KorAP: Find »[drukola/base=tremura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...314 315 316 ...384 >

9,583 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326

Silverman. Îi Întinse mâna și ea o dădu cu el. —Și mie. Când se Întoarse să plece, Îl acostă Joan Collins. —David! Dlaaagule! Se uită la Ruby implorator. —Te las să te descurci, zâmbi Ruby, dând din cap a rămas-bun. Tremurând și entuziasmată din cap până În picioare, Ruby se duse să le caute pe Chanel și pe Bridget. —Doamne Sfinte, strigă ea. M-a invitat În oraș David Schwimmer. Vă vine să credeți? Nu se poate. Mă păcălești, spuse Chanel. — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

în centru să cumpere ceva. Ultima oară ți-a adus poncho-ul acela splendid, îți aduci aminte? Poate nu, poate că mai este încă supărată pe tine... Ce o să creadă când o s-o întâmpine însoțitoarea de pe aeroport? Cum o să-i tremure picioarele? Cu ce expresie o să privească acel du-te-vino al lumii internaționale? Cu câtă spaimă? O să devină bătrână, știi, Angela, foarte bătrână. Te iubește atât de mult. E o femeie liberă, modernă, atât de potrivită cu societatea de azi, a învățat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
piept floarea de paiete, când îi strâng sânii slabi și îi frec. Iar mâinile îmi coboară deja între picioarele ei, între oasele ei. Nu participă la furia mea. Își apleacă fața, înalță un braț nesigur în aer, iar brațul acela tremură. Pentru că i-am găsit sexul, slab ca restul, și îl apuc imediat și pe al meu. O împing spre perete, repede. Și mai repede. Cu capul galben aplecat cu îndârjire în jos, pare o marionetă lipită de perete. O trag

