12,373 matches
-
plimbat, în amurg, singur, pe drumul de După Grădini. De-acolo am privit spre Oadeci și am remarcat cît de convulsionat e pămîntul satului meu: mereu dealuri și văi. Trei dintre laturi au însă o tendință ascendentă, închid ca niște paranteze rotunde, ocrotitor, zările. Mergînd pe marginea ogoarelor, am încercat să spun denumirile unor buruieni. Cam la vreo zece nu l-am știut, dovadă de cît subțire e cultura mea de țăran. * Am notat mai sus că reminiscențele țărănești sînt slabe în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
fac piramide din jerbe și coroane și praznice cu sute de persoane, pe scurt: sfidează decența! *„Sînii statuilor grecești sînt în formă de pară, cei ai statuilor romane în formă de măr... Capul grec este oval, cel roman este mai rotund” (Rodin într-o conversație cu Anatole France, apud: Sándor Kémeri, Promenades..., 1927, p. 221). Cînd (să fie vreo 20 de ani) Gr.V. Coban îmi explica - plecînd de la „lecția” pe care, la rîndul său, o primise în tinerețe de la N. Tonitza
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
teatru. *De dimineață se aude un bocet sfîșietor în blocul de vizavi. A murit (de leucemie) fetița unui zețar. N-am lucrat cu el direct niciodată, dar îl cunosc și mă cunoaște. Are o figură spînatică, poartă un basc vechi, rotund, spălăcit și merge cu genunchii îndoiți. E tăcut și mereu preocupat de ceva. Hipercorect la serviciu, face treabă și în jurul blocului. Sapă straturi, smulge buruieni, curăță, mătură - totul ca ntr-un fel de pedeapsă. Fetița avea 12 ani și o chema
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
politică sau de altă natură nu este tolerată, a asculta programele dvs. obiective și critice este reconfortant și pentru mulți s-a transformat în scopul vieții lor. Ce ne interesează pe noi? Practic, aproape totul, dar îndeosebi problemele românești, mesele rotunde, emisiunile culturale ale dnei Monica Lovinescu etc. Lipsește însă din emisiunile dvs. un anumit element de percuție, un anumit caracter militant. Dorința mea, de exemplu, și asta o învăț de la comuniști, este ca acest post de radio să depășească nivelul
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
bizare formulări. Trecând peste unele afirmații piezișe sau răutăcioase care mă priveau direct, m-aș opri la una, din volumul trei, datată 26 ianuarie 1986 (o lună după ce plecasem din țară): „Ascultat, acum câteva seri, reluarea unei emisiuni, o masă rotundă cu V. Nemoianu și Matei Călinescu, care vorbeau, Împreună cu șeful lor, Vlad Georgescu, despre prezentul și viitorul nostru”. Fusese, vreodată, Vlad Georgescu „șeful” celor doi? Erau aceștia angajați ai „Europei Libere”, făcând temenele celui de care depindeau salariile și avansarea
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
chiar moderate. Atunci Însă până și „căderea unui ac pe podea” provoca, cum spunea Mary McCarthy, furtuna socialistă. În 1984, când sora Cellei de la Washington venise să ne viziteze, Paul s-a interesat, suspicios, ce s-a decis la „masa rotundă româno-americană”. Nu se decisese nimic, nici atunci, nici Înainte, nici după, știa prea bine că nu doresc să părăsesc scrisul, deci nici România. După ce mi-a ascultat raportul, franchețea sa devenise afectuoasă, fără nici o reminiscență ideologică: „M-am gândit și
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
seara cu pricina nu mai era vorba, Însă, de un party cu bufet și multă lume, În care fiecare trecea doar pentru câteva secunde pe lângă fiecare, În drum spre nicăieri. Era dinner. Invitații, vreo opt, cred, plasați În jurul aceleiași mese rotunde. Convorbirea Își muta, democratic, centrul spre fiecare dintre participanți. Nu Îmi aduc aminte cărei Întrebări am răspuns Începând să descriu situația scriitorului În România ultimului deceniu ceaușist, când am auzit, de partea cealaltă a circumferinței, o voce blazată, dar fermă
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
fată acolo care face de toate. Spune-i că ai fost trimis de Oraș ca să citești vise vechi. O să-ți arate ea ce ai de făcut. — Vise vechi? Ce naiba sunt alea? Paznicul se opri din cioplitul unui obiect mic și rotund care arăta ca un ic sau un cep și strânse așchiile și rumegușul de pe masă. — Visele vechi sunt vise vechi și gata. Du-te la bibliotecă și o să te saturi de ele. Ia-le pe cele care-ți plac și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
că specia Shintetokeras era mică de statură și semăna cu o corcitură de cal cu cerb. Pe cap avea două coarne ca de taur, iar din vârful nasului pornea un corn sub formă de Y. Specia Kuranyokeras avea fața mai rotundă, pe cap două coarne ca de cerb și încă unul, foarte ascuțit, care se curba mult în spate. Amândouă arătau îngrozitor. — Oricum nu mai există speciile astea, spuse fata smulgându-mi cartea. — Unicornii sau mamiferele cu coarne fără soț sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
