8,006 matches
-
acestea, conceptele și gustul scriitorului sînt superioare celor ale publicului. El nu trebuie să permită manipularea artei sale de către acesta, ci să înțeleagă funcția socială a artei sale78. Iorga considera că artistul își exercită rolul social de frunte printr-un "realism naționalist". Atunci cînd "Tribuna" (publicație literară a românilor transilvăneni) și-a încetat apariția, Iorga a publicat un articol în "Sămănătorul".79 Ioan Slavici pledase întotdeauna în "Tribuna" pentru "realismul poporal", realism în zugrăvirea țărănimii, "romane inspirate din realitățile naționale", care
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
considera că artistul își exercită rolul social de frunte printr-un "realism naționalist". Atunci cînd "Tribuna" (publicație literară a românilor transilvăneni) și-a încetat apariția, Iorga a publicat un articol în "Sămănătorul".79 Ioan Slavici pledase întotdeauna în "Tribuna" pentru "realismul poporal", realism în zugrăvirea țărănimii, "romane inspirate din realitățile naționale", care trebuie să trezească țărănimea și să se ocupe de soarta ei. Sămănătorismul susținea că națiunea constituie societatea naturală. Așa cum scria Iorga: "... Nu există în lume o entitate mai naturală
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
artistul își exercită rolul social de frunte printr-un "realism naționalist". Atunci cînd "Tribuna" (publicație literară a românilor transilvăneni) și-a încetat apariția, Iorga a publicat un articol în "Sămănătorul".79 Ioan Slavici pledase întotdeauna în "Tribuna" pentru "realismul poporal", realism în zugrăvirea țărănimii, "romane inspirate din realitățile naționale", care trebuie să trezească țărănimea și să se ocupe de soarta ei. Sămănătorismul susținea că națiunea constituie societatea naturală. Așa cum scria Iorga: "... Nu există în lume o entitate mai naturală decît națiunea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de a călăuzi și eleva moralitatea. În țara noastră, literatura trebuie să fie conștientă de misiunea aceasta și să și-o îndeplinească cu fală"81. Pentru Iorga, literatura era un "comandament social" în spiritul naționalismului lui Eminescu, un fel de "realism naționalist." Criteriile sale de critică literară își aveau originea în conceptele sale politice și sociale. Asistăm în intervalul 1900-1910 la formarea dogmaticului Iorga. Nu va renunța niciodată la conceptul său de engagé în lupta pentru o literatură și artă "naționalist-realistă
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cititori nu erau receptivi: "Acolo unde oamenii nu sînt interesați de literatură, scriitorul trebuie să aibă aceeași senzație pe care o are scînteia atunci cînd cade pe zăpadă"84. După perioada sămănătoristă, Iorga va deveni inflexibil și total dogmatic în privința "realismului naționalist"85. E greu de înțeles cum cineva familiarizat cu literatura universală ca Iorga putea adopta asemenea doctrine estetice! Naționalismul lui cultural explică respingerea violentă a curentelor moderne și criticile aspre la adresa simbolismului etc.86 Ura sa față de futurism l-
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
care colaboraseră cu germanii în timpul primului război mondial, ca Alexandru Tzigara-Samurcaș și alții. Poate că era atît de ușor influențat de către unii din apropiații lui din cauza unui idealism și a unei naivități aproape copilărești 120. Era cu siguranță lipsit de realism în politică, vanitatea, temperamentul și naivitatea sa aproape garantîndu-i eșecurile în acest domeniu. Pe lîngă devoțiunea sa față de România, Iorga era devotat și soției și familiei sale. Șeicaru își amintește că în timpul unei discuții despre piesele lui Iorga, l-a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
accentele lor oribile" nu puteau constitui izvorul de inspirație al unui asemenea roman. El credea că literatura nu trebuie să se concentreze asupra "zbaterilor sau a plăcerilor ființelor umane patetice și nefericite" sau asupra "sufletelor mizere, slabe și mutilate". Din cauza "realismului naționalist", Iorga condamna întreaga literatură realistă. Vlahuță a descris țelurile "Sămănătorului": el susținea că scriitorii revistei simțeau că pierduseră prea multă vreme adînciți în amărăciunea lor și în durerile lor trecătoare. Ei ajunseseră să fie "înstrăinați de marele curent al
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
să spună el, literatura era pentru Iorga "oglinda sufletului națiunii". De pe vremea sămănătorismului și pînă la sfîrșitul vieții sale, literatura devenise un cîmp de bătălie important pentru el, unul esențial, pe care milita cu îndărătnicie. Orice nu se încadra în "realismul său naționalist", formînd și modelînd sufletul național românesc pe linia sămănătorismului sau orice nou "curent nesănătos" (venind din afara sau din interiorul României) care ar fi putut interveni în procesul instructiv-educativ al naționalismului cultural și în formarea omului sămănătorist trebuia criticat
