8,399 matches
-
existențial cu ecouri argheziene. Cuvîntul ia ființă în strigătul terorizînd armonia cosmică, vestind totodată o trădare a inocenței, o dezordine provocată de o stranie conjurație. Emil Dreptate ne înfățișează un univers amenințat să-și schimbe structurile, oglinzile senine în coșmare. Vînătorul ia ceva din hieraticul chip al naturii disponibile să instaureze o altă ordine a valorilor, să participe la regia dramei. Realitate și vis, neliniște și reculegere se conjugă într-un scenariu de paradoxuri, de amînate "replici" ale ființei, de expansiuni
Emil Dreptate () [Corola-website/Science/316265_a_317594]
-
scenariu de paradoxuri, de amînate "replici" ale ființei, de expansiuni ale realului ce cunoaște în final revelația cuvîntului, luminii. Neiertătorul strigăt anunță nașterea luminii, purificarea de "păcatele lumii". Legea morală - o obsesie a poetului - se revendică de la mitologia luminii. Eticizarea vînătorii nu e atît un ritual, cît o dramatică ascensiune a agresivității profetice declanșată de o retorică a înscenării: "Cine-a strigat, cine-a visat./ Un ied trecu-n bătaia pustii,/ Pe pușcă cerul s-a lăsat/ Și are\vântorul ochi
Emil Dreptate () [Corola-website/Science/316265_a_317594]
-
Biserica „Buna-Vestire” din Ploiești este situată la circa 300 m de centrul orașului Ploiești, pe strada Plevnei numărul 2 (la intersecția străzilor Plevnei, Bunavestire, Arcași, Vânători). Se învecinează cu parohiile bisericilor : Biserica are hramurile „Buna-Vestire” (25 martie) și „Sf. Mironosițe” (a doua duminică după Paști). „De vreme ce mulți s-au încercat, să întocmească o istorisire despre faptele, care s-au petrecut printre noi , așa cum ni le-au
Biserica Buna Vestire din Ploiești () [Corola-website/Science/320067_a_321396]
-
(Tun Anticar pe Afet Mobil Ț-60) a fost un vânător de tancuri folosit de Armată Română în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În anul 1943 au fost transformate treizeci și patru de exemplare la Atelierele Leonida, fiind folosite materiale capturate de la Armată Roșie: sașiul era de la tancurile Ț-60, blindajul suprastructurii
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]
-
transformate treizeci și patru de exemplare la Atelierele Leonida, fiind folosite materiale capturate de la Armată Roșie: sașiul era de la tancurile Ț-60, blindajul suprastructurii era de la tancurile BT-7, iar tunurile F-22 de calibru 76,2 mm Model 1936 erau de fabricație sovietică. Vânătorii de tancuri au fost folosiți de către Divizia 1 Blindata "România Mare" și de către Divizia 8 Cavalerie Motorizata pe Frontul de Răsărit. La data intrării în război a Armatei Române, dotarea acesteia era mult în urmă trupelor sovietice. La începutul anului
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]
-
1941-1942, în stocurile armatei se aflau 175 de tancuri sovietice și 154 de tunuri (de câmp sau anticar) calibru 76,2 mm capturate. Statul Major a decis utilizarea acestor materiale de captura pentru proiectarea unui tun antitanc autopropulsat, după modelul vânătorului de tancuri german Marder. Proiectul a fost încredințat locotenent colonelului Constantin Ghiulai. Tancul sovietic Ț-60 a fost ales de către Ghiulai fiindcă era un vehicul modern și simplu de construit, fiind adecvat nivelului industriei autohtone. De asemenea, motorul GAZ utilizat
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]
-
a proteja tunarul. Echipajul și tunul erau protejați de un scut din 3 părți, gros de 15 mm. Blindajul era tăiat de la tancurile sovietice de cavalerie BT-7, industria autohtonă nefiind capabilă încă să producă plăci de blindaj de calitate superioară. Vânătorul de tancuri transporta 44 de proiectile perforante de fabricație română, model Costinescu de 6,6 kilograme. Sașiul a fost modificat pentru a face față noilor cerințe: un nou scut de protecție pentru motor a fost montat, pentru a îmbunătăți ventilația
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]
-
exemplare au fost transformate la Atelierele Leonida până la sfârșitul anului 1943. Șaisprezece vehicule au fost repartizate Companiei 61 TACÂM din Regimentul 1 Blindate, iar optsprezece au fost alocate Companiei 62 TACÂM din Regimentul 2 Blindate. Cu toate acestea, unitățile de vânători de tancuri TACÂM Ț-60 erau trimise acolo unde situația de pe front era mai gravă. Grupul Blindat Cantemir, format ad-hoc pe 23 februarie 1944 pentru a întări defensivă din nordul Transnistriei, avea la dispoziție 14 vehicule TACÂM Ț-60, organizate
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]
-
Ț-60 erau trimise acolo unde situația de pe front era mai gravă. Grupul Blindat Cantemir, format ad-hoc pe 23 februarie 1944 pentru a întări defensivă din nordul Transnistriei, avea la dispoziție 14 vehicule TACÂM Ț-60, organizate în două baterii. Vânătorii de tancuri au fost returnați Diviziei 1 Blindate pentru a participa la defensivă Moldovei, în timpul Operațiunii Iași-Chișinău. Toți vânătorii de tancuri TACÂM Ț-60 care au supraviețuit evenimentelor de dinainte și după 23 august 1944 au fost confiscați de Armată
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]
-
februarie 1944 pentru a întări defensivă din nordul Transnistriei, avea la dispoziție 14 vehicule TACÂM Ț-60, organizate în două baterii. Vânătorii de tancuri au fost returnați Diviziei 1 Blindate pentru a participa la defensivă Moldovei, în timpul Operațiunii Iași-Chișinău. Toți vânătorii de tancuri TACÂM Ț-60 care au supraviețuit evenimentelor de dinainte și după 23 august 1944 au fost confiscați de Armată Roșie după luna octombrie a anului 1944.
