8,125 matches
-
moștenește de la Verde meseria de bibliotecar, fapt ce-l va obliga moral și îl va determina să continue să creeze el insuși. Sârguinciosul bibliotecar invizibil înlocuiește volumele dispărute cu scrierile proprii, alcătuind din opera sa o lume întreagă: „astupam rafturile pustii cu foi scrise mărunt, pâna ce m-am trezit din nou singur, față în față cu o singură carte. Am botezat-o Eva, asta mi-a trecut prin cap.“ Sensul primului roman din "Matei și Eva" este inițierea lui Matei
Matei și Eva () [Corola-website/Science/304303_a_305632]
-
clasei boierești din Moldova din suita de fruntași militari ai lui Dragoș, descălecătorul Moldovei, pe care acesta și domnii următori i-ar fi împroprietărit în satele din Moldova, pustiite de năvălirile tătarilor, nu este exactă. Țara nu a fost niciodată pustie, aproape întreg teritoriul era locuit. Pentru unele regiuni (Vrancea, orașele Baia, Siret etc.) există atestări documentare anterioare venirii lui Dragoș din Maramureș, în aceste locuri. "Partea a III-a" despre literatură și biserică, limbă și școli are știri interesante despre
Descriptio Moldaviae () [Corola-website/Science/304324_a_305653]
-
Însă, după o scurtă noapte de somn, cei trei descoperă în dimineața următoare că telnebunii reapăruseră pe străzi și, deși încă mai aveau loc izbucniri spontane de violență, păreau să manifeste un comportament de cârd: mergeau în grup pe străziile pustii ale orașului căutând de mâncare și apoi dispăreau la lăsarea nopții. Cei trei remarcă de asemenea că începeau să dea de asemenea semne de comportament inteligent: trei telnebuni se folosesc de o roată ca de o unealtă pentru a sparge
Mobilul (roman) () [Corola-website/Science/304310_a_305639]
-
durere, refuză să-i creadă. În cele din urmă, Alice moare iar Clay, Tom și Jordan o îngroapă îndurerați înainte de a porni mai departe spre nord. Clay, Tom și Jordan ajung în sfârșit în Kent Pond, pe care îl găsesc pustiu. Clay găsește un bilet de la fiul său în care acesta îl informa că reușise să se adăpostească în primărie cu câțiva oameni unde rămăseseră câteva zile înainte de a porni spre Kashwak, păcăliți de influența telepatică a cârdurilor. Cu această ocazie
Mobilul (roman) () [Corola-website/Science/304310_a_305639]
-
a-i arăta unui client italian principalele obiective turistice ale orașului. Din lipsă de timp, clientul îl roagă să viziteze numai catedrala orașului, stabilindu-și acolo o întâlnire. Italianul nu apare la ora ficată, iar K. vizitează catedrala, care este pustie, cu excepția unei femei în vârstă și a unui îngrijitor. K. observă însă un preot care se pregătește să țină o predică de la amvon și se pregătește să plece. Dar în loc să țină o predică, preotul îl strigă pe nume pe K.
