9,213 matches
-
din copilărie. Mi s-a spus că mă cheamă Richard Digby. La Început nu mi-am recunoscut nici măcar chipul din fotografie. Știți, din pricina bărbii acesteia... — Acum, Însă, nădăjduiesc că ți-ai recăpătat memoria! Îl Întrerupse omulețul, cu o undă de ironie În glas. — Îmi amintesc cîte ceva, dar nu prea mult. — Comodă memorie! — Încerc să-mi amintesc, ca să vă spun tot ce știu, replică Rowe indignat. Credeam că, potrivit legilor englezești, orice om e socotit nevinovat, pînă la proba contrarie. SÎnt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Bruno Începea să tremure când se apropiau de Nanteuil-les-Meaux. Sala de primire a liceului era decorată cu basoreliefuri reprezentându-i pe foștii săi elevi ajunși celebri: Courteline și Moissan. Georges Courteline, scriitor francez, este autorul unor povestiri ce prezintă cu ironie absurditatea vieții burgheze și administrative. Henri Moissan, chimist francez (premiul Nobel În 1906), a extins folosirea cuptorului electric și a izolat siliciul și fluorul. Tatăl lui Bruno ajungea la liceu exact Înainte de masa de la ora șapte. De obicei, Bruno nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
total indiferenți. Îi lăsă În mijlocul proprietății, spunându-le că pot să-și ridice corturile unde vor; voia să se culce, de preferință fără a mai Întâlni pe nimeni. Fizic, Întrupa Încă tipul bărbatului versat și senzual, cu privirea scânteind de ironie sau chiar de Înțelepciune; unele fete mai proaste credeau chiar că are un chip luminos și binevoitor. Nu, nu simțea În el nici o bunăvoință și În plus avea impresia că este un actor de mâna a doua: cum de se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ultimă privire Înapoi, unde drujba reapăruse și, cu o mișcare expertă, ca și cum nu trunchiuri de copaci ar fi retezat toată viața, ci gâturi, i-a eliberat capul lui Guido de posesor. Astfel a pierit bietul vânzător de electrocasnice, ce tristă ironie!, tocmai din pricina aparatelor pe care le ajutase mereu să Înceapă o nouă viață, găsindu-le familii mai primitoare decât cele care le abandonaseră. În timp ce duhul lui nobil era livrat Purgatoriului, ceilalți am luat-o la fugă În sus pe scări
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
trezeai cu ei șuierând În picaj pe lângă tâmpla ta, În timp ce băteai pitonul pe Gangkhar Puensum. În timp ce fostele țări subdezvoltate deprindeau plăcerile confortului, cetățenii așa-numitelor Națiuni Premium se năpusteau În toate direcțiile, căutând senzații tari. De când Guvernul Mondial interzisese - ce ironie, sub amenințarea pedepsei cu moartea! - declanșarea, sponsorizarea și purtarea oricărei forme de război, fiecare Își afla fiorul apropierii de nemărginit după posibilități. Toți acești nefericiți cronici, care aveau nevoie de mângâierea doamnei cu coasa pentru a se simți vii, care
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
eco-stângii, filantropia și anarhia nu ne captivau decât În măsura În care rămâneau puțin vehiculate În spațiul public. Fiindcă noi ne asumaserăm rolul de a le propaga În masse. Massele inconștiente, prostite, mințite. În vremuri tulburi, profeții fac stilul. Iar noi, cu toată ironia de care eram capabili, asta ne doream să fim: profeți. Identificaserăm un mănunchi de idei care, bine articulate prin alte părți, erau prost tratate la noi. Dar aveau toate șansele să facă o modă. Când, mai târziu, moda s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
chip, făpturile fantastice să răspundă chemării. Să-i slujească. Rostise, cu pauze scurte, zăpăcind-o aproape, atâtea fraze ! Un fel de predică citită cândva în cărți, de care își bătea joc cu măsură ? „N-ai crede, poate.“ „Știi, probabil.“ Simțise ironia cu care recitea, parcă în fața ei, pagini știute, iritarea de a se asculta vorbind, îngăduința, o calmă detașare de retorica acestor formule, readuse cu un anume patos totuși. Glasul își păstra căldura. Chiar când nu mai reușea, parcă, să stăpânească
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu care recitea, parcă în fața ei, pagini știute, iritarea de a se asculta vorbind, îngăduința, o calmă detașare de retorica acestor formule, readuse cu un anume patos totuși. Glasul își păstra căldura. Chiar când nu mai reușea, parcă, să stăpânească ironia dintre cuvinte. Tocmai acest joc îl tulburase, simțea, și pe el. Suprapunerea chipului vizitatoarei cu portretul știut îl emoționa cu-adevărat, nu ținea s-o ascundă. Mai curând își găsea, astfel, îndreptățirea de-a continua ; ceea ce și menținuse surdina fierbinte
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
