8,411 matches
-
opusă. Era categoric un armăsar de rasă. Pretindea că ar fi cucerit câteva suflete la viața lui și puteai să-l crezi. Pe scurt, era un derbedeu carismatic; era o categorie răspândită în perioada postbelică, deși el avea mai multe scuze decât majoritatea, pentru că se înhăitase cu răii. Și ce i-ați spus exact? — Păi, mai întâi i-am spus că acționam în numele familiei răposatului Godfrey Winshaw. Asta a avut un efect extraordinar. A început să vorbească imediat cu multă pasiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
E foarte târziu, spuse el. Dacă vrei, poți înnopta aici și putem continua povestea mâine dimineață. Din păcate, e un apartament mic, cu un singur pat, dar... — E doar nouă fără douăzeci, i-am amintit. Findlay zâmbi în chip de scuză și se așeză în fața mea cu un aer abătut. — Știu, e inutil. Vezi dincolo de trucurile unui bătrân singur, vrednic de milă. Te scârbesc, desigur. Dar încearcă să nu lași să se vadă. E tot ce-ți cer. Dar nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pat. — A! — Acum înțelegi de ce nu vreau să le arăt altora lucrările mele. Erau puține speranțe să se spulbere tăcerea care a urmat. Priveam în gol, nu foarte departe, prea stingherit ca să-mi iasă pe gură ceva în chip de scuze, în timp ce Phoebe se așeză la birou și începu să ascută un creion. Aproape că ajunsesem la concluzia că trebuia să mă ridic și să plec fără a mai rosti vreo vorbă, când, dintr-odată, ea spuse: — S-a schimbat mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să-i salvez, așa că am spus: — Sincer să fiu, aș vrea să petrec o oră, două singur cu caietul meu de însemnări, dacă se poate. Azi m-au năpădit tot felul de idei. Era o minciună sfruntată, dar și singura scuză pe care Joan ar fi putut s-o accepte. — Într-adevăr, spuse ea, n-aș vrea să intervin între tine și muza ta. Dar dacă lucrezi la o nouă carte, trebuie să-mi promiți ceva. — Ce anume? — Că voi fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de obicei, Graham a fost cel care a observat. — Stați puțin, a spus el. Michael n-are vină că nu are pix. Până și Joan a chicotit la gluma asta, iar Phoebe și-a îngăduit un zâmbet în chip de scuze, care, contaminat de râsetele celorlalți, s-a transformat în hohote. Mi-am adus un creion colorat de sub afișul din bucătărie, m-am așezat și am așteptat, demn, să se potolească isteria. A durat ceva și între timp am luat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Iertați-mă că vă deranjez la ora asta. Sper că nu v-am trezit. Numele meu e Hanrahan. Sun din partea unui client de-al meu, domnul Findlay Onyx, care susține că vă cunoaște. — Corect. — Sunt avocatul lui. Findlay vă cere scuze că nu vă poate vorbi direct, dar e reținut în momentul acesta la secția de poliție Hornsey și nu i se permite să mai dea telefoane. Totuși, abia așteaptă să vă întâlnească personal cu prima ocazie. M-a rugat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
un mare risc personal. Dacă unele descoperiri ale mele te-au tulburat, atunci poate că ai de învățat ceva din conduita ta în treaba asta. Nu da vina pe mesager. M-am așezat lângă el și voiam să-mi cer scuze când s-a deschis ușa celulei. Un gardian și-a băgat capul pe ușă și a spus: — Mai aveți un minut. Și a spus-o într-o manieră - civilizată, dar la minimum - care, combinată cu trântitul îngrozitor al ușii în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
noaptea în care a murit, l-am visat. Am visat că eram el, plonjând spre pământ în avionul în flăcări. După lipsa de expresie de pe fața Fionei, am dedus că privea cu scepticism această dezvăluire. Și am încheiat cu o scuză. M-a impresionat atunci. — Ba nu, te cred. Încercam să-mi amintesc ceva. Se lăsă pe speteaza scaunului și se uită pe fereastră, acum împroșcată cu stropi de ploaie. Cândva, anul trecut, a trebuit să fac rezumatul unui articol într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
detaliile. Am așteptat douăzeci de minute și n-a apărut nici o infirmieră. Nici unul din noi n-a spus nimic. Fiona tremura în brațele mele. M-am dus din nou la recepție și am întrebat ce se întâmplă. Și-a cerut scuze și ne-a spus că nu va trebui să mai așteptăm mult. Zece minute mai târziu a apărut o infirmieră și a început să pună întrebări. Am răspuns la majoritatea. Fiona nu era în stare. Infirmiera nota răspunsurile pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
