10,418 matches
-
pulpele încă robuste, pantofi de sfoară împletită. Așezat pe un scaun mic de plajă bătea ritmic cu degetele pe genunchi, scandând timpul robustei sale tăceri. Nu mă simțeam în largul meu cu el. Tu îl cunoști așa cum este astăzi, dezorientat, blând și foarte iubitor cu tine. Dar cu șaisprezece ani în urmă mai avea încă expresia arogantă și lipsa de îngăduință care îl făcuseră să ajungă atât de departe în meseria lui. A fost unul dintre arhitecții cei mai importanți din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
corpul ei care mă primea abandonat și mare. Făceam un efort să-mi înfrâng spaimele care păreau să fie numai ale mele, în fața acelui trup atât de schimbat care mă făcea să mă simt minuscul și inoportun. Era un sex blând, dăruit unei cărni deja gravide. M-aș fi lipsit cu plăcere de asta. Dar Elsa pretindea să mă ocup de ea și atunci îi făceam pe plac. Intram în ea, între voi două, ca un musafir dezorientat așezat pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
fiind că domnișorul e atât de bun... — Haide, femeie, spune, spune odată. — Vă amintiți doar ce zicea doamna... La pioasa evocare a mamei sale, Augusto lăsă cărțile pe masă și spiritul îi rămase o clipă suspendat. Adeseori maică-sa, acea blândă fiică a nefericirii, îi spusese: „N-am să mai trăiesc mult, fiule: mă cheamă tatăl tău. Se vede că mai mult îi lipsesc lui decât ție. Așa că de cum mă voi duce din lumea asta și tu vei rămâne singur aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
strângea la piept și, cu o litanie redusă la „fiul meu!, fiul meu!“, îl boteza cu lacrimi de foc. Plânsese și el, ghemuindu-se lângă maică-sa și necutezând să-și întoarcă fața sau să și-o smulgă din întunericul blând al sânului ei fremătător, de teamă să nu dea de ochii devoratori ai lui Baubau. Și astfel se scurseră zile de plânset și înnegurare, până când lacrimile se retraseră în adâncuri și casa își risipi întunecimile. Era o casă blândă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
întunericul blând al sânului ei fremătător, de teamă să nu dea de ochii devoratori ai lui Baubau. Și astfel se scurseră zile de plânset și înnegurare, până când lacrimile se retraseră în adâncuri și casa își risipi întunecimile. Era o casă blândă și călâie. Lumina intra printre florile albe brodate pe brizbrizuri. Jilțurile, cu o intimitate de bunici copilăriți de trecerea anilor, își deschideau brațele. Era tot acolo scrumiera cu scrumul de la ultima havană pe care-o isprăvise tatăl său. Și, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
înlăcrimări. Ca un somn dulce li se scurgea viața. Seara, mama lui îi citea câte ceva, uneori viața unui sfânt, alteori un roman de Jules Verne sau vreo poveste candidă și simplă. Și uneori și râdea, cu un râs tăcut și blând ce se înălța deasupra lacrimilor din depărtare. Intră apoi la liceu și în fiecare seară mama repeta cu el lecțiile. Și învăța și ea ca să repete cu el. Învăță toate numele acelea stranii, din istoria universală, și obișnuia să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ea ca să repete cu el. Învăță toate numele acelea stranii, din istoria universală, și obișnuia să-i spună, surâzând: „Dar câte atrocități au putut face oamenii, Doamne Dumnezeule!“ Învăță matematica, și tocmai în domeniul acesta se remarcă cel mai mult blânda lui mamă. „Dacă mama ajunge să se consacre matematicii...“ - își zicea Augusto. Și își amintea interesul cu care urmărea rezolvarea unei ecuații de gradul al doilea. Învăță psihologie, asta îi repugna cel mai mult. „Ce pasiune să complici lucrurile!“ - obișnuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Multe dintre ele începeau așa: „Când ai să te însori...“ Ori de câte ori li se ivea în drum câte o fată frumoasă sau măcar drăguță, maică-sa îl privea pe Antonio cu coada ochiului. Și veni moartea, moartea aceea lentă, gravă și blândă, nedureroasă, care intrase în vârful picioarelor și fără zgomot, ca o pasăre exotică, și-o luă cu sine într-un zbor lent, într-o după-amiază de toamnă. Muri cu mâna în mâna fiului ei, cu ochii în ochii lui. Augusto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