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Le Corbusier. Lui Iorga nici măcar Enescu sau Brâncuși nu-i puteau trezi interesul și pasiunea pe care le avea el pentru literatură. Iorga continua să se opună oricărui curent literar modern (ca simbolismul, futurismul sau suprarealismul). Se opunea pînă și realismului cu aceeași vigoare "realist naționalistă" cu care sovieticii se opuneau adevăratei literaturi realiste (în ciuda marilor tradiții rusești), atunci cînd aceasta contrazicea lumea propagandistă visată de ei. Atît sovieticii cît și Iorga fiecare în felul lor voiau să prezinte cititorilor lor
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
mai de jos reziduuri ale spiritului uman". Rebreanu prezintă "circa 80 de actori, violuri și crime, aceste manifestări fiind zugrăvite într-o manieră dură, semănînd cu un fel de hoit putred pe care cineva îl răstoarnă cu piciorul. Acesta este realismul (lui Rebreanu) de o sălbatică autenticitate, cel mai josnic din viața zoologică a națiunii noastre. Așa este (văzută viața satului) după autor, observată în vreun colț blestemat al Transilvaniei, prezentată ca o mărturie imposibilă de inferioritate, în stilul rece al
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
semnînd Ion Theo. Tudor Arghezi a trecut de la postsimbolism la teamă religioasă mistică, apoi la un curent cosmic, eșuînd într-o poezie umoristică absurdă, care se menținea totuși într-o permanentă fuziune dintre tradițional și modern. Arghezi apela la un realism îndrăzneț, detaliind promiscuitatea și mizeria cîtorva aspecte ale vieții românești de la periferia societății acelei vremi. El a introdus în literatura română estetica urîtului (inter alia), l-a șocat pe Iorga descriind două pisici făcînd dragoste într-un copac). Înțelegem ostilitatea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cîtorva aspecte ale vieții românești de la periferia societății acelei vremi. El a introdus în literatura română estetica urîtului (inter alia), l-a șocat pe Iorga descriind două pisici făcînd dragoste într-un copac). Înțelegem ostilitatea resimțită de Iorga, dat fiind "realismul (său) naționalist", față de arta lui Arghezi. Dacă existaseră vreodată "curente nesănătoase", acestea erau! Tudor Arghezi a fondat, în 1928, o publicație literară, "Bilete de papagal". Aceasta apărea în format mic și în culori țipătoare. Așa cum sugera numele publicației, "Bilete de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
arhitectul "politicii realiste". În sfîrșit, De Gaulle a fost un naționalist romantic, dar de o specie rară: un visător naționalist realist. Sancho Panza nu i-a venit în ajutor lui Don Quijote la fel de des cum l-a ajutat pe De Gaulle realismul său. România este o țară balcanică, iar Balcanii se află iar pe primele pagini ale ziarelor. S-au produs acolo evenimente tragice, care s-ar putea răspîndi cu ușurință spre sud, est sau nord. Deși cele mai grave s-au
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ci doar în forță și slăbiciune. Nu este de mirare că Biserica Catolică era îngrijorată. (Dmowski, spre deosebire de agnosticul Iorga, era un catolic declarat). Ideologul "Solidarității", A. Michnik, deși îl condamnă pe Dmowski ca șovin, obscurantist și xenofob, îi recunoaște totuși "realismul extrem". Pentru strălucitul istoric și intelectual polonez A. Walicki, Dmowski era "principalul teoretician al realismului politic din Polonia" și totodată un reprezentant al "unui naționalism de interes național". Toate acestea seamănă cu "Legea Supremă" a lui Eminescu. Diferența constă mai
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Dmowski, spre deosebire de agnosticul Iorga, era un catolic declarat). Ideologul "Solidarității", A. Michnik, deși îl condamnă pe Dmowski ca șovin, obscurantist și xenofob, îi recunoaște totuși "realismul extrem". Pentru strălucitul istoric și intelectual polonez A. Walicki, Dmowski era "principalul teoretician al realismului politic din Polonia" și totodată un reprezentant al "unui naționalism de interes național". Toate acestea seamănă cu "Legea Supremă" a lui Eminescu. Diferența constă mai curînd în gradul de coeziune decît în privința genului. Dmowski era mai realist și mai puțin
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Iorga pentru care literatura era atît de importantă a adus cea mai insignifiantă contribuție în domeniul literaturii române. În domeniul literaturii, Iorga a mers consecvent pe urmele naționalismului său cultural, iar rezultatul a fost ceea ce Șeicaru pe drept cuvînt numea "realism naționalist". El a încercat (fără succes) să-și impună "realismul naționalist" cu aceeași automulțumire cu care sovieticii au încercat să-și impună "realismul lor socialist". Atît Iorga cît și Stalin au eșuat în dorința lor de a crea un om
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cea mai insignifiantă contribuție în domeniul literaturii române. În domeniul literaturii, Iorga a mers consecvent pe urmele naționalismului său cultural, iar rezultatul a fost ceea ce Șeicaru pe drept cuvînt numea "realism naționalist". El a încercat (fără succes) să-și impună "realismul naționalist" cu aceeași automulțumire cu care sovieticii au încercat să-și impună "realismul lor socialist". Atît Iorga cît și Stalin au eșuat în dorința lor de a crea un om și o societate nouă (una bazată pe Omul sămănătorist, cealaltă
