18,249 matches
-
Când privești o imagine, de pildă, o anume înțelegere este la lucru de la bun început. Ea este într-un fel prealabilă, însă aceasta nu înseamnă că felul de a vedea și ceea ce vezi sunt de la sine înțelese. Doar că mintea omenească știe să complice la nesfârșit unele stări de lucruri. Afli spunându-se uneori că lipsa de sens poate avea ea însăși un sens, mai ascuns sau mai subtil. Iar dacă nu are nici unul, tocmai lucrul acesta poate fi semnificativ. În
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
sine înțeles. Cel mai adesea întâlnim ceea ce nu e de la sine înțeles. Însă de neînțeles este și faptul că oamenii adoptă atât de ușor un mod de gândire complicat și plin de iluzii. 3. Despre ambiguitatea celor absurde Există situații omenești ce refuză distincția clară între ceva elementar - sau de primă instanță - și altceva de secundă instanță. De pildă, între faptele petrecute efectiv și cele ce ajung relatate. Firește, nu poți spune că există fapte simple, ca atare (, cum avertizează Nietzsche
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
mai complicate și că judecata dintâi poate fi arbitrară. Dacă cele întâlnite în viața de toate zilele nu se distribuie în două categorii, cu sens și lipsite de sens, atunci am putea crede altceva. Am putea spune că fiecare fapt omenesc se situează între două limite, anume prezența ca atare a sensului și absența sa completă. Iar aceste limite ar fi în definitiv intangibile. Doar că iarăși operăm cu două variante, chiar dacă actualizarea lor este văzută gradat, în trepte. Nu s-
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Ar fi un exemplu de tetralemă pozitivă. Un pas mai departe pare să facă tetralema ce a fost numită negativă: (XXII, 11). Așa cum vedem, sunt excelent surprinse limitele cuvântului care desemnează. Dar și limitele exprimării înseși, odată cu cele ale voinței omenești de exprimare. Probabil de aceea astfel de propoziții sunt atribuite de obicei altora () (XVIII, 6). A încerca să privești un lucru în el însuși, ca și cum ar fi în joc o perspectivă ultimă, înseamnă să ignori faptul simplu al numirii sale
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
acolo unde, imediat, devine parte neînsemnată și neștiută a unor vaste pustietăți. Aș remarca în legătură cu aceste două labirinturi din povestirea lui Borges că ele comportă ceva neomenesc. Cel care se trezește în fața lor nu mai are la îndemână nici o soluție omenească, se vede deodată în fața propriei morți. Iar ceea ce se petrece după aceea nu depinde în nici un fel de voința omului. Să revedem fiecare labirint în parte, ignorând deocamdată ce spune Borges în alt loc, anume că labirintul desăvârșit pare să
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
era totuși puțin față de ceea ce s-a născut sub ochii săi. Reperele simple nu lipsesc, scări și porți, ziduri și coridoare, însă ele nu te mai ajută ca să-ți urmezi drumul. Construcția imensă din piatră și bronz depășește orice înțelegere omenească (). Acest fapt nu l-a împiedicat pe rege să se bucure de o asemenea minune și să aștepte momentul sosirii unui străin. Iar într-o bună zi străinul vine. Este un alt rege, care s-a încumetat să străbată deșertul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
deșertului se simte suflul morții și deopotrivă prezența Celui care nu moare, cuvintele ating inevitabil locul tăcerii. Edificiul obscur ridicat de om și lumea stihială a deșertului se situează, acum, în afara celor cu sens sau lipsite de sens. Pentru mintea omenească sunt, cum spune Borges, adevărate scandaluri. Cel lăsat să rătăcească la nesfârșit și cel părăsit în mijlocul deșertului, acești oameni nu au în față ceva complicat, ce s-ar cere imediat lămurit. Ar fi de-a dreptul nebunesc să-l vezi
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
alta, este ceva și totuși nu este. Ce doresc să spun în cele din urmă? Povestea fiecăruia dintre cei trei regi este stranie. Așadar, nu neobișnuită, ci de-a dreptul stranie. Primul dintre ei ridică un labirint fără nici o posibilitate omenească de salvare. Al doilea descoperă un labirint halucinant, deșertul însuși. Iar al treilea își află într-un labirint complicat refugiul vieții sale. Cu fiecare dintre aceste labirinturi ai în față, deodată, un alt raport cu lumea sensului. Nu un deficit
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