-l nedumerit. Dar n-am mai schimbat băuturile. N-avea rost. Ați trecut printr-un calvar ieri-noapte, începu ea după câteva momente de gândire. Ca să spunem adevărul, este inacceptabil să treceți prin așa ceva. Dar din păcate nu-mi pot cere scuze, pentru că se întâmplă mereu și s-ar fi întâmplat oriunde. Nu m-aș fi așteptat deloc la așa ceva, am spus eu, nefiind sigur unde ducea toată povestea. — E ultima mea lună ca medic, anunță ea dintr-odată. Am dat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
O prietenă. S-a îmbolnăvit pe neașteptate. Phoebe detectă o schimbate bruscă de ton. — Era un fel de iubită? — Da, un fel de iubită. Se cufundă în tăcere, și ea simți dintr-o dată că întrebările ei fuseseră indiscrete și inutile. — Scuză-mă... n-am vrut să te iscodesc... Adică nu e treaba nimănui... Nu-i nimic... Zău că nu-i nimic. Se forță să zâmbească. A murit, nu-i așa? Michael confirmă dând dincap. — Îmi pare tare rău. Își puse mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
observ că în patru ani n-am scris literatură, și tot așa am fost nevoită ca, de vreo doi ani încoace, să tot ruminez vizavi de faptul că nu scriu literatură. Și ruminarea aceasta s-a însoțit cu vinovăție, rușine, scuze, explicații evazive, promisiuni vagi, perioade mari de uitări ale scrisului... care au coincis cu la fel de lungile uitări de sine. Pachețelul a rămas întredeschis, dar a început să se transforme. Să începem însă cu începutul. „Vine Eric !“ stătea scris, cu literele
Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
subconștientă. Contemplând-o în momentele de dăruire, urmărindu-i destinderea feței, roșul buzelor întredeschise, pigmentarea în roz a obrajilor în preajma și în timpul orgasmului, el, bărbatul trecut demult de prima tinerețe, își dă seama că este oarecum indiscret, dar își găsește scuze în faptul că, urmărind-o, poate să-și controleze reacțiile proprii pentru a-i întreține cât mai mult starea de fericire. La rându-i este încercat de do24 rința acelei „posesiuni totale” (scrie P.H.L.), confundată cu starea curioasă în care
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
ei. Cred și eu ca P.H.Lippa: calitățile de mamă și de amantă nu se exclud, ci se completează. Profesorul se teme să nu fi căzut în capcana propriilor cuvinte. „-Gafezi cu sinceritate, bătrâne! Dar sinceritatea nu poate fi o scuză! - își spune în sinea lui. Îți complici situația, pe când Teodora așteaptă de la tine doar iubire, și nu filosofare în marginea simbolismului matern!” În același timp, știe foarte bine că nu o poate trata ca pe o fetișcană îndrăgostită: cu vorbe
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
și copilit, stropit contra manei și făinarei) revin seara, deși obosit, la manuscrisul lui P.H.L. Mi se pare că data trecută am făcut o prea dezvoltată comparație între povestea relatată de scriitorul basarabean și acel film american. Am, totuși, o scuză: uneori comparația îți lărgește „orizontul problemei” și contribuie la o mai corectă înțelegere a determinărilor sufletești proprii „actanților” a căror existență te preocupă. În cazul Domnului R., eroul lui P.H.Lippa, dificultatea în a denumi cu termeni preciși situația complicată
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
inteligența face loc spiritului pragmatic și consolidează caracterul. Femeia „lucrează” profund și constant pe „direcția centrală ” a vieții, pe când bărbatul lasă impresia că o tot caută. Și o face adesea cu pasiune și talent! Este un merit și, totodată, o scuză. Nu pare a fi întâmplător faptul că tot un bărbat a gândit cam așa: Între căutarea unui lucru și aflarea lui aleg căutarea (Lessing?). Prin urmare, cred că întâlnirea bărbat-femeie poate apărea fie ca o victorie (la scară corespunzătoare) a
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
fapt, Teodora știe că i-a mărturisit iubirea prin felul cum i s-a dăruit: sincer, necondiționat, total. Fraza ei mai conține surpriza și plăcerea provocate de tot ce însemnează el în viața ei. „Nu știu” ar putea include și scuze pentru a nu-i fi spus, în semn de recunoștință, despre felul în care prezența lui i-a schimbat existența. Se înțelege, nu urmărește nici să-l măgulească, nici să-i „gâdile” orgoliul. Aceasta el o simte, știe că nu