-i scot fetiței ăsteia o toană pe care și-a vârât-o-n cap ... — Și libertatea? - insinuă don Fermín. — Taci, omule, vezi-ți de anarhismul tău. — Anarhism? - exclamă Augusto. Chipul lui don Fermín străluci de satisfacție, și, cu cel mai blând glas posibil, adăugă: — Da, domnule dragă, sunt anarhist, anarhist mistic, dar în teorie, să fim bine înțeleși, în teorie. Nu te teme prietene - și zicând acestea, îi puse amabil mâna pe genunchi - nu arunc bombe. Anarhismul meu e pur spiritual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
respira îl apăsau pe inimă. Dintr-o șoaptă ce părea să vină de departe, de foarte departe, se ridica din când în când o tuse înăbușită. Își aduse aminte de mama sa. Închise ochii și visă din nou casa aceea blândă și caldă, în care lumina intra printre florile albe brodate pe brizbizuri. O revăzu pe mama sa, ducându-se și venind fără zgomot, mereu în negru, cu surâsul acela al ei ca o rămășiță a lacrimilor. Și își recapitulă toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
din piața solitară a cartierului izolat unde locuia. Piața era o oază indolentă de liniște unde totdeauna se jucau câțiva copii, căci pe-acolo nu circulau tramvaie și arareori automobile, câțiva bătrâni veneau să se însorească în după-amiezile fragile și blânde de toamnă, când frunzele unei duzini de castani sălbatici care creșteau exilați acolo, după ce tremuraseră în vântul de miazănoapte, se rostogoleau pe pavaj sau acopereau șederea băncilor de lemn vopsit totdeauna în verde, în culoarea frunzei proaspete. Acei arbori domesticiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dublu... Nu, un cvadruplu, după cum ai să vezi. Eu m-am însurat îndrăgostit nebunește, dar absolut nebunește, cu o femeiușcă rezervată și secretoasă, care vorbea puțin și părea dornică mereu să spună mult mai mult decât spunea, cu ochii albaștri, blânzi, blânzi, blânzi, de păreau adormiți și se trezeau doar când și când, și-atunci ca să arunce văpăi. Și toată era așa. Inima, tot sufletul, tot trupul, de obicei aparent adormite, i se trezeau pe neașteptate, ca într-un zvâcnet, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Nu, un cvadruplu, după cum ai să vezi. Eu m-am însurat îndrăgostit nebunește, dar absolut nebunește, cu o femeiușcă rezervată și secretoasă, care vorbea puțin și părea dornică mereu să spună mult mai mult decât spunea, cu ochii albaștri, blânzi, blânzi, blânzi, de păreau adormiți și se trezeau doar când și când, și-atunci ca să arunce văpăi. Și toată era așa. Inima, tot sufletul, tot trupul, de obicei aparent adormite, i se trezeau pe neașteptate, ca într-un zvâcnet, ca să readoarmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
un cvadruplu, după cum ai să vezi. Eu m-am însurat îndrăgostit nebunește, dar absolut nebunește, cu o femeiușcă rezervată și secretoasă, care vorbea puțin și părea dornică mereu să spună mult mai mult decât spunea, cu ochii albaștri, blânzi, blânzi, blânzi, de păreau adormiți și se trezeau doar când și când, și-atunci ca să arunce văpăi. Și toată era așa. Inima, tot sufletul, tot trupul, de obicei aparent adormite, i se trezeau pe neașteptate, ca într-un zvâcnet, ca să readoarmă însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
viu. — Explicați-vă odată, pentru numele Domnului! Explicați-vă odată! - mă imploră el consternat -. Căci văd și aud asemenea lucruri în după-amiaza asta, încât mă tem să nu înnebunesc. — Bine-atunci: adevărul e, iubite Augusto - i-am spus cu cea mai blândă intonație cu putință -, că nu te poți omorî pentru că nu ești viu, dar nici mort, pentru că nu exiști... — Cum nu exist? - exclamă el. — Nu, nu exiști decât ca ființă fictivă; nu ești, sărmane Augusto, decât un produs al fanteziei mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pierduse din nou știrile, drept pentru care hotărî furios că era timpul să se așeze la masă și să se apuce de lucru. Își repetă cuvintele din vis: Trebuie să separi. Ce să separe și de ce? O voce caldă și blândă, nici masculină, nici feminină, Însă plină de compasiune, Îi șopti: Unde ești, Efraim? Iată o Întrebare foarte bună, Își zise Fima. Se așeză la masă și privi scrisorile la care nu răspunsese și lista de cumpărături pentru băcănie pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ziua de mâine. Și doar nu mai e un tinerel. Cu toate astea, ceva din trupul său scund și Îndesat, din mersul târșâit, meditativ, din fruntea frumoasă, Înaltă, din umerii lăsați de oboseală, din părul blond și rar, din ochii blânzi care păreau mereu pierduți de parcă ar fi privit În interior sau dimpotrivă, dincolo de munți și deșert, ceva din figura sa Îi umplea de afecțiune și de bucurie și Îi făcea să zâmbească larg, chiar și când Îl vedeau de departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
