KorAP: Find »[drukola/base=minți & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...314 315 316 ...365 >

9,114 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525

doar parțial situația. Într-o societate tradițională șomerii din agricultură nu intrau în statistici. Guvernul era aproape insolvabil. Salariile nu erau plătite cu lunile. Iorga i-a spus lui Argetoianu că trebuie să plătească salariile pînă la Crăciun. Acesta a mințit prompt, declarînd că tocmai acest lucru făcea. Nu era nici o fărîmă de adevăr în spusele lui. Atunci cînd Iorga a aflat că oamenii nu-și primiseră nici măcar primele de Crăciun, l-a luat la rost pe Argetoianu. Răspunsul cinic al

Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA (1999) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
o înțelege". Într-un asemenea vid, Ortodoxia ar fi putut avea un rol firesc, dar (după părerea lui Iorga) credința ortodoxă a Legiunii era o înșelătorie. Iorga considera că acest românaș pierdut ar fi fost fericit chiar și dacă era mințit. Reformele trebuie însă să vină de sus și să fie inspirate de suflete mai mărețe decît cele ale legionarilor. Toată lumea trebuia să fie alături de rege. Iorga a reprodus facsimilele scrisorii lui Codreanu adresată lui Stelescu și ale documentelor privind asasinarea

Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA (1999) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
Numerul clausus: Ignorînd în mod și mai naiv cum funcționează sistemul nostru, Iorga s-a simțit stînjenit de răspunsurile ambigue. Vezi Americani și români din America, pp. 314-315. Poate că îl citise pe Marchizul de Custine, care spunea că "a minți în litera legii este mai revoltător decît să proclami cea mai fățișă tiranie" 106 Octavian Goga, Mustul care fierbe, București, 1925, pp. 44-45 107 Heinen, op. cit., p. 99 108 "Neamul românesc", 20 martie 1929 109 În cadrul corespondenței lui Iorga din

Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA (1999) [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

admiratorii și nici inamicii ei - și avea și de unii și de alții cu duiumul - nu au apreciat-o cu obiectivitate. Se lupta ca o leoaică pentru cei la care ținea, și până la urmă a devenit de-a dreptul imorală; mințea și înșela de dragul lor, călca peste cadavre. Pe mine m-a iubit și sunt gata să recunosc că ea m-a format; deși, oricum, m-aș fi format și singur. Dumnezeu să odihnească sufletul ei care n-a cunoscut niciodată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
tu știi cum vorbesc oamenii, fiecare povestește fiecăruia totul, iar eu continuu să întâlnesc femei pe care nici n-am știut măcar că le-ai cunoscut și care-mi povestesc că au avut aventuri cu tine; s-ar putea, desigur, să mintă. Dar tu știi bine că nu te poți ține departe de femei, și eu nu mai sunt tânără și frumoasă, iar ție îți place să cucerești ceea ce nu poate fi ușor dobândit; nu vrei să rămâi alături de nimeni și până la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
supraviețuiască“ în mintea mea. Dar biata fată nu mi-a insuflat niciodată un sentiment de culpabilitate. În memoria mea, imaginea ei poartă o aură de curaj și adevăr. E poate unica femeie (cu o singură excepție) care nu m-a mințit niciodată. Iar amintirea suferințelor ei îmi inspiră adeseori un soi de duioasă plăcere, în timp ce gândul la suferințele altora dintre amantele mele mă lasă indiferent, ba uneori mă și agasează. O singură dată, în tinerețe, am vrut să mă căsătoresc, dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
teribil de susceptibilă și de posesivă; și încercările ei de a-mi fi pe plac erau atât de patetice! Nu se putea opri să nu flirteze. Când s-a îmbolnăvit, către sfârșit, a devenit hidoasă și era necesar să fie mințită în legătură cu înfățișarea ei. Își pierduse silueta și umbla în pantaloni de catifea reiată și o jachetă lăbărțată. Arăta ca un holtei bătrân, cu hainele pătate de băutură și tabac. Și totuși, petrecea zilnic câte o oră ca „să-și aranjeze

