KorAP: Find »[drukola/base=tremura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...314 315 316 ...393 >

9,812 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762

Dezechilibrându-se, Orande a căzut cu capul de colțul catedrei făcută din lemn masiv și a rămas în nesimțire pe parchetul bej, sângele său începând să se prelingă din rana de la tâmplă. Pieptul nu i se mișca, ochii nu-i tremurau în inconștiență, iar el stătea acolo, întins pe podea, adormit pe veci în mijlocul nostru. Înmărmurisem cu toții. Nerealizând ceea ce tocmai făcuse, sau nepăsându-i de sănătatea elevului său, dirigintele s-a uitat superior în jos la masa de carne care nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
îmbucat câte ceva. Eram din nou în acea peșteră de care mă temeam atât de mult. Era lumină, dar nici acum nu vedeam sursa ei. Bătrânul era în picioare și stătea înaintea mea. Spre deosebire de mulți oameni de vârsta sa, el nu tremura și era chiar solid, părând în stare să se lupte cu mine și chiar să câștige. Eram captivat de puterea acestui om. Mă uitam în ochii lui și îi simțeam mâna pe umărul meu, la fel cum simțisem mâna Anei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
capătul grădinii și am dat față în față cu cel puțin o sută de elevi care se chinuiau să smulgă din pământul rece buruienile și plantele care-și aveau casa acolo. Fețele le erau ude de sudoare și mâinile le tremurau de efortul pe care-l depuneau. Chiar era Sergiu! În spatele lor, sprijinindu-se de o sapă curată, stătea el. Părea să-i supravegheze pe cei care munceau, Sergheiov obosindu-și numai limba și picioarele, care trebuiau să-l susțină. Semăna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
intrase pe ușă știind că nu va fi nimeni acolo. Se ducea spre fereastră încrezător. Doar o altă zi la lucru... Mă gândeam la Sergiu. Ce gândea? Ce făcea? Eram calm, dar puțin încordat. Aveam o singură șansă. Degetul îmi tremura ușor pe trăgaciul încordat, dar pușca era fixă în mâinile mele de fier. M-am așezat într-un genunchi pentru stabilitate. L-am văzut intrând în cameră ca și cum ar fi fost la paradă. "Amărâtule! Habar n-ai ce te paște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
născut o adevărată urgie. Aproape că nu mai erau picături, ci doar jetul de apă de la o imensă chiuvetă ce acum curgea pe noi. Nu avea să treacă mult timp și cerul va fi brăzdat de fulgere, iar atmosfera va tremura de tunete teribile. Voi rămâneți aici, spusei grupului de lângă mine. Stați după baricade și nu scăpați din ochi intrarea principală. De acum suntem în război. Dacă mișcă ceva afară, moare! Și aș prefera să nu se știe că Ana e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
apropiat de el cu pași mărunți, netemători, m-am suit pe prima și singura treaptă a tronului și aplecându-mă i-am pus mâna mea rece pe obrazul său de marmură. Biostir! Stră-strănepotul meu... Stând așezat pe tron își ridică tremurând o mână și o puse la rândul său pe obrazul meu de gheață. Și-a pironit privirea în a mea și am rămas așa multă vreme, înțelegându-ne din priviri gândurile. Ne uitam unul la altul în tăcere, înconjurați numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
de mine și treceau prin mine, oprindu-se abia în interiorul mantiei. Eu eram Corvium! Vedeam și trăiam prin el! Era mânat de o ură care-i mistuia inima și sufletul și de o nerăbdare care-i făcea mâna rece să tremure. Cu pași rapizi trecu de prima fereastră. Fusese împușcat de două ori de cei doi care se ocupau de coridorul B. Băgă mâna în faldurile pelerinei, apucă mânerele reci ale She'le'ri și le scoase pe amândouă. Văzând că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
acoperișul abia se mai ținea în îmbinările sale. Peretele exterior era găurit din loc în loc de ferestre mari, fără geam. Era o clădire veche. Gerul de afară intra și înăuntru și le pătrundea în oase, făcându-i în puțin timp să tremure. Corvium se apropie de una din ferestre și se uită în afară. Vedea un câmp imens de zăpadă, apoi luminile orașului peste tot în jur, iar undeva, între câmpul de zăpadă și blocurile înalte ale urbei, se vedeau cinci lumini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402

