10,353 matches
-
mai poseda puterea de acum Înainte? se interesă Beth, Încruntându-se. — Nu, răspunse Norman. Nu o vom mai avea. — OK, spuse Harry. Beth păru că reflectează ceva mai mult, mușcându-și buza. Dar, În cele din urmă, Încuviință: — OK. Norman respiră adânc, uitându-se la Beth și la Harry. — Suntem pregătiți să uităm sfera și faptul că, pentru o vreme, am avut puterea de a face ca lucrurile să se Întâmple numai prin forța gândurilor? Amândoi Încuviințară din cap. Brusc, Beth
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
păsării pe care o văd e o halucinație în toată regula. Nu-i mărturisesc asta prietenului meu ca să nu mă sedeze. Încerc să mă obișnuiesc cu ea așa cum stă acolo, într-un ungher, imensă, mișcîndu-și numai gușa în semn că respiră. „-Bine, bine,”-îi spun-“n-ai să-mi spui cum e dar ai să-mi spui cum se vede.” „-Se spune că există și morți fericite” -îmi răspunde el. „-Eu n-am întîlnit dintr-astea. Am întîlnit aparențe de fericire
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
halucinat căci creierul lui doarme iar aparatele indică a nu se fi întîmplat nimic. Sau, am halucinat noi?” V. tînăr și, totodată, suferind în spital văd ca prin vis cum unul din medici îmi schimbă țevile ce mă ajută să respir și deodată acestea se prefac în lamă dulce de topor turnat din fierul crud al unui meteorit. Trebuie să am buzele libere pentru ca vorbele-mi limpezi să mă apere prin adevăr. Pasărea șarpe, pasărea violet devin acum eu însumi, gata
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
de a-mi împărtăși durerea sau bucuria. Și singurătatea care invadează totul mă înnebunește. Inima trupului meu din spital se oprește și cu greu doctorii reușesc s-o facă să bată din nou. V. scriitorul sînt paralizat. Parcă nici nu respir. Atît de plina și temeinica mea liniște s-a spulberat într-o clipă. Creierul îmi spune că trebuie să înțeleg că trăiesc ca și lumea, din alegerea lui Dumnezeu și nu că Dumnezeu trebuie să existe fiindcă exist eu. Că
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
de ger, unde lacrimile dorurilor sunt spume de voci răgușite în IPOSTAZE DE VREMI. Dar totul mi se pare sincer și parcă aud glasul din tăcerea ce ne desparte, parcă aud freamătul dragostei din acele clipe, unde nemărginirile ce-mi respiră trupul acestor neînțelese tăceri îmi dictează calm fără orgolii o arhitectură a RAȚIUNII UNIVERSALE Dar în iubire, nu poate fi vorba decât de regula sufocantă a iubirii, care oricât de bine ar fi Ea concepută, suferințele par fără prejudecăți și
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Dar gândul îmi arde pe un trup flămând, un trup înțepat ca pentru o moarte sigură. El, trupul muribund ce nu-și mai revine din acea dezordine a EȘECULUI. De unde să știu că din UNIVERSUL MEU DE IUBIRE, mă poate respira o viață de noapte, mă poate condamna o viață de noapte, și mă poate face să visez încă o distanță de lumi și cuvinte, unde GERUL mă lovește, mă arde, mă vinde. Dar COPACII cu florile lor de zăpadă, mă
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
a început totul. Eu eram singura pradă ce se putea gusta. Nu era un loc prea ferit în acea zăpadă de vise. Numai speranțele obosite și-au îmbrăcat straiele de secole și au pășit alături de trupul tău în gustarea inocentului respirat prin lentilele haosului. Toată această vânătoare a durat foarte mult, aproape că nu mai știu cum încorsetată în durere îmi așteptam moartea și-n gustul de ură, îmi decapitasem picioarele mele de vise. Gloanțele iubirii tale veneau în inima mea
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
cuvânt Pentru că floarea iubirii îmi zace-n PĂMÂNT, Și-am iubit și CERUL și RAZA DE SOARE, Și trupul lumină din NECTARUL DE FLOARE, Și mă doare absența în care ești El, Îngerul tânăr ascuns în albastra vecie, Ce-mi respiră prin roua, rănilor vegetale Când arde pământul și-mi ninge a jale. De vei veni, te voi iubi iubire, Ca o noapte a tăcerilor prefăcută-n lumină Ca ziua ce-mi renaște corole de dor Ca un suflet al zărilor
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
