10,656 matches
-
câteva linii și cu diferite semne (panglici șerpuitoare, cercuri, puncte, sori). Hugo Obermaier a arătat că aceste figuri antropomorfe se aseamănă desenelor specifice galeților pictați din Azilian 5. Întrucât această civilizație derivă din Spania, reprezentările antropomorfe înscrise pe pereții de stâncă și cele de pe galeți trebuie să aibă semnificații asemănătoare. Au fost explicate ca simboluri faâice, ca elemente ale unei scriituri sau ca semne magice. Cea mai convingătoare pare comparația cu ciuring-uriaustraliene. Se știe că aceste obiecte rituale, cel mai adesea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
ele aproape n-au lăsat urme), locuințele morților au fost clădite în piatră. Este evident că se dorea construirea unor monumente impunătoare și solide, capabile să învingă timpul. Se cunoaște complexitatea simbolismului litic și valențele religioase ale pietrelor și ale stâncilor 3. Stânca, lespedea, blocul de granit revelă durata infinită, permanența, incoruptibilitatea, în ultimă instanță un mod de a exista independent de devenirea timpului. Contemplând grandioasele monumente megalitice ale primilor agricultori ai Europei Occidentale, nu putem să nu ne amintim un
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
n-au lăsat urme), locuințele morților au fost clădite în piatră. Este evident că se dorea construirea unor monumente impunătoare și solide, capabile să învingă timpul. Se cunoaște complexitatea simbolismului litic și valențele religioase ale pietrelor și ale stâncilor 3. Stânca, lespedea, blocul de granit revelă durata infinită, permanența, incoruptibilitatea, în ultimă instanță un mod de a exista independent de devenirea timpului. Contemplând grandioasele monumente megalitice ale primilor agricultori ai Europei Occidentale, nu putem să nu ne amintim un mit indonezian
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
vieții cerealelor, forța și perenitatea devin accesibile prin moarte. Morții se reîntorc în sânul Mamei Pământ, cu speranța de a împărtăși soarta semințelor; în plus, ei sunt asociați mistic blocurilor de piatră și, prin urmare, devin puternici și indestructibili ca stâncile. Într-adevăr, cultul megalitic al morților pare să comporte nu numai certitudinea supraviețuirii sufletului, ci mai ales încrederea în puterea strămoșilor și speranța că ei vor ocroti și-i vor ajuta pe cei vii. O asemenea încredere se distinge radical
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
încă împărtășită de către țăranii europeni la începutul secolului actual, în Franța, pentru a avea copii tinerele femei practicau "glisada" (lăsându-se să alunece de-a lungul unei pietre) și "frecarea" (așezându-se pe monoliți sau frecându-și burta de anumite stânci)8. Această funcție genezică nu trebuie explicată prin simbolismul falie al menhirului, deși un asemenea simbolism este atestat în anumite culturi. Ideea primă și fundamentală era "transmutarea" strămoșilor în piatră; fie prin intermediul unui menhir "substitut al corpului", fie integrând în
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
hrană și libațiuni, rituri de incubație și de divinație, indicând existența unui coq) sacerdotal important și bine organizat. Cultul morților juca probabil rolul central, în remarcabila necropolă de la Hal Saflieni, numită acum Hypogeu și cuprinzând mai multe săli tăiate în stâncă, s-au cxhumat osemintele a vreo 7000 de persoane, în Hypogeu s-au găsit statui de femei culcate, sugerând un rit de incubație. La fel ca și în alte monumente megalitice, sălile interioare au pereții sculptați și pictați. Aceste largi
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
această structură amintește mai degrabă forma matricei. Cum templele aveau acoperiș, iar sălile erau lipsite de ferestre și destul de întunecoase, a intra într-un sanctuar echivala cu a pătrunde în "măruntaiele Pământului", i.e. în matricea Zeiței chtoniene. Mormintele săpate în stâncă au, de asemenea, forma matricei. S-ar spune că mortul este așezat din nou în sânul Pământului, pentru o nouă viață. "Templele reprezintă același model la o scară mare. Viii care intră în sanctuar pătrund în corpul zeiței", într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Mică și în regiunea Meditcranei morții beneficiau de libații subterane. Cei vii puteau coborî în anumite camere, înzestrate cu bănci pentru cult. Probabil că oficiul funerar se desfășura sub auspiciile Zeiței (cf. § 35). Mormântul unui rege-preot din Cnossos, tăiat în stâncă, comporta o criptă cu coloane, al cărei tavan vopsit în albastru deschis reprezenta bolta cerească; dedesubt se ridicase o capelă semănând cu sanctuarele palatinale ale Zeițci-Mamă^5. Documentul cel mai prețios, dar și cel mai enigmatic asupra religiei din Creta
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
