8,539 matches
-
se bată. Mai târziu, pe când avocatul desemnat din oficiu vorbea, pleoapa deja i se Închidea spasmodic. Or, până și copiii știau un lucru despre Marele Liniștit, anume că la viața lui clipise deseori, dar niciodată nu făcuse cu ochiul. Ceva ciudat se Întâmpla. Un murmur a Început să circule prin sala de judecată, În timp ce fluturele de piele se zbătea. Nu mult mai târziu, s-au jurat cei câțiva martori oculari, s-a petrecut ceva mai neașteptat chiar și decât schimbarea sensului
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
vocea care tocmai Își luase rămas-bun de la tine. Îți văd Încă ochii mijiți și mâinile ciugulind șuruburi și sârmulițe, când reparai un aparat electric. Atât, doar detalii, piese rămase dintr-un puzzle incomplet, pentru că nu-mi amintesc aproape deloc, ce ciudat, contururile feței tale. Ca picăturile de lapte din cafea, un timp, ani? secole?, ele s-au păstrat nemișcate În mintea mea, apoi o ușoară vibrație, cum se Întâmplă când trece un camion greu pe stradă, le-a făcut să-și
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
experiență. Din această clasă muncitoare, și mai ales din al ei partid conducător, eu cunoscusem un eșantion format din brute; cel puțin în acest chip se comportaseră cu ai mei cîțiva activiști de partid. Cu mine, însă, se petrecea ceva ciudat și foarte greu de explicat. Un mecanism ale cărui pîrghii răsturnau vechile valori începuse să acționeze atât de bine încît chiar legea, în a cărei infailibilitate credea tata, ajunsese pentru tinerii ca mine un instrument prin care burghezo-moșierimea înjghebase un
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cât să‑l jumulească bine. Inutilul e tot ce poate fi mai bun, spune Rainer, care mai vrea încă să lupte. Așa am stabilit. Inutilul e chiar principiul nostru. Găsesc că utilul e și mai bun, spune Hans care, destul de ciudat, iubește banii și nu‑și mai ia ochii de la portmoneu. Banii nu‑s importanți; Rainer trage un scuipat în direcția portofelului, ce crezi că are acolo, bancnote de o sută sau de o mie? Banii nu sunt principiul nostru, susură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Apoi trebuie să ia asupra sa consecințele acestor acțiuni. Bineînțeles că e vorba, în general, de acțiuni rele, fiindcă pentru noi nu există aceste categorii morale. De ziua mea, când fac optsprezece ani, tata o să‑mi cumpere o mașină sport. Ciudat că deodată vrei să faci și tu ceva, de unde până acum doar citeai și scriai poezii, spune Sophie. Ea crede că asta nu i se potrivește lui Rainer. Rainer spune că Sophie habar n‑are ce abundență de furie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cele mai multe ori fata nu îndrăznește nici pe jumătate. Anna știe foarte bine din ce film e chestia asta. Deja vede în fața ei preeria, caii, casele de bârne, cactușii, bărbații singuratici și înarmați. Dar, deși știe, vrea foarte, foarte mult. E ciudat. Când îți dai seama foarte bine despre ce‑i vorba și totuși vrei să vezi dacă nu cumva mai este ceva dincolo de toate astea. Și chiar dacă n‑ar fi decât tendoane, mușchi și piele, tot e bine. Fără vorbărie inutilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mult efort și forță. În apă: agitație, bolboroseală, spasme, bulbuci. Aproape că trebuie să se așeze cu totul deasupra jivinei; mă ud din cap până‑n picioare și fac pneumonie. Până să survină moartea animalului, Hans - care se purtase cam ciudat încă de mai înainte, la chestia cu veverița - o trage pe Sophie departe de pisică; animalul, ud leoarcă, iese cu greu afară din apă și o zbughește scuipând. Sigur o s‑o înhațe vulpea și nici asta nu‑i o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
curent cu toate năzbâtiile. Drumul la poștă și drumul lung, de o oră și jumătate, momentele tihnite la barul lui nenea Sepp. Un băiat care coboară de pe munte spre ea, după ce mai înainte urcase pe același munte. Un sentiment foarte ciudat, ca un fluid care circulă de la mine la tine și de la tine la mine. Bunicuța care dă aprobator din cap. Plimbare, discuții, masa de prânz. Plimbare până în crângul de zadă. Cineva care nu‑și dorește nimic mai mult decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
