acțiunea militară americană prin ignorarea Consiliului de Securitate al ONU”. Lucrarea prof. univ. dr. Ioan Mihăilescu se impune, prin temele abordate, ca o apariție necesară în domeniul studiilor axate
[Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
vreme și din orice loc. Prin radicalitate de ochii lumii înțelegem acel mod de a concepe și de a trăi propria vocație ca pe o stare de privilegiu spiritual ce ne permite să tăinuim mai bine propriile fragilități, ba chiar neputințe, asigurându-ne astfel nu doar un loc în sânul societății, ci și o onoare și un respect pe care nu am putea să le dobândim vreodată altfel. De asemenea, putem vorbi de o radicalitate de ochii lumii când percepția propriei
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
conduce spre abandon. Am visat și am greșit, trebuie să o recunoaștem cu umilință; nu trebuie să mai privim la piscurile care nu ne sunt accesibile, ci trebuie să ne mulțumim cu o mai bună gestionare a slăbiciunilor și a neputințelor noastre, pe care le cunoaștem destul de bine!». Nu este, oare, aceasta atitudinea noastră atunci când vârsta, experiența, încercările vieții ne determină să avem o viziune mai realistă despre limitele noastre? Adevărul e că în noi era deja cuibărit un crâmpei de
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]