11,425 matches
-
medievală a orașului, exceptând pitorescul cartier Alfama. Orașul a fost reconstruit sub dinamica și inteligenta direcție a marchizului de Pombal, primul-ministru al regelui José I, iar noua Lisabonă, ulterior, a fost trasată conform unor schițe de urbanistică modernă. Am privit statuia acestui adevărat Erou Întemeietor al Portugaliei, aplecându-mi puternic capul pe spate. Marchizul stă în picioare, cu privirea ațintită spre centrul istoric al orașului, mărginit la orizont de dunga albastră a râului Tajo. Alături de el, un leu cu înfățișare prietenoasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
îmi pun în gând să-l vizitez pentru a-mi procura muzică flamenco. (O voi face după-amiază, de dragul unui dublu CD - chitară spaniolă, o antologie Paco de Lucia, absolut superbă.) Piața Colon (Columb) este și ea o intersecție foarte aglomerată. Statuia marelui navigator, cel care, după ce fusese respins, dintr-un puseu meschin, de regele Portugaliei, va aduce coroanei spaniole gloria descoperirii Americii, se înalță pe o coloană înaltă și este abia vizibil pentru cineva cu mai multe dioptrii la ochelari. Urcat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ceea ce se numește „miracolul Prado” o cunoști doar din interior, achitând mai întâi o taxă de 500 pesetas la intrare. Muzeul este uriaș, cu săli monumentale și maeștri renumiți: Velázquez, în primul rând - mândria națională a Spaniei -, care își are statuia instalată în fața muzeului. Veronese, Murillo, Botticelli, Rafael, Rubens, Ribera, cei doi Bruegel (bătrânul și fiul), Bosch, Goya, El Greco, Zurbarán ș.a. Sute, poate mii de tablouri fără preț. Sunt săli nenumărate, un labirint de încăperi care îmi evocă biblioteca lui Umberto
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Katrin Oebel, din stafful organizatoric francez. Sosesc tocmai din America, Japonia, Coreea de Sud clienți vechi, degustători cu experiență, care cheltuiesc foarte mulți bani.” Piața Comediei, Quartier des Grands Hommes. Clădirea Teatrului, construită între 1773-1780 de către arhitectul Victor Louis, și cele 12 statui, reprezentând nouă muze și trei zeițe. Luminate de niște proiectoare cu fascicule albastre, statuile par niște personaje într-un spectacol de operă. Turiști japonezi sau coreeni, tăcuți ca de obicei, trec de la o statuie la alta și filmează. Locul e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
degustători cu experiență, care cheltuiesc foarte mulți bani.” Piața Comediei, Quartier des Grands Hommes. Clădirea Teatrului, construită între 1773-1780 de către arhitectul Victor Louis, și cele 12 statui, reprezentând nouă muze și trei zeițe. Luminate de niște proiectoare cu fascicule albastre, statuile par niște personaje într-un spectacol de operă. Turiști japonezi sau coreeni, tăcuți ca de obicei, trec de la o statuie la alta și filmează. Locul e liniștit, chiar dacă în perimetrul pieței sunt și două hoteluri vechi, cu fațade impozante, foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
arhitectul Victor Louis, și cele 12 statui, reprezentând nouă muze și trei zeițe. Luminate de niște proiectoare cu fascicule albastre, statuile par niște personaje într-un spectacol de operă. Turiști japonezi sau coreeni, tăcuți ca de obicei, trec de la o statuie la alta și filmează. Locul e liniștit, chiar dacă în perimetrul pieței sunt și două hoteluri vechi, cu fațade impozante, foarte căutate de turiști: Hôtel du comte de Roly și Hôtel Bonnafé. În drum spre Piața Bursei, unde vreau să văd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
alta. E aproape un sacrilegiu desantul acesta cultural, doar de câteva ore, într-un asemenea muzeu. Îți trebuie zile, poate săptămâni întregi să vii prin aceste săli, să poți afirma că ai văzut Luuvrul. În sala de antichități grecești, lângă statuia Venerei din Milo, un grup de japonezi, însoțiți de ghid. Sunt mulți și ascultă tăcuți ca niște elevi. Limba japoneză îmi sună la fel: ritm sacadat, scurt, icnit. După ce ghidul își încheie prezentarea, turiștii japonezi se filmează și se fotografiază
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
un grup de japonezi, însoțiți de ghid. Sunt mulți și ascultă tăcuți ca niște elevi. Limba japoneză îmi sună la fel: ritm sacadat, scurt, icnit. După ce ghidul își încheie prezentarea, turiștii japonezi se filmează și se fotografiază, pe rând, lângă statuia frumoasei... VITALIE CIOBANU: Pe rive gauche, asiști la un adevărat spectacol înfățișat de tarabele buchiniștilor - faimosul trib parizian al traficanților de bunuri simbolice, cărora îți este peste putință să nu le faci hatârul dacă treci pe acolo. Au de toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
