8,590 matches
-
la grajdurile șubrede de trestie și-n viscolele ernii. Mănâncă lasați pe vine o bucată de mămăligă cu brânză, pe urmă iau ghioaga și se duc iar la treaba lor. Câteodată, în vijelie, o perdea cade, îi strivește. Uneori se rătăcesc în viforniță, îi acoperă ninsoarea, îi rup lupii... Viață de nomazi. Unii dintre locuitorii nestabili de lângă curte au pentru apărare o armă formidabilă ca și-n timpurile preistorice: un buzdugan cu mănunchiul de lemn și c-o boambă mare de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
livadă, săpând și scoțând dela rădăcina unui pom ceva. După ce pleacă bătrânul, se duce și băiatul și controlează, găsește bani, banii Armencei asasinate, fără nicio îndoială! Îl apucă o disperare fără nume, ș-o durere zdrobitoare îi apasă sufletul. Umblă rătăcind cu capul gol, prin furtună și ploaie noaptea, târziu se hotărăște să se retragă acasă, ud, bolnav și cu febră. Nu trece mult și se declară ftizia galopantă și se pune la pat. În timpul boalei lui, nu poate suporta prezența
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
care vorbește destul de bine franțuzește. Le patron? C'est Mr Tosilà, ne răspunde el politicos. Tovarășul nostru, inginerul Marcel Popescu, ne atrage atenția asupra numelui acestuia ciudat. Acest Mr. Tosilà e pur și simplu Tocilă. E un român din regat, rătăcit la Amsterdam de multă vreme. Am mai mâncat și altă dată la acest restaurant și am stat de vorbă cu domnul Tocilă. Trimitem, prin garçon domnului Tocilă vorbă că dorim să-l vedem. Și cătră sfârșitul mesei noastre, când suntem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
roșu-i roș, albu-i alb și negru-i negru; și aceste valori sunt întrebuințate la ochi, la obraz sau la buze ca să facă mai frumos ceia ce-i numai frumos, să producă iluzie, deci artă. Bărbații de multă vreme au rătăcit calea. Vorbesc de pictori căci ceilalți o cunosc. Pictorii de multă vreme au părăsit desemnul și coloarea și se străduiesc să adune în expozițiile lor pânze pe care le umplu cu cuburi strâmbe și mutre urâte. Totdeauna m-am întrebat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
al tihnei pe pământ. "Făgăduința a Tot Puternicului e Adevărul" La Stambul casele binecredincioșilor osmanlii erau roșii și galbene; Moscheile și monumentele publice, albe. Casele armenilor cenușii-deschis. Ale grecilor cenușii-închis. Ale Evreilor sinilii. Hurem Preavesele Sufletele morților trebuie lăsate să rătăcească pe pământ. Muftii și ulimale. Muftii, înalți demnitari ai clerului musulman, cu autoritate legală. Ulimale clerici cunoscători ai legilor sacre. Mulahi, judecători religioși de înalt rang. Astrologii spun că Selim sultan tatăl lui Soliman Mărețul, purta șapte stigmate, semne ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
cu răstocirea. 5. Instrumentul nou, cu muscă și mincioc vicleniile păstrăvului și ale omului. 6. La cucoși în Cioaca Jinarilor 7. În Valea Mare, unde am văzut ciute 8. Pânda Râsului. Povestea lui Brașoveanu. 9. Pe negură, când s-au rătăcit vânătorii. 10. Pânda de urs când s-au propus unii pe alții paznicii. 11. Când a murit nevasta lui Rudi în sanie după naștere coborând la Sebeș din pârăul Prigoanei. 12. Când s-a dus Loiz Broz să spuie o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
omor nu le spune lor; spune-adevărat că m-am însurat c-o blândă crăiasă a lumii mireasă, că la nunta mea a căzut o stea... Iar dac-îi zări, dacă-i întâlni măicuță bătrână cu brâul de lână, pe culmi rătăcind, din ochi lăcrămând, de toți întrebând: Cine mi-a văzut cine-a cunoscut sprinten păstorel tras ca prin inel? Fața lui spuma laptelui, ochii lui floarea câmpului, mustăcioara lui spicul grâului? Tu mioara mea nu te îndura și-i spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
evocă un moment din copilăria lui Ștefan, se leagă în felul acesta de anumite realități pe care ni le sugerează documentele. Creșterea și instruirea copilului, spune legenda, sunt miraculoase, ursitoarele menindu-i o viață ieșită din comun. „Când s-a rătăcit odată prin păduri, glăsuia o legendă populară, a dat peste o căsuță unde erau doi îngeri prefăcuți în moșnegi, iar acești doi moșnegi l-au învățat cum să trăiască în lume, cum să se poarte ca un înțelept”. După o
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
ieșit în cale o căprioară. Luându-se după ea, a urmărit-o un timp, până ce căprioara sărind în tufișurile pădurii s-a făcut nevăzută. Atunci copilul nu și-a dat seama că s-a depărtat mult de locurile cunoscute. A rătăcit astfel o vreme, hrănindu-se cu fructele pădurii și dormind la rădăcina copacilor, până când, într-o zi, ajuns în mijlocul pădurii a dat de o căsuță în care locuia un pustnic. Bătrânul l-a găzduit cu bunătate și i-a devenit
