9,535 matches
-
care a organizat și condus de aici înainte întreaga activitate din domeniu: dansuri, bibliotecă, cor, etc. Biblioteca a fost înființată în același an cu căminul cultural. Cel care a sustinut cu ardoare inființarea si îmbogățirea fondului de carte în perioada interbelică a fost Anton Cosbuc. În prezent în satul Leșu, există 2 biblioteci. Biblioteca căminului cultural numără cca. 10.300 de volume și biblioteca din Școala Leșu-Sat are în patrimoniu peste 2200 volume . Mândria localității Leșul, o constituie corul și trișcasii
Leșu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300881_a_302210]
-
penticostali (2,76%) și greco-catolici (1,65%). Pentru 5,99% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Râul Olt, desparte comuna în „Ardeal” si „Țara Făgărașului”, satele de pe malul drept al Oltului, Crihama și Ticușu Nou, făcând parte în perioada interbelică din Județul Târnava Mare.
Comuna Comăna, Brașov () [Corola-website/Science/300937_a_302266]
-
cca. 660 ha proprietatea sătenilor, iar restul de 8340 ha fiind ale boierului Cavadia. Reforma agrară din 1921, prin importantele ei consecințe asupra situației generale a țărănimii și asupra marii proprietăți, a marcat un moment de cotitură în dezvoltarea României interbelice. A creat relații noi, ce au contribuit la progresul agriculturii și a economiei naționale în general. Organele de expropriere și împroprietărire au avut un rol important în înfăptuirea legislației agrare. Exproprierea urmărea trei obiective: să dea țăranului pământ de arătură
Dudescu, Brăila () [Corola-website/Science/300960_a_302289]
-
medievală. Începând cu anul 1876, satul Timișu de Sus a aparținut Comitatului Brașov din Regatul Ungariei, apartenență ce se va încheia în anul 1920, odată cu semnarea Tratatului de la Trianon, tratat ce prevedea stabilirea frontierelor Ungariei cu vecinii săi. În perioada interbelică localitatea a aparținut administrativ-teritorial județului Brașov. Din punct de vedere administrativ, Timișu de Sus aparține orașului Predeal. Și această localitate la fel ca Timișu de Jos, este considerată o atracție turistică datorită peisajului, de aici plecând mai multe trasee montane
Timișu de Sus, Brașov () [Corola-website/Science/300973_a_302302]
-
regularizat și îndiguit pe toată lungimea sa în anii 1970-1980. În dreptul satului Lișcoteanca, în lunca râului Călmățui s-a format Balta Lișcoteanca, puțin adâncă și a cărei suprafață variază funcție de sezon și cantitatea de precipitații. Balta era folosită în perioada interbelică de topitoriile de cânepă din zonă. Rețeaua hidrografică nepermanentă mai include scurgerile temporare pe văile dintre câmpuri (Valea Adâncă, Valea Ianca, Valea Burta Ianca, Valea Druica etc.). Pe teritoriul administrativ al comunei Bordei Verde se găsesc un Sit Natura 2000
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
trei încăperi. A doua încăpere era exclusiv destinată vetrei, iar când apare cea de a treia, indiferent de cât de numeroasă este familia, ea era ținută drept „camera bună”, destinată păstrării avutului și primirii oaspeților importanți, la sărbători. În perioada interbelică, o casă tipică era compusă din 2 camere pe un antreu și o prispă cu sau fără geamlâc. În partea din spate se găsea o poiată unde era instalată bucătăria. În curte mai erau de regulă un grajd și cotinețe
Comuna Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/300944_a_302273]
-
