8,392 matches
-
risipesc, și sfârșea prin a se înfrupta până când percepea zgomotul cheilor, scrâșnetul gratiilor în vaietul balamalelor. Le recunoșteam după pașii lor minusculi și după felul de a ronțăi: fiecare avea un nume, de pildă Catilina într-o seară se arătă topită de-o boală, galbenă precum pereții, ca o lămâie veștejită, cu tot corpul ciupit ca de un vărsat. A murit uitându-se drept în ochii mei. Ei da, dacă aș fi fost catârgiu, aș fi coborât adesea la țărmul mării
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
la Chișinău apelează la un mijloc aflat la limita legalității și, uneori, dincolo de aceasta. În ultimii ani, un mare număr de cărți au fost confiscate și distruse, mai ales cărți românești provenite din ajutoarele din statul român, care au fost topite din ordinul autorităților de la Chișinău. Numeroase cazuri au fost confirmate în legătură cu aceste practici: confiscarea cărților poetului Adrian Păunescu, la 1 decembrie 1996, furtul cărților donate de Fundația Culturală Română la 19 decembrie al aceluiași an de către hoți necunoscuți
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
determinarea tipului de emulsie, determinarea vâscozității și determinarea pH-ului. Partea experimentală I. Prepararea emulsiilor * Prepararea emulsiei de ulei de parafină în apă (U/A), emulgator stearat de trietanolamină. Mod de lucru O cantitate de 4,4 g stearină se topește pe baia de apă într-o capsulă, apoi se răcește la temperatura camerei; se adaugă 15 g ulei de parafină și se omogenizează bine. Separat, într-un pahar Erlenmayer se dizolvă o cantitate de 1,6 g trietanolamină în 79
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
de pe lâna de oaie. Este constituită din 95% esteri ai acizilor grași cu alcooli alifatici superiori, alcooli steroidici și triterpenici, acizi grași liberi, alcooli grași liberi. Lanolina formează întotdeauna emulsii de tip A/U. Într-o capsulă de porțelan se topește lanolina, se adaugă uleiul de măsline și apoi apa de calciu în porțiuni mici, sub continuă agitare. * Prepararea emulsiei cu ulei de floarea-soarelui (Oleum helianthi) (U/A) 10 g ulei de floarea soarelui; 85 g apă distilată; 5 g gumă
Chimie fizică : principii şi experimente by Maria Vasilescu, Adrian Florin Şpac, Daniela Zavastin, Simona Gherman () [Corola-publishinghouse/Science/729_a_1303]
-
specie antropologică, fascinată de investigarea posibilităților schimbărilor sociale. Opoziția „reacțiunii“, severitatea represiunii, solitudinea insurgen ților sunt factorii care explică, încă de la finele secolului al XVIIIlea, fizionomia particulară care va marca sensibilitatea revoluționară. Conspirația lui Babeuf este retorta în care se topesc elementele originare ale pasiunii moderne. Radicalismul egalitar al conjuraților duce mai departe ambiția adamică a lui 1789, epurată, acum, de orice compromis cu moderația burgheză sau scrupulele constituționale. Mitul babeuvist este cu atât mai important cu cât el este asumat
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
înțelegem cât de important este pentru noi, europenii, să regândim suprafața și să acordăm golului locul pe care-l merită în imagine. Felul în care noi ne apropiem de natură trebuie să fie altul, aspirând, asemenea pictorului chinez, să ne topim, prin trăirea naturii, în peisajul pe care-l pictăm. Trăirea intensă, până la transfigurare, a liniei poate să desăvârșească dialogul artistului cu natura exterioară și interioară. Folosesc exemplul neasemuitului gravor și desenator japonez Hokusai, care sintetizează în existența sa treptele sublimului
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
sunt atât de delicate, de feminin construite, atât de abstracte uneori, încât își pierd aproape funcția plastică, sugerând o atmosferă tulbure, imprecisă. Pe alocuri, se întrevăd amprente ale misticismului blagian. Întâlnirea cu natura devine o permanentă bucurie, în care se topesc marile-i neliniști. Partea cea mai rezistentă a operei lui o formează însă poemele de atitudine, care, în Vatra cu stele (1942), poartă însemne ale luminozității nordice, dar și evidente reminiscențe mioritice. Un lexic suculent îndeamnă retoric spre amintirile copilăriei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286885_a_288214]
-
-i mai săruta și mâinile. Există o limită, o decență În manifestarea afecțiunii, În absența căreia lăsăm impresia de lingușire sau chiar de slugărnicie. Un alt proverb este deosebit de plastic În acest sens: „Cinstea feței ca zăpada: dacă o dată se topește, albeața nu se mai vede”. Îndeosebi romanii cultivau acest simț al măsurii, care cere moderație, cumpătare, nedepășirea limitelor bunului-simț: „Este o măsură În toate și limite bine trasate” - Horațiu.) Poți sparge vaza, dar parfumul trandafirului rămâne. (Calomnia, de exemplu, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