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
pustnic. Bătrânul l-a găzduit cu bunătate și i-a devenit sfătuitor. Dovedindu-se istețimea copilului, l-a îndemnat să se întoarcă în lume, profețindu-i un mare viitor. Ajuns domn și, după o luptă cu turcii, fiind înfrânt, Ștefan rătăci iar prin acea pădure, unde avea să-l reîntâlnească pe sihastru. Acesta i-a dat oameni din pădurile care-i înconjurau schitul și chilia, iar Ștefan a promis să ridice aici un lăcaș vrednic de pomenire. Se zice că după ce
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
cându ei era fără de nici o grijă. Și fiindu și beți și negătiți de război”. În studiul lui E. Antoche, Ștefan cel Mare apare ca un fugar, după înfrângerea de la Baia. Mai mult, ungurii au reușit să-l prindă, în timp ce domnul rătăcea însoțit doar de două slugi. Această afirmație se bazează pe un pasaj din Cronica moldo-germană, titlu dat de P. P. Panaitescu, deși ea avea un titlu: Cronica breviter scripta (Cronica scrisă pe scurt). Autorul ei a fost un neamț, pe
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
atunci când l-a văzut pe Matei. Având și unul dintre cei mai buni cai din Moldova, înseamnă că a ajuns primul la Siret, până unde l-a alungat Matei. Atunci, de ce nu a trecut Siretul și s-ar fi întors, rătăcind pe lângă Baia, ca să-l prindă ungurii? Autorul Cronicii moldo-germane inventează o năvălire a tătarilor în Moldova care are loc chiar atunci, când se risipise oastea lui Ștefan. Când au aflat moldovenii „oastea iarăși a venit călare la voievod”. Dar o
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
ierburile și grânele, a pus să fie ars totul”, fapt ce l-a descumpănit pe sultan, care sperase că va găsi grâne și pășuni bogate. Cronicarul turc Sa'adeddin scria că „oastea victorioasă [otomană], necăjită de secetă și foamete, a rătăcit multe zile în acele ținuturi pline de primejdii. Veșmintele ostașilor s-au acoperit de colb și de cenușă, iar nasul și nările lor s-au umplut de praf și de scrum”. Înaintarea s-a făcut cu multă greutate, iar când
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
unui act sacru. Cultul se altoiește pe joc”. Definirea practicilor tradiționale trebuie nuanțată printr-o opoziție necesară între interiorul și exteriorul percepției. Senzația de joc capabil să decupeze spațiul și timpul este simptomul unei priviri de outsider, specifică omului modern rătăcit de sentimentul sacrului. Pentru homo religiosus, care nu poate concepe viața în afara tiparelor moștenite, ceremonia este cel mai sfânt moment existențial. Jocul caprei, jocul dansurilor tradiționale sunt acceptate în mentalul arhaic și ca gesturi cu încărcătură ludică, dar textele populare
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cântecele ritual ceremoniale, pentru că include „escala” în tărâmul morților. Mezinul nu mai vine înapoi același, ci un altul (Mircea Eliade), inițiat. Drumul ales este similar cu cel al mezinei din balada Trei fete surori I(5): „Fata cea mai mare/ Rătăci-ntr-o vale;/ Fata mijlocie/ Rătăci-ntr-o vie;/ Fata cea mai mică/ Rătăci p-o luncă./ Dar ea n-auzea/ Nici câinii lătrând,/ Nici cocoși cântând” (Milcov - Olt). Valea și via constituie spații sociale, parcurse frecvent în plan contingent
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
același, ci un altul (Mircea Eliade), inițiat. Drumul ales este similar cu cel al mezinei din balada Trei fete surori I(5): „Fata cea mai mare/ Rătăci-ntr-o vale;/ Fata mijlocie/ Rătăci-ntr-o vie;/ Fata cea mai mică/ Rătăci p-o luncă./ Dar ea n-auzea/ Nici câinii lătrând,/ Nici cocoși cântând” (Milcov - Olt). Valea și via constituie spații sociale, parcurse frecvent în plan contingent, în timp ce lunca o conduce pe mezină spre tărâmul sacru, inanimat domestic. Apa care traversează
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
vânătoare eșuată și de o rătăcire mutilantă: „Toată ziua sbuciuma/ Și nimic nu-mi folosia,/ Și noaptea că-l ajungea!/ Dar Dumnezeu ca un sfânt/ Săvai mare pe pământ,/ Lăs’o ceață de ’ngrozit:/ Negură până ’n pământ,/ Mistriceanul a rătăcit!/ Acum el rătăcia/ Și firea el ș-o pierdea,/ Toată noaptea că umbla,/ De toți bulgări să lovia/ Și buștenii că-i bătea./ De toți rugii să ’ncurca/ Și pe nimeni n’auzia./ Nici un foc nu să vedea./ Nici un amânar
