8,006 matches
-
dacă nu absurd, cel puțin foarte complicat pentru noi, și pe urmă nu eram sigur de ansamblul mulțimilor noastre, în timp ce la Guignol un mănunchi de greutăți și de fire comandă o întreagă armată."16 Ca și simboliștii, Jarry refuză sistematic realismul, fie că este vorba de subiectul dramei (acțiune și personaje), fie de realizarea sa (decor și joc scenic). Dacă parodiază Macbeth în Ubu-Rege, o face pentru că teatrul, după părerea lui, nu poate pretinde să reconstituie faptul istoric. "Nu ni se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
parte a decorului de care va fi o nevoie specială, fereastră care se deschide, ușă care este forțată, reprezintă un accesoriu și poate fi adusă la fel ca o masă sau o făclie." Claudel afișează aceeași dezinvoltură ca Jarry cu privire la realism, fie că este vorba de decor sau de jocul scenic. Și el dorește ca artificiile să fie sensibil subliniate: În fundal, pânza mâzgălită la modul cel mai neglijent, scrie el în Prefața la Pantoful de satin, sau de niciun fel
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
impresie de realitate a visului, iar pentru comediant, să se introducă acolo pe el însuși." 1.5. Craig și supramarioneta Pentru Gordon Craig (1872-1966) care, în Arta teatrului (1905)19, retrasează istoria artei de la origini până în secolul al XX-lea, realismul reprezintă o cădere. Arta, investită în Antichitate cu grava maiestate a hieratismului, a decăzut, după părerea lui, începând cu Renașterea, în mediocra trivialitate a realismului. Îl admiră pe Shakespeare datorită faptului că prezența spectrelor, în mai multe din piesele sale
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în Arta teatrului (1905)19, retrasează istoria artei de la origini până în secolul al XX-lea, realismul reprezintă o cădere. Arta, investită în Antichitate cu grava maiestate a hieratismului, a decăzut, după părerea lui, începând cu Renașterea, în mediocra trivialitate a realismului. Îl admiră pe Shakespeare datorită faptului că prezența spectrelor, în mai multe din piesele sale, interzice de la bun început orice figurație realistă. Cu privire la spectrul din Hamlet, scrie: Este materializarea momentană a Forțelor invizibile care domină orice acțiune, și mai este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sovietic, și cade sub loviturile lui Stalin. În 1938, Teatrul Meyerhold care i-a fost atribuit de guvern din 1920, este închis printr-un decret. Când refuză, în anul următor, să-și facă autocritica, condamnând formalismul, și să adere la realismul socialist, este arestat și obligat la deportare unde moare în 1942. De aceea opera lui teoretică, mult timp dispersată, fiind interzisă în URSS, nu a fost decât târziu tradusă în Franța. În 1963 apare o primă lucrare, intitulată Teatrul teatral
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
arată deosebit de sever față de naturalism, ale cărui excese le-a putut măsura lucrând la Teatrul de Artă din Moscova 39, în calitate de colaborator al lui Stanislavski, mai mare decât el cu unsprezece ani, pentru care, de altfel, are o mare admirație. Realismul decorurilor, costumelor și machiajului slăbește, după părerea lui, drama, a cărei forță poetică rezidă mai ales în compoziția ritmică. Reprezentația realistă, captând atenția spectatorului asupra unor detalii neînsemnate, îl face să piardă din vedere esențialul și lungește inutil durata spectacolului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spunem așa, oglinda în fața naturii, să arate în bine propria-i față și în rău fizionomia sa, secolului însuși și întrupării timpului nostru imaginea și efigia sa." Însă arta reflectării, complexă, presupune o muncă de epurare, diferit înțeleasă în funcție de epoci. Realismul trăiește prost pe scenă; teatrul, nu mai mult decât pictura, nu este o fotografiere a realului. Lumea stilizată evocată, mai adevărată decât cea adevărată, implică spectatorul în însăși existența sa, de aceea ne emoționează. Teatrul, la origine, este totdeauna stilizat
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
însăși existența sa, de aceea ne emoționează. Teatrul, la origine, este totdeauna stilizat, atât în Orient, cât și în Occident. În timp ce arta orientală nu cunoaște decât puțină evoluție, scena occidentală a trecut printr-o serie de metamorfoze, de la stilizare la realism. Este o caracteristică a artelor spațiului: cele mai vechi reprezentări vizuale pe care le-a produs omul, în preistorie, cele pe care le-a pictat în grote ca Lascaux sau Altamira, cele pe care le-a gravat pe stâncă, precum
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
grote ca Lascaux sau Altamira, cele pe care le-a gravat pe stâncă, precum în valea Minunilor, sunt stilizate. De-abia târziu în istoria umanității reprezentațiile plastice devin figurative. Dacă stilizarea caracterizează teatrul grec și teatrul clasic, o tendință către realism apare timid la sfârșitul clasicismului, ce culminează cu drama, de la Diderot la Zola, moment de răscruce în istoria teatrului occidental, care marchează o cotitură hotărâtoare. Chiar din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, mișcarea se inversează. Estetica naturalistă decepționând