creatoare ale personalității, aceasta nu Înflorește.) „Viața ar fi un somn sau o realitate În mod esențial mediocră, dacă n-ar salva-o indivizii care În mod permanent se frământă cu un gând, se consumă cu o simțire și se topesc Într-un avânt sau o prăbușire. Dintr-un nivel superior al vieții, faptul de a te prăbuși dramatic este mai revelator pentru fenomenul vital, decât stingerea lentă Într-un echilibru plat. Nu importă absolut deloc cât trăiești, ci importă numai
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
sau de silă față de sine, ci pentru a se ridica tot mai mult la curajul de a Înțelege și accepta să-și Încredințeze mai mult datorii decât drepturi. Μ Iubirea este la Început o relație, care se pierde Însă treptat, topindu-se Într-un mod unic de gândire și simțire. Unii ne vor contrazice, reproșându-ne că, dimpotrivă, iubirea Își trage tăria din Înțelepciunea celor doi de a Întreține termenii acestei relații, rezistând tentației de a se pierde unul În celălalt
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
centru, se adîncește În „cealaltă noapte” ca spațiu unde se găsește „sursa oricărei autenticități”, sau, cu o sintagmă derridiană, „le point de source”. Dar, Încă o dată, Blanchot nu se adresează scriitorului, ci cititorului ca Celălalt, nehotărît dacă trebuie să-l topească În focul mocnit al propriului rug sau să-l invite să-și Întindă umbra peste o operă „interminabilă”, pentru a-i pune capăt. Apelează la celălalt pentru că el nu poate să Încheie, să termine, rămîne condamnat, ca Vladimir și Estragon
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
este probabil lecția, În loc de a divaga fudul despre aici și despre aiurea ar fi mai bine o dată pentru totdeauna ca denumirile să nu aceeadă la stadiul de existență reală decît În timpul unei scurte perioade a copilăriei, ca apoi să se topească În neantul adult [...]”. (Une Récette pour ne pas vieillir, p. 21) Pentru un admirator al limbii ruse (pe care a predat-o ca profesor la Orléans Între 1973 1987) nu se putea ca limbajul să nu sufere sciziunea originară pe
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
văzut idei". Peisajul fizic și spiritual variază; universul realizat în imagini expresioniste dă sentimentul sfârșitului în "Alexandru refuzând apa: "Un soare imens, fioros policandru/ rănea alburiul zenitului fiert." Poetul cosmicizează o arșiță interioară, menită să purifice lumea; soarele parcă a topit văzduhul, zămislind o nouă geografie care poartă pecetea păcatului. Dar Alexandru nu-și potolește setea și călăreții aclamă: Atunci călăreții strigară în cete,/ și stânci licărind repetară: De-acum/ noi nu mai cunoaștem nici foame, nici sete/ și nici oboseala
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sentiment, de atmosferă, el se estompează în muzică, în arome, în mișcare. Dacă la început culorile peisajului și ale satului erau distincte, treptat ajunge la imixtiunea cromatică în tonuri și nuanțe patinate: zilele vin cu brumă, aurăriile se sparg, se topește bântuirea de grauri, totul subordonat sentimentului belșugului. "Coșarele sunt pline. Din grajduri iese fum/ Și un miros de țuică se întinde până-n drum/ Vin carele din sate vecine cu borhot/ Și sâmburii de prună se aruncă peste tot/ E-o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a scris miraculoasă împreunarea fetelor litere și a băieților numeri." Arta scrisului este similară focului care înfierbântă "care aprinde și care farmecă inima lui cutare". Interesant este că, și în acest poem, ca în multe din celelalte volume, totul se topește în scopul alimentării energiei și proliferării: "Pieptul pietroiului ciocănește/ Să se lipească fata de fecior/ cum se freacă pește pe pește/ când și-amestecă semințele lor". Ideea se repetă în "Descântec de frământat pâinea", în "Asupra plămadei: "nimicule/ atotputernice nimicule
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
decantează/ și eu prevăd o și mai crâncenă beție/ Mărire, ție Doamne, Mărire ție". Ion Gheorghe înscrie o experiență interesantă în contextul poeziei actuale. Nu justifică decât spiritual căutările lui, pentru că estetic transformările multiple de limbă, mituri, legende nu se topesc într-o unitate, ci rămân vizibile schimbările, substituirile, rezultat al unei conștiințe poetice simple, nerafinate de trecerea prin marea poezie. Intenția poetului a fost să reînvie folclorul, tradiția, dar ceea ce lipsește poemelor sale este misterul. Contribuția poetului rămâne exterioară; talentul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fără cuvânt, și de cuvânt fără limbă, iar autorul "Necuvintelor" clamează el însuși obsesia