erau comercianți în sat; Ioan Margin era și primar. Notar era Vasile Rob. Emil Pocola era învățător, iar Simion Barboloviciu era preot paroh în Bocșa. Cel mai important proprietar de moșii era Fargó Sándor, care avea 170 jugăre). În perioada interbelică a făcut parte din plasa Zălau, în cadrul județului Sălaj (interbelic). Cu ajutorul primit de la Comitetul Central de Construcții Școlare, un nou local școlar (o sala si o locuinta) a fost terminat in 1927. La recensământul din 1930, satul avea 1.154
Bocșa, Sălaj () [Corola-website/Science/301777_a_303106]
-
era Vasile Rob. Emil Pocola era învățător, iar Simion Barboloviciu era preot paroh în Bocșa. Cel mai important proprietar de moșii era Fargó Sándor, care avea 170 jugăre). În perioada interbelică a făcut parte din plasa Zălau, în cadrul județului Sălaj (interbelic). Cu ajutorul primit de la Comitetul Central de Construcții Școlare, un nou local școlar (o sala si o locuinta) a fost terminat in 1927. La recensământul din 1930, satul avea 1.154 locuitori, din care 1.145 greco-catolici, 8 evrei si un
Bocșa, Sălaj () [Corola-website/Science/301777_a_303106]
-
Altă casă impunătoare se înălța în imediata apropiere a unui pod. Aceasta a aparținut lui Horváth Marton, alt mare proprietar din Șmigului anilor antebelici. De la el a fost cumpărată de comunitate pentru a servi ca sediu al primăriei în perioada interbelică. Lângă ea a fost construită clădirea școlii primare de stat și locuința directorului. Ceva mai sus, pe deal, se înălța odinioară altă casă a familiei Tolnai, cumpărată de comunitate cu destinația post de jandarmi. A fost demolată prin 1959, iar
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
Johann Schuster (1867-1881) și Andreas Mild (1881-1901). Cel din urmă a activat înainte de a veni la Șmig în Giacăș și Mediaș. Ca filie a parohiilor din Bratei și apoi din Dârlos, comunitatea evanghelică din Șmig a fost păstorită în perioada interbelică de preoții Michael Orendi și Martin Bucholzer. Epitrop a fost Wilhelm Seiler, iar curator Gustav Müller. Monumentul eroilor din primul și al doilea război mondial din satul Șmig este o cruce comemorativă așezată pe strada principală, în apropierea bisericii ortodoxe
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
Cătunu este un sat în comuna Poeni din județul Teleorman, Muntenia, România. Așezat pe brațul stâng al pârâului Glavaciog, satul Cătunu, cu o denumire Geto-Dacă, a fost în perioada interbelică localitate cu rang de comună în județul Vlașca. Este situat în nordul județului Teleorman, la 2 km de granița județelor Argeș și Dâmbovița. Este un sat așezat pe un bogat zăcământ de combustibil fosil, în zonă extrâgându-se țițeiul de peste 50
Cătunu, Teleorman () [Corola-website/Science/301791_a_303120]
-
Fildu de Jos este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sălaj, Transilvania, România. Localitatea a făcut parte din plasa Huedin în cadrul județului Cluj (interbelic). Biserica de lemn din Fildu de Jos s-a aflat în localitatea omonimă din comitatul Cluj și, după informațiile lui Leontin Ghergariu, a fost probabil ridicată în anul 1630. Biserica de lemn a funcționat ca biserică parohială până în anul 1930
Fildu de Jos, Sălaj () [Corola-website/Science/301794_a_303123]
-
se ridică actualul sediu al Liceului, mărit ulterior prin adăugarea unor aripi de clădire. La noua împărțire administrativă, realizată după Unire, în anul 1926, Crasna era sediu central de plasă, cu 25 de comune subordonate. Un moment important al istoriei interbelice a Crasnei o constituie ridicarea monumentului în onoarea lui Nicolae Titulescu, declarat cu acest prilej cetățean de onoare al localității Crasna. Monumentul, amplasat în fața Centrului de Sănătate (pe atunci judecătorie și prefectură), repezintă harta României Mari, încadrată sus de globul