locotenent cu optsprezece ani în urmă: craniul nu aparținea unui animal existent și nici măcar unuia care să fi fost cunoscut vreodată. Semăna oarecum cu un craniu de cerb. După forma maxilarului, fusese probabil un erbivor copitat, cu fălcile ceva mai rotunde decât ale cerbului. Singura mare deosebire față de cerb o constituia existența unui corn în frunte. — Avea un corn? Exista corn pe craniu? — Cornul nu era întreg, ci doar un ciot de vreo trei centimetri, dar datorită lui s-a putut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
forma actuală, ci mai degrabă a unui crater în interiorul căruia existase o floră și o faună cu totul și cu totul deosebite. Cu alte cuvinte, O lume dispărută, cum ai spus tu. — Crater? m-am mirat eu? — Da. Craterul fusese rotund, cu pereții abrupți, dar se prăbușise cu zeci de mii de ani în urmă și din cauza mișcărilor tectonice, a căpătat forma podișului amintit. Pentru că n-au întâlnit nici un dușman natural, unicornii și-au continuat traiul în acest ținut. Platoul dispunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am aplecat și am ridicat capacul cutiei în care se afla mașina de scris. S-a stârnit un nor de praf ce s-a înălțat la tavan. Parcă se pornise viscolul. Mașina de scris era un model vechi, cu clapele rotunde și pe ici-colo avea vopseaua sărită. Fusese folosită multă vreme, probabil. — Știi ce-i asta? Nu știu, spuse ea stând cu brațele încrucișate. N-am văzut așa ceva în viața mea. E instrument muzical? — Nu. E mașină de scris. Se scriu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
avem un pic și scăpăm, dar trebuie să ne mișcăm iute. Dacă nu, ni se suge sângele, adormim și nu ne mai trezim pe veci. — Sângele? Fata a îndreptat lanterna spre groapa periculoasă în care căzusem pe jumătate. Era perfect rotundă, de parcă fusese trasată cu compasul. Avea diametrul de vreun metru. Apoi a mișcat lanterna și ne-am dat seama că era plin de asemenea gropi în jurul nostru. Terenul arăta ca un fagure imens. Pereții stâncoși de ambele părți ale drumului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Hai să mergem! Ne așteaptă bunicul. Vrea să stea de vorbă cu tine. — Și eu cu el. Mi-am pus iar rucsacul în spinare și am pornit după ea spre altar. Am constatat că acesta nu era decât o deschizătură rotundă în stâncă. Era ca o încăpere mare, luminată cu o lampă alimentată cu gaz de la butelie, așezată într-o nișă. Lumina era gălbuie, iar pe pereți pluteau tot felul de umbre ciudate provocate de granulația stâncii. Bătrânul stătea lângă lampă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în locul din care fusese smulsă porțiunea aceea de grilaj. Opera Întunegrilor. Nu puteam decât să le fim recunoscători. Altfel am fi stat mult și bine și-am fi privit lumea de-afară fără să ne putem mișca. Imediat lângă ieșirea rotundă am văzut un fel de cutie pătrată în care se depozitaseră felinare de semnalizare și alte echipamente folosite în subteran. În spațiile de beton dintre liniile de metrou erau înfipți niște stâlpi mici de care erau prinse felinare la intervale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
eu ca să văd dacă reușesc să o folosesc. — E foarte bună, mi-a șoptit el de parcă-mi spunea un secret. E marca Henkel, vă ține toată viața. E comod să aveți așa ceva mai cu seamă când călătoriți. Nu ruginește, taie rotund. Puteți tăia și gheare de câine. Am scos două mii opt sute de yeni și am plătit unghiera. Era așezată frumos într-o cutiuță de piele neagră. După ce mi-a dat restul, s-a întors la mixerul lui. M-au impresionat șuruburile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de sud. Cerul apăsa greu deasupra noastră, iar fulgii viscoliți se izbeau de pământ. Cei de peste lac erau înghițiți de acesta fără nici un sunet. O tăcere de rău augur. În vasta întindere de nea, lacul se deschidea ca o gaură rotundă, uriașă. Priveam peisajul paralizați de frică. Nu puteam scoate o vorbă. Nici eu, nici Umbra. Susurul înspăimântător al apei, pe care-l auzisem data trecută când am fost aici, era acum înăbușit de zăpadă. Mi se părea că se aude
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
despre opera poetica, filosofica și istorică a marelui poet. Cu acest prilej a fost dezvelit monumentul dedicat lui Eminescu la Paris, operă a sculptorului Ion Vlad. Lucrările conferințelor, colocviilor și comemorărilor au fost publicate în volumele Întâlnirea de la Paris, Masa rotundă de la München, Un centenaire: Mihai Eminescu. F.C.R. a subvenționat apariția mai multor lucrări: Cântarea Psalmilor, traducere de Eugenia Adams-Mureșanu (1986), C. Gane, Trecute vieți de doamne și domnite (1987), Pavel Chihaia, Immortalité et décomposition dans l’art du Moyen Âge