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care o demistifică afișând convențiile, un loc metaforic. Ce se va întâmpla în secolul al XXI-lea, de vreme ce ajungem la capătul acestei mișcări pendulare care s-a întâmplat în Occident pe parcursul a aproape două milenii și jumătate, de la stilizare la realism, apoi din nou la stilizare? Ar fi hazardat să afirmăm ceva acum în această privință. Glosar Adresare către public. Parte a textului dramatic în care actorul, lăsându-și pentru moment rolul, se adresează publicului. Aparteu. Vorbă (în general scurtă) pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Brecht va pleca de la această dedublare în joc pentru a-și elabora teoria "distanțării", cerându-i comediantului să o facă net perceptibilă. 42 Zeuxis, pictor grec din a doua jumătate a secolului al V-lea î.H., este celebru prin realismul său. Din nefericire, niciuna din operele sale nu ne-a parvenit. Nu știm despre el decât din comentariile lăsate nouă de Antici, din cele ale lui Aristotel, în special în Poetica. 43 Diderot se referă aici la Corneille din care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un théâtre pauvre, Lausanne, La Cité, 1971. 29 Polonezul Tadeusz Kantor, de formație pictor, a fost unul din cei mai mari regizori ai secolului. Înrudit cu dadaismul, el a debarasat, ca și Craig, ca și Artaud etc., scena de orice realism. 30 Jacques Derrida, "Teatrul cruzimii și încheierea reprezentației", Critique, nr. 230, iulie 1966. 31 Vezi tomul 1 din Voies de la création théâtrale, consacrat în întregime teatrelor de improvizație. 32 Este una din experiențele cele mai deosebite în care, prin creație
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Sud”, LCF, 1985, 24; Gheorghe Perian, „Drumul spre Polul Sud”, VTRA, 1985, 7; Val Condurache, „Drumul spre Polul Sud”, CL, 1985, 10; Ștefan Borbély, În spatele frontului, VTRA, 1986, 4; Liviu Petrescu, Portret în mișcare, ST, 1986, 6; Gheorghe Perian, Confiniile realismului, AST, 1986, 9; Holban, Profiluri, 392-395; Regman, De la imperfect, 106-113; Ion Simuț, Realism și intensitate epică, RL, 1988, 13; Cosma, Romanul, I, 252-254; Simona Popescu, Un alt „metabolism cotidian”, VR, 1989, 3; Simion, Scriitori, IV, 602-615; Țeposu, Istoria, 149-152; Tania
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290603_a_291932]
-
Val Condurache, „Drumul spre Polul Sud”, CL, 1985, 10; Ștefan Borbély, În spatele frontului, VTRA, 1986, 4; Liviu Petrescu, Portret în mișcare, ST, 1986, 6; Gheorghe Perian, Confiniile realismului, AST, 1986, 9; Holban, Profiluri, 392-395; Regman, De la imperfect, 106-113; Ion Simuț, Realism și intensitate epică, RL, 1988, 13; Cosma, Romanul, I, 252-254; Simona Popescu, Un alt „metabolism cotidian”, VR, 1989, 3; Simion, Scriitori, IV, 602-615; Țeposu, Istoria, 149-152; Tania Radu, Cuminecare cu uzo, LAI, 1994, 24; Andreea Deciu, Un călător de modă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290603_a_291932]
-
de la miezul nopții, dedicate perioadei cele mai zbuciumate - detenția și trecerea prin închisorile morții de la Aiud, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Mărgineni și Pitești, unde un număr mare de oameni nevinovați ispășeau tot felul de vini imaginare, în condiții inumane. De mare realism sunt paginile consacrate torționarilor, fiarele cu chip uman. Un amănunt de reținut pentru istoria literară este amestecul poetului Constantin Tonegaru în întâmplările legate de arestarea și detenția scriitorului, autoritățile luând drept realitate ficțiunea unui poem intitulat Pistolul lui Werther. Pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
subordonată administrativ, în 1940, Uniunii Scriitorilor din RSS Ucraineană. Uniunea din RSS Moldovenească trebuia să se conformeze direcției ideologice generale, care prevedea „participarea la construirea comunismului, la lupta pentru progresul social, pentru pace și prietenia între popoare” și slujirea metodei realismului socialist. Deși extrem de ideologizată în spiritul sovietic oficial, în timp a dat dovadă de inițiative curajoase privind normarea limbii literare, valorificarea moștenirii literare și reeditarea clasicilor români, promovarea tinerelor talente. Congresele ei, supravegheate strict de Partidul Comunist, au îndreptat totuși
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290356_a_291685]
-
și lipsa lui de autenticitate: trilogia este monologul personajului principal, Lae Cordovan, care își rememorează o parte a vieții, începând cu întoarcerea din război și terminând cu înscrierea, după o lungă ezitare, în gospodăria agricolă colectivă. Situându-se în linia realismului tradițional, romanul își ia ca model creațiile lui Liviu Rebreanu, de care vrea să se apropie prin unele detalii ale conflictului și prin tipologie. Saga Cordovanilor este de fapt o rescriere a dramei pământului din Ion: întors de pe front, protagonistul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