știe dacă creierul ei mai funcționează, probabil că nu. Rainer lasă pistolul, care nu mai are nici un glonț, și se duce la closet de unde ia un topor ascuțit, de 1,095 kg. Lama toporului are lungimea de 11,2 cm. Ciudat e că în tot timpul crimei tata stă liniștit în sufragerie, îmbrăcat cu o vestă croșetată peste pijama. Rainer se îndreaptă cu toporul spre tatăl său - pe fața căruia se citește o uimire mută - și lovește. Dă pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
bine, deloc nu-i bine! Mă ridic de la masă, fiindcă mătușa Clara mă chemase la bar: un poețel, local și băut, Începuse să danseze În jurul mesei. Eu sunt ras În cap și, chiar dacă familiar meschinei lumi literare arădene, considerat un ciudat, unul pus pe rele. Așa că, precedat de asemenea reputație, mă Îndrept spre fosta glorie a poeziei ca să-i opresc baletul. Mai apuc să-l aud pe Cașiș: - De ce să nu ne luăm tuburi de vopsea, să facem grafitti? Că tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
loc. Trebuia să mă aștept la asta, vrăjitoarea era Îndeajuns de frumoasă și de frivolă ca să-și facă apariția acolo. Era doar o chestiune de zile. Deși poate că nu era. N-o mai văzusem de vreo doi ani, era ciudat - Într-un oraș mic ca Aradul -, dar așa se Întâmplase. Arăta bine, Își Întinsese cearșaful În apropierea salciei la umbra căreia noi făceam experimente artistice. Mi-a arătat-o Leac, făcând un semn cu capul așa, Într-o doară, indicând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
privit, poate, uneori, în tăblia dreptunghiulară a oglinzii ce-i apăruse în față, să descopere ce anume și dacă se ascundea ceva dincolo de prezența ei cuminte. În definitiv, n-aveau decât să se încreadă, ei și ea, în intuițiile acestui ciudat camarad, poate și conducător al lor... se simțea incapabilă a- și descoperi farmece neprevăzute, n-ar fi știut să explice tulburarea pe care stăpânul casei i-o transmisese. Se roteau, mereu, fără să vrea, spre dânsa. Le simțea privirile, deși
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
-mi arate și alții neîncrederea ! Mă desființează, nu mai pot judeca. Devin orb, mut, paralizat, pierdut. Îmi regăsesc condiția mizerabilă, melancolia, murdăria. Nu sunt bun de nimic luni întregi. Mă recheamă iar, într-un târziu. Când a apărut ceva prea ciudat și încercările lor s-au repetat în gol. Nebunul ăla poate găsește, cumva, cheia... speră ei. Nu mai știu de unde s-o pornesc. Ezit îndelung să mă apuc. N-am încredere în mine, n-am siguranță. Fără încredere, măcar pentru
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în toată firea, nu și-ar mai inventa sau blestema mama, s-ar mulțumi cu absența ei. S-ar mulțumi, precum Cosimo, cu sine. Frenezia muncii, solitudinea, oroarea de clopote și foc și de carnea animalelor, temperamentul său neliniștit și ciudat, respectul său religios pentru natură, singura lui divinitate. Locuia, într-adevăr, într-un mare atelier sordid ? Nu permitea să-l măture, dar nici să-l viziteze cineva ? Mânca, se spune, rareori. La ore neașteptate, când îl trezea foamea. Se întâmpla
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
totul repede-repede. Cine știe cum, presimțise că nu mai aveam timp de pierdut dacă doream să Împlinim acel lucru pentru care ne aduseseră pe lume mumele noastre. Mamă-sa venise de undeva de la Miazănoapte, alungată de niște oameni din alt neam... E ciudat, iar de cuvântul ăsta nici azi nu sunt sigur că e bine pus aici, e ciudat așadar, dar mamă-sa spunea că vine de pe pământul nostru și, când i-a găsit pe ai noștri care spuneau cu puținele lor vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
lucru pentru care ne aduseseră pe lume mumele noastre. Mamă-sa venise de undeva de la Miazănoapte, alungată de niște oameni din alt neam... E ciudat, iar de cuvântul ăsta nici azi nu sunt sigur că e bine pus aici, e ciudat așadar, dar mamă-sa spunea că vine de pe pământul nostru și, când i-a găsit pe ai noștri care spuneau cu puținele lor vorbe că și ei trăiesc pe pământul nostru, nu-i venise să creadă ce aude. Cică se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
