8,185 matches
-
politică internațională. Klaus Knorr (1973: 77-8), de pildă, a criticat conceptul lui Perroux și nu l-a luat în considerare din moment ce aceste efecte sistematice sînt doar incidentale. Strange privește problema din punctul de vedere al celor care trebuie să suporte povara acestor efecte ale puterii. Această formă de putere nu este teritorială, este "exercitată direct asupra oamenilor nu asupra teritoriului" (Strange 1989: 170). Actorii ce dețin cea mai multă putere sînt cei din civilizația afacerilor internaționale, cum ar fi demnitarii din
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
În mijlocul odăiei bolnave de-ntristare Încât mă văd în chipul de pal seminarist Ce-nchis în niște ziduri de negre seminare Își caută zadarnic în inima-i pe Christ. Durerea mă-nfășoară mai strâns ca un vestmânt Țesut dintr-o povară de grea singurătate, În vreme ce eu caut al Domnului cuvânt Să-năbușe durerea în inima-mi ce bate Ușor ca o pendulă uitată pe-un mormânt. În Sfârșit de toamnă este atinsă, înaintea lui Ion Pillat, voluptatea intimistă a evocării alimentelor
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
însă merg drept, cu fruntea sus, Și n-oi ști să fiu orbul care se lasă dus... Ci ți-oi întinde mâna, și vino de vei vrea, Dar nu te vreau nici roabă, și nici stăpâna mea. Nici sprijin, nici povară - așa te vreau, și-acum De vrei să mergi cu mine, gătește-te de drum... fie că plânge, dramatic, fecioara bătrînă: Mă uit în oglindă și nu te mai chem Și nu te mai cer ca-nainte, Și totuși sunt
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
lunii, cea mai remarcată, e o desfășurare de decoruri selenare în genul feeric și de calambururi de imagini, agreabile: În straie albe de hermină Și că pădurea fermecată Pe codrul negru și sihastru De ochiul tău, - pornind încet, Pari, sub povara de lumină, Se-apropie halucinată Că împietrești în cerc albastru, Ca o pădure de Macbeth. Poetul s-a ispitit să facă, după V. Eftimiu, basm dramatizat (Făt-Fru-mos, Păcală), cu vina capitală a limbuției. Poezia lui G. Talaz e cogitativă în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
scuip pe toată rânduiala asta!... I. VALERIAN O mică notă personală aduce I. Valerian, poet acustic, cu preferințe pentru lugubru, în Caravanele tăcerii, în măsura în care evoacă pustiurile sahariene: Vin caravanele ce le-am crezut pierdute În zarea țărilor necunoscute Și-aduc poveri de fildeș și de aur... Și cum alunecă alene, Purtând tăcerea păturită pe surile spinări, Par șiruri de corăbii ce se întorc din larg, Greoaie - fără de catarg, Alunecând ca într-un vis bizar Spre-un port imaginar. G. BĂRGĂUANU G.
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și de sulfină... În pace sufletească topindu-se se-alină Realitatea vremii pe al naturii prag. Prin ce metepsichoză revăd obrazul drag Al fetei de-altădată în albă crinolină. Aceiași ochi sălbateci, același zâmbet trist, Din care făurisem a dorului povară, Și cu același tânăr și palid bonjurist... Când ea, înfășurată în vălul de percal Îmbălsămat de fuga zefirului de vară, Visa la iarnă baluri la consulul muscal. Tot acum se schițează și o poezie intimistă a odăii, a relicvelor, cu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
un alt element-anul nasterii-desi în contexte diferite, se repetă inutil). Menționam, de asemenea, ca simbolul, desi ușor decriptabil, a devenit banal de o prea deasa folosire. Am putea concluziona că originalitatea unei bune părți din medaliile contemporane este strivita sub povară proiectului comandat, a producției de serie, a tehnicizării excesive, cât și a sublinierii la fel de exagerate a genialității personajului reflectat. Și medalia în discuție, după cum se vede, nu face excepție. MIHAI CIUCĂ Într-un dicționar al personalităților ce și-au făcut
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
a zilei”, însă aici este cuprins și un traiect al ieșirii din contingent. Asemenea lui Sisif, el urcă muntele, simultan un urcuș al existenței și al creației: „Sisif pe muntele negru/ Neagră e stânca pe care o poartă / Grea e povara, greu e urcușul / Sisif și teribila-i artă/ [...] / Sisif pe muntele negru/ Pe umeri cu neagra lui stâncă / Din nou urcă muntele sumbru/ Cu foamea-i de piscuri cu foamea-i adâncă” (Sisif). „Ritual solitar”, „istorie personală”, lirica se prezintă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
alianțe cu alte autorități locale atât înăuntru cât și înafara statelor lor naționale. În Scandinavia și Suedia, urmate de celelalte state nordice, Danemarca, Norvegia și Finlanda, în această ordine, guvernul central a lansat experimentele "comunei libere", care urmăreau să reducă povara regulatoare a statului central care se afla asupra activităților autorităților locale.50 Abordarea "comunelor libere" a fost un experiment care a durat de la mijlocul anilor 1980 până la începutul anilor 1990 și a permis autorităților locale să adopte politici distincte și
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