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
mai dăparte. A ajunz la marginea țării. Acolo un orășel mai mic, mai drăguț. «Aicea ie dă mine!» Lîngă o apă mare”. Neofitul are informația interioară necesară pentru a identifica spațiul ritual și pașii lui nu confundă niciodată cărarea. Atunci când rătăcește temporar drumul, regăsirea locului inițiatic implică mutilarea ca însemn al superiorității căutate. Și în colinde contactul cu mineralul și muntele, ca spațiu superior universului ordonat, trece dincolo, având o condiție similară cu cea a podului. Vânătoarea flăcăului se face „Peste
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Vestul, loc al apusului, simbolizează rătăcirea sau moartea”. Momentul hotărâtor este însă la asfințitul soarelui, când este aflată calea către sacru sau este înfrânt monstrul. Fecioara alungată își găsește traseul eliberator odată cu încheierea drumului diurn pe boltă: „rămâind singură, Naramza rătăci de acolo până acolo prin bungetul ăl mare de pădure. Pe la apusul soarelui, dete Dumnezeu de-ntâlni o potecă și apucă pe dânsa. Merse, merse și iar merse, pân’ ce se pomeni dodată înaintea porților unor case mari și frumoase
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
inițiatice: „Cel uncheș bătrân/ El că și-o d-avut/ Nouă fiușori./ El nu i-onvățat/ Nice văcărași,/ Făr’ el i-o-nvățat/ Munții la vânat./ Punte și-au d-aflat,/ Urmă de cerb mare./ Atât au urmărit,/ Pân’ s-au rătăcit/ Și s-au neftinat/ Nouă cerbi de munte” (Urisiu de Sus - Mureș). Tatăl este aici, ca în basmele cu fecioara războinic, ipostaza maestrului inițiator, bătrânețea lui se traduce în cunoaștere și capacitatea de a modela abilitățile neofiților, dovadă că nu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cât și una imediată, pentru că urma e chiar ființa care a lăsat-o. Basmele exemplifică în număr mare efectul contactului cu copita imprimată în sol. Într-un text cules de la un informator din Telega, Prahova, frații pierduți de mama vitregă rătăcesc prin bunget, și băiatul resimte mai intens contactul numinos: „se frigeau bieții copilași, săracii, și mai ales băiatul, că lui îi era mai sete, fetei nu prea așa mult”. Feciorul ars de sete renunță să bea din urmă de vulpe
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
pe Busuioc, care și-a încheiat astfel etapa inițiatică liminară. Într-o altă variantă a baladei Iovan Iorgovan I, (6), care începe cu subiectul baladei Trei fete surori (călătoria inițiatică în căutarea de flori, ele înseși simbol marital), mezina se rătăcește în ceața ce anticipează transcenderea lumilor și va avea parte de o înghițire simbolică: „Șearpele curea,/ Fata tăbăra/ Și mi-o ajungea,/ Și mi-o apuca,/ Coada-ncolăcea,/ La brâu o strângea”. Evoluția acestui motiv a fost sintetizată de cercetătorul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Și pe negureață,/ Măre, mi-a plecat/ Și s-a depărtat/ Departe de sat/ Trei surori/ La flori,/ Să se-nflorărească,/ Să sempodobească,/ Ca să-nveselească./ Foaie de năut,/ Dumnezeu n-a vrut,/ Și-a dat ploaie-n vânt/ Și le-a rătăcit” (Priboieni - Argeș), „Verde dă trei flori,/ Joi, în sârbători,/ Trei surori la flori,/ Joi dă dimineață,/ Pă rouă, pă ceață,/ Iele mi-au plecat// Șî mi-au mânecat/” (CorabiaOlt). Trăsăturile contextului mitic se păstrează, planul teluric și cel ceresc nu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
se integrează condiției primare: „Joi în sărbători,/ Mi-a plecat la flori,/ Flori ca să culeagă,/ Coroane să-și facă,/ Să sempodobească,/ La horă să iasă./ Verde-o viorea,/ De-o ploaie că da,/ De-o ploaie cu vânt,/ Ele-au rătăcit,/ S-au sălbăticit” (Seaca - Olt). Împodobirea menționată în toate variantele este postliminară pătrunderii în sacru, dar intenția acestui statut nubil creează contextul rupturii de nivel existențial. Plecarea lor, similară cu cea a dalbului de pribeag, are și o explicație pragmatică
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
ca urmare a unui scenariu ce trebuie îndeplinit punct cu punct. Același scenariu inițiatic este urmat în balada celor trei fete plecate la cules de flori, în cazul mezinei succesul mutației ontologice fiind marcat de imperfect: „Fata cea mai mică/ Rătăci p-o luncă./ Dar ea n-auzea/ Nici câinii lătrând,/ Nici cocoși cântând”. Perceperea interioară descrisă prin imperfect dezvăluie coborârea în sine și ieșirea din universul ordonat ale cărui borne au fost depășite, prin dispariția oricărei forme a animării. O
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]