se uită pe fereastră, începu iar să meargă. Inspiră adânc. Știa, bineînțeles, că Charlie avea dreptate. Trebuia să fie o poveste falsă. Dar ... dacă nu era? Era adevărat că Henry Kendall avea tendința să se agite prea mult. Mâinile îi tremurau când vorbea, mai ales atunci când era entuziasmat. Și era cam neîndemânatic, împleticindu-se tot timpul, lovindu-se de lucrurile din laborator. Avea nervi la stomac. Era genul de om care-și făcea întotdeauna griji. Dar ceea ce Henry nu putea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
prima dată. — Nu te-am întrebat pe tine, zise Lynn. Nu te băga în asta. Apoi, îngheță. Se întoarse spre el. Holbându-se. — Vorbește? — Da, zise Dave. Ești mama mea? Lynn Kendall nu leșină de-a binelea, dar începu să tremure, iar când genunchii i se înmuiară, Henry o prinse și o ajută să se așeze în fotoliul ei favorit, cu fața spre măsuța de cafea de lângă canapea. Dave nu se mișcă. Doar îi privea, cu ochii mari. Henry se duse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
un pas în spate. — Întinde mâinile. — Sunt bine ... — Întinde mâinile. Vasco nu ridica niciodată vocea în momente de tensiune. O cobora. Asta-i făcea să-l asculte. Să își facă griji. Întinde mâinile acum, Nick. Nick Ramsey întinse mâinile. Nu tremurau. — OK. Urcă în mașină. — Dar ... Urcă în mașină, Nick. Am terminat cu vorbitul. Vasco se urcă în față, cu Dolly, și începu să conducă. — E totul bine, acolo, în spate? întrebă ea. — Mai mult sau mai puțin. — N-o să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
toate cele patru picioare. Alerga paralel cu trotuarul, pe iarbă, pentru că asfaltul îi rănea încheieturile. Mârâia continuu, pe măsură ce se apropia de Billy. La capătul străzii, Billy se întoarse și îl văzu pe Dave venind după el. Ridică arma cu mâinile tremurând și trase un foc, apoi încă unul. Dave se apropia în continuare. Pe stradă, oamenii se uitau pe ferestre. Toate ferestrele erau luminate în albastru, de la televizoare. Billy se întoarse ca să o ia din nou la fugă, dar Dave îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
mașinii și ar fi bine să-i spui că nu m-ai văzut, altfel ne vedem în tribunal și te asigur că vei avea noroc dacă îți vei pierde doar slujba. Omul aprobă din cap și îi dădu hârtia. Îi tremurau mâinile. Alex se urcă în mașină și porni. În timp ce ieșea din parcare, își spuse: Poate că o să meargă. Dar poate nu. Era șocată mai ales de cât de repede o localizase acel vânător de recompense. Fără îndoială că urmărise mașina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
destinație. Dar Stan era epuizat și, după ce condusese peste trei mii de kilometri, devenise ciudat de dezorientat. Ori ratase curba de la San Berdoo, ori ... ori nu era sigur. Se rătăcise. Iar pasărea continua să țipe. — Inima-ți asudă, corpul îți tremură, încă un sărut e de ajuns... Trase pe dreapta. Deschise ușa din spate. Dădu cârpa la o parte. — De ce faci asta, Gerard? Nu poți dormi, nu poți mânca ... Termină, Gerard. De ce? — Mi-e frică. — De ce? Suntem prea departe de casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
încălzi corpul. Animalele aveau boturi lungi. Ochi verzi strălucitori. Aveau un miros distinctiv, de mosc, foarte neplăcut. Și niște cozi lungi și zbârlite. Acum vedea că nu erau negre, ci mai curând maronii-cenușii. Se apropiară și mai mult. — Vaaaiiii, tremuuur, tremur acum. Și mai aproape. Foarte aproape. Cel mai mare dintre animale se opri la câțiva pași distanță și se uită la Gerard. Papagalul nu se clinti. După câteva secunde, animalul masiv se apropie puțin. — Poți să te oprești chiar în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

stați să vedeți, Frumoasă Neli, sper să mai suportați povestea... III. GHIULEAUA DE FOC Loredana a fost la baie, el este încă acolo, transpirat, fericit, se spală atent, cântă în gura mare, Să te bat și săăă te iert!, fata tremurase de plăcere, e așa de tânără, își spune bărbatul, o ghidușie de copil, râde superb, ar trebui să trec în agendă, astăzi, 10 mai 1990, Lori a țipat iar: mă omori, mă omori!!! Să știi c-ai avut bărbat, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
vine bine/ Că nu sunt pe-un loc cu tine/ Haide, puică, să fugim/ Amândoi să pribegim/ C-acum e vremea de fugă/ Până-mi este iarba crudă/ Unde calci/ Urmă nu faci/ Unde șezi/ Nu te mai vezi... își tremură vocea oltenește, hălău-uuu!, și la sfârșit, surâde mai calm. Vezi?, Că nu sunt pe-un loc cu tine!!! Astea îmi sunt originile, eu sper că tu faci deosebirea între început și origine. ÎÎÎ, da... Adică începutul are evenimente date, plasate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
ai intrat fericit în casă, veneai din grădină. Prinsei o stea de foc cu mâna, mamă!, păi, cum o prinseși?, păi, căzu din ceruri, veni printre pomi direct în mâna mea, mă trecu o lumină din cap până-n tălpi, de tremurai de focul ăla, și ghiuleaua se lovi singură în inima mea, din palmă în inimă, maicăăă, ce putere avea și ce căldură, mi se desfăcu pieptul și intră acolo ghiuleaua, e acolo și-acuma, măicuțăăă!!! O să fiu puternic și cald