un înăuntru. Numai că imaginea deșertului anunță un alt gen de infinitate decât cel obținut prin extensie continuă. Deșertul apare infinit nu întrucât nu ar avea margini, căci nu e vorba de întinderea sa fizică. Ci întrucât excede nemăsurat subiectivitatea omenească, dându-se indefinit și deodată. În această privință, este de-a dreptul copleșitor. Știm apoi că o rețea se poate figura analogic, însă deșertul nu suportă nici o analogie. Este de nefigurat și incomprehensibil. În cele din urmă, am văzut că
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
în voința celui muritor de-a accede nemijlocit la ordinea miracolului. În termeni apropiați va vorbi despre labirintul maurului fugar. Ceea ce a voit maurul să edifice pentru sine se plasează iarăși în vecinătatea celor mirabile. Scandalul se reface, întrucât voința omenească nu mai recunoaște nimic altceva dincolo de sine. În cazul pustiului însă, toate acestea ajung nesemnificative. Nu mai este loc nici pentru scandal și nici pentru iluzii. Dacă poate fi văzut în felul unui labirint, atunci pustiul nu se înscrie în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
într-o lume halucinantă. În definitiv, ceva absurd este văzut ca imposibil în ordinea existenței. Logica despre care vorbește filozoful grec nu privește doar actul de gândire. Privește deopotrivă vorbirea (se disting enunțurile cu sens de cele străine sensului), conduitele omenești (cele rezonabile diferă de cele nebunești) și, mai ales, existența ca atare (ființa diferă de neființă). Căci una înseamnă a spune despre un lucru că nu este într-un anume fel și cu totul altceva că nu este în nici un
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
și întâlnirea cu un om care este identic în absolut cu sine, indiferent de întâmplările vieții. La limită, poate fi socotit vid atât enunțul „a este non-a“, cât și enunțul „a este a“. Cu privire la cele temporale, oameni și situații omenești, ambele enunțuri pot să apară lipsite de sens. Să acceptăm însă că, în unele situații, are importanță ceea ce este corect din punct de vedere formal. Există astfel de situații, mai ales în zona gândirii tehnice. Doar că regula valabilă aici
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
cu sens, nici lipsit de sens, ci s-a minunat cu simplitate în fața propozițiilor sale. Vedem încă o dată că logica noncontradicției ne aduce în față un caz de limită, singular. Ea presupune o anumită imagine a lumii și a celor omenești: este vorba de o lume finită, actuală și perfect bivalentă. Stările de lucruri care o compun ascultă în ultimă instanță de disjuncția exclusivă: există sau nu există, sunt reale sau iluzorii, într-un fel sau în altul. Nu poți vorbi
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
-i aducă omului, astăzi, o formă de împăcare cu sine? 8. Locul celui care se minunează Celor vechi nu le-a fost totuși străină ideea de lume alternativă, nici cea de antinomie reală, in re, mai ales cu privire la unele fapte omenești. Când discută despre fapte viitoare, Aristotel acceptă el însuși excepții de la regula noncontradicției („în acele stări de lucruri care nu sunt actuale, există posibilitatea [ca ceva] să fie și să nu fie“). La fel și atunci când e vorba de fapte
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
sursa originară și inepuizabilă a celor existente. Iar privirea orientată către aceasta își modifică profund sensul, devine viziune sau contemplație (theoría), o cunoaș tere „cultivată pentru ea însăși“ și singura cu adevărat liberă. Adusă în fața unei astfel de situații, mintea omenească sim te că deodată ceva o excede nemăsurat. Are în față o întâm plare de felul celor minunate (thaumasíon, cum spune filozoful în alt loc, 982 b), ce solicită un alt gen de cunoaștere. Numai că „posesiunea [unei asemenea cunoașteri
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
că deodată ceva o excede nemăsurat. Are în față o întâm plare de felul celor minunate (thaumasíon, cum spune filozoful în alt loc, 982 b), ce solicită un alt gen de cunoaștere. Numai că „posesiunea [unei asemenea cunoașteri] depășește măsura omenească“. Și aceasta, întrucât „firea omului e împletită în multe chipuri cu sclavia, așa că, după Simonides, «numai Zeul are acest privilegiu», iar omului nu i se cade să umble după o știință ce e mai presus de puterile lui“ (982 b
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
numai Zeul are acest privilegiu», iar omului nu i se cade să umble după o știință ce e mai presus de puterile lui“ (982 b - 983 a). Deși nu o poate deține și o face nesigură de ea însăși, mintea omenească este fascinată de o asemenea viziune (theoría). Nu i este dată ca atare, însă va căuta să vorbească despre ea și despre cele divine. Mintea resimte dintru început o stare de nedumerire sau perplexitate (aporía). În același timp, se mi