în timpul secolului al XVIII-lea, a atras numeroase critici din partea intelectualilor din Franța și de alte părți. În același timp, Franța era implicată într-o serie de războaie cu alte puteri europene care au dus-o la faliment, toata această povară căzând pe umerii țăranilor și ai reprezentanților celei de-a treia clase sociale. Filosofii secolului al XVIII-lea Acesta a fost contextul în care au apărut filosofii iluminismului cum ar fi Voltaire, Rousseau, Montesquieu și Holbach, care au contribuit și
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
Aproape tac, aproape plâng, aproape sunt, București, 1995; Melanholia deșertăciunilor, București, 1996; Deșertăciunea șterge fața morții, București, 1996; Acolo unde plânsul nu atinge moartea, pref. Dan Grigorescu, București, 1997; Trei tipare, pref. Al. Paleologu, București, 1998; Antumele, București, 1998; Îngerul poverii, București, 1998; Sfânt îndârjit, București, 1999; Scrisori către părintele Niculae, București, 2000; Capul și pajura, Botoșani, 2001; Maranatha, București, 2001; Ghiaurele, București, 2002; Îngerii îndepărtați, București, 2002; Epistolar târziu, București, 2003; Puntea suspinelor și închisoarea, Slatina, 2003; Viața la zi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286914_a_288243]
-
sau adună pomenile oamenilor. Aceștia pot fi asemănați cu furnicile, care sunt insecte mici, însă lucrează foarte mult pentru a-și procura și pregăti hrana. Alții sunt slabi și bolnavi, și nu pot lucra cu mâinile lor, nici să poarte poverile altora sau să facă pocăințe grele. Totuși, nu trebuie să se îndoiască de îndurarea divină: cu cât au mai puțin, cu atât pot beneficia mai mult de muncile altora. Căci acesta este într-adevăr scopul comuniunii sfinților și îndeosebi a
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
a spus: «Așadar nu știi să fii domn. Dar oare noi, cei ce deținem oficii în Ordin, suntem domni? De aceea, frate, mărturisește-ți imediat greșeala, fiindcă ai considerat oficiile Ordinului domnii și demnități; acestea ar trebui numite mai degrabă poveri și slujiri». După ce și-a recunoscut cu multă umilință greșeala, ministrul i-a încredințat, ca pocăință, custodia Saxoniei, iar el, îngenunchind, așa cum obișnuia mereu să facă, l-a ascultat cu umilință. Frații au fost foarte mulțumiți de ascultarea sa și
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
fraților împotriva maeștrilor. El a decis ca fiecare capitul să fie ținut, de-acum înainte, în mod alternativ, dincoace [la nord] și dincolo [la sud] de Alpi. În cele din urmă, fiindcă nu se mai simțea în putere să ducă povara de ministru general, a obținut de la papa Alexandru al IV-lea permisiunea de a renunța. Fratele Ioan din Parma spunea că edificiul Ordinului trebuia construit pe două ziduri, adică pe sfințenia vieții și pe știință. Frații ridicaseră zidul științei până la
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
mod confidențial fratelui William că exista o treaptă și mai înaltă: aceea de a trăi din munca proprie. De aceea, afirma că beghinele sunt un ordin foarte sfânt și absolut perfect, fiindcă trăiesc din munca lor și nu sunt o povară pentru societate, deoarece nu merg la cerșit. 128. Același părinte a relatat și despre un novice care, voind să respecte abstinența, i-a mărturisit maestrului său că își propusese să măsoare puțin câte puțin la ce punct putea să ajungă
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
minori și al predicatorilor, care duc o viață sfântă și mărturisesc doctrina credinței, sunt destinate să ia asupra lor fărădelegile ce împovărează sanctuarul, așa cum spune Domnul, în Cartea Numerilor, 18: Tu și fiii tăi și casa tatălui tău veți purta povara fărădelegilor comise împotriva sanctuarului... (Num 18,1-3). Așa cum s-a spus aici, este clar că aceste două ordine trebuie să aibă și slujitori, care să nu fie la egalitate cu clericii. Apoi, dacă se citesc cu atenție versetele următoare, rezultă
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
fiindcă Dumnezeu voia să-l lase să moară, așa cum s-a și întâmplat. Starea sănătății i s-a agravat atât de mult, încât Inocențiu al IV-lea nu mai știa să spună altceva decât acel verset al Psalmului: Mă apasă povara mâinii tale. Cu pedepse îl îndrepți pe cel vinovat (Ps 38,11-12). Această ultimă propoziție a repetat-o până când a murit; a fost lăsat să zacă pe paie, gol și părăsit de toți, așa cum e obiceiul pontifilor romani atunci când ajung
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
laici, ce am putea face pentru mântuirea lumii?». Ne-a răspuns: Mergeți cu încredere în Providența lui Dumnezeu», apoi a început să ne explice, așa cum putea, pentru a le imprima în inimile noastre, două versete. Pe primul - «Oferă-i Domnului povara ta și el te va sprijini» (Ps 54,23) - îl spunea pentru a îndepărta orice neîncredere, fiindcă îi trimitea în regiuni necunoscute fără să aibă nimic asupra lor. Pe al doilea - «Nu vă preocupați cum sau ce veți vorbi, etc.
