10,163 matches
-
voi fi zis mîine. Nu-mi pare rău că m-am dus. Atunci Îmi părea. Mai ales că picam În cenaclu direct din trenul de navetă, Înghețat, obosit, pe-ntuneric, scîrbit de viața la țară unde se năștea Întruna ceva veșnic, capital, oul, iar corolarul teoriei zigotului, omul de la țară Îl mînca dogmatic, precum Columb abia așteptam să fac un duș, să Înfulec o friptură, să pipăi o conductă de apă caldă, să mă plimb printre blocuri, să fac genuflexiuni. Recunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
vedea secvențele cu banda de copii, furate de la partizani , și o face excepțional de prost, apoi imită pînă și imitația și apar cadre „americane”, cu urmăriri de mașini penibile, desene cu spray-ul new yorkez pe zidurile din chirpici și veșnicul erou total, adumbrit, ratat dar neînvins muncitoresc, astfel Încît fără să vrei reții scene cu Fane pălmuindu-l pe Ifrim sau cu acel soi de Hatari aberant pe ulițele blajine ale unui port la Dunăre, totul fiind Într-o asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
inconfundabil, Dan Claudiu Tănăsescu, căruia i se smulg cîteva pagini Înfiorătoare din ultimul său roman serial SF de revistă. Personajele sînt Urm, Rogv, Lacar, Nata și Petrică. „Petrică privește Cosmosul.” Ei se află În drum cu toții spre Solgana, planeta vieții veșnice. Între timp, „Lacar miroase flori de lămîiță” care cresc abundent, prin toată navă spațială, și apare o dorință: „Aș vrea o banană, se pisicește Petrică. Atunci femeia Îi Întinde o tabletă gălbuie cu miros de banană”. Petrică Încetează să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
În Încercările eșuate de decolare, fie În cele de zbor, fie de Lili care, geloasă, Îl avariază cu ciocanul. Tare interesant personajul lui Lili Taylor, și jucat excelent. Imaginați-vă, spune Emir, o tînără În America zilelor noastre, cu o veșnică țigară-n colțul gurii, Îmbrăcată dubios și cîntînd din zece-n zece minute, la acordeon, frînturi dintr-o melodie țigănească din Serbia (Gypsy Reggae). După un timp, fetei Îi cedează nervii tot observînd idila maică-sii și-i propune lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
imagini, care va crea un ecou nou, nou, nou. Sau aduceam romane, eseuri, citite ca și cum ar fi poezie. Câte o propoziție stranie, scoasă din context, ridica un val de elan, val vertical, transparent - și copacii, copiii, mamele lor, jucăriile păreau veșnice. Sau erau revistele cu poze luate de la Institutul Francez, de peste drum, și deschise la întâmplare, cum fac acum cu una la-ndemână, luată de pe un raft de jos, din colecția J’aime lire de-atunci. „Revenez ici, galopins! Vive l
O altă viață. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
tată! Și felicitări! Preston turnă În pahare. — Mulțumesc. Exley Construction pune cireașa pe tortul autostrăzii Arroyo Seco cu un imperiu dedicat unei rozătoare celebre, iar eu n-am să mai mănînc brînză În viața mea. Să toastăm, domnilor. Pentru odihna veșnică a fiului meu, Thomas, și a soției mele, Marguerite, și pentru noi, cei trei adunați aici. Cei trei bărbați băură și De Spain umplu din nou paharele. Ed rosti toastul preferat de tatăl lui: — Pentru rezolvarea tuturor fărădelegilor care cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
viciate și distruse din inconștiență și prostie, sau câte știa despre iubire și despre cum credeau oamenii și femeile mai ales că este iubirea și cum îți umple ea viața și cum trăiau, crezând asta, într-o iluzie adormitoare și veșnică, nici măcar umplându-se de păcat, ci putrezindu-și sufletul și distrugându-se, căutând acolo unde nu era nimic și căutând mai ales ceva ce nu puteau să găsească; de parcă nu i-ar fi fost de ajuns câte știa și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
plesnea, stomacul Îmi bolborosea, fiecare nerv din corp Îmi pulsa - și Îmi pulsa de o manieră deloc sexy. Ah, m-am Îmbolnăvit din nou, mi-am zis Îngrozită. Paraziții Își croiseră din nou drum În trupul meu și eram sortită veșnicei suferințe! Dar dacă era ceva mai rău? Poate contactasem cu Întârziere o formă rară de friguri tropicale contagioase? Sau malarie? Poate chiar ucigătorul virus Ebola? Am zăcut așa, În tăcere, Încercând să mă obișnuiesc cu ideea iminentului meu deces, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
