8,697 matches
-
trei ferestre boltite, chiar deasupra intrării principale, se distingeau glasuri ridicate, iar soldații umblau pe vârfuri. Se certau șefii între ei, iar ce trecea prin ușă erau acuzații reciproce cum nu se mai pomeniseră pe-aici, cel puțin nu în auzul lumii. Petre era tot mai înspăimântat, fiindcă cel care țipa mai tare era conu Costache Boerescu, care-i trimisese vorbă să vină. Ce-o mai fi și când o da ochii cu el! Sigur că portmoneul n-avea cum să
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
continuă să vină din subconștient. Am impresia că pictura contemporană se cațără mai mult spre caricatură. Și capodoperele mai au nevoie de câte un weekend de câteva decenii. Polemicile literare sunt pigmentate deseori și cu puțin vid de... caracter. La auzul tragediilor antice și cărămizile cădeau pe gânduri. Se pare că în spirit se cuibăresc mai mulți viruși decât în corp. Criticii care se ocupă de scriitorii perisabili dispar odată cu ei. Scriitorii mediocri nu pot supraviețui decât în parodiile altora. Timpul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
o sfârlează, îmbrăcată în rochie albastră, o bijuterie scoasă din cutia cu minuni a unui fachir. Părea cel mult elevă în ultima clasă de liceu. O păpușă veselă și zglobie ca o veveriță, cu o voce dulce ce-i încântase auzul și-i răvășise sufletul, înălțându-l direct în al nouălea cer. S-au plăcut reciproc încă de la prima lor întâlnire, când au făcut cunoștință grație unui bun amic cu doi ani mai mare ca el, student la ziaristică. Marinica Bălănescu
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Nu știa precis ce să-i răspundă. Bidaru. Bidaru Costică. Am absolvit Universitatea din București. Pe unu septembrie trebuie să mă prezint la post, în învățământ. Observă, printre altele, că presupușii contabili au tresărit și au devenit mai atenți la auzul numelui său. Oare de ce? Cu această întrebare în gând, la care tot nu avea decât un probabil răspuns, hotărî să privească afară, prin geamul închis. Pe măsură ce trenul înainta, pata cea neagră dinspre orizont, însoțită de fulgere tot mai puternice și
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
o adevărată domnișoară. Pentru noi e o comoară. Are toate calitățile. Învață foarte bine, a trecut în clasa a șaptea. Încă e pionieră. În februarie va împlini paisprezece ani. O cheamă Cernica, noi însă o alintăm cu apelativul Ica. La auzul acestui nume, profesoara tresări puțin și începu să zâmbească uitându-se cu subînțeles la Bidaru. Nu am putut să o luăm cu noi, deoarece acum e într-o tabără la munte împreună cu diriginta ei și cu mai multe colege. După
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ceva! Înseamnă că și picioarele și mâinile și corpul sunt la locul lor, doar că el nu le poate vedea. S-ar putea să aibă nevoie de un oftalmolog; poate o fi vorba de o defecțiune de vedere și de auz sau poate că suferă de o boală de care nu știa, încă nedescoperită? Rătăcit într-un spațiu total necunoscut, nedumerit și uimit de cele întâmplate, o stare de nesiguranță și de teama a pus repede stăpânire pe el. Starea aceasta
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
fi că, pe lângă faptul că povestea frumos, avea o voce plăcută și putea cânta din orice instrument improvizat: frunză de salcâm, solz de pește, fluier, iar mai târziu, acordeon, vioară, chitară, mandolină. Întins și slăbuț ca arcușul unui violoncel, cu auz fin, timbru plăcut, voce de artist consacrat și memorie muzicală ce impresiona pe orice muritor, s-ar fi realizat în domeniul muzicii dacă, măcar după terminarea clasei a șaptea, nu ar fi fost înscris în anul întâi la "Școala Profesională
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
stat și a ieșit soarele; și, sus pe deal s-a înseninat un colț de cer. În fața ochilor, ca un miracol, curcubeul lucea deasupra norilor, care încet-încet se ștergeau... Acolo, cântecul ciocârliei care se înălța în văzduh curat, îi dezmierda auzul într-un chip îmbucurător; toată viața aceea proaspătă, care plutea în jur, o simțea pană în adâncul inimii, mângâindu-i parcă, toate fibrele trupului. Privea și plângea cu singurul său ochi, adânc și cenușiu, plângea și se bucura... Numai acolo
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