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
puține decât oportunitățile pe care le aduce. Supraviețuitoriitc "Supraviețuitorii" Afacerile din ziua de azi se bazează mai puțin pe fuzionări și achiziții, fiind mai degrabă În căutarea oportunităților de dezvoltare În limitele competențelor cu cea mai mare importanță pentru companie. Povara stimulării dezvoltării organice (dezvoltarea netă a unei companii, după Înlăturarea „celorlalți factori”) a căzut din nou pe umerii managerilor, care au primit sarcina de a deveni adevărați lideri ai dezvoltării. Pentru așa ceva e nevoie de manageri (și angajați) care să
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
etapa de Reînnoire, procesul prin care „răzuiesc” comportamentele și atitudinile ce ar putea să mă Încetinească. Atunci când, În Paris, am aruncat la gunoi toate acele broșuri, recunoșteam de fapt că o mare parte din ceea ce acumulasem nu era decât o povară În plus, pe care nu voiam s-o mai port cu mine. Evaluasem prețul și ajunsesem la concluzia că nu eram dispus să-l plătesc. De fapt, nu vă puteți pregăti pentru viitor fără a plăti pentru bagajul În plus
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
ta cea lesne În veci eu o doresc, ...................................................................... Dar... plumbul datoriei mă trage iară jos.” Natura, va să zică, dublă a creatorului, Împărțirea talentului Între ideal și real, vis și datorie, cu opțiunea, aici, pentru „plumbul datoriei”. O datorie resimțită ca o povară, o renunțare În care poetul nu vede Încă partea de bucurie și frumusețe. Asta nu-l Împiedică Însă ca, atunci cînd vrea să scoată lucrurile din sfera banalului (să le aducă, adică, În spațiul liricii), poetul să pună lucrurilor aripi
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-nalță-n sus” (ibidem). Starea de „Înfiorare” În care intră obiectele În pragul poeziei este, repet, starea de zbor. Creatorul Însuși se simte Într-o clipă binecuvîntată „ușure”, gata să devină un pieton al aerului: „Adevărat ușure n-aveam nici o povară.” În Mihaiada, unde Înfățișează cîteva ființe aeriene (blîndul serafim), vorbește de o mistică nuntă și „de a sa nălțare de pe pămînt la ceruri”. Această nuntă mistică pe care o cunoaște natura sub puterea luminii cerești se prelungește printr-un zbor
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este reconfortantă („Al meu suflat se-nalță pe aripi d-un foc sfînt” - Miezul nopții). Durerea dezleagă energiile sufletului, tăcerea, jalea fac să vibreze coarda cea mai fină a lirei: „Tot e tăcut și jalnic, Însă așa cum ești Singură porți povara mărirei românești, TÎrgoviște căzută! poetul Întristat Coloare variate În sînu-ți a aflat...” Tot aici se află și „semnul mîntuinței”, posibilitatea (simbolică) de salvare. Turnul devine, În acest spațiu imaginar, o cîrmă: biblica, vestitoarea coloană de foc care duce poporul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
morții îl ajută pe Bizu să se înțeleagă mai bine: Nu-l plângea pe bătrân, neștiutor de tragedia propriei sale dezagregări, ci se plângea pe dânsul, care trebuia s-o vadă, să o miroase, și să ducă el mai departe povara aceleiași existențe lipsite de scop". Dar cunoașterea de sine se dovedește finalmente sterilă, câtă vreme nu declanșează și resortul salvator al creației. Și nu-l declanșează. Pentru că Bizu, atunci când ajunge să scrie, o face (am văzut) ocazional și doar "pentru
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
puterea cuvântului, criticul modernist va abandona treptat registrul autobiografic (al "povestirii" și al "memoriilor") pentru a izbuti să scrie o literatură mai "pură" (teatrală, melodramatică), ruptă de realitatea concretă, de contextul socio-istoric și focalizată exclusiv asupra sufletului uman torturat de povara iubirii. Romanele celelalte ale ciclului vor fi, neîndoios, niște romane de dragoste. Din care autorul dispare pentru a lăsa personajul să trăiască în voie. 1.6. Arta de a (nu) scrie un roman Al doilea roman al ciclului autobiografic debutează
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]