8,298 matches
-
animat, scenograf, regizor de film și turist prin secole lungi de cultură. Nu-i puțin lucru. Aduci omagii Orizontalei, Crucii, Oblicei, Scrisului și Imaginii, Golului din pictură și Mâinii binecuvântate Înțelegând-o pe dinăuntru, datorită cine știe cărei chimii psihice personale, te închini artei Orientului. Câți o pot face? „Compoziția“, scrii tu, „devine un loc al sugerării prin forme a unei semnificații, care să dea de gândit privitorului“. Ai pus degetul pe adevărul fundamental al Artei, Ioane, l-ai subliniat în continuare și
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
strigă. (Fidelitatea din adevărata prietenie disprețuiește alte oferte, oricât de avantajoase ar fi ele: „Cine schimbă stăpânii slugă Îmbătrânește”.) Orice defect care place sultanului devine calitate. (Nu este de mirare, de vreme ce În jurul său tronează frica și slugărnicia.) „Poți să te Închini, fără să te pleci.” (T. Mușatescu) Decât slugă la ciocoi, mai bine cioban la oi. („Jugul când ți l-ai prins de gât - spune un alt proverb -, trebuie să suferi.” „Dumnezeu să te ferească de român ciocoit și de țigan
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
de departe. (Cel mai mare rău ne vine, adesea, din partea acelora care ne cunosc defectele/slăbiciunile sau care pretind că ne sunt prieteni.) Cine a văzut moartea și de boală este mulțumit. (Toate suferințele, oricât de mari ar fi, se Închină În fața bucuriei supreme de a putea trăi.) Unii Învață prin suferință, alții prin experiență. (De regulă, Încăpățânații, orgolioșii sau cei săraci cu duhul sunt cei care ignoră pățaniile altora, trebuind să trăiască ei Înșiși amărăciunea propriilor eșecuri: „Urmează - spune un
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
scăpat e cel mai mare. (Când nu putem beneficia de condiții sau de posibilități reale pentru a obține un succes, care să ne sporească stima de sine, atunci recurgem la autoiluzionări.) Fiecare caută să aibă icoană la care să se Închine. (Ce ne-am face, Într-adevăr, fără un crez, fără o convingere puternică de viață?) „Conștiința vieții prețuiește mai mult decât viața.” (F.M. Dostoievski) „Începi să mori atunci când pe nici un plan de activitate nu te mai depășești.” (L. Blaga) Munca
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
faptele de consecințele lor. Când merge să bea ceva cu ea, Într-o seară, Îi notează băutura preferată pentru a o comanda ostentativ În aceeași „a doua zi”. Și după ce face greșeala - deloc fatală În această unitate spațio-temporală - de a Închina un toast În cinstea cârtiței Phil și de a o face foc și pară pe iubita sa care Îi declară sec că nu bea decât pentru pace În lume, Își Îmbunătățește perfomanța „În ziua următoare”, propunându-i el Însuși toastul
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
celebră biserică,/ Devenită muzeu,/ Cu altar din silabe,/ Și bolți din cuvinte,/ Sub care, amenințători/ De atâta iubire,/ Credincioșii se-nghesuie,/ În pronaosuri sfinte.// Am hotărât/ Să fug din glasul meu,/ Ca dintr-o închisoare pe care/ Singură mi-am închinat-o,/ Pentru nenumăratele mele crime,/ O închisoare celebră,/ Devenită muzeu,/ Cu versuri zăvoare/ Și gratii de rime-/ Publicul o vizitează/ Și, înfiorat de torturi,/ Nu se miră/ Că nu zace, în ea, nime//" (Pasul)45. Obsesia existențială, îndoită de o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Penel, Iluminare, Dacă, Milă, Cercul și Pânza. Înstrăinarea se produce atunci când ființa umană, trezindu-se încremenită în diverse ipostaze, ajunge să le conștientizeze 136: "Am hotărât/ Să fug din glasul meu/ Ca dintr-o închisoare pe care singură nu am închinat-o/ pentru nenumăratele mele crime,/ O închisoare celebră/ Deveintă muzeu,/ Cu versuri zăvoare/ Și gratii de rime Publicul o vizitează/ Și înfiorat de torture/ Nu se miră/ Că nu mai zace-n ea nime". (Pasul) Constrângerile prozodice devin, de asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ca să se așeze în ea un zeu.// O, nu te tăia la mână sau la picior,/ din greșeală sau dinadins.// De îndata vor pune în rană un zeu,/ ca peste tot, ca pretutindeni,/ vor așeza acolo un zeu / ca să ne-nchinăm lui, pentru ca el / apără tot ceea ce se desparte de sine.// Ai grijă, luptătorule, nu-ți pierde / ochiul,/ pentru că vor aduce și-ți vor așeza / în orbită un zeu / și el va sta acolo, împietrit, iar noi / ne vom mișca sufletele
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