tulburase, simțea, și pe el. Suprapunerea chipului vizitatoarei cu portretul știut îl emoționa cu-adevărat, nu ținea s-o ascundă. Mai curând își găsea, astfel, îndreptățirea de-a continua ; ceea ce și menținuse surdina fierbinte a glasului, gonit și ascuțit de ironie. Tot amplificase pretextul inițial, deviind mișcarea. Se supraveghea, conștient că începea să piardă el însuși, ca și cei la care se referise, faptul brut, real, inventând și sporind din ceea ce fusese hazard alte conture, alt adevăr. Ceea ce numise, chiar el
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vorba de vreo întâlnire, ci de o păcăleală, o glumă proastă, să-i încerce nervii ? Sau o s-o anunțe că o eliberează, n-au nevoie de ea ? Femeia aceea... frumoasă, delicată... colega sau verișoara aceea, ce-o fi fost. Glumele, ironia o enervau. Ciudată tocmai prin totala lipsă de frivolitate. „Părul n-am cum să ți-l redau în trei zile.“ Ironică ? Cu sine, cu deținuta, cu altcineva, din umbră, cu Excelența ? Doar pentru o clipă, apoi regretând, parcă, încruntându-se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
bătăilor, când erați aproape de capătul puterilor. Slăbiciunea, ca și puterea, când ajunge extremă, devine ațâțătoare. Nu contează că n-au făcut-o ? Și-au luat revanșa, cu altele. Totuși, să știți, contează. Se aștepta să-l vadă zâmbind subțire, cu ironie. Nu, nu părea totdeauna preocupat să coreleze cuvintele cu mimica. După ce v-au tuns, v-au obligat să faceți din păr un fel de perie de șters praful ? Și nu numai praful... Apropo, uitau să lase vasul pentru excremente în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
al celuilalt, mobilizat de neliniștile și lecturile unui interlocutor căruia îi încredința faliile ascunse, împotmolirile, chiar dacă atât de bine adăpostite sub ținuta reticentă. Orgolios, scrupulos : disprețul față de plebe, convertit în distantă cordialitate. Egoismul disimulat în corectitudine, setea afectivă deviată în ironie și maniere scrobite ?... Își povestiseră episoade ale trecutului, dar și în curs. Într-o deplasare comună de câteva zile pe șantier, află că Lucian avusese o scurtă legătură cu Delia, sora lui Manole. Întâmplare tăinuită. Marcată de la început printr-un
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ușii. Numai Mitu e de vină pentru toate, ar fi trebuit să fugă, să încerce orice. Acceptase, treptat, toate loviturile, murdărită de porcăriile lui, de serviciul în care o aruncase, să se descurce, să câștige bunăvoința, să suporte nervii, exigența, ironiile, să se încovoaie în fiecare dimineață pe același scaun, să-i asculte, să-i servească, să-i supravegheze. Bieții de ei, habar n-au. Și sunt urâți, urâți de-a binelea. Ortansa i-ar filma cu încetinitorul înaintea și la
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
plăcere. Glasul însoțitorului vine calm și cald. Ar trebui somat cu întrebări urgente, importante, dar n-are rost. — Nu știu încă, nu m-am gândit. Și tot zâmbește, cu buza de dedesubt împinsă înainte. S-ar zice că primește cu ironie orice evaluări ale viitorului. Domnul cu păr ondulat și scurte șuvițe argintii își trece mapa sub brațul stâng. Scoate mănușile. Îmbracă stânga, dreapta. Celălalt vâră ambele mâini în buzunarele scurtei îmblănite. Trec prin dreptul vitrinei unei librării. Dacă ar fi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
stînd Întins o oră pe peticul de iarbă din curtea din spate Îmbrăcat numai În costum de baie. — E unul despuiat acolo! au spus ei În șoaptă, pe un ton acuzator și Înspăimîntat. Da, noi - stimate domn, mare amator de ironii - noi, bătrînul Whittaker, inventatorul, și Maud nebuna, fiica sa cea mare care bombăne cînd se sparge o farfurie și pe urmă te Îndoapă cu o masă sățioasă, care udă cu răbdare douăzeci de metri de pămînt În curtea din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
liniște, pentru care toate ființele de pe fața pămîntului au muncit și-au suferit. Iar nepăsarea fără egal cu care orașul mare și Îngrozitor a strivit Într-o clipă această viață neînsemnată, pîngărind cerul strălucitor și măreția zilei cu sînge, imensa ironie a loviturii Întîmplătoare - căci treilerul uriaș care a distrus camioneta și a ucis un om a trecut mai departe duduind și a dispărut, probabil fără ca șoferul să știe măcar ce s-a Întîmplat - mi-au rămas Întipărite În minte cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