de a fi liber de vorbire 2". În ciclul "Necuvintelor", arta poetică descoperă din nou muzica simbolistă și culoarea parnasienilor, într-o nouă vibrație, pentru că necuvintele topesc sunetul de corn și culoarea luminii. Tot ciclul "Necuvintelor" pare a fi un lung manifest literar; cu fiecare poezie se adaugă un nou element în universul spiritual și de expresie. Cuvântul este neputincios, el nu poate defini absolutul, lumea este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și a umplerii, a opțiunii imposibile între neantul plin și realul gol"1. Dacă la Tudor Arghezi opreliști transcendentale fac efortul insuficient, la Nichita Stănescu sentimentul tragicului este generat de așteptare, de neputință, într-un peisaj expresionist: "și plouă mărunt, topind pământul/ sub oasele albe, și nu pot să aleg.../ Stau cu o lopată în mână, între două gropi,/ și nu pot, în ploaia măruntă/ să aleg prima pe care voi astupa-o". "Elegia e opta Hiperboreeana" urcă în zonele reci
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
deși ne lipsește curajul și nu ne mai fascinează mirajul depărtărilor. Expus luminii și soarelui, poetul poartă aureolă de sfânt, se situează printre cei aleși: "Mă simt ca omul zăpezilor,/ Scos din peșteră și pus la soare,/ De i se topesc sloiurile/ De păr, de piept și de picioare/ Și rămâne nețărmurit,/ Fără blană și în pielea frumoasă/ Și sufletul intră în el zbughit,/ Printr-o coastă, ca o evă întoarsă" ("Senzație"). "Ziua", "Șiroind de raze", "Don Juan", "Coborâre" puteau să
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
notație, dar de o mare sensibilitate, transmițând în imagini o anume oboseală ce apasă lumea. Pleoapele cad de la înălțimi amețitoare, după o zi lungă, ca niște "pietre aruncate în fântâni părăsite din cauza adâncimii", ele dau sentimentul de apăsare ce se topește într-un fel de desprindere de tot ce e contingent. Apăsarea e percepută prin intermediul pleoapelor care survolează prăpăstii, astupându-le; poetul își simte trupul electrizat de o stare de deschidere spre transcendent. Închiderea pleoapelor e provocată de undeva de sus
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
din car" că ar fi "cel mai frumos oraș din lume". Există o obsesie a foamei, a prânzului. "La Lilieci" este sărbătoarea morților și a prânzului. "Niciunde nu mănânci o varză cu carne/ Mai gustoasă ca în cimitir". Marin Sorescu topește lumea reală în substratul lumii fantastice a satului, a misterului, a spiritualității, printr-o transcriere exactă a limbii, a poreclelor, este satul de duminică dimineața: " Când cântă păsărelele" și e "un miros de lilieci înfloriți/ Cum trebuie să fi mirosit
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
procedat, degeaba am spionat pe gaura cheii și am tras cu urechea: a zis că-i desert surpriză și s-a închis cu găina în bucătărie; după două ore îmi servea pe tavă minunăția: găluște albe și pufoase, care se topeau în gură, cufundate în laptele delicios al păsării. Încă era cald... Apropo, știați că laptele de găină miroase un pic a vanilie? Secretul mulsului nu l-am aflat nici după aceea, era ziua mea și tocmai luase o pastiluță. Se
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
pe dos. Nu curgea apa rece, așa că ieșisem opărită de sub duș; prăjitorul de pâine scotea un fum îngrozitor deși era aproape nou; în plus, când scoteam feliile din aparat, ia untul de pe ele de unde nu-i. Ziceai că s-a topit, nu alta, trebuia să le ung din nou... Cum vă spuneam, toate îmi mergeau pe dos; nerăbdător ca alergătorul pe linia de start, numărul doi a venit în bucătărie, a deschis fereastra ca să mai iasă fumul și a zis că
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
pic mai uzat și hiperponderal (atributul „supraponderal“ nu prea-l mai încape), dar îl respect din tot sufletul. În pat cred că ar vrea să-l egaleze pe numărul trei (îl mai ajut și eu cu muzica nigger, deși e topit după café-concert); nu reușește să fie decât o copie palidă a numărului șase, și asta foarte rar... În sfârșit, gestul contează și eu știu să apreciez așa ceva. Și mai e latura aceea excepțională a sufletului său: nu are absolut nimic
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
din pricina repetatelor necazuri. Ceea ce în „Lacustră” era mai mult sau mai puțin halucinație, aci (și, de asemenea, în „Nocturnă”) e senzație directă de umezeală, în aer și în lucruri, de sufocare și de frig, de care nu scapă, deși-i „topit de băutură”. Focul alcoolului nu-l încălzește. Pantomima sa exuberantă din final e derizorie în raport cu drama „măhălălilor” pe care a înfățișat-o mai sus; ea doar o estompează o clipă, n-o face nicidecum uitată. E asemenea rîsului nervos al
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]