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]
-
au fost trimise diviziei 5 de Cavalerie în luna august a anului 1944. Toate vehiculele au fost pierdute pe frontul din Moldova în vara anului 1944 sau confiscate de sovietici după 23 august 1944. A existat o singură modificare notabilă, vânătorul de tancuri ZiS-30. Acesta a fost proiectat în luna august a anului 1941 de Vasili Grabin la fabrica nr. 92 Gorki. Practic, pe sașiul tractorului Komsomoleț Ț-20, era montat un tun antitanc de calibru 57 mm tip ZiS-2. Au
Komsomoleț T-20 () [Corola-website/Science/320182_a_321511]
-
fost testată parțial în vara anului 1944, cu rezultate bune. Motoarele și transmisia urmau a fi fabricate de către Rogifer, uzinele Reșița realizau cadrul și propulsia, iar fabrica Ford asigura caroseria și asamblarea. Doar cinci prototipuri au fost construite, fiindcă proiectul vânătorului de tancuri Mareșal avea prioritate. După 23 august 1944, proiectul a fost anulat. Tractorul T-1 a fost primul tractor fabricat în România.
Șenileta T-1 () [Corola-website/Science/320193_a_321522]
-
și situații obișnuite în romanele cu tematică vampirică clasică, ca în "Dracula" de Bram Stoker: În opera lui Jules Verne nu se observă alte elemente importante ale legendei vampirice, cum ar fi imensa putere a vampirului sau importantul arhetip al vânătorului de vampiri (Van Helsing de Stoker). În "Castelul din Carpați", vânătorul de vampiri este Telek. Alți autori relaționează "Castelul din Carpați" cu "Consuelo" de George Sand, prietenă a lui Verne și presupun că ea l-a însoțit la cercurile inițiatice
Castelul din Carpați () [Corola-website/Science/320184_a_321513]
-
Dracula" de Bram Stoker: În opera lui Jules Verne nu se observă alte elemente importante ale legendei vampirice, cum ar fi imensa putere a vampirului sau importantul arhetip al vânătorului de vampiri (Van Helsing de Stoker). În "Castelul din Carpați", vânătorul de vampiri este Telek. Alți autori relaționează "Castelul din Carpați" cu "Consuelo" de George Sand, prietenă a lui Verne și presupun că ea l-a însoțit la cercurile inițiatice ale epocii. Studiile o aseamănă pe Stilla cu Porporina, protagonista operei
Castelul din Carpați () [Corola-website/Science/320184_a_321513]
-
pildă, rolurile lui Anna Frank din „Jurnalul Anei Frank” de Francis Goodrich și Albert Hackett, al lui Ioanei d'Arc în „Sfânta Ioana” de George Bernard Shaw, în „Vrăjitoarele din Salem” de Arthur Miller, „Trei surori” de Cehov ,„Mireasa și vânătorul de fluturi” de Nissim Aloni, „Toți copiii mei” de Arthur Miller, „Medeea” de Euripide etc. Între altele a jucat în filme ca „Regina șoselei”, „ Asediu”, „Casa de pe strada Chelouche”, „Viața după Agfa ”etc În ultimul timp a apărut și în
Gila Almagor () [Corola-website/Science/320255_a_321584]
-
Panzerjäger Tiger (P) Elefant (germană: elefantul, denumit oficial "SdKfz 184") a fost un vânător de tancuri greu ("Schwerer Panzerjäger") folosit de Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Vehiculul a fost cunoscut inițial sub numele de "Ferdinand", după numele proiectantului său, Ferdinand Porsche. Elefant a fost proiectat cu intenția de a înlocui
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
șasiului, modelul Porsche având turela așezată mai aproape de partea din față a suprastructurii. Deoarece proiectul Henschel Tiger a fost desemnat câștigător, șasiurile produse de Porsche nu mai erau necesare pentru Tiger I, acestea urmând să fie folosite pentru un viitor vânător de tancuri greu care să încorporeze noul tun antitanc de calibrul 88 mm Pak 43/2 proiectat de Krupp. Această armă precisă urma să distrugă tancurile inamice înainte ca acestea să ajungă în raza lor de acțiune. Nouăzeci și unu
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
în spatele vehiculului. Motorul era situat la mijloc, mecanicul conductor și operatorul radio fiind așezați în față, separat. Datorită compartimentării, aceștia puteau fi contactați doar prin radio. Procesul de transformare a fost terminat între lunile martie-mai 1943. În septembrie 1943, toți vânătorii de tancuri Ferdinand au fost rechemați la fabrică pentru modificări bazate pe experiența dobândită în timpul Bătăliei de la Kursk. Între octombrie și noiembrie 1943, 48 din cele 50 de vehicule care au supravețuit luptelor au fost modificate, adăugându-le o mitralieră