fi creat prima civilizație „literată” mesopotamiană, care se manifestă Într-o primă scriere propriu-zisă, nu poate fi atribuit unei singure populații mesopotamiene (tentația a fost mereu de a-i favoriza doar pe sumerieni). Într-adevăr, trebuie să ne gândim cu realism că - iar atestările sunt mai mult decât evidente - această civilizație a fost opera complexului de populații mesopotamiene citate mai sus și poate chiar a altor câtorva: toate acestea au locuit Împreună și au lucrat Împreună, chiar dacă În grade diferite. Desigur
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Ca animator al Teatrului „Eugène Ionesco”, B. intenționează, după propria-i mărturisire, să monteze „întreaga operă a acestui mare maestru [...] de pe pozițiile actualității”, ceea ce, pe plan literar, echivalează cu șansa de a ridica dramaturgia din spațiul basarabean, sleită de un realism terestru, la forme dinamice de expresie. Piesele sale refuză patosul optimist, promovat de sistemul totalitar, valorificând situații instabile și grotești, proprii teatrului absurdului. De aici proiecțiile lor accentuate în metafizic, aplecarea insistentă a autorului spre motivele mitologice, apelurile dese la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285966_a_287295]
-
Don Quijote de Cervantes, citit din perspectiva teoriilor lui Umberto Eco despre „forma deschisă”, dar se ocupă și de creația poetică a lui Luís de Góngora, analizată în lumina structuralismului genetic al lui Lucien Goldmann. Al doilea subcapitol, De la fantastic la „realismul miraculos”, se oprește asupra lui Borges și García Márquez, cuprinzând însă și o încercare de a da o viziune nouă asupra fantasticului și a variantelor sale categoriale. Lucrarea se închide, simetric, printr-un eseu intitulat Serialismul și endogamia, cu aplicare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287653_a_288982]
-
vorbi despre patria mea sau despre locul meu de odihnă, oamenii de bună credință trebuie să-și amintească de mine în felul acesta... "2. Deși Iorga a idealizat (prin interpretarea aceasta) renașterea națiunii, cuvintele lui nu erau lipsite de un realism naționalist romantic. Astfel de sentimente sînt adînc înrădăcinate în mentalitatea zonei și aproape întotdeauna prezentă în scrierile istoricilor naționaliști. Ce înseamnă istorie naționalistă? Există distincții între istoriile naționaliste? și, mai cu seamă, trebuie să se angajeze un istoric în politică
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
creuzet" al națiunii europene, cu atît mai puțin într-un areopag supernațional. În schimb, amîndoi așteptau cu nerăbdare venirea unei "Primăveri a națiunilor"7. Numai că Primăvara Națiunilor din 1848 a fost un eșec. După Schiller și Heine a urmat realismul, Bismarck și Marx. Cu toate acestea, Italia s-a unit grație naționalismului romantic. Germania se va uni nu datorită romantismului, ci prin "fier și sînge", prin așa-numita Realpolitik a lui Bismarck. Cu toate acestea, în noul Imperiu German, istoriografia
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Ele au fost tratate într-o manieră mult mai avantajoasă decît orice țară balcanică. Sub suzeranitatea turcă, românii erau considerați mai curînd aliați decît locuitorii unor teritorii cucerite. Neavînd nici o putere protectoare ca să-i apere, românii au dat dovadă de realism. Aceasta nu înseamnă că îi agreau pe turci; s-au afirmat ori de cîte ori au avut ocazia. Nimeni nu a făcut-o cu atîta succes ca puternicul voievod Mihai Viteazul, care a cucerit Transilvania și a unit-o cu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
mai aproape de ideile politice ale lui Iorga, dar nu era de acord cu noțiunea de artă pentru artă. El voia ca implicarea politică să fie pusă în slujba naționalismului lui Eminescu cum îi spunea Șeicaru în vederea creării uni fel de "Realism naționalist"61. Ideile politice și scopurile Poporanismului erau inacceptabile pentru Iorga: "Poporanismul nu-și are sensul în acest domeniu". Pentru că nimeni nu poate ridica masele prin literatură și "dacă există ceva care poate îndeplini sarcina de a le ridica, acesta
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
orice carte din anticariate. Oare ce citea Iorga? Montaigne, Ronsard, Boileau, Florian, Béranger, Diderot, Chénier, Rousseau, Chateaubriand, Voltaire și alți filosofi, toți romanticii: Hugo, Lamartine, Champfleury, Stendhal, Mérimée. Aprecia lecturile din Balzac și din Zola, care dusese mult mai departe realismul celui dintîi; din Dumas, ca și din Mallarmé (pe care îl considera decadent). I-a citit și pe contemporani: Ohnet, Feuillet, Bourget, Loti și Vallès, pe scriitorii și poeții antici: Virgil, Pindar, și pe dramaturgi, ca, de exemplu, Euripide. S-
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]