Procesul (roman) () [Corola-website/Science/312728_a_314057]
-
cu altitudini între 500 și 1000 m deasupra nivelului mării. În est, Sudanul este păzit de Munții Marii Roșii și de masivul etiopian, în vest de Munții Marra (2.200 m), iar în sud de platoul Lake. Zona nordică este pustie, este o prelungire a desertului Sahara. Cel mai înalt munte de pe teritoriul Sudanului este Kinyetti (3.187 m) din masivul Imatonga. Nilul împarte în două pe verticală teritoriul țării, fiind unul dintre pricipalele criterii de prezentare a condițiilor geografice ale
Geografia Sudanului () [Corola-website/Science/312240_a_313569]
-
familii). În anul 1187 aproape de Tiberias s-a desfășurat bătălia de la Karney Hittin (Hattin) în care cruciații au fost biruiți.Principatul Galileii și-a încetat existența, si o dată cu el și istoria cruciata a orașului. Tiberias a rămas o vreme aproape pustie. În veacul al -13-lea au mai locuit aici și evrei, în anul 1205 fiind înmormântat aici Maimonides sau Rabbi Moshe ben Maimon, ale cărui rămășițe pământești au fost aduse conform ultimei sale dorințe din Egipt. Au sosit în oraș și
Tiberias () [Corola-website/Science/311769_a_313098]
-
și 15 jugăre și pe care nu o putea vinde sau zălogi. Aceasta era indivizibilă și era muncită în comun de către toți membrii familiei căreia îi era atribuită. Din cauza deselor emigrări și răscoale, conscripțiile vremii consemnează adesea sesii fără iobagi, pustii, care făceau obiect de tranzacție între diferiți proprietari și care erau date în folosință unor jeleri localnici sau unor iobagi fugiți aici de pe alte domenii, cum se înregistrează în anul 1680 cazul lui Andrei, fiul Hîrsoaiei din Porumbacu de Sus
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
cum se înregistrează în anul 1680 cazul lui Andrei, fiul Hîrsoaiei din Porumbacu de Sus sau al lui Streza Kuiul din Scoreiu, în 1688. În anul 1750, numai în „partea iobăgită” a satului sunt consemnate un număr de 39 sesii pustii, proprietarii acestora părăsindu-le între anii 1690 - 1748. Alături de iobagi, în sat trăiau "jelerii" care erau țărani fără sesie iobăgească. Ei erau obligați la rândul lor să presteze anumite robote în folosul „domnilor”. Sporadic, în conscripțiile satului apar și „"vagii
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
Neacșa ierei, Dima ierei, Grigorie, Șerban, Constantin și Constandache”, în 1753. După secularizarea averilor mănăstirești, în mănăstire va funcționa o temniță pentru minori. În 1875, la Sitaru erau mai mulți călugări decât înainte de secularizare (decembrie 1863). În 1915 mănăstirea rămâne pustie. Abia în anul 1928, doi călugări din obștea Căldărușanilor, Atanasie și Martirie, se mută la Sitaru, căutând să reînvie schitul. În 1944 sosesc aici 24 de călugări basarabeni, refugiați de la Mănăstirea Noul Neamț. Chiar și după decretul regimului comunist, de
Mănăstirea Balamuci () [Corola-website/Science/311209_a_312538]
-
a fost întreruptă și prin pedepsirea celor care au tulburat viața pașnică a comunității. Spre deosebire de balada populară „Miorița”, Sadoveanu respinge ideile de resemnare în fața morții și de împăcare cu destinul ale victimelor, descriind efortul făcut pentru ca dreptatea să triumfe. Peisajul pustiu contribuie la formarea unor caractere puternice. Țăranii lui Sadoveanu sunt ospitalieri și blajini, dar neînfricoșați și puternici. Principala trăsătură sufletească prețuită în aceste locuri este bărbăția, capacitatea de a lua hotărâri ferme și de a le pune în aplicare fără
Baltagul (roman) () [Corola-website/Science/311765_a_313094]
-
de formă ovală monocromatică, ca și în alte tablouri (""Cele trei femei"", 1928-1932), este din partea artistului un act de condamnare a strămutărilor în masă a țăranilor și a colectivizării forțate a pământurilor, este o rezistență împotriva distrugerii satului tradițional. Chipurile pustii și plate, adevărate forme moarte, reprezintă un semnal de alarmă în fața pericolului de dezumanizare totală. În anii 1910-1911 realizase un ciclu de tablouri legate de viața satului, acum, la sfârșitul anilor douăzeci, tratează tema în mod diferit. Personajele, exprimate cu ajutorul