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
care îi înarmezi, vei putea să-i tratezi pe ceilalți cu mai puțină precauție; iar deosebirea de atitudine pe care ei o constată în ceea ce-i privește îi face să se simtă îndatorați față de tine, în vreme ce ceilalți îți găsesc o scuză, socotind că au desigur mai multe merite aceia care înfruntă primejdii și au obligații mai multe și mai grele. Atunci însă cînd le iei supușilor armele, începi să-i nemulțumești, deoarece le arăți că nu te încrezi în ei, fie
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ar fi așteptat ca toate hotărîrile să fie sigure și toate chestiunile bine orînduite, așa cum ar fi așteptat oricare alt papă, fără îndoială că el n-ar fi reușit niciodată în acțiunea lui. Regele Franței ar fi găsit mii de scuze, iar ceilalți l-ar fi făcut să se teamă în toate felurile. Nu vreau să amintesc aici celelalte acțiuni ale lui, care au fost toate la fel ca aceasta și care i-au izbutit; este adevărat că durata scurtă a
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
alege altă cale va fi, dacă este un personaj de oarecare importanță, expus perpetuu celui mai mare pericol. Nu va fi destul să spună: Nu doresc nimic, nu vreau decît să trăiesc liniștit, nu cer nici bunuri, nici onoruri. Aceste scuze nu sînt admise. Oamenii dintr-o anumită categorie nu-și pot alege modalitatea de existență. Dacă această alegere a fost făcută cu sufletul, iar ei sînt cu adevărat lipsiți de ambiții, nu vor fi crezuți. Dacă vor voi să rămînă
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
că n-am știut asta. Sunt o grămadă de chestii de care nu mă prind. Ce-ar putea face acum, se gândi Wilson. Era gata-gata pentru o ruptură rapidă și sigură și uite-l pe nenorocitu’ ăsta cum Își cere scuze după ce tocmai a fost insultat. Mai Încercă o dată: — Nu-ți face griji, n-o să vorbesc, spuse. Am o pâine de câștigat. Știi, În Africa, până și o femeie știe că nu ai voie să ratezi când Împuști un leu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
una sub centură. — Lasă, că oricum pierdea, spuse John. Jack stă pe scaun. I-am scos mănușile și se ține de acolo cu ambele mâini. Când se ține nu mai arată așa de rău la față. — Du-te și cereți scuze. O să dea bine, Îi spune John la ureche. Jack se ridică și sudoarea i se prelinge pe față. I-am pus halatul pe umeri și, ținându-se cu o mână de-acolo, traversează ringul. L-au ridicat pe Walcott și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Harris. Se aplecă Înainte și se uită pe fereastră. În cealaltă parte a Încăperii, bătrânul Își Împături ziarul. Îl privi pe domnul Harris și apoi Își luă ceașca de cafea și farfurioara și se duse la masa lui. — Îmi cer scuze că vă deranjez, Îi spuse În engleză, dar nu sunteți cumva un membru al societății National Geographic? — Luați loc, vă rog, spuse domnul Harris. Domnul se așeză. — Mai vreți o cafea, un lichior? — Mulțumesc, spuse domnul. — Bem amândoi un rachiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-n picioare și părea foarte bătrân și obosit de la căldură. — Cum le ziceți? — Cochon, spuse el cu delicatețe, ezitând Înainte de a folosi un cuvânt așa de dur. Erau ca niște cochon. C’est un mot très fort, Își ceru el scuze, dar să vomiți așa pe masă... Clătină din cap cu tristețe. — Cochons, spusei și eu. Asta și sunt - cochons. Salauds. Duritatea cuvintelor Îi era neplăcută lui Fontan. I-ar fi plăcut să schimbăm subiectul. — Il y a de gens très
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
gîndea că ne Îmbrățișă pe amîndoi și după cîteva clipe se scuză că trebuie să se Întoarcă la birt În care rămăseseră cîțiva din clienții aceia gălăgioși cu sîngele aprins de soarele Mării Ligurice; birtul era pe plajă, Își ceru scuze și dispăru; nu mințea, căci În adevăr În birt gălăgia era În toi, se simțea lipsa patronului. Noi rămaserăm În turn, și, deodată, - de necrezut - contemplarăm veacurile civilizației pînă la mari depărtări, se vedea Regatul Parților, priveam spre Suza, Persepolis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]