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
mers consecvent pe urmele naționalismului său cultural, iar rezultatul a fost ceea ce Șeicaru pe drept cuvînt numea "realism naționalist". El a încercat (fără succes) să-și impună "realismul naționalist" cu aceeași automulțumire cu care sovieticii au încercat să-și impună "realismul lor socialist". Atît Iorga cît și Stalin au eșuat în dorința lor de a crea un om și o societate nouă (una bazată pe Omul sămănătorist, cealaltă pe marxism). Nici unuia dintre ei nu-i păsa de efectul acestui fapt asupra
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
artei și literaturii. Dimpotrivă! Aceasta era singura funcție acceptabilă a literaturii și artei! Iorga era suficient de mulțumit de sine ca să recunoască asemănările dintre atitudinea sa și cea a lui Stalin. Pe măsură ce timpul trecea, Iorga devenea și mai închistat în "realismul (său) naționalist". Sămănătorismul era o încercare de reconstituire a unui trecut care se pierdea în uitare tot mai repede, adică de a întoarce timpul înapoi. Rezultatele au fost cele obișnuite. Jurnalismul lui Iorga milita pentru naționalismul său cultural. Acesta era
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și cele ale ideologului mișcării, Constantin Rădulescu-Motru, Cultura română și Politicianismul (București, 1904), p. 156 59 Z. Ornea, Junimismul: Contribuții la studierea curentului, București, 1966, p. 43 60 Rădulescu-Motru, op. cit., p. 144 61 Se poate vedea cum a ajuns acest "realism naționalist" propovăduit de Iorga în cadrul "Luptei literare" să se apropie de ideile realist socialiste asupra artei din Uniunea Sovietică dacă punem în paralel ideile lui Iorga și pe cele ale lui Maxim Gorki. Maxim Gorki a susținut întotdeauna că "masele
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
avea să conteze abia mai târziu. Pe moment, singura speranță a britanicilor era să Încurajeze prezența continuă a americanilor În Europa (ceea ce Însemna să Îmbrățișeze public credința americană Într-un acord negociat) și să colaboreze simultan cu rușii, În limitele realismului. Cât timp teama de revanșismul german prevala, această politică putea fi susținută cu greu. La Începutul anului 1947 Însă, ea devenise vizibil inadecvată. Nu era clar dacă Uniunea Sovietică reprezenta sau nu un pericol real și iminent (Bevin a considerat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din reflex, dar și de dragul unității. A cedat În iunie 1947 controlul asupra ziarului Combat, fiindcă nu mai avea certitudinea politică sau optimismul din 1944. În romanul Ciuma, publicat În același an, era clar că autorul nu mai Împărtășea neîndurătorul realism politic al companionilor săi. Tarrou, unul dintre personaje, afirmă: „Am decis să resping tot ceea ce, direct sau indirect, ucide oameni sau Îi Îndreptățește pe alții să ucidă”. Cu toate acestea, Camus ezita să se dezică de foștii săi prieteni. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
America Latină s-au inspirat din opera lui Godard și a prietenilor săi11. Ce admirau Truffaut, Godard și ceilalți la filmele americane alb-negru din tinerețea lor era lipsa „artificiului”. Ce invidiau alții la cineaștii francezi, creatori de variațiuni geniale pornind de la realismul american, erau tocmai subtilitatea și rafinamentul intelectual: capacitatea tipic franceză de a Învesti interacțiunile umane cele mai banale cu semnificații culturale epatante. În Ma nuit chez Maud (Noaptea mea cu Maud, 1969) de Eric Rohmer, Jean-Louis - un profesor de filosofie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de la sfârșitul anilor ’40, cu care publicul Îl identifica pe de Sica. Mai multă influență avea, de pildă, Michelangelo Antonioni. În L’Avventura (Aventura, 1960), L’Eclisse (Eclipsa, 1962) și Il Deserto rosso (Deșertul roșu, 1964), toate cu Monica Vitti, realismul sever și personajele amare, cinice, raționale anticipează universul pustiu și detașat al artei de la sfârșitul anilor ’60, perfect ilustrat de același Antonioni În Blow-Up (1966). Filmului italian Îi lipsea intelectualismul seducător al filmului francez (sau suedez), dar ce aveau toate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost Înghesuiți În orașe agricole, inventate În anii ’50 de Nikita Hrușciov și perfecționate ulterior de Nicolae Ceaușescu. Noile clădiri, atâtea câte erau - școala tehnică, sediul partidului, casa de cultură -, erau modelate cu grijă după tiparul sovietic: ocazional În spiritul realismului socialist, mereu supradimensionate, rareori plăcute. Calamitatea planificării urbane din țările comuniste se explică prin industrializarea forțată, colectivizarea satelor și un dispreț agresiv față de nevoile personale. Însă urbaniștii din Occident nu s-au descurcat nici ei mai onorabil. Mai cu seamă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]