alina ușor, Uitării să îi spună de clipa ce se pierde, Și-n albia, de noapte, am vrut atunci să mor, Să fiu de-alungul vremii un vis ce-o să dezmierde... O taină omenească pe disperări de seară, Când vântul mă respiră printre zori, Dispară sărăcia din salcia de vară, Să pot muri prin crângul nuntitului fior... 30-07-1999, 1200h CHIPUL DE GERURI PREA SFÂNT domnului prof. Radu Pruncu La ora în care nebunii ucid Un suflet de vânturi întors înspre vreme Doar
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
sunt sigură că știți la ce mă refer. Cam un secol, nu s-a întâmplat nimic. Toți ochii erau ațintiți asupra trapei micuțe în așteptarea primelor imagini ale valizelor noastre. Nimeni nu scotea un cuvânt. Nimeni nu îndrăznea nici măcar să respire. Și-apoi, dintr-odată, s-a auzit zgomotul benzii punându-se în mișcare. Grozav! Atâta doar că nu era banda noastră. Prin megafoane a început să se audă un anunț. Pasagerii sosiți de la Londra cu zborul EI179 să se deplaseze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ceva vag comestibil. —Margaret, striga mama, știind că Margaret era cea mai ascultătoare dintre toate surorile. Nu vrei măcar să-ncerci? Iar Margaret, ca o fată bună ce era, băga o bucățică în gură. —Ei? o întreba mama abia îndrăznind să respire. — Nu poți s-o dai nici la câini, răspundea Margaret. Sinceritatea era una dintre virtuțile ei, pe lângă faptul că era ascultătoare și curajoasă. Așa că, după mai mulți ani de cine înlăcrimate și din ce în ce mai mulți bani cheltuiți pe cereale destinate micului-dejun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
a fost concediată de la Billy Can deoarece consumase băuturile și potolul mai sus menționate în timpul serviciului, dar asta e o altă poveste.) Am stat acolo, în camera care devenea din ce în ce mai întunecată, ascultând sunetul pe care-l producea copilul meu, care respira mulțumit. —E așa de frumoasă, a zis mama. Da, am fost eu de acord începând să plâng fără prea mult zgomot. — Ce s-a întâmplat? m-a întrebat mama. Nu știu, am răspuns. Am crezut că totul e în regulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
întâmplase ceva îngrozitor. Că murise în pătuț. Sau că se înecase cu propria vomă. Sau se sufocase. Sau ceva. Am luat-o la goană înapoi, către camera mea, și am fost așa de ușurată când am descoperit că încă mai respira. Stătea întinsă, ca un ghemotoc roz și parfumat, cu ochii strâns închiși. Așteptând ca respirația să-mi revină la normal și ca transpirația să mi se evapore de pe frunte, m-am întrebat cum se descurcă ceilalți părinți. Cum de își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ușor funcționau. Era de parcă cineva îmi lubrifiase încheieturile. Am pedalat din ce în ce mai repede până când, într-un final, nodul îngrozitor de strâns pe care-l aveam în piept a început să se desfacă. Și calmul s-a instalat în interiorul meu. Am reușit să respir aproape normal. Când, finalmente, m-am dat jos de pe bicicletă, mânerele ghidonului erau alunecoase din cauza transpirației, cămașa de noapte stătea lipită de mine, iar eu mă simțeam aproape fericită. M-am întors la mine în cameră și m-am întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
tânăr, care exercita un efect așa de intens asupra femeilor? Nu putea să se transforme decât într-un ticălos. Care se așteaptă ca femeile să plângă, să leșine, să urle și să se îndrăgostească de el cu firescul cu care respiră. Era mult prea frumos chiar și pentru binele lui. O desfigurare-două nu i-ar fi prins rău. La cum arată, cocoloșești bărbatul până ajunge o bestie. —Bună, Anna, i-a răspuns Adam zâmbindu-i. Mă bucur să te revăd. —Ăăăă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
la facultate? l-am întrebat cu falsă veselie, încercând cu disperare să încep o conversație. Da, mi-a răspuns. Sunt în grupa ei la cursul de antropologie. Și cu asta subiectul a fost epuizat. Adam a continuat să mănânce. Să respire. Iar tata a continuat să se minuneze. Era o plăcere să-l urmărești pe Adam. Avea ceva atât de sănătos. Avea un apetit enorm și aprecia mâncarea cu așa de mult entuziasm. —E absolut delicios, mi-a spus zâmbindu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
el, cu James al meu, cu prietenul meu cel mai bun. Numai că, sigur că da, el nu mai era prietenul meu cel mai bun, nu-i așa? Însă uneori uitam lucrul ăsta. Preț de-o secundă. Am început să respir din ce în ce mai greu. Aerul parcă nu mai reușea să-mi pătrundă până-n fundul plămânilor. Telefonul a făcut legătura și a început să sune. M-am cutremurat și-am crezut c-o să vomit. A răspuns recepționista. Ăăă, aș dori să vorbesc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