Kazimir Malevici () [Corola-website/Science/311794_a_313123]
-
pietrele erau inexistente, copacii la fel; abundența scaieților în timpul anotimpului ploilor, scaieți care se transformau în arbuști și formau adevărate hățișuri de netrecut, apoi, de asemenea arbori pitici, arbuști cu spini - toate acestea oferind acelor câmpii un aspect arid și pustiu. Or, nimic din toate acestea nu era astfel”". Explicația lui Harris este aceea că zona străbătută de ei este un ținut care îl uimește și pe el. Nepotrivirile se înmulțesc pe măsură ce călătorii înaintează prin ținut. Ei întâlnesc girafe originare din
Căpitan la cincisprezece ani () [Corola-website/Science/311321_a_312650]
-
s-o închidă ea la întoarcere. Nichiphor spuse da, și rămas singur se rugă, apoi adormi. Era aproape 11 noaptea. Afară ningea și peste Bosfor sufla un vânt prevestitor de furtună. Într-o barcă mică, Ioan Tzimiskes ajunse pe plaja pustie care se întindea sub zidurile castelului imperial Bucoleon. Cu ajutorul unui coș legat cu o frânghie, fu tras în gineceu și conspiratorii, cu șeful în frunte pătrunseră în camera suveranului. Acolo urmă un scurt moment de spaimă: patul era gol. Dar
Nicefor al II-lea Focas () [Corola-website/Science/311404_a_312733]
-
acesteia s-au prăbușit la 17 februarie 1917, lovite de obuzele tunurilor Armatei Române și de explozia depozitului de muniții aruncat în aer de armatele rusești. Apoi a venit al doilea război mondial, cănd mănăstirea rămâne din nou un loc pustiu, părăsit de viețuitori. Din 1976 încoace, Măxineni s-a transformat în loc al cercetărilor arheologice, desfășurate de un colectiv de arheologi de la Muzeul Județean de Istorie Brăila, condus de directorul Ionel Cândea, care a stabilit că aceasta ctitorie a avut, în afară de
Mănăstirea Măxineni () [Corola-website/Science/309506_a_310835]
-
al propriei sale lucrări primejdioase. Ca demon al deșertului sau divinitate negativă, rivală a lui Yahweh: "Aaron să arunce sorți pentru cei doi țapi: un sorț pentru Yahweh și un sorț pentru ", pe celălalt-țapul ispășitor, trimițându-l "lui Azazel în pustie". În acest context este vorba de ritualul de ispășire Yôm-kippur (Vechiul Testament, Leviticul, 16:8-10). Ca geniu luciferic și purtător al mesianismului: "Și Azazel i-a învățat pe oameni să făurească săbiile și spadele, scutul și platoșa, și le-a arătat
Azazel () [Corola-website/Science/309531_a_310860]
-
de pe tăblia Proscomodiarului îndeamnă la smerenie și cugetare: „pentru păcatele voastre mi-am vărsat Sfântulu mieu sânge răsticnindu-mă. Eu sîntu pînea vieței, ușa pocăinței.” Următoarea scenă este aceea a împărtășirii Sfântului Onofrie, care în pocăință, post și rugăciune, viețuind în pustie, a fost cuminecat de îngeri. O scenă deosebită este aceea de pe peretele de răsărit, în interiorul altarului, reprezentând în stil renascentist, occidental, încoronarea Maicii Domnului, care are în dreptul capului Soarele și stelele, iar la picioare Luna și Pământul înconjurat de șarpe
Biserica de lemn din Poienile Izei () [Corola-website/Science/310273_a_311602]
-
Câmpia eternă" (1968), câmpurile sale poematice fiind polarizate de un mit: «mitul câmpiei infinite, perene, în care trebuie să citim la prima vedere o reprezentare spațială a existenței, o imagine a vitalității sălbatice, un tropot prelung de cai prin locuri pustii și aride. La acest simbol se adaugă Muntele, de care George Alboiu leagă, de asemenea, anumite reprezentări, cum ar fi, de pildă, aceea a morții. Muntele poate fi locul purificat unde sălășluiesc zeii și sufletele morților, pornite din câmpia plată
George Alboiu () [Corola-website/Science/310536_a_311865]
-