afumat. N-am apucat să-l scot pentru că omul deodată apăru lângă mine. - Enkim, spuse el și se așeză În fața mea. Enkim era, Într-adevăr tânăr, scund și vânos dar, sunt sigur că nu vânase În viața lui. Cel mai ciudat era că nu avea deloc păr pe față și nici pe creștet. L-am adulmecat mai bine și l-am cântărit din ochi. Nu era spân, nu. - Enkim, repetă el. Enkim face la tine așa, Îmi arătă el cu semne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
către sorb și, deodată, m-am trezit cu capul afundat În apă. Am dat să răsuflu, dar m-am Înecat și m-a cuprins spaima. Am tușit sub apă, am scos capul afară, am văzut o bucată de cer și, ciudat, cu coada ochiului, am zărit pe mal un cerb care, nemișcat, se uita după noi. Apa m-a smucit din nou, trăgându-mă la fund. Mi-am Înfipt degetele În bulumac și am simțit cum Începem să jucăm, de parcă ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
care se Învălmășeau acolo, Îndărătul ochilor lui, iar el nu găsea Înțeles pentru acest cuvânt. - Sigur? - reuși el să pronunțe cu gura. - De netăgăduit. Care o să se petreacă orice ar fi. Care e așa și nu altfel. - Pfuuh, ce cuvânt ciudat. Aban și ai lui n-o să-l zică niciodată. Oftă și se ridică. Mai privi o dată la pielea Întinsă pe pământ și ce văzu Îl bucură. Se uită la tinerii pe care Îi alesese pentru drum. Deja, se lăsase frigul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Începe ura: minți, minți, minți. Asta pricep. Tu și Enkim, aveți legământ de sânge? Am recunoscut că da. Iar Logon: - Și atunci cum de minte Enkim la tine, Tată din Cer? - Pentru că-i plac cuvintele. Mă privi lung. Îmi zâmbi ciudat și-și umezi buzele. Apoi i se făcu rușine. Zise: - Și Logon crede că vorbele vin cu minciună cu tot. Ca resturile după ospăț. - Of, of, Îți Înțeleg supărarea, măi Logon, măi. Tu ești om de nădejde. Mi-e ciudă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cap. - Cred la tine, măi, Krog, măi. Minos spus la mine că nu e alt ucigaș precum Krog. Cică ăsta e cel mai puternic semn că tu ești cel așteptat. 26. Ajunsesem pe un tărâm cum nu se poate mai ciudat: ziua era la fel de lungă ca noaptea iar de plouat, ploua În fiecare zi, de ziceai că Tatăl dorea să ne spele de pe pământ cu tot cu copaci, cu dobitoace și cu frunzele alea uriașe și băloase care creșteau prin băltoace. Pădurea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
știi? Că totul a pornit de la vorbe? - Păi, cum?... De la vorbe a Început lupta asta, de la ce altceva? Iarăși tăcu. Pufni de vreo două ori. Apoi: - Nu știu cum să zic... E un gând pe care nu știu a-l spune... E ciudat, oricum... S-au Întâmplat atâtea lucruri, de-mi vine să cred că de la plecarea ta În călătorie au trecut mai multe veri, nu doar una. Uite: noi știam că e unul Krog care a plecat ca să Împartă vorba tuturor, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În seara aceea am dat peste un sat cu case Îngropate În pământ. Erau acoperite cu blănurile negre ale unor bivoli păroși care pășteau printre ochiurile de gheață de pe malul lacului. Cât despre oamenii care trăiau acolo, arătau așa de ciudat Încât prima oară când Îi văzurăm, ne speriarăm de ei. Erau mici și slabi, nu prea aveau dinți În gură, iar ochii abia dacă li se vedeau din spatele unor crăpături Înguste, ce urcau ascuțit spre tâmple. Aveau cu toții pielea Încrețită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se Împletește cu viața tuturor celor ce-au trăit, cum fiecare moment neînsemnat, fiecare viață neînsemnată, fiecare vorbă pierdută sau pas uitat, făcut cîndva pe aceste străzi, vibrează cumva În aerul din jurul nostru. „Să gîndești astfel Însemnă să gîndești prea ciudat.“ „Credință! Nu, nici un dram!“ - pașii care răsună aici, pe stradă, trezesc ecoul prafului din Italia, iar Rosen tot mai zîmbește. Și mi se părea că viața aglomerată și pestriță a acestui pămînt măreț seamănă cu un bîlci. Iată clădirile BÎlciului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
locuri, trebuie să fim uniți... Așa că să-ntrebi de Margaret că, dacă nu, mă supăr foc, ai Înțeles? — Bine, răspunse el grăbit și stîngaci. Am Înțeles. Fata Îl privi din nou cu ochi tăioși și strălucitori, cu zîmbetul amar și ciudat de tandru. Apoi, trecîndu-și repede degetele prin păr, se Întoarse spre cealaltă femeie și-i spuse: — Să fii drăguță cu el, Fay... E de la mine de-acasă... La revedere, „Georgia“! CÎnd mai treci pe-aici, Întreabă de Margaret! — La revedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]