am gândit că În vreo săptămână și jumătate aveam să termin de schimbat ce Îmi mai rămăsese din bahtii tailandezi și rupiile indiene și că singura modalitate de a obține bani de la ai mei era să mă mut Înapoi la veșnica cicăleală. Ei bine, această idee a fost singura care a reușit să mă salte din pat În acea fatidică zi de noiembrie, ca să mă duc În locul unde eram așteptată la primul interviu pentru un loc de muncă din viața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
erau făcute vraf pe canapeaua lui Lily. Încercasem să Îi spăl vasele, să Îi golesc scrumierele și să cumpăr cutii de Înghețată Häagen-Dasz ca să nu mă deteste, dar mi se părea corect să o scutesc din când În când de veșnica mea prezență, așa că stăteam la Alex În timpul weekendurilor. Ceea ce Însemna că toate hainele mele pentru plimbările duminicale și trusa de machiaj erau la el acasă, În Brooklyn, laptop-ul și ținutele vestimentare desperecheate - acasă la Lily, În Harlem, iar restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
o inevitabilă panică și săream direct din pat sub duș. Urma o scurtă luptă cu dulapul, de regulă Între 6:31 și 6:37 a.m. Lily, care nu era nici ea te miri ce expert În materie de modă, cu veșnicii ei jeanși, cu puloverele decolorate L.L. Bean și cu colierele ei de cânepă, spunea de câte ori ne vedeam: „Eu tot nu pricep ce porți tu la serviciu. E vorba de revista Runway, pentru numele lui Dumnezeu. Hainele tale sunt drăguțe, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
croissante și brioșe. Totalul s-a ridicat la douăzeci și opt de dolari și optzeci și trei de cenți și am avut grijă să pun chitanța În buzunărașul special desemnat - deja plin ochi - chitanțelor care aveau să fie decontate fără greș de către veșnic buna de plată firmă Elias-Clark. Trebuia să mă grăbesc acum, trecuseră deja douăsprezece minute de când sunase Miranda și știam că acum probabil stă acolo, se zborșește și se Întreabă unde anume dispar eu În fiecare dimineață - marca Starbucks de pe cana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
altora. Numai atunci când se uitau În oglindă la propria persoană li se părea că văd niște elefanți. Bineînțeles, oricât Încercam să-mi păstrez sângele rece În chestiunea asta, să-mi tot reamintesc că eu sunt cea normală, și nu ei, veșnicele comentarii pe tema grăsimii produseseră o oarecare impresie asupra mea. Nu lucram aici decât de patru luni, dar mintea mea era deja cam sucită - ca să nu zic paranoică - și Îmi Închipuiam uneori că aceste comentarii mă vizau direct. De pildă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
aceeași ocazie, Îi va va ferfeniți de tot și unghiile acelea impecabile date cu lac roșu. Încă nu avusesem noroc. Mi‑am notat repede să caut restaurantul acela dis‑de‑dimineață - În carnețelul În care notam puhoiul de cereri În veșnică schimbare ale Mirandei - și m‑am năpustit la mașină. Am sunat‑o pe Lily de pe celular, iar ea a ridicat receptorul tocmai când eram pe punctul de a intra În apartament, așa că i‑am făcut cu mâna lui John Fisher
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
cadă din clipă În clipă, Împreună cu părul vâlvoi, nespălat și machiajul mânjit, au făcut‑o să arate - pentru o clipă - ca un inculpat din Judge Judy (sau, poate, un reclamant, că arătau Întotdeauna aidoma - fără dinți, cu ochi tâmpi și o veșnică tendință de a folosi dubla negațieă. Un articol pentru o revistă total lipsită de importanță și esoterică pe care nu o citește nimeni niciodată, dar pe care tot trebuie să Îl scriu numai ca să pot spune că am publicat ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Nu, tu să mă asculți pe mine! Lasă‑mă pentru moment pe mine de‑o parte - nu că asta ar necesita cine știe ce efort din partea ta - dar să lăsăm faptul că noi doi nu mai apucăm să ne vedem deloc din cauza veșnicelor situații de criză de la serviciul tău. Dar cu părinții tăi cum rămâne? Când i‑ai văzut ultima dată? Dar sora ta? Înțelegi că tocmai a născut primul copil, iar tu nu ți‑ai văzut Încă propriul nepot? Asta chiar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