James Webster, vă rog, am spus cu o voce tremurândă. Aveam senzația că mi se injectase ceva în buze ca să le amorțească. Au urmat câteva declicuri. O să vorbesc cu el imediat. Mi-am ținut răsuflarea. Nu că felul în care respirasem până atunci fusese prea grozav. Un alt clic. Iar recepționera a revenit. — Îmi pare rău, dar domnul Webster lipsește săptămâna aceasta. Vă poate ajuta altcineva? Dezamăgirea a fost așa de dureroasă încât abia am reușit să mai bolborosesc: Nu, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mai bine, presupunând că Anna purta chiloți. Eram sigură c-o auzisem zicând despre haine - în special despre lenjeria intimă - că sunt o formă de fascism. Vagi discuții legate de faptul că aerul trebuie să circule, că pielea trebuie să respire, că toate canalele aveau nevoie să se simtă libere și neconstrânse m-au făcut să suspectez faptul că purtatul chiloților nu se afla prea sus pe lista de priorități a Annei. Am strâns grămada de chiloți cu un oftat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
vinovată încât fusesem convinsă că se întâmplase ceva îngrozitor. Am luat-o în brațe și am strâns-o așa de tare, mai-mai s-o sufoc. — Mi-a fost dor de tine, draga mea, i-am spus în timp ce se chinuia să respire. Luni o să-l sun pe tati și-o să-ncerc să rezolv situația. Totul o să fie bine. Îți promit. Petrecusem o seară atât de minunată. Pur și simplu nu pricepeam de ce eram așa de deprimată. Capitolul paisprezecetc "Capitolul paisprezece" Plănuisem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Era fiica mea. Pentru prima dată, mi-am dat seama, mi-am dat seama cu-adevărat că mariajul meu nu fusese un dezastru. Poate că eu și James nu mai eram împreună, însă creasem acea ființă minunată. Acest miracol care respira. Nu eram blestemată. Nu eram o ignorantă. Eram foarte, foarte norocoasă. Capitolul cincisprezecetc "Capitolul cincisprezece" Vineri seara mi-am petrecut-o uitându-mă la televizor în compania mamei. Am considerat că umblasem destul haihui în ultimele două zile. Și eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mâinile pe umerii mei și m-a tras către el (dar cu cea mai mare atenție la confortul lui Kate) și m-a sărutat foarte ușor pe frunte. Eu am închis ochii, abandonându-mă clipei. Și-am încetat să mai respir fiindcă aproape că nu-mi venea să cred că mi se întâmpla așa ceva. Adam avea o gură caldă și fermă. Mirosea a săpun și a piele caldă și catifelată. Prin larma din cafenea am auzit pe cineva zicând: —Uite-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
deloc pregătită pentru cum m-am simțit atunci când a venit. Era așa de, așa de... de superb. Era așa de înalt și arăta așa de puternic. Dar în același timp avea o drăgălășenie copilărească. Încet, încet, mi-am spus singură. Respiră adânc! Am rezistat impulsului de a o abandona pe Kate pe masă, de a fugi către el și de a mă arunca în brațele lui. Mi-am reamintit că-mi epuizasem rația de nevroze în ceea ce-l privea și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
fapt de a fi în contact cu tine te deranjează sau te supără sau ceva de genul ăsta. M-am simțit teribil de ușurată. — Îmi pare rău că am fost dificilă, i-am spus. Dar... Și în punctul ăsta am respirat profund. Îmi asumam un risc foarte mare. Îmi dezvăluiam sentimentele. — Prefer să te văd decât să nu te văd, am reușit, într-un final, să-i spun. Da? m-a întrebat Adam părând plin de speranță, încântat și copilăros. — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
repetat. Adăugați ciorapii, perechea de chiloți interesanți și miraculosul sutien negru. Exersați de câteva ori o postură seducătoare, lăsând părul femeii să-i cadă pe față și faceți-o să privească printre gene. Asigurați-vă că încă mai poate să respire, arcuiți-i spatele și puneți-o să spună propoziții de genul: „Iubitule, a fost minunat“ și „O, Doamne, nu te opri“ în timp ce fața îi rămâne serioasă. Obligați o soră, de preferat Anna, să aibă grijă de copilul mai sus menționat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]