duc război cu Kumarbi și-1 detronează. Episodul următor, "Cântecul lui Ullikummi", relatează efortul lui Kumarbi de a-și recâștiga regalitatea răpită de Teșub. Spre a crea un rival capabil să-1 învingă pe Teșub, el impregnează cu sămânța sa o stâncă. Produsul acestei legături a fost Ullikummi, un antropomorf de piatră. Așezat pe umărul gigantului Upelluri, care, cu trupul lui ieșit pe jumătate din mare, susține cerul și pământul (este analogul hurrit al lui Atlas), Ullikummi a crescut cu o viteză
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Teșub. Acest mit este remarcabil din mai multe puncte de vedere, în primul rând, pentru anumite elemente arhaice pe care le conține: autofecundarea lui Kumarbi înghițind organul sexual al zeului pe care-1 detronase; unirea sexuală a unui zeu cu o stâncă, având drept rezultat nașterea unui monstru antropomorf mineral; raporturile dintre acest diorit gigant și Atlasul hurrit, Upelluri. Primul episod poate fi interpretat ca o aluzie la bisexualitatea lui Kumarbi, trăsătură caracteristică a divinităților primordiale (cf., de exemplu, Tiamat, Zurvan). În
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
ca o aluzie la bisexualitatea lui Kumarbi, trăsătură caracteristică a divinităților primordiale (cf., de exemplu, Tiamat, Zurvan). În acest caz, Teșub, care obține irevocabil suveranitatea, este fiul unui zeu celest (Anu) și al unei divinități androgine 15, în ce privește fecundarea unei stânci de către o ființă supraumană, un mit analog se regăsește în Frigia: Papas (= Zeus) fertilizează o piatră numită Agdos, și aceasta naște un monstru hermafrodit, Agditis. Dar zeii îl castrează pe Agditis, transformându-1 astfel în zeița Cybele (Pausanias, VII, 17: 10-12
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
din Asia Mică până în Extremul Orient și în Polinezia. E vorba, probabil, de tema mitică a "autohtoniei" primilor oameni; ei sunt născuți de o Mare Zeiță chtoniană. Anumiți zei (ca, de exemplu, Mithra) sunt de asemenea imaginați ieșind dintr-o stâncă, precum soarele, a cărui lumină strălucește în fiecare dimineață deasupra munților. Dar această temă mitică nu poate fi redusă la o epifanie solară 16. S-ar putea spune că petra genitrix întărește sacralitatea Mamei-Pământ cu virtuțile prodigioase cu care se
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
se găseau în "interiorul" lui Kumarbi ar fi discutat cu el pentru a ști prin care deschideri ale corpului său trebuiau să iasă (cf. Gutterbock, op, cit., pp. 157-158) 16 în fapt, prima luptă a lui Mithra, proaspăt ieșit din stâncă, este cu Soarele; victorios, el îi răpește coroana de raze. Dar la scurt timp după aceasta cei doi zei își pecetluiesc prin strângere de mână prietenia. Religiile hittiților și ale canaaneenilor cum am văzut (§ 34), nicăieri sacralitatea masei stâncoase n-
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
preoteasă, despre torțe care se stingeau și despre "mulțimea care crede că salvarea sa depinde de ceea ce fac cei doi în întuneric"8. Dar nici o cameră subterană (katabasion) n-a fost descoperită în telesterion, deși săpăturile au explorat în întregime stânca. Mai probabil e că Asterios s-a referit la Misterele săvârșite în epoca elenistică, în Eleusionul din Alexandria. Oricum, dacă acel hieros gamos a existat într-adevăr în cadrul Misterelor, cu greu înțelegem cum ar fi putut Clement - după ce a vorbit
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
15) spunea că "Hades și Dionysos [.] sunt unul și același". S-a amintit mai sus legătura lui Dionysos cu apele, umezeala, seva vegetală. Trebuie, de asemenea, să semnalăm "miracolele" care întovărășesc epifaniile sale, sau le anunță: apa care țâșnește din stâncă, râurile care se umplu de lapte și miere. La Teos, apa unui izvor învolburat se transforma în vin în ziua festivalului dionysiac (Diodor din Sicilia, III, 66,2). La Elis, trei străchini goale, lăsate în timpul nopții într-o cameră sigilată
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
în zori, le descrie îmbrăcate în piei de căpriori, încununate de iederă, încinse cu șerpi, purtând și alăptând la sâni, unele pui de căprioare, altele, căței de lup (695 sq.) "Miracolele" specific dionysiace abundă: bacchantele lovesc cu tirsurile lor în stâncă, și izvorăște apă ori țâșnește vin; zgârie cu degetele pământul și din pământ iese lapte înspumat; iar din tirsurile încinse cu iederă brobonesc picături de miere (703 sq.). Cu siguranță, urmează slujitorul, dacă ai fi fost acolo, tu însuți te-
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