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
nimic nu e mai absurd decât ce spune unul sau altul dintre filozofi? Preocupat de felul în care sunt explicate visele, Cicero are în vedere câteva tradiții care s-ar fi impus în gândirea filozofică. Una dintre ele consideră sufletele omenești de proveniență divină, în comuniune unele cu altele, încât „pot vedea în somn viitorul“. Pitagora și Platon sunt încrezători în puterea vizionară a sufletului, prin urmare recomandă chiar o anume pregătire înaintea somnului și a viselor. Pitagoreicii au mers până la
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
e 82 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 71. 72. 73. 74. 75. absurd să cauți într-o experiență posibilă ceva care să corespun dă ideii de Dumnezeu, câtă vreme e vorba de o ființă infinită, indeterminată ca atare pentru mintea omenească. Însă nu toate eforturile noastre speculative sunt absurde, ne consolează aici Kant. Nu este absurdă ideea lui Zenon din Elea că „Dumnezeu nu este nici finit, nici infinit, nici în mișcare, nici în repaus, nici asemănător, nici neasemănător unui alt
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
lui Martin Heidegger Ce este metafizica?, analistul se întreabă dacă „opoziția [sa] față de logică“ mai poate să însemne o cercetare sobră, riguroasă. Însă nu se întreabă dacă se poate vorbi de o singură logică, una și aceeași în orice demers omenesc. De ce ar trebui cineva să se exprime doar în propoziții aflate sub reguli stricte și verificabile empiric? Și cum ar fi posibil oare acest lucru? Nu cumva încercarea de al face posibil ar transforma un asemenea vis într-un coșmar
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Câtă vreme unele dintre afirmațiile sale nu apăreau absurde celor care, în Atena acelui timp, îl auzeau vorbind, este hazardat acum să afirmăm absurditatea lor necondiționată. De fapt, ar fi absurde în mintea cui și cu privire la ce fel de viață omenească? Mai potrivit ar fi, probabil, să vedem care este modul său de înțelegere și dacă acesta a răspuns unor așteptări ale comunității de atunci. Lectura pe care o practică Rorty pare uneori să țină de un manual obișnuit, în care
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
mai echivalează nimicul cu simpla absență a ceva sau cu o iluzie. Însă nimicul ne poate vizita și în alt fel, de exemplu sub chipul vieții care trece ușor pe lângă noi. Sau asemeni acelor limite care, deși privesc nemijlocit modul omenesc de a fi, nu se lasă văzute ele însele. Însemnările târzii ale lui Wittgenstein insistă asupra faptului că unele nonsensuri, precum cele etice APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 105 96. 97. sau religioase, devin semnificative cu privire la modul nostru de existență. Într-
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
inutile. Cum nu se determină clar din punct de vedere logic, sunt lipsite de sens. Întrucât nu urmează o cale concretă, proprie obiectului în atenție, sunt speculative. Iar dacă se ocupă de chestiuni insesizabile, eterate, cum ar fi limitele gândirii omenești sau un posibil sens al vieții, atunci apar perfect gratuite. Cum mai poți așadar să crezi că au totuși o semnificație? Faptul că ar putea să trezească un alt gen de reflecție, mai liber, deschis unei posibile viziuni, acest lucru
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Constă, așa cum am văzut, în a delimita cele cu sens după criterii care se voiesc neutre și exacte, singulare în cele din urmă. Credința că astăzi contează în viața noastră doar cele verificabile logic și utile tehnic lasă multe experiențe omenești în afara jocului. E posibil să fie vorba despre un reflex vulgar, comun, care, odată cu trecerea timpului, ne face insensibili față de unele alternative ale vieții. Avea să se vadă însă că până și cele socotite neutre își obțin sensul, când se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ora 3 egal cu 4)“ (Tractatus, § 4.1272). Situația nonsensurilor filozofice este însă mai spectaculoasă. Apar de regulă când cineva caută să spună ceva sigur despre ceea ce nu se poate spune nimic: de exemplu, că lumea este infinită, că eul omenesc este fără moarte, că binele ca atare nu se poate realiza - și multe altele. Deoarece se consideră ca obiect ceea ce nu poate fi obiect, astfel de propoziții sunt cel puțin vane. Vorbesc despre ceea ce, de fapt, nu se poate vorbi
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]