că în inima lui ascunde o floare atât de fragilă... atât de gingașă...! Clopotele de la Schitul din deal se auziră, ca bătăi de inimă, dăngătul lor, adus pe pale de vînt pătrundea în suflet, în carne. Era Slujba Bobotezei... La auzul clopotelor deschise ochii mari... mari, și își făcu cruce, rar și larg, de pe umăr pe umăr ca lipovenii, mulțumindu-i lui Dumnezeu că le-a auzit. „- Dumnezău o vrut să le-audă!“, își zise în gând moașa Săftica și-și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
știam dacă trăiesc, dorm ori visez... dar, nu aveam de ales și m-am hotărât... ...Când am pornit într-acolo, era într-o după amiază caldă de toamnă, pe la mijlocul lui septembrie, cântecul ciocârliilor care se înălța în văzduh îmi dezmierda auzul într-un chip fermecător; toată viața aceea proaspătă care plutea în jurul meu, o simțeam până în adâncul inimii mele mângâindu-mi parcă toate fibrele trupului meu. Soarele asfinți curând și înserarea căzu tristă și în grabă, parcă era fugărită de cineva
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
început să tremure pentru el. Anton, pădurarul, era un om tare... care trăia cu picioarele pe pământ, gândea simplu și vedea lucrurile limpede. Prin pădure, se strecura fără zgomot, ca o jivină... mereu în stare de veghe, cu miros și auz ascuțit. Adulmecând mirosul pământului, trunchiuri de copaci doborâți, acoperiți de ciuperci, privind cu ochii mari tot ce mișcă, și asculta cu urechile ciulite zgomotele din jur, ca o sălbăticiune. Prin viroagele pădurii ori prin luminișuri unde creșteau smeurișuri și rugi
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
care este o altă lume... este teama... teama, de la cele mai mici vietăți până la lup-stăpânul... Somnul lor neliniștit cu tresăriri, trezindu-se mereu, cercetează atent și înfricoșat bezna. Se strecoară, fără zgomot, mereu în stare de veghe cu miros și auz ascuțit... Adulmecând mirosul pământului, privind cu ochi mari tot ce mișcă, ascultă cu urechile ciulite zgomotele din jur. Există și o răbdare a sălbăticiunilor, o răbdare încapățanată, neobosită, stăruitoare ca viața însăși, datorită căreia păianjenul așteaptă ore întregi nemișcat în
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
aceleași tonuri și să urmărească, nu singuri, ci laolaltă aceleași țeluri, întocmai așa cum clapele pianului, apăsate una câte una, scot numai sunete solitare și nesigure, însă, apăsate mai multe 70 Rareș Tiron deodată, dau naștere unor armonii amețitoare, ce mângâie auzul și-l încântă pe deplin... Dar întreg efortul meu de apropiere a fost în zadar, căci, în acel loc viciat și putred, cu reguli care nu se schimbă niciodată, un astfel de obiectiv era întru totul de nerealizat și foarte
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
dispărând subit, nu înainte, totuși, de a băga nedumerire și curiozități de tot felul în oameni, îndemnându-i la clevetiri îndrăznețe, care cu greu se mai potolesc. Pe când traversam și eu un astfel de cartier periferic și profund angoasant, în auz mi-a răsunat clar o asemenea istorisire, încât n-am avut putința necesară de a trece mai departe cu nepăsare, plictisit. Am ascultat acolo, astfel, o poveste de iubire, ce m-a făcut adânc să meditez, poveste pe care îmi
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
că mă înțelegi și mă îngădui... Această formă neobișnuit de directă de a se explica nu atrase deloc atenția lui Victor, căci la dânsul ajunsese numai sunetul blând și plin de grație al vocii ce îi vorbise, care îi încântase auzul pe loc. Totuși, după câteva clipe de liniște stânjenitoare, venindu-și în fire, cu o undă perceptibilă de emoție în glas, rosti și el ceva: - Iar eu sunt Victor și mă simt încântat. Să știți că aveți un zâmbet foarte
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
în glas, o întrebă direct, fără ocolișuri: - Spune-mi de ce te găsești aici, Maria! Vreau să aflu! Un azil de nebuni are unica menire să îi găzduiască doar pe aceștia. Tu, însă, nu ești deloc smintită, nu îmi pari... La auzul acestei întrebări, atunci, pe loc, femeia nu răspunse nimic, dar pe față i se așezase deja o mască de adâncă tristețe dintr-odată. Bărbatul, văzând bine lucrul acesta, continuă încurajator, cântărindu-și atent vorbele: - Haide, vreau acum să știu! Văd
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Apoi, mi-am dat seama că ei n-au... Iar acesta-i modul în care gândesc eu, tot la fel ca modul în care gândeau și filosofii din Antichitate. Ah, câtă dreptate aveau cu toții! Victor stătea mut în năucire, la auzul acestor vorbe. Pesemne, își dădu seama că și el făcuse, în trecutul lui, parte din aceeași categorie de oameni, oameni pe care îi disprețuia Maria cu atâta forță, în care glăsuiește ignoranța și care o condamnaseră pe femeie la temnița