l-au luat pe Dumnezeu și i-au băgat pe gît o ideologie aberantă... patria i-a fost înlocuită cu marele partid..., familia i-a fost strivită sub un patriotism găunos... Ei, și fără icoanele astea la ce să se închine omul?! Ce fel de popor e acela care votează în favoarea propriilor foști (de ce nu și viitori) asupritori, în favoarea celor care le-au luat proprietățile, le-au ucis părinții, frații și surorile în închisorile comuniste? Ce s-a schimbat? Ce se
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
l-au luat pe Dumnezeu și i-au băgat pe gît o ideologie aberantă..., patria i-a fost înlocuită cu marele partid..., familia i-a fost strivită sub un patriotism găunos... Ei, și fără icoanele astea la ce să se închine omul?! Costache: (cu adevărat bulversat) Octav, eu trebuie să plec... (dar nu știe cum să plece) Domnule, ce să mai spun... Nu știu ce să mai spun... E mare încurcătură... Octav: Tata e mare specialist în eufemisme... Pentru el minciuna e doar
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
bogată... cu de toate... dau toți năvală... Octav: Așa e, doamnă... Femeia: Cît ziceai că costă o lumînare... cu tot cu ciubucul ăla de tevea? Octav: Nimic, doamnă... azi e zi de ajutoare... Gratis! Femeia: Nu se poate, mamă, nu mă pot închina cu lumînări pe degeaba...! Trebuie să le plătesc..., altfel nu sînt primite... Așa e legea! Octav: Bine, doamnă... dacă așa e legea... Atunci la noi o lumînare costă cincizeci de lei..., două lumînări costă nouăzeci de lei... iar patru lumînări
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
puneau pistolul în mînă... Supraveghetorul: (aproape șoptit în urechea Plutonierului) Eu zic să te calmezi... calmează-te, auzi? Plutonierul: (în continuare)... și care acum sînt curați de dosar... și care acum fac bani și politică... își fac cruce și se închină la icoane, băga-i-aș în mamele lor... Supraveghetorul: (îl ia de braț; printre dinți) Vino cu mine...! (se duc spre gheretă; Trimisul lui Dumnezeu îngenunchează la masa lui, cu Biblia în mînă și pare a spune o rugăciune ale
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
casei părintești, al copilăriei, un dezrădăcinat, dar și un sentiment al înrădăcinării îi animă poezia. Satul se înfățișează în toată tradiția de datini și obiceiuri; învierea, moartea lui Isus, suferința sunt relatate într-o atitudine reverențioasă: "Încă mă rog,/ Mă închin celui de o ființă/ Pasăre care mă auzi în bătăile trecerii tale,/ Veneam bătrân, mă așezam în credință și plângeam prin râpile medievale." D. M. Ion utilizează și el un univers grațios, populat cu îngeri și cu sfinți; apar Sf.
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
schelet epic, la Mircea Ivănescu. Sau există poeme care trăiesc prin imaginile rafinate, generatoare de beții vizuale și olfactive în descendență macedonskiană, cu asimilarea lui Ilarie Voronca și prezența deschisă a emulilor lui Dimov. Astfel, Emil Brumaru nu numai că închină și el un imn tomatelor 7, dar adaugă paradisului liric o mulțime de alte produse vegetale, în special fructe. Nu ne rămâne decât să-l cităm pe Cezar Ivănescu, la care poemul devine cântec, bocet, doină, după substanța senzorială și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
atitudine ironică se menține și aici și astfel aflăm că marea este o chestiune de încredere, că prosperitatea nu așteaptă, că lumânarea pe flacăra ei piere, că nu ne mai temem de doamna idealizată filozofie. Un poem realizat este cel închinat ovăzului: "Un poem pentru tine/ Ovăzule/ toți cântă grâul și porumbul toți te-au uitat/ Ovăzule blând spic nordic tain al cailor." "În turn" și "Cum te cheamă" sunt poeme notabile, ele ne trimit tot la ceea ce era valoros în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
înțepate de tăuni. Poetul este un rafinat al gusturilor și al emanațiilor olfactive, stimuli care îi dau beții și posibilitatea evadării: și deodată somnul pe frunte, ca o "pată" îl va trece dincolo, în lumea lui. Ca și Ilarie Voronca, închină imnuri legumelor, sau ca Ion Pillat cântă "Cămara de fructe", în poemul "Dulapul", fără să simțim nostalgia trecerii timpului. Lirismul lui E. Brumaru este alimentat de căutarea inefabilului și de atingerea purului, precum și de efortul de a descoperi tactil, olfactiv
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
demon al consecvenței,/ caut ultimele forme inteligibile/ înăuntrul literelor mari de tipar." Universul se cuprinde, ca și la Nichita Stănescu, între un triunghi și un cerc așa cum în volumul următor propune sfere. Tonul poeziei este discursiv, cele patru poeme sunt închinate adevărului și ne trimit la Mircea Ivănescu: "Nu. Nu s-a întâmplat tocmai așa./ Eu stăteam pe-o bancă/ Și o fată a venit./ Și s-a așezat lângă mine..." "Poemele mecanice" se subordonează sferei, fără să se greveze pe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