deci doar cu 15 familii mai puțin decât era necesar pentru a se înființa o companie doar dintre racoviceni. Această diferență, autoritățile militare apreciau că o vor acoperi prin dislocări de populație, noii veniți urmând să fie așezați pe sesiile pustii(libere), existente aici. Printr-o recipisă trimisă de către guvernatorul Samuel von Brukenthal împărătesei Maria Terezia în data de 24 octombrie 1768, acesta explică problemele ridicate de înființarea miliției grănicerești: Din bogata literatură de specialitate care a fost publicată de-a
Regimentul I de Graniță de la Orlat, Compania a VII-a () [Corola-website/Science/310780_a_312109]
-
un căpitan și un sublocotenent. O statistică din toamna anului 1766, consemnează în Racovița că la dispoziția celor 171 de grăniceri, care aveau 151 de copii în vârstă de până la 16 ani, stăteau 179 de case locuite și 21 case pustii, ei având în posesie o suprafață arabilă de 2000 "câble" și fânețe pentru 1200 care de fân. Spre sfârșitul anului 1766, numărul grănicerilor companiei a crescut simțitor, 201 dintre aceștia fiind localnici și doar 78 din satele aparținătoare. De altfel
Regimentul I de Graniță de la Orlat, Compania a VII-a () [Corola-website/Science/310780_a_312109]
-
ultim veșmânt de frescă sub semnătura lui Simion din Pitești. Din acesta se conservă doar câteva fragmente. A fost adânc implicată în frământările religioase ale secolului al XVIII-lea, dintre greco-catolici și ortodocși. În secolul al XIX-lea era aproape pustie și administrată de preoți de mir. Curând după ce a fost trecută la ortodocși (1948), a fost desființată și alocată pentru destinații laice. S-a refăcut ca lăcaș mănăstiresc după anul 1975, cu o comunitate de călugărițe. Nu se cunosc începuturile
Mănăstirea Prislop () [Corola-website/Science/308823_a_310152]
-
ultim veșmânt de frescă sub semnătura lui Simion din Pitești. Din acesta se conservă doar câteva fragmente. A fost adânc implicată în frământările religiase ale secolului al XVIII-lea, dintre greco-catolici și ortodocși. În secolul al XIX-lea era aproape pustie și administrată de preoți de mir. Curând după ce a fost trecută la ortodocși (1948), a fost desființată și alocată pentru destinații laice. S-a refăcăt ca lăcaș mănăstiresc după anul 1975, cu o comunitate de călugărițe. Despre Ioan Sihastrul vorbește
Mănăstirea Prislop () [Corola-website/Science/308823_a_310152]
-
Barbossa. Împreună fură corabia "HMS Interceptor" și își formează un echipaj în Tortuga, ca apoi să se îndrepte către Insula Morții, unde Elizabeth era ținută captivă. Sunt iute capturați, iar Barbossa îi abandonează pe Sparrow și Elizabeth pe o insulă pustie. Aceștia doi sunt salvați de Marina Roială. Pentru a scăpa de spânzurătoare, Sparrow face un târg cu ei, promițandu-le "Perla Neagră". În timpul luptei finale pe Insula Morții, Sparrow fură o monedă blestemată, devenind nemuritor pentru a se lupta cu Barbossa
Jack Sparrow () [Corola-website/Science/309947_a_311276]
-
cetățile ce se află aicea în țară la noi" din cronică să "De neamul moldovénilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor" (aproximativ 1687) în următoarea frază: ""Să află și de greci făcute cetăți, cum este Turnul Neovtolem, o cetate pustie, îmi pare să fie pe Cogâlnic, în Bugeagŭ; tătarii și ai noștri îi dzic Tatar-Bunar, ca Neoptolem este nume grecescŭ."" Cetatea este menționată de voievodul cărturar Dimitrie Cantemir în lucrarea să "Descriptio Moldaviae" (Descrierea Moldovei), scrisă în limba latină în
Tatarbunar () [Corola-website/Science/309330_a_310659]
-
Denumirea de „Ialoveni” a localității apare mult mai tîrziu, prima pomenire fiind găsită într-un document de vânzare datat cu 16 aprilie 1639 și într-un alt document din 9 septembrie 1643. Primii moștenitori ai acestor locuri au primit pământ pustiu, de țelină. Posibil că numele localității să se tragă de aici, deoarece cuvântul „ialovița”, de proveniență sârbo-croată, are și sens de pământ înțelenit. Evoluția administrativ-teritorială începe în 1566, când Moldova feudală a fost pentru prima dată împărțită în ținuturi, iar
Ialoveni () [Corola-website/Science/305087_a_306416]