rupînd ultimele sale legături cu viața, iar veșmintele dobîndeau ele Însele personalitate și trăsături mult mai vii decît trupul pe care Îl acopereau. Iar acum chipul mortului ajunsese să arate Înspăimîntător, din pricina acelei ciudate irealități reale care ascunde o cumplită ironie, căci, pe măsură ce le privești, fața și trupul mortului par că-și pierd consistența de carne omenească, asemeni figurilor de ceară dintr-un muzeu, și zîmbesc, privesc, batjocoresc și imită viața, Într-un fel groaznic și ireal, Întocmai ca acele figuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
demnitate. Iar acum am avut impresia că, așa cum făpturile moarte, livide, ale nopții, ființele vii cu chipuri cenușii se Înfruptau din imaginea lui cu ochi Întunecați și lacomi, tot astfel mortul le răspundea cu o privire impasibilă, veșnică, plină de ironie, de dispreț și batjocură, la fel de vie ca și căutătura lor Întunecată, o privire ce va dăinui de-a pururi. Apoi, la fel de repede cum se ivise, imaginea deformată dispăru, obiectele, formele și dimensiunile Își reluară toate proporțiile firești. Am văzut din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
toți și pe al cărei piept Întunecat și pustiu sînt Îngropați și uitați atîția bărbați pierduți și fără nume. Aceasta a fost, așadar, cea de a treia imagine a nenorocirii, imaginea dorinței, chipul războiului. Din nou războiul cu graba, goana, ironia sa crudă și forța sa de decizie rapidă: oră de amiază arzătoare pe marile diguri cu muniții din Newport News, unde băiatul lucrează acum ca magazioner. În magazia de pe dig, tăcere, căldură Înăbușitoare de aproape patruzeci de grade, aer greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
-și șoptesc cu uimire, vede că trec pe lîngă el rîzÎnd, aude exclamațiile și jurămintele lor pline de uimire neîncrezătoare, de veselă mirare. CÎnd se Întîmplă așa ceva, simte că ar fi În stare să-i strîngă de gît. Auzindu-le ironiile și glumele și exclamațiile - jalnice resturi de umor răsuflat și stătut, aceleași pe tot globul, invariabile, care și-au săpat albia tocită În inima și-n mintea omului Înalt, pînă ce le-a Învățat pe dinafară ca nimeni altul - simte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
o zi din nou În fața noastră - așa cum un nebun ar putea redescoperi lumina și sănătatea minții și și-ar vedea prietenul, ocrotitorul și victima nebuniei sale chiar În fața lui, zîmbindu-i strîmb printre buzele crăpate și umflate și spunîndu-i cu o ironie plină de regret, dar și de Îngăduință: — Ei, iată-ne din nou Împreună! Omul Înalt trăiește o ciudată aventură, are parte de o educație aspră, dar prețioasă. Căci În cele din urmă ajunge să cunoască, cu prețul trudei și sudorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
viața Îl ajunge și-l trage către sine nelăsîndu-l să plece. Iar În cele din urmă descoperă adevărul afirmației amare a lui Ernest Renan - că singurul lucru care ne poate da imaginea infinitului este măsura prostiei umane. Iar din aluziile, ironiile și glumele ce-i sînt adresate de zece ori pe zi din pricina Înălțimii sale neobișnuite, din Întrebările ce i se pun, din nenumăratele discuții la care dă naștere, el adună un volum imens de dovezi cu privire la uniformitatea fatală a oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mea!... Pe ce-o fi stînd tipul ăla? (Leo și fluturii de noapte chicotesc plini de Încîntare și aprobare, și Încurajat de ei, veselul Grogan continuă) Mamă! (mișcîndu-și Încet capul gușat, Îl măsoară pe noul-venit din creștet pînă-n tălpi - o ironie fină, ce nu scapă privirilor lui Leo și ale clienților săi, care zîmbesc În semn de apreciere) Ascultă!... CÎnd l-am văzut pe tipul ăsta m-am gîndit că s-o fi suit pe-o ladă sau cam așa ceva... (se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
noi, ai putea crede că Dumnezeu Însuși a uitat de existența lor, atît sînt de departe de orice lumină“. Spaniolul vorbește cu dispreț despre „peștele Împuțit“ și uscat și carnea pusă la uscat În colibele lor, despre necunoașterea metalelor, dar ironia sa cea mai tăioasă se Îndreaptă spre „un soi de iarbă sau plantă“ pe care au găsit-o din abundență În toate locuințele. Mai departe descrie destul de amănunțit această iarbă sau plantă: are frunza lată și aspră, iar, cînd este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu totul remarcabilă faptul că, aproape la fiecare Întrunire de catawbieni, exista unul sau mai mulți asemenea luptători, aflați În minoritate, care se lasă furați de Îndoieli și de gînduri pe măsură ce tovarășii lor devin mai zgomotoși În exprimarea aprobării sau ironiei lor și care, În cele din urmă, ajung de la o formulare blîndă a Îndoielii, la angajarea Înflăcărată În luptă de partea celui slab, devin tot mai curajoși și mai convinși cu fiecare cuvînt rostit, cu fiecare atac pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]