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
mă mir că tinerii ăștia de azi nu citesc!!! — Darul lui Dumnezeu ai fost tu, băiatul meu. Te-ai născut așa, vorbind, ai rostit cuvinte încă din scutece, vorbeai și ascultai, ma-ma-ma, taaa-ta-ta, ai construit propoziții când alții tremurau în laptele mă-sii lor, de ce creșteai, de aia te făceai mai isteț și mai îndrăzneț, învățai într-o lună ce alții învață într-un an, taică-tău murea și învia de bucurie, zicea că ești procopsit ca Solomon Împărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
pe seară. Păi, tăicule, eu nu, ea m-a chemat, m-a învățat prostii, o nebună, nu m-a lăsat în pace, ce???, când???, c-o omor, mă!!!, păi, toată vara, tăicule, eu nu, ea m-a chemat, o nebunăăă!!!, tremuram de frica lu’ tata și-o vindeam în fiecare clipă, precum Adam, atunci când l-a chemat Dumnezeu și l-a întrebat dacă a mâncat din Pomul Cunoașterii și când primul bărbat a răspuns repede: ea mi-a dat din pom

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
amesteca perfect cu mirosul merelor verzi de pe masa aia de cafea... Ne-am tot sărutat ca doi adolescenți, grăbit și lovindu-ne dinții. Toată întâmplarea s-a petrecut anul trecut, într-o vineri, cam cu o lună înainte de Paște. Eu tremuram și el m-a îndepărtat, apoi mi-a zis cu tandrețe parșivă: (scena în dreapta, în lumină separată) Nu poți rămâne mai mult, ne vedem luni din nou, ce mai e de vineri până luni?, doar weekendul. (Își ia mâinile de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
pot să alerg pământul. Dar Dumnezeu i-a atins capul cu mâna lui și omul a început să meargă... Cei doi, Dumnezeu și Sfântul Petru, au plecat mai departe, și pe drum, undeva, așezat pe un trunchi de copac plângea tremurând pământul un alt om. Bărbatul tot ținea în fața inimii o oglindă, privea adânc în ea, apoi, din când în când, sfâșia cerul cu privirea lui inteligentă, lăsând o dâră atât de sclipitoare, că Bunul s-a cutremurat de teamă că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
toate visele artistului, tu ai să te chinui mereu!... Și cei doi, Dumnezeu și Sfântul Petru, au plecat mai departe, întorcând din când în când capul și uitându-se lung la omul ăla care era artist și care tot plângea tremurând pământul... Tina l-a oprit pe Maestru pe holul facultății (că mi-a mâncat sufletul cu școala aia a lui, dacă n-ar fi fost și profesor, să se întâlnească el cu atâtea pipițe din astea de azi, aș fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
pușcărie. N-am ce face, Tină, rămân cu Lori... Toți alegem nevasta, la o adică, totdeauna amanta pierde, toți facem asta. — Faci cum vrei tu. — A tăcut mult timp. Am văzut-o pe după stâlpul de la bucătărie, era albastră și-i tremura bărbia, buza de jos, era transpirată sub nas. Nu mi-a fost milă deloc de ea, bine i-a zis Maestrul că toți rămân cu nevasta. — Îți mulțumesc pentru că ești aici!, dar nu le putem discuta pe toate, nu aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
nu mai vine. Sau întârzie, o să vedem. Stăm aici două femei singure și povestim. Îl așteptăm pe bărbat, povestind. Păcălim așteptarea. Dumneavoastră așteptați povestea cu Tina, eu aștept uitarea, să o uit pe Tina... Vocea hârâită a Loredanei e schimbată, tremură, spatele nu mai e drept, din rochia roșie ies niște umeri cocârjați, căzuți, adunați spre țâțele frumoase. Neli se uită curioasă la femeia din fața ei, dar nu spune nimic, rămân fără poveste!, ideea i se înșurubează în minte și grădinăreasa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]