atunci când elogiază patria, și când comunică sentimente intime. Elementul primordial, focul heraclitian, este invocat obsesiv, ca un simbol al purificării și al transformărilor permanente. Vasile Nicolescu este un intelectual, universul poeziei sale include elemente livrești, transmise însă cu emoție. Poetul închină un imn soarelui: Înainte de a răsări, o Soare/ mă sufocasem la gândul că te-ai fi putut stinge pe veci". Simte durerea întregii lumi, trăiește sentimental clipa și trecerea timpului, însă cu decență ("Rug"). "Moară a timpului, greier, fierăstrău înfipt
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Vom muri deodată sau unul va purta,/ Încă o vreme,/ Cadavrul celuilalt lipit de el." Melancolia este generată de timp, de împuținarea timpului: "Zadarnic în ornic mi se termină/ Timpul ca apa dintr-o ulcea/ Cine din mine ți se-nchină/ E vinovat în fața mea." Timpul este îngerul morții, trecerea în somnul lui este mirifică, ca zborul pe un fund de ocean, fără ieșire și fără plângere. Ana Blandiana cântă sentimentul liniștii perceput senzorial; el se va transforma în asociații fundamentate
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
s-au pierdut/ și începe să le adune înviatul trup de moartă." Nu numai sufletul se întrupează într-o altă ființă, ci și trupul, vechiul trup se adună, se așază "înapoi precum a fost". Un întreg ritual de cântece e închinat moartei mirese sau reginei: "Căci eu ca și moartea, iubite, nu vin/ Decât cu făptura mea rece și dură,/ Aceeași prăpastie-naltă cu păsări/ Ne lasă un cântec pe gură." Cântecul invocă un întreg ritual plin de mister: "Să-l
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pe cortegii de zile: România/ și să vorbim în fiecare dimineață cu istoria mărturisindu-i că n-am vrea nicicând/ să fim în altă parte, decât aici, la Dunăre/ și la Carpați..." Sau iată un imn de mare ținută lirică închinat patriei: "Tu patria mea,/ ce mai adâncă ești decât adâncul/ Și mai frumoasă decât frumusețea zilei/ copiii din grădina ta să se iubească/ de dragul lor, al soarelui și-al lumii" (Ion Iuga). Istoria reprezintă forța creației care dă certitudini. Nicicând
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de poezie, nu pentru că în ele ar sălășlui Dumnezeu, ci pentru întrevăzuta, potențiala nuntire a acestora cu spiritul. De aceea " instrumentul de slăvire" nu-i doar graiul omenesc, ci, "și murmurul Creatorului". Ne amintim că un alt poet, Ilarie Voronca, închinase imnuri celor mai umile produse ale naturii, cum ar fi cartoful. Acest poem al său învederează în plante și animale resurse metaforice nemaiîntâlnite, lărgirea granițelor poeticului, și, mai profund, dependența până la teroare a omului modern de cele ce-l înconjoară
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
granițelor poeticului, și, mai profund, dependența până la teroare a omului modern de cele ce-l înconjoară. Dacă însă imnul lui Voronca omagiază "forța de Hristos" a cartofului dintr-o perspectivă laică și socială, la Ioan Alexandru perspectiva este sacră. Poetul închină de-asemenea imnuri garoafei, munților, vulturului, luceafărului de seară, cerului, lui Constantin Brâncoveanu etc. Și toți acești referenți sunt în permanentă relație cu transcendentul, cu ilimitatul, cosmicul. Drumul omului este anevoios până la moarte, motivul dublului apare mereu: "Cine ești, omule
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
reflex în veșnicie: "Atâta-i casa noastră, vatră în sălaș/ Unde se-ncinge focul și se coace pâine/ O parte pentru prunci și alta la altar/ Spre pomenirea numelor străbune,... Sfânt obicei, părinții din părinți/ O mână sapă, alta se închină/ și domnul picură din mâna lui/ Ulei în graiul lămpii pe colină." Trimiteri se pot face la Lucian Blaga dacă am cita poemul "Imnul organului": "Satul se coace-n cuibul lui ceresc/ Miroase-a smirnă și a omenie/ Miroase-a-înviere și-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care n-au învățat nici măcar cum să-și țină mâinile, care simulează și n-are nimic sfânt, o lume care ne amintește de "Epigonii" lui Eminescu, și-l exprimă poetul în poemul "Destin": "Și astfel, după ce toată viața/ Mi-o închinasem artei,/ Am devenit deodată celebru/ În calitate de crescător de păsări". Cu volumul "Suflete bun la toate" o nouă neliniște este generată de motivele "fortuna labilis" și "vanita-vanitatum". Tiparele sunt generale, poetul le adaugă nuanțe, dându-le noi dimensiuni amplificate de tonul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]