FUNDAŢIA CULTURALA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287110_a_288439]
-
Hagi Tudorache); Bozena Némcová, Bunicuța, București, 1955 (în colaborare cu Jean Grosu); Boris Zitkov, Ce-am văzut, București, 1955 (în colaborare cu R. Narti); E. Vilde, Insula lacrimilor, București, 1955 (în colaborare cu Nina Gafița); Asztalos István, De ce mărul e rotund, București, 1956 (în colaborare cu Petre Dragoș); V. Durov, Animalele mele, București, 1956 (în colaborare cu I. Derevencu); Hans Kirk, Klitgaard și fiii, București, 1956 (în colaborare cu Maria Bistriceanu); Konstantin Paustovski, Din goana vremii, București, 1956 (în colaborare cu
GABRIELESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287122_a_288451]
-
încă din Antichitate a apărut tradiția fisionomonică (Baltrusaitis, 1972Ă; sunt citate tratatele lui Pseudo-Aristotel, Polemon, Adamantias, Pseudo-Apulus. În Pseudo-Aristotel se poate citi: „Boii sunt domoli și leneși. Au vârful nasului gros și ochii mari. Leii sunt generoși și au nasul rotund și turtit, ochii relativ adânciți în orbite. Cei care au imprimate pe figură asemenea particularități sunt leneși sau generoși”. În secolul al XIII-lea apar multe traduceri ale cărților de fisionomie animală. În acest context apare și lucrarea Liber physiognomiae
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
în ansamblu, ce poate fi înregistrat și măsurat - și particularitățile sale psihologice de fond, temperamental-caracteriale. Nu se are în vedere doar chipul, ca în fisiognomia predominent morală, ci întregul corp, ca în doctrina temperamentelor. Tipul morfologic „picnic”, cel cu linii rotunde și predispus spre îngrășare, cu umeri mici și abdomen mare, cu nas, bărbie, urechi și fața, în general, rotunjite, fără linii colțuroase sau sistem muscular bine dezvoltat, este un tip morfologic care, din punct de vedere psihic, este spontan, sociabil
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
de versuri, Vară timpurie, abia în 1979. Este aici o lirică grațioasă, cuminte, în descendență moderat-blagiană: „Laudă zilei/ largi preerii de singurătate/ mă înconjoară.// În zare/ pași anonimi stârnesc/ pulberile.// Eu fluier, încet - / pe un petec de pământ gol și rotund/ blânda iubire își zornăie lanțul/ așteptând.” Delicate până la destrămare, decupate caligrafic din epiderma realului, scenele (sau „panourile”, cum li se spune în carte) se hrănesc din picturalitatea sui-generis a câte unui stop cadru: „Aici, aproape, o mașinărie/ ca un dragon
IERONIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287505_a_288834]
-
literar în ziarul „Pentru socialism” din Baia Mare (1957). Ca redactor la Studioul de Radioteleviziune Cluj (1962-1985), cultivă acest gen literar în emisiunile realizate, precum și în reviste ca „Vatra”, „Flacăra”, „Tribuna”, „Familia”. Complementar, abordează și alte genuri publicistice, precum reportajul-anchetă, masa rotundă, interviul etc. Colaborează la numeroase publicații, de la ziare de provincie până la reviste literare importante, cum este „Manuscriptum”, unde a deținut două decenii o rubrică permanentă de document literar. În „Tribuna”, îi apar schițele Bărbosul și Melchior (1967), opțiune abandonată în favoarea
CHINDRIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286197_a_287526]
-
evolueze spre o severitate geometrică în Infranord (1981). Ciclul Înveșmântarea cu țărmul este un ecran, ce se vrea neutru, al zbuciumului sufletesc întru recuperarea purității mereu visate. Motivul, abia enunțat, devine temei pentru deslușirea propriei durate în Inscripții pe drumul rotund (1989). Aici, autobiografiei reale i se substituie una spiritualizată, în care se împletesc legenda, istoria, cultura modelatoare de stări sufletești. Toate acestea apar ca etape ale unei existențe ce poate fi narată prin prisma unui sentiment; dar chiar și în
CIOBANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286242_a_287571]
-
Înger în gerunziu și din Pasul pe nu (2000), cu subtitlul Jurnal itinerant (1 ianuarie-31 decembrie 1996), reale laboratoare de tehnică a poeziei. SCRIERI: Cetatea de inimă, București, 1972; Porțile lui Septembrie, București, 1979; Infranord, Iași, 1981; Inscripții pe drumul rotund, București, 1989; Ion Creangă, craiul semnelor, Iași, 1995; Înger în gerunziu. Jurnal itinerant (19 mai - 19 noiembrie 1997), București, 1998; Pasul pe nu. Jurnal itinerant (1 ianuarie - 31 decembrie 1996), Onești, 2000. Repere bibliografice: Ion Caraion, Cântec în coloană, ATN
CIOBANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286242_a_287571]