Crasna, Sălaj () [Corola-website/Science/301787_a_303116]
-
cumpăra îmbrăcăminte din piele de la târgul din Hodin. Portul românesc din Cizer a suferit numeroase metamorfoze în secolul 20, fiind puternic concurat și apoi înlocuit treptat de hainele de la oraș, îndeosebi după al doilea război mondial. Portul femeiesc din perioada interbelică, așa cum este surprins în imagini de Gönyey Sándor în 1941 precum și în imaginile păstrate în arhivele familiale din Cizer, cuprindea: spăcelul (cămașa), poalele albe și zadia neagră. La acestea se puteau adăuga un tieptar sau, pentru cei mai înstăriți, o
Cizer, Sălaj () [Corola-website/Science/301785_a_303114]
-
spadă medievală. Începând cu anul 1876, satul Meseșenii de Sus aparține Comitatului Sălaj din Regatul Ungariei, apartenență ce se va încheia în anul 1920, odată cu semnarea Tratatului de la Trianon, tratat ce prevedea stabilirea frontierelor Ungariei cu vecinii săi. În perioada interbelică satul face parte din județul Sălaj, urmând ca odată cu reorganizarea administrativă a României, după modelul sovietic (regiuni și raioane) și înființarea Regiunii Autonome Maghiare (1952 - 1968) să aparțină zonei teritoriale a raionului Zalău, Regiunea Cluj. Din anul 1968, după desfințarea
Meseșenii de Sus, Sălaj () [Corola-website/Science/301810_a_303139]
-
cunoștința celor prezenți, hotărârea românilor de a se uni cu "Patria Mamă", astfel, atunci, ia ființă "Consiliul național român local" și "Garda națională română Pria", formată din 22 de membrii, având rol de asigurare a ordinii publice locale. În perioada interbelică satul face parte din Plasa Crasna, componentă a județului Sălaj, urmând ca odată cu reorganizarea administrativă a României, după modelul sovietic (regiuni și raioane) și înființarea Regiunii Autonome Maghiare (1952 - 1968) să aparțină zonei teritoriale a raionului Zalău, Regiunea Cluj. Din
Pria, Sălaj () [Corola-website/Science/301824_a_303153]
-
la Școala din Marin se înființează un al doilea post de învățător. Astfel, învățătorul-director D. Petculescu va fi secondat de Lucreția Chira. La sfârșitul anului școlar 1931-1932, învățătorul Petculescu este transferat din Marin la Școala din Botârlău, județul Putna. Învățământul interbelic a cunoscut o oarecare îmbunătățire și în Marin, el bazându-se pe Legea învățământului din 1924. Această lege prevedea, printre altele, gratuitatea și obligativitatea învățământului de 7 ani. Din păcate însă condițiile materiale precare nu permiteau punerea în aplicare a
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
aflat în administrarea Primăriei comunei Balaci - PIF 1970. A fost avariat corpul central, datorită deversării coronamentului și avarierii amenajării Mozăceni (AG) din amonte. Anual se organizează un târg (bâlci) în satul Tecuci de Sf. Pantelimon, pe 27 iulie. În perioada interbelică în localitate a existat una dintre cele 4 judecătorii din județ. Pe harta întocmită de administrația rusească în anul 1835 sunt figurate unul din drumurile de poștă din județ, cel ce lega Bucureștiul de Craiova prin Lada-Tecuci-Ciolanești-Roșiorii de Vede-Slatina. Principalele
Tecuci, Teleorman () [Corola-website/Science/301844_a_303173]
-
și cel de-al doilea local datorită, de-acum, numărului mare de școlari. În zilele noastre funcționează o singură școală cu clasele I-X, în care învață și puținii copii din satul Muntenești aflat la 4 km nord. În perioada interbelică la Bârzești a funcționat un important "Centru Cultural" care coordona activitățile de profil din mai multe comune. Echipa de dansuri și obiceiuri populare de aici a început să câștige premii încă din anul 1937. În prezent, căminul cultural (ca și