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
femei! Și Rita Gibbons intră în povestea asta, așa că, probabil, s-a întâmplat mai târziu decât am eu impresia. Clement le-a tolerat pe Rita și pe Lizzie și pe Jeanne, dar a detestat-o pe Rosina. Firește că am mințit-o pe Clement (și ea mă mințea pe mine), dar s-au găsit diverse persoane care-și făceau o plăcere din a o informa. Rosina este, natural, Rosina Vamburgh și, cu excepția mea, e personajul cu cea mai mare faimă din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
asta, așa că, probabil, s-a întâmplat mai târziu decât am eu impresia. Clement le-a tolerat pe Rita și pe Lizzie și pe Jeanne, dar a detestat-o pe Rosina. Firește că am mințit-o pe Clement (și ea mă mințea pe mine), dar s-au găsit diverse persoane care-și făceau o plăcere din a o informa. Rosina este, natural, Rosina Vamburgh și, cu excepția mea, e personajul cu cea mai mare faimă din această carte. Numele ei adevărat, pe care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
că nu, dar trebuie s-o crezi pe Lizzie și s-o respecți măcar pe ea, e o legătură sacră între noi și Lizzie n-o să mă părăsească, mi-a spus-o de o mie de ori. — O femeie poate minți de o mie de ori. — Lizzie e cinstită, tu disprețuiești femeile. Ea ți-a spus asta? — Da. Și gândește despre tine că nu ești serios. Nu mi-o poți lua pe Lizzie, dar poți distruge totul, o poți face să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
îmi pare rău, îmi pare rău... — Deci ai discutat despre mine cu Gilbert? Nu i-am spus nimic important... Își examina piciorul gol, și atinse cu degetele de la picior un scaiete. — Mincinoaso! Nu i-am spus, am... Atunci l-ai mințit pe el, da? — O, nu... nu încerca... De ce n-ai vrut să mă vezi? — Mi-era teamă. — Teamă de dragoste? — Da. Stăteam amândoi foarte rigizi, în timp ce vântul care pătrundea pe portița deschisă îi învolbura fusta și mie cămașa. Mi-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Mary? Sper că e bine. (Mi-am adus aminte că trebuie să-i spun Mary.) Speram s-o văd și pe ea. Am aici un plic pentru voi amândoi. — Nu-i acasă, îmi răspunse Ben. Am simțit cu certitudine că mințea. — Mă rog, uite, asta-i mica mea notiță. l-am întins un plic închis adresat „Domnului și doamnei Fitch“. Ben luă plicul, îl privi încruntat, apoi îmi aruncă o privire inexpresivă. După care adăugă: „Mulțumesc“, și-mi deschise ușa. — N-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
pe care-o duc, o permanentă luptă cu șișurile, și continuă de zor... nici unul dintre noi n-are destul curaj ca să pornească divorțul. Formalitățile de divorț sunt un iad, trebuie să te gândești, trebuie să iei o hotărâre, trebuie să minți. Cred că și-a găsit un tip, dar nici nu vreau să știu. Iese tot timpul, dar din păcate se întoarce, îi convine. Ura asta blestemată, nudă, nesfârșită, distructivă, apriga sfâșiere a celor mai firave tentacule de tandrețe și bucurie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
buni doar să umflăm importanța valorii pe care ne-o autoatribuim. Eroii de la Troia au luptat pentru o Elenă-fantomă, din câte afirmă Stesichorus. Războaie zadarnice pentru bunuri-fantomă. Sper că te vei lăsa purtat în voia reflecțiilor asupra vanității umane. Oamenii mint în asemenea măsură, până și noi, bătrânii, mințim. Deși, într-un fel, dacă minți destul de artistic, atunci nu mai are importanță, pentru că arta conține un alt soi de adevăr. Proust constituie autoritatea noastră supremă cu privire la aristocrații francezi. Și cui îi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
ne-o autoatribuim. Eroii de la Troia au luptat pentru o Elenă-fantomă, din câte afirmă Stesichorus. Războaie zadarnice pentru bunuri-fantomă. Sper că te vei lăsa purtat în voia reflecțiilor asupra vanității umane. Oamenii mint în asemenea măsură, până și noi, bătrânii, mințim. Deși, într-un fel, dacă minți destul de artistic, atunci nu mai are importanță, pentru că arta conține un alt soi de adevăr. Proust constituie autoritatea noastră supremă cu privire la aristocrații francezi. Și cui îi pasă cum erau aceștia în realitate? Și ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
au luptat pentru o Elenă-fantomă, din câte afirmă Stesichorus. Războaie zadarnice pentru bunuri-fantomă. Sper că te vei lăsa purtat în voia reflecțiilor asupra vanității umane. Oamenii mint în asemenea măsură, până și noi, bătrânii, mințim. Deși, într-un fel, dacă minți destul de artistic, atunci nu mai are importanță, pentru că arta conține un alt soi de adevăr. Proust constituie autoritatea noastră supremă cu privire la aristocrații francezi. Și cui îi pasă cum erau aceștia în realitate? Și ce semnificație are acest lucru? — Aș spune