statului român în Germania. Îmi spune că nu au Internet în pavilion, pentru că este foarte costisitor. Bine că s-au găsit bani pentru deplasarea și remunerarea ta aici, mă gândesc. Interiorul pavilionului este dominat de o compoziție sculpturală intitulată Fals-Sanctuar - statui din lemn, făcute de sculptorul Aurel Vlas. „Personajele” sunt foarte reușite, dar, din nou, se pierd cumva pe scările înalte ale unui amfiteatru de lemn. Câțiva vizitatori se fotografiază lângă aceste statui... Un trio maramureșean, muzicanți bătrâni, decupați parcă dintr-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
este dominat de o compoziție sculpturală intitulată Fals-Sanctuar - statui din lemn, făcute de sculptorul Aurel Vlas. „Personajele” sunt foarte reușite, dar, din nou, se pierd cumva pe scările înalte ale unui amfiteatru de lemn. Câțiva vizitatori se fotografiază lângă aceste statui... Un trio maramureșean, muzicanți bătrâni, decupați parcă dintr-o ilustrată de epocă, interpretează muzică, sonorități germane. O dovadă că a existat în România, cândva, o importantă minoritate germană. Pavilionul mai cuprinde și o mică expoziție de vinuri. Nu sunt de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
au iertat-o. Deși trăiesc în mizerie, masele rezonează mai degrabă la retorica imperialistă a KGB-iștilor reveniți la pârghiile de comandă și nu agreează pledoaria în numele drepturilor omului sau limbajul pragmatic al tinerilor liberali... În spatele hotelului nostru, în fața gării, statuia lui Ernst August - un principe al Hanovrei care a domnit la începutul secolului al XIX-lea. Cu o mână în șold, călărețul a înțepenit într-o atitudine mândră și provocatoare. Fiecare localitate, cu propriul erou întemeietor. Încerc să-mi imaginez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
absența stăpânilor, trecuți de mult în lumea umbrelor!... Furat, mai mult decât ceilalți, de exponate, pierd urma grupului meu „francez” și mă văd nevoit să-mi asum excursia pe cont propriu. Traversez peluza verde a curții, puțin în pantă, salut statuile de bronz ale celor patru mari maeștri ai Ordinului Teuton, foști, importanți stăpâni ai castelului, înțepeniți în diverse atitudini - Hermann von Salz, Siegfrid von Feuchtwangen, Winrich von Kniprode și Albrecht Hohenzollern -, și trec podețul spre edificiul superior, Citadela. Nimeresc într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
comentat și explicat. Femeia cochetează cu bulgarul Borissov, vorbitor de rusă, acesta recitând, pentru a-i câștiga definitiv simpatia, un poem despre vodcă. Depunem flori la monumentul lui Pușkin și Schiller - două spirite puse împreună pentru a împăca ireconciliabilul. La statuia clasicului rus ne așteaptă de câteva ore, pe o căldură insuportabilă, o orchestră de instrumente populare, care interpretează două melodii. O orchestră faimoasă în Kaliningrad, cu turnee în străinătate, ni se spune... VITALIE CIOBANU: Aerul festivist, de kitsch la comandă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de ceva mai bun, răsfoiesc, în drum spre Svetlogorsk, hârtiile cu care m-au încărcat iubitorii de literatură din „enclava profundă“. Printre ele găsesc două reviste. Prima are un titlu nepretențios, patriotic-optimist: Moi gorod Cerneahovsk („Orașul meu, Cerneahovsk”). Pe copertă - statuia generalului eliberator, care a luat cu asalt Isterburgul german, pentru a-l reboteza, ulterior, cu propriul nume atât de sonor. Statuia este păzită de patru soldați cu automate Kalașnikov la piept. În deschidere, în loc de editorial, guvernatorul cu față mongoloidă al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Printre ele găsesc două reviste. Prima are un titlu nepretențios, patriotic-optimist: Moi gorod Cerneahovsk („Orașul meu, Cerneahovsk”). Pe copertă - statuia generalului eliberator, care a luat cu asalt Isterburgul german, pentru a-l reboteza, ulterior, cu propriul nume atât de sonor. Statuia este păzită de patru soldați cu automate Kalașnikov la piept. În deschidere, în loc de editorial, guvernatorul cu față mongoloidă al regiunii Kaliningrad semnează articolul „Să întâmpinăm demn Ziua Victoriei”. Grijuliu, cum îi stă bine unui tată de familie, tov. Gorbenko își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Sankt-Petersburgul e unul dintre cele mai scumpe orașe din lume. Ocupă locul opt într-un clasament condus de Tokyo, iar Moscova, unde vom ajunge peste câteva zile, este pe locul cinci. Vai de capul rusului (dar și al turistului) nevoiaș... Statuia ecvestră a lui Petru I („călărețul de bronz”). Mai „interesantă” mi se pare stânca - crestată și ondulată sub formă de val marin - pe care e urcat „călărețul”. Vizităm Catedrala Isaakievski, proiectată de A. Monfferrand: uriașă, care poate găzdui aproape 10
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