care Îi auzisem vocea. Perioada asta de timp fusese cea mai lungă În care nu vorbisem și voiam să aflu ce se petrece, dar nici nu mă puteam debarasa de senzația că viața devenise mult mai simplă de când scăpasem de veșnica cicăleală și de sentimentul de vinovăție. Și totuși, mi‑am ținut răsuflarea - până când am auzit vocea Mirandei care a cârâit la capătul celălalt al firului: — Ahn‑dre‑ah, când trebuie să vină Lucia? — A, bună, Miranda. Stai să verific itinerarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ai putut să vii, a zis el, s‑a aplecat și m‑a sărutat pe gură - gest cam intim, dat fiind că gura mea era deschisă de uluire. — Ce cauți aici? A zâmbit și și‑a dat la o parte veșnica buclă de pe frunte. — Nu ar trebui să‑ți pun și eu aceeași Întrebare? Dat fiind că mă urmărești pretutindeni, trebuie să presupun că vrei să te culci cu mine. M‑am Îmbujorat și, ca o adevărată doamnă, am pufnit sonor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
zâmbire și daruri... Infernul mi-l dai din adânc de abis, Deasupra doar stelele-și flutură-naltul, Rămân pe vecie damnatul prescris Cum nu e pe lume un altul... Mi-ești viața și moartea-mpreună, buchet, Eterna durere și zbuciumul veșnic Și nu mai știu chiar, de-s mirean sau ascet, Făclia ori brațul inertului sfeșnic... Dar simt cum otrava parfumului tău Mă-mbată mai mult decât vinul Și-alunec prin beznă, în funduri de hău, Vărsându-mi din suflet veninul
MI-E?TI TOTUL... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83834_a_85159]
-
Prins în capcana din pustiul gerurilor cu viscole veșnice și nesfârșite, cu întuneric și lumină prin zări cuprinse de oceane, încercuit și singur, cedând continuu spărgătorului atomic. Scrâșnetele mă înfioară croind alt drum inutil printre ghețuri. Gânduri sfărâmate defilează prin fața noastră: poate cândva m-am întâlnit cu tine și-
Prins. Capcana by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83916_a_85241]
-
mine acest loc era și relaxare și odihnă ; și refugiu și inspirație. Aici mă simțeam liberă cu adevărat, într-o lume doar a mea, unde puteam vorbi cu păsările de tot soiul, sfătuiam cu iarba la umbră și declaram iubire veșnică florilor de câmp care pictau împrejurimile într-un covor multicolor. Locul se deschidea înspre poalele dealului și parcă se înfrățea cu acesta, în fiecare primăvară, prin tăpșanul verde, întins până la locul unde se lua de mână cu zarea albastrului ca
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
vreau să te schimbi. Trăiește-ți viața în reverii pictate iar dimineață... de te vei trezi în zgomot de cometă urlătoare, tu nu uita că ieri te-am alinat de ți-ai schimbat conturul în aer demn și sacru de veșnică icoană.
Dans irepetabil by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83921_a_85246]
-
căsătorită cu Kurt Cobain? —Dragoste curtenească, Momo. Curtenească. Ai citit vreodată Chaucer la școală? Dă din cap În semn că nu. Dumnezeule, ce-i Învață acum la școală? — Nu ai citit - deci, ceea ce facem noi este să le jurăm credință veșnică. Disperați să facem pe plac iubitului, am merge un milion de kilometri pentru unul dintre dosarele lor, genul ăsta de lucruri. Iar ideea-cheie este să le tot reamintim că, deși avem sute de tipi albi În urma noastră, care practic au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
și o substanțială nevoie de autoritarism, Rosmini îi contrapune o chemare la religia evanghelică, la regula abandonului în mîinile lui Dumnezeu, la minunatele planuri de reînnoire totală, chemare la umilință și blîndețe creștină: "Dumnezeu este totul; și dreptatea în bunurile veșnice se bucură de toată iubirea sa; de aici decurge însăși fericirea, fie ea și vremelnică, precum un fluviu din mare (...). Nu este așadar nevoie ca religia să fie justificată prin strădanie omenească, ci respectată pentru că se justifică prin ea însăși
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
a necunoașterii și a pierderii limbii latine, care au lovit omenirea în aceste împrejurări au cîntărit mai puțin decît binele intenționat prin distrugerea radicală a instituțiilor sociale și practicarea idolatriei. Aceasta a fost judecata cea înfricoșătoare prin care Dumnezeul cel veșnic a grăbit sosirea pe Pămînt a unei societăți botezate în sînge și regenerate prin Cuvîntul Său cel viu. 21. Deși Dumnezeu a îngăduit ca prin aceste două nenorociri Biserica să fie lovită de această mare rană care este despărțirea poporului
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]