care au urmat, am încercat să "scriu pentru popor""51. Un hiatus enorm se creează astfel între volumul de debut La scara 1/1 (1947) și cele care-i urmează. Jocul verbal, asocierile paradoxale de cuvinte, concretizarea abstractului, personificarea cotidianului ("Stânca are gâtul rup/ Sub fularul alb de lord", Golful nesigur, "Spuneți-mi când, spuneți-mi când/ O să ne scoatem ochii din pantofi?/ Ne-au intrat pe când manifestam cântând/ Ca niște pietre ude, ca niște cartofi// Călcăm în fiecare zi pe
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cosmice". Lumina este "închisă", "asediată", pentru a avea acces la ea trebuie să se deschidă "porțile" turnului, un simbol ascensional, dar și unul al sinelui care încearcă să se contureze ("Ah! În noaptea aceea căutam zorile,/ În turnul norilor, pe stânci,/ Vântul îmi destrăma chemările/ Și jarul ochilor se topea în lacul negurilor adânci. (...)// Atunci porțile zorilor s-au deschis/ Și glasul Eumenei peste turnurile norilor a strigat:/ "A fost un vis. N-a fost decât un vis/ Unde ești? Vino
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
acesta s-a odihnit un fluviu/ ce purta mirese despletite pe ape"), pentru ca finalul să opereze o ieșire din universul ficțional în cel al fabricantului de iluzii: "Nici mâna mea n-a găsit sânii acelei prințese/ afară de mușchi întins pe stâncă;/ poate că purtând mănușe cu solzi de fier/ n-a găsit sânii prințesei, nu încă." (Proiect abandonat de madrigal). Discursul declamatoriu este pretext, la Constant Tonegaru, pentru deschiderea unei discuții despre originalitatea tematicii literare, de fapt, pretext pentru o invitație
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sol al iernii își face loc corbul simbol al îndoielilor: „Despotică stăpînă e ’Ndoiala/ Pe o țară de dureri și grozăvii/ în care-al pustiirii vînt se plimbă/ Prin creieri, ca prin scorbure pustii.// Lugubri corbi, năpîrci, prădalnici vulturi/ Pe stînci se suie la porunca ei,/ Să sfîșie din inimile negre/ A mii și mii de sumbri Prometei”9). Sau semn al înăbușirii speranței: „Privirea noastră-nalț-un rai/ în fiecare colț de plai;// La gîndul nostrusimfonii/ Tresar grădinile pustii;// Cu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
patruzecioptiști: la Alecsandri („Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare”), la Constantin Negruzzi („După prînz, ne-am dus în grădină, și ne-am tologit sub un bătrîn plop ce ne umbrea cu tufoasele lui ramuri”), la Alecu Russo („Stînca asta încununată cu plopi și mesteacăni”)4). însă cel care a atras atenția asupra plopilor, asociindu-i cu o „poveste de dragoste”, e Eminescu, prin prima strofă a unuia dintre cele mai populare poeme ale sale: „Pe lîngă plopii fără
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ediția cit., p. 157. 4. Vezi: V. Alecsandri, „Iarna”, în Poezii, ediția cit., p. 106; Constantin Negruzzi, „Scrisoarea VIII (Pentru ce țiganii nu sînt romîni)”, în Opere, 1, Ediție critică de Liviu Leonte, Ed. Minerva, 1974, p. 233; A. Russo, „Stînca corbului” (Legendă culeasă la Bicaz)”, în Piatra-teiului, Ediție îngrijită de Geo Șerban, EPL, 1967, p. 255. 5. „Pe lîngă plopii fără soț...”, în Poezii, ediția cit., p. 129. 6. Iată două exemple scoase din literatura epocii: „Plopii din marginea drumului
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
a se asigura că Fujimori nu va fi descalificat la depunerea candidaturii (Avendaño, 2001: 131-133). Alegerile din anul 2000 au fost nedrepte. Partidele de opoziție "s-au confruntat cu un teren de joc extrem de abrupt - într-adevăr, aproape ca o stâncă" (McClintock, 2006a: 255). Candidații opoziției au fost spionați, iar campaniile lor au fost distruse de SIN - prin atacuri organizate ale unor infractori și prin întreruperea furnizării curentului electric (Youngsters, 2000: 63-64). Relatările din presă au fost părtinitoare, iar trusturile media
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
că între aceste lucrări efemere în cea mai mare parte, există, la fel ca și între urnele grecești, puține care să conțină ceva de durată sau etern. (Nimeni nu ar lua o urnă grecească și ar arunca-o într-o stâncă, decât poate un postmodernist exaltat). Deci vastul teritoriu al non-ficțiunii a fost la fel de problematic ca și în ziua de azi acum o jumătate de secol, și retorica Noii Critici în studiul din 1952 ascunde câteva probleme de cercetare la fel de supărătoare
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
lucrările de ficțiune deschisă, deoarece în ele se pot vedea semnele timpurii ale monologului interior iar acest lucru face o distincție importantă între romanul de ficțiune și jurnalismul literar narativ. De exemplu, când Robinson Crusoe vede o navă naufragiată pe stâncile de pe insulă, se gândește: Nu pot explica în cuvinte ce dor ciudat am simțit în sufletul meu atunci când am văzut scena; câteodată izbucneam așa: o, dacă ar fi fost doi în loc de unul; nu, să fi supraviețuit cineva de pe nava aceea
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]