protejatul primarului Lujkov (celovek v kepke, adică „omul cu șapcă”, cum îi spune în batjocură Berezovski, influentul oligarh,). Tzereteli este un sculptor de origine georgiană, bogat și influent, care a „turnat” mai multe asemenea monumente în Moscova, scandalizând intelectualitatea, deși statuia lui Petru I nu arată deloc rău. Sunt, cu siguranță, altele care frizează kitsch-ul. Catedrala Hram Hrista Spasitelea, reconstruită din temelii după 1989, pe locul celei vechi, demolată de comuniști. Și aici a „creat” Tzereteli, care a montat pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
moment dat, de o piață, mai slab luminată, în care perspectiva se diluează, la propriu, din cauza ploii ce nu mai contenește. Zăresc aici, învăluite în umbră, câteva clădiri istorice - seamănă cu două catedrale, deosebit de impunătoare, în stil clasic, și o statuie ecvestră alături. Tăblița de pe soclu mă dumerește că este Regele Frederich cel Mare. Fiecare loc, cu eroii săi mitizați. Abia când ajung la hotel, realizez cât de obosit sunt - prea multe emoții pentru o primă zi la Berlin... 15 iulie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
arheologul american aflat într-o crâncenă competiție cu soldații germani, printre piramidele egiptene, pentru a pune mâna pe chivotul lui Moise. Din păcate, nu mai e timp pentru reverii culturale. Abia dacă reușesc să șterg cu privirea două săli cu statui de bronz și coloane dorice. E ora închiderii, 18.00, sâmbăta au program scurt, și personalul de serviciu nu se lasă înduplecat. Un paznic în uniformă îmi arată ușa prin care pot ieși. VASILE GÂRNEȚ: O recepție, în baza unor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
împănat de semnele C.C.C.P.-ului, ca și mai curata Moscovă de altfel, ce să mai spun de Minskul cu mari zidiri musoliniene-hitleristo-staliniste și cu străzile lor Kommunisticeskaya, Komsomolskaya, ce să mai spun de cultul lui Lenin la Smolnîi și de statuia lui Kalinin din fața gării din Königsberg? M-am întrebat de ce, dacă totul e „istoria noastră”, cum se spune prin acele părți de, totuși, Europă, în Rusia, Bielo - sau nu, de ce nu au și nemții muzee cu Hitler, Goering și alți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și suedeză active, perenitatea unor modele culturale. Și, brusc, Sankt-Petersburg, alt fus orar, alte diferențe vizibile în cotidian: hotel kafkian și biserici transformate în muzeu. Ferestrele cu vopseaua dusă și scorojită de la Ermitaj, protejând (?) picturile lui Matisse și Fra Angelico. Statuile lui Lenin, omniprezente. Istoria împovărătoare a trecutului comunist în acest „oraș-erou”, care nu se poate despărți decât cu nostalgie de trecut. La Moscova se simte un alt aer, mai proaspăt, pe bulevarde, în vechiul „Arbat”, unde am flanat cu „contrafortiștii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și să lanseze manuscrisul voluminos al tinerelului deșirat și blond, care avea deja un prost renume în Capitală, coborât de la Bistrița-Năsăud, dintr-o măruntă familie de intelectuali de țară, ce propunea de fapt primul roman românesc „care stătea”. Așa cum o statuie trebuie în primul rând „să stea”, într-un echilibru firesc și armonic, dar și „să stea” în timp, să reziste atacurilor modei culturale, mentalităților și școlilor literare diverse. Iată, în mare și puțin caricată, psihologia și „ambiția” care îl posedau
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
publicat decenii la rând nici un op, mulțumindu-se cu un salariu la un post de radio pentru străinătate, însă frustrarea lor - deoarece, mi se pare evident că acuzele brutale ca să nu zic injuriile pe care dl Ierunca le aruncă în fața statuilor de bronz ce poartă numele unui Călinescu sau Sadoveanu nu pot izvorî decât într-o profundă nemulțumire de destin, o „furie contra ta însuți”! - frustrarea lor ia aproape totdeauna forme extrem de violente, drapându-se în sentimente absolute, precum Adevărul, Dreptatea
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
invincibil! Dar... când ocupația străină se întinde pe câteva decenii și, mai ales, când ea nu se „mulțumește” cu stricta posesiune a rezervelor și bogățiilor naționale și cu „liniștea publică”, ci vrea să „transforme oamenii și instituțiile de bază, dărâmând statuile sacre și însăși Tradiția”, atunci o națiune nu are de ales decât ori să lupte, fugind în munți, cum se pare am mai făcut-o prin secole, „boicotând istoria” cum o spune Blaga, ori... să-i înfrunte! Și, mă rog
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
doua mea călătorie în Italia, m-a dus cu Mecedesul ambasadei la Florența, aflând că nu vizitasem „patria” atâtor giganți ai Renașterii, și mi-a făcut darul pieței Senioriei, în primul rând, pentru mine, „șocul și imaginea Renașterii”, piața cu statui semnate de Buonarroti și Cellini, flancată de palate, fiecare în alt stil, unde, adeseori, aceiași maeștri își exersau și talentele de arhitecți. Apoi, bineînțeles, „cea mai frumoasă catedrală a lumii”, după gustul meu, și care a rămas aceeași, văzută apoi
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]