Bârzești, Vaslui () [Corola-website/Science/301862_a_303191]
-
din octombrie 2008) se află o mănăstire ortodoxă de maici, creată în secolul al XVIII-lea (1748), iar puțin mai la deal, pe partea dreaptă a drumului în urcare, se află o bisericuță (Oancea), cu un cimitir, construită în perioada interbelică. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Ploscuțeni se ridică la locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (97,4%). Pentru 2,54% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută
Comuna Ploscuțeni, Vrancea () [Corola-website/Science/301890_a_303219]
-
se organizau bâlciuri și în comuna Ibănești, pe 23 august, în satul Mânzați. La “bâlciuri” se organizau uneori și concursuri de “trânte” la care participau cei mai vânjoși tineri din sat. Oina a fost cel mai popular sport până în perioada interbelică când fotbalul a devenit în prim-plan. Apoi, în fiecare zi de sărbătoare se organizau meciuri între echipe din comuna sau din comune învecinate. Tradiția meciurilor de fotbal a continuat și-n perioada comunistă, echipa s-a înscris în liga
Comuna Ibănești, Vaslui () [Corola-website/Science/301889_a_303218]
-
românilor. Totuși, majoritatea covârșitoare a capitalului bancar era deținută de capitalul maghiar, german și austriac. Această situație s-a menținut și după instalarea administrației române la Timișoara, deși pe piața timișoreană au intrat și marile bănci din Vechiul Regat. Perioada interbelică a reprezentat cea mai mare expansiune a domeniului bancar. Existau astfel în 1930 18 bănci cu sediul în Timișoara și 28 de bănci cu sedii centrale sau cu sucursale în oraș, cu un total de 118 de puncte de lucru
Economia Timișoarei () [Corola-website/Science/301925_a_303254]
-
fost strămutată în satul Moara Nica (aflat în apropiere de Bosanci). În primul război mondial a luptat un număr de 1.375 de bosănceni. După Unirea Bucovinei cu România (1918), satul Bosanci (pe atunci Bosancea) a făcut parte din județul interbelic Suceava, având o populație de 6.649 locuitori, conform recensământului din 1930. În anul 1944 apropierea frontului româno-sovietic de sat a determinat evacuarea locuitorilor. Prin reforma agrară din 1945 s-a realizat împroprietărirea unui mare număr de locuitori bosănceni. Stema
Comuna Bosanci, Suceava () [Corola-website/Science/301932_a_303261]
-
au fost, generație de generație, martorii deselor conflicte hotarnice dintre călugării de la Moldovița, care stăpâneau Berchișeștii (cumpărat de Petru Rareș de la Toader Corlat și dăruit mănăstirii), și cei de la Voroneț, care stăpâneau Capu Codrului. „Certurile mănăstirești”, cum le numea cărturarul interbelic Procopie Jitariu, în superba monografie folclorică a satului său natal, Berchișeștii, au dominat secolele cu „neînțelegeri, neîntrerupte sfezi, urmate de reclamații, de judecăți, de recursuri, scrieri de apărare și de fixarea, din nou, a hotarelor”. Ba se plânge Calistru, egumenul
Capu Codrului, Suceava () [Corola-website/Science/301938_a_303267]
-
primirii pământului (prin Reforma Agrară de la 1864), s-au stabilit aici, pentru a fi cât mai aproape de el. Așa a luat ființă satul Câmpu Părului. La început, oamenii stăteau în bordeie săpate în pământ și acoperite cu paie. În perioada interbelică, satul a cunoscut o ușoară înflorire a civilizației, unii dintre săteni construindu-și case din paiantă (se înfigeau în pământ două rânduri de țăruși din lemn, între care se băga lut amestecat cu paie). Abia după cel de-al Doilea
Câmpu Părului, Olt () [Corola-website/Science/301958_a_303287]