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
am dat ocol mesei, așa încât ghearele sângerii ale Rosinei, dând să se înfigă în obrazul meu, abia de-mi atinseseră gâtul. Lizzie se retrase către ușă. Am înfruntat furia Rosinei, având masa între noi doi. — Ascultă-mă! Nu te-am mințit. Nu există nici un fel de aranjament între mine și Lizzie. A picat din senin și nu știe nimic. — Locuiește aici? mă întrebă Lizzie. — Nu. Nimeni nu locuiește aici, în afară de mine. A venit să mă vadă, oamenii vin să te vadă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Nu știu. Eu n-aș fi vrut să vină aici... — Mincinoaso! De câte ori v-ați întâlnit? — Doar o singură dată. — Mincinoaso! Numai eu te-am văzut de două ori cu el. Și Dumnezeu știe de câte ori ați mai fost împreună? De ce mă minți atât de prostește? Și tu l-ai pus să vină aici în vizită. — Nu-i adevărat. — Ei bine, află că n-ai să-l mai vezi! — Nici nu vreau să-l văd! — Trecutul, trecutul, blestematul de trecut... pentru noi n-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
să adopt un copil, dar el s-a opus, continua să spere. Și eu am început să fiu îngrijorată din cauza limitei de vârstă, nu ai voie să faci o adopțiune decât până la o anumită vârstă, chiar și așa trebuia să mint în legătură cu vârstă mea. Ben e mai tânăr decât mine și în ce-l privește pe el nu erau... — E mai tânăr? Am înțeles că a făcut războiul. — Da, dar numai spre sfârșit... — Ce-a fost în timpul războiului? — A fost în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
dăinuie pe vecie. Așa că, într-un fel, era normal ca Ben să fie impresionat, i-ai povestit ceva care a schimbat cu totul fața lucrurilor, îl pot înțelege. — Refuza să creadă că n-am fost amanți, gândea că l-am mințit când i-am spus c-am fost virgină. Totul părea atât de cumplit pentru că ceea ce gândea el nu era adevărat, și n-am reușit niciodată să-l conving, deși îi repetam, mereu și mereu, același lucru. Uneori, încerca să-mi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
și iar și iar, indiferent de răspunsul pe care i-l dădeam. Și, desigur, cu cât devenea el mai furios, cu atât eram eu mai stângace și mai împiedicată și mai doborâtă, așa încât îi dădeam, probabil, într-adevăr impresia că mint... Aș vrea să-l ucid pe omul ăsta! Mai băuse puțin vin și acum stătea tremurând, fără să plângă, cu ochii larg deschiși și întunecați, cu pupilele dilatate, privind fix la lumânare, ținându-și inconștient șervețelul de ceai apăsat pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Hartley, nu pot suporta toate astea... Pretindea că-i numai din vina mea, și era vina mea, ar fi trebuit să-i povestesc totul de la bun început, mă întrebase dacă a mai existat cineva în viața mea și l-am mințit, pentru că existaseși tu, deși n-am fost amanți în adevăratul sens al cuvântului, și mai târziu, când i-am povestit totul a apărut misterios și important. Și mă măritasem cu el din milă, voiam să-l fac fericit... și pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
piept, să fac o declarație emoționantă, de parcă întrebarea lui necesita mai curând o celebrare decât un răspuns. Am simțit, de asemenea, instinctul categoric de a-i răspunde „Da“, însă, în același timp, o și mai puternică opreliște de a-l minți pe acest băiat. Dar de ce nu mă ghidasem tocmai la acest lucru, la această apariție, la asemenea întrebare, de ce nu mă așteptasem la ele? Mă simțeam încurcat, luat prin surprindere, și nu știam cum să-i adresez răspunsul. Nu, nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
și a hotelului Raven, pe urmă am dat colțul spre partea unde golful devenea vizibil. Aici, conform dispozițiilor mele, Gilbert își parcase mașina. Nu voiam să fie la vedere, pentru cazul în care voi fi nevoit, mai târziu, s-o mint pe Hartley. Gilbert ședea pe o stâncă și contempla apa iluminată într-un albastru strălucitor. Când mă zări, sări și veni către mine. — Gilbert, ia scrisoarea asta și depune-o imediat la Nibletts, știi, ultimul bungalov din șir. — O.K.

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
mi-l însușisem, dar vorbind în același timp cu sinceritate, am adăugat: — Hartley, nu trebuie să fii atât de înspăimântată de el! M-am săturat până peste cap de atitudinea ta față de omul ăsta mârșav. De ce simți nevoia să-l minți tot timpul? De ce naiba n-ai voie să fii aici cu Titus, e lucrul cel mai natural și mai onest! Titus îi aruncă lui Hartley o privire plină de interes și grijă, apoi se uită la mine ironic. Și l-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]