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
Elefant, acesta devenind numele oficial la ordinul lui Hitler pe 1 mai, 1944. Vehiculele blindate de luptă erau distribuite la nivel de companie, fiind câteodată împărțite în plutoane, cu infanterie sau tancuri care să protejeze flancurile vulnerabile. În atac, acest vânător de tancuri greu era vârful de lance, iar în defensivă era de obicei folosit ca o rezervă mobilă, pentru a opri avansul formațiunilor de tancuri inamice. Ferdinand a fost folosit în luptă pentru prima dată în timpul Bătăliei de la Kursk, unde
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
a fost folosit în luptă pentru prima dată în timpul Bătăliei de la Kursk, unde au participat optzeci și nouă de vehicule. Deși eficient în luptele împotriva tancurilor sovietice, vehiculul blindat se comporta destul de prost în alte privințe. În varianta sa originală, vânătorii de tancuri Ferdinand nu aveau o mitralieră drept armament secundar, fiind vulnerabil la atacurile infanteriei. Deși acest lucru reprezenta un dezavantaj important, majoritatea pierderilor au fost cauzate de mine antitanc și defecțiuni tehnice. În aproximativ patru zile toți vânătorii de
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
în timpul retragerii cauzate de contraatacul sovietic. Puținele vehicule care au supraviețuit au fost folosite ulterior pe frontul de pe râul Nipru spre sfârșitul anului 1943. Deși modificările ulterioare au îmbunătățit designul, anumite probleme nu au putut fi niciodată rezolvate. În 1944, vânătorii de tancuri Elefant prezenți pe frontul din Italia erau relativ ineficienți, datorită greutății de 70 tone nepotrivite pentru majoritatea drumurilor și podurilor din peninsulă. Din cauza nevoii permanente de piese de schimb, majoritatea unităților nu au fost pierdute în luptă, ci
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
propriile echipaje. O companie de autotunuri Elefant a participat împotriva sovieticilor la Ofensiva de pe Vistula-Oder din Polonia, iar ultimele vehicule care au supraviețuit au fost folosite lângă Zossen în timpul Bătăliei pentru Berlin. Ferdinand/ Elefant a fost probabil cel mai bun vânător de tancuri folosit în timpul războiului având în vedere raportul dintre tancurile inamice distruse și pierderi, acesta fiind în medie de 10 la 1. În timpul Bătăliei de la Kursk sPzJagAbt 653 a pretins că a distrus 320 de tancuri inamice, cu prețul
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
în timpul războiului având în vedere raportul dintre tancurile inamice distruse și pierderi, acesta fiind în medie de 10 la 1. În timpul Bătăliei de la Kursk sPzJagAbt 653 a pretins că a distrus 320 de tancuri inamice, cu prețul a doar 13 vânători de tancuri Ferdinand. Această diferență impresionantă a fost posibilă datorită puterii de foc și protecției extreme a vânătorului de tancuri, fapt care reprezenta un avantaj enorm atunci când era folosit în atac sau în operațiunile defensive statice. Totuși, performanțele slabe ale
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
la 1. În timpul Bătăliei de la Kursk sPzJagAbt 653 a pretins că a distrus 320 de tancuri inamice, cu prețul a doar 13 vânători de tancuri Ferdinand. Această diferență impresionantă a fost posibilă datorită puterii de foc și protecției extreme a vânătorului de tancuri, fapt care reprezenta un avantaj enorm atunci când era folosit în atac sau în operațiunile defensive statice. Totuși, performanțele slabe ale motorului și defecțiunile frecvente au împiedicat folosirea acestui vehicul blindat de luptă la potențial maxim în operațiuni.
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
a fost un vânător de tancuri construit și utilizat de Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial acesta avea la bază șasiul tancului Panther și a fost utilizat pe Frontul de Vest și pe Frontul de Răsărit începând cu anul 1944. Vânătorul
Jagdpanther () [Corola-website/Science/320246_a_321575]