-l pe Fima, durduliu, șleampăt, zâmbind ca un copil rușinat, cu genunchii și mâinile pline de noroi, doctorul Wahrhaftig se simți cuprins de o bucurie amestecată cu afecțiune și de o dorință aprigă de a-l dojeni. Era un om blând, puțin timid, din cauza sensibilității excesive ochii i se umpleau deseori de lacrimi pe care reușea cu greu să le ascundă, mai ales când cineva se scuza față de el și Își cerea iertare. Poate de asta se străduia mereu să pară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
bătu din picior și țipă ca un copil, că Iranul și India nu sunt țări arabe. —Ei și? Ce-i cu asta? Ce-ți pasă ție? Întrebă bătrânul, intonând cuvintele ca un cantor la rugăciune, cu un zâmbet șiret și blând, am găsit noi cumva un răspuns satisfăcător la Întrebarea tragică „cine e evreu“, ca să Începem să ne spargem capetele și cu Întrebarea cine e arab? Fima, disperat, sări de pe scaun și se repezi la raftul cu cărți, să aducă enciclopedia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Tadmor, Îmbrăcată Într-un palton roșu și cu o beretă albastră de lână așezată pe-o parte, care Îi dădea aerul unei franțuzoiace tinere de la țară. Ochii Îi străluceau, iar obrajii Îi erau Îmbujorați de frig. I se păru copilăroasă, blândă, pură și dureros de frumoasă. Însă În clipa aceea Își aminti ce-i făcuse alaltăieri și se simți murdar. Emana un miros de parfum fin, poate ușor nuanțat de o urmă de alcool, care trezi În Fima o Îmbinare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
stând sub cerul nopții fără vârstă, fără sex, fără timp, fără rasă, fără nimic. Dar cine e În stare de așa ceva? Cândva, În vremea copilăriei sale, locuiau În cartierul Rehavia erudiți manierați, miniaturali, ca niște figurine de porțelan, confuzi și blânzi. Aveau obiceiul să se salute unii pe alții ridicându-și pălăriile. Ca pentru a-l desființa pe Hitler. Ca pentru a invoca o Germanie care nu existase niciodată. Și pentru că preferau să fie considerați aiuriți și ridicoli mai degrabă decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
vreme chiar și pentru mine un fel de talmeș-balmeș asemănător cu obiectele astea înșirate pe podeaua muzeului. Dorul după țări străine, unde femei înfășurate în văluri implorau ajutor, unde pe unul îl scuturau frigurile malariei, unde erai îngrijit de mâini blânde, un explorator în fața palmierilor și piramidelor în cercul de abur al zeilor preamăriți, morminte și învățați, plin de admirație pentru domnul Champollion, care probabil că ar fi fost în stare să descifreze această „hieroglifă“. Și, în același timp, nu voiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
vii, tata, încăpățânat în decizia lui, și totuși ros de ezitări, și-a cumpărat un teren de construcție, iar un alt monstru vopsit în galben a smuls iarba, rădăcinile și pietrele din flancul acelei coline care se întindea atât de blând, străjuită de un pâlc de plopi. Cupa cu dinți de fier a excavatorului săpa pentru noua conductă de apă un perete de pământ în povârnișul înclinat al pajiștii pe care o exploraserăm Armin și cu mine și făcuserăm chiar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
la „Bumbacul“ în București - și Ruth recunoștea în gestul ăsta o neajutorare copilărească. Pe viitor va trebui să-i arate ea drumul, dar nu cu ajutorul horoscopului, plutind neatins de-a lungul existenței lui de toate zilele, ci printr-o dirijare blândă, care urma să-i asigure posibilitatea păstrării casei. —Ai să fii din nou pe picioarele tale, spuse ea, independent, ca atunci, după primul diferend cu Hackler. Cel mai bine ar fi să cauți ceva într-o altă ramură, nu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
câteva zile aveați de gând să vă purtați politicos, să luați prânzul în fiecare marți și să vă-mbrăcați frumos unul la nunta celuilalt. Nu se poate să fi ajuns deja la etapa pedepselor subtile. Ar fi trebuit să fie blândă și să mă încurajeze. Și-n loc de asta, ea mă ataca. Mă întrebam cât îi va lua să mă întrebe dacă am o cădere nervoasă. Crezi că e posibil să ai o cădere nervoasă? În mod evident, cu Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]