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
o nuanță șireată, lingușitoare. Continuă: mi-ai putea spune ce simțăminte se nășteau în inima ta, atunci când legătura ta de dragoste cu o femeie, în trecut, vedeai că slăbește? Victor trecu repede peste mica surprindere, pe care o încercase la auzul acestor vorbe și, devotat și dezinvolt, răspunse: - Simțeam, atunci, pur și simplu, cum în suflet mi se înfiripă și prinde rădăcini fie gelozia și intoleranța, fie regretul profund, fie toate trei deodată, în diferite proporții și concentrații fiecare. Deloc nu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
doar niște sunete frânte, deloc clare. Totuși, ori de câte ori băiatul îi propuse convingător și ferm că este necesar și vital să telefoneze la numărul unic de urgență și să anunțe numaidecât salvarea, ea, din nu se știe ce motive ascunse, la auzul acestor cuvinte se împotrivea mereu, atât cât îi permiteau puterile în starea în care se afla. Astfel, Șerban renunță, în cele din urmă, la idee și rămase țeapăn și palid la marginea patului cu pricina. Era ca lemnul. Fiorii aceia
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
hainele și o sete nestăpânită îl robea tot mai mult. Gâtul uscat nu-i permitea parcă să mai pronunțe niciun cuvânt. Privirea înglodată în nămol făcea imaginea cu masa și cu cele trei fete, tot mai incertă. Cețoasă chiar. Totuși auzul nu-l înșela: Titlul cărții, cărții, cărții, cărții, d-le Gerard - auzea Gerard ecoul cuvintelor. Auzindu-și numele, prinse încredere: Cornul de...-rosti din nou ca absent nemaiamintindu-și în întregime titlul preferat. Din nou râsete mânate de răutatea omului
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
nu răspunsse la obiect. A răspuns evaziv, apoi, folosind încă o comparație agricolă, și-a luat poșeta și a plecat lăsându mă singur printre rafturile cu cărți. Atât de mult aș fi vrut să stăm de vorbă, să-mi încânt auzul cu timbrul vocii ei ca de fulg dornic să ajungă pe sol. Îmi doream poate mai mult decât oricând acest lucru. Nu puteam s-o strig nici într-un caz, deoarece aveam senzația că aș fi divulgat imediat legătura noastră
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
să fie de acum în colo și mai puternică, că tânjeam încă, în fiecare secundă, să ating mâinile ei reci, să-i mângâi părul lins, să o privesc în ochi cum n-am privit-o niciodată și să-mi desfăt auzul cu cascadele glasului ei atât de fin. Cum să-i mărturisesc, la revenirea noastră acasă, că acea înfiripare a dragostei dintre mine și Iozefina în biblioteca orășenească din orașul X, în urmă cu luni bune, urma să dispară imediat după
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Ibovnica este un fel de sfântă zgripțuroaică care-și trimite apărătorul în iad". Pe vremea aceea nu știam încă nimic nici despre cacofonie. Învățătoarea a rămas ca la dentist. Chiar așa: figura aceea pe care a făcut-o învățătoarea, la auzul exemplului meu, numai la dentist o mai văzusem. Atunci, pentru prima oară am înțeles ce înseamnă a rămâne ca la dentist. Dar învățătoarea era pe mâna unui dentist ciudat. Omul cu spaima de clește care scotea măsele o lăsase parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
cea a teiului. Când vântul începea să adie, pentru mine, frunzele celor doi copaci deveneau orchestre. Distingeam însă sunetele frunzelor de mesteacăn de cele ale teiului. Cel puțin așa credeam. Eram privit ca o ființă curioasă. Adaptarea aceasta specifică a auzului tot Ninetei și ninetistelor o datorez. Atunci când aveau mari secrete, se fereau chiar și de mine, pe care, de regulă, mă considerau un obiect însuflețit. Nu vorbeau, ci pur și simplu șopteau. Curios fiind, îmi mobilizam toate resursele auzului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
a auzului tot Ninetei și ninetistelor o datorez. Atunci când aveau mari secrete, se fereau chiar și de mine, pe care, de regulă, mă considerau un obiect însuflețit. Nu vorbeau, ci pur și simplu șopteau. Curios fiind, îmi mobilizam toate resursele auzului și ascultam... Dragă, ai auzit? Iar a fost Dej la "Pescărușul"... Nu se poate, nu se dă el în stambă pe malul Herăstrăului. Eu am auzit c-ar fi fost în pădurea Băneasa, la "Parcul privighetorilor"... Parcă mai contează unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]