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
baie de culoarea prunei și un prosop sub braț. Era încă incredibil de frumoasă, mai slabă decât atunci când o cunoscusem, poate mai dură, dar mai leală. Trupul bine îngrijit corespundea perfect sufletului ei. — Mergem? Bucățica de pânză albă în fața căreia tremurasem ca înaintea unui judecător dispăruse între picioarele ei. M-am ridicat brusc. Se oprise pe malul apei, i-am privit linia spatelui. Eram bărbatul vieții ei, bătrânul care o va aștepta în mașină în fața magazinelor. Poate că dorea un alt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
vizită la paturile operaților din zilele precedente. Priviri profesionale în spatele lentilelor bifocale, aplecate deasupra fișelor clinice, aplecate deasupra peniței de aur Montblanc cu care prescriu dozele de sedative. Apoi mă îndrept spre sala de operații și pe drum umerii îmi tremură ca niște aripi. Intru cu obișnuita lovitură cu piciorul în ușă, ținând mâinile sterile ridicate către asistenta instrumentară care îmi pune mănușile. Cu mâinile ridicate ca un criminal, mă gândesc, și aș mai găsi încă putere să zâmbesc. Urmează calmul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
cafeaua aceea era ceva ciudat. Se simte miros de otravă în cocioaba aia, domnule comisar, faceți o constatare la fața locului. Chistic. Fir. Poate că există corpuri îngropate în grădina aia prăfuită. Mașinile trec peste viaduct, mașini care fac să tremure geamurile, zgomotul lor înăbușă strigătele sărmanelor victime. Trăiesc prin miracol! Arestați-o pe vrăjitoarea aia. Tub de drenaj. Nenorocito, cum ți-ai permis? Cum ai crezut că ai putea să mă distrugi? Cum ai sperat că te-ar putea crede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
orașul și mă strecuram spre periferie, deveneam tot mai euforic, pentru că era ca și cum aș fi mers într-o altă lume, într-un oraș cu locuințe lacustre, dincolo de apă, într-un mic Saigon. Și toată urâțenia aceea care se apropia, luminile tremurând, îmi ieșeau în întâmpinare ca un parc de distracții rămas deschis numai pentru mine. Era prima oară că mă duceam la ea noaptea. Și îmi plăcea să recunosc lucrurile, să le pipăi pe întuneric, ca un hoț. Sugeam din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
chinuită și ochii înfundați, murdari de machiaj. Poate în mașina aceea se afla Manlio. El, din când în când, se distra să agațe câte o creatură nocturnă. De ce nu ea? Nu, ea nu. Încetasem să mai bat, brațul extenuat îmi tremura. Ea nu era frumoasă, era spălăcită, deprimantă. Micimea ei mi se părea o protecție, nimeni nu putea să și-o imagineze când devenea alta și corpul ei stins se aprindea de viață. Dar poate că așa era cu toți. Cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
o recunosc. Imediat cum am intrat, am strâns-o, am ferecat-o în îmbrățișarea mea. Respira agățată de mine. Am rămas așa nu știu câtă vreme, nemișcați și strânși unul într-altul. — Mi-a fost frică. — De ce? Că n-o să mai vii... Tremura lângă gâtul meu. Mi-am vârât nasul în cărarea întunecată a părului ei albinos, trebuia neapărat să inspir mirosul capului ei. Singurul lucru de care aveam nevoie. Și, în sfârșit, mă simțeam bine. Gura ei alunecase până spre pieptul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
să fugim! Și am alergat, ne-am împiedicat unul de altul, am râs și ne-am îmbrățișat lângă un zid. Am făcut toate lucrurile fără sens pe care le fac îndrăgostiții. A doua zi, când ne-am luat rămas-bun, Italia tremura din nou. Îmi pregătise o papară cu ouă de la găinile ei, îmi spălase și îmi călcase cămașa, și acum tremura în timp ce o sărutam, în timp ce îi întorceam spatele. Iubirile noi sunt pline de spaime, Angela, nu au un loc în lume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Am făcut toate lucrurile fără sens pe care le fac îndrăgostiții. A doua zi, când ne-am luat rămas-bun, Italia tremura din nou. Îmi pregătise o papară cu ouă de la găinile ei, îmi spălase și îmi călcase cămașa, și acum tremura în timp ce o sărutam, în timp ce îi întorceam spatele. Iubirile noi sunt pline de spaime, Angela, nu au un loc în lume și nu au o destinație. Celularul vibrează. L-am așezat pe pervaz pentru că acolo prinde mai bine. Nu răspund imediat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
schimb, părea speriată, mergea aproape sprijinindu-se de perete, cu prosopul cu stele marine în jurul ei, ca o naufragiată. Am rămas singuri câteva clipe. — De ce nu mi-ai spus că ești însărcinată? — Nu știam. Își strângea prosopul în jurul taliei, îi tremura vocea. — Nu vreau să rămân aici, sunt toată murdară. — O să cer să ți se dea ceva. Sosi o asistentă. — Veniți, vă duc în patul dumneavoastră. — Du-te, am șoptit, du-te. Și m-am uitat cum se îndepărta pe coridorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
fixează tavanul cu o expresie ciudată. — Am putea încerca să ne privim în ochi. Vocea îi este străbătută de o nuanță care se înfășoară mândră în jurul fiecărui cuvânt. — Ai băut? — Puțin. Mi se pare că ochii îi lucesc, bărbia îi tremură. Dar noi ne privim, de ce să nu te privesc, ești atât de frumoasă! Mă întorc, aranjez perna, nu mi-e somn. Să înceapă noaptea predicii conjugale, dă-i drumul cu valsul revanșelor! Dar îmi dă un picior în burtă, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
te lase acestui mic întuneric terestru în care locuim eu și mama ta. — Reapare... a reapărut. E vocea Adei. A reapărut bătaia inimii pe nenorocitul ăla de monitor. Acum acul injecției intracardiace îți străpunge pieptul. Ada împinge pistonul. Mâinile îmi tremură, nu reușesc să se oprească. Sunt leoarcă de transpirație, respir, înghit, în timp ce în jur se aude din nou respirația celorlalți. — Dopamină în venă. — Se normalizează. Bine te-ai întors, comoara mea, ești din nou în lume. Alfredo mă privește, încearcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
vocile în timp ce îmi așez geanta. Raffaela se ridică, mă înăbușă cu carnea ei, o cuprind cu brațe reticente, este desculță. Îi văd cu coada ochiului pantofii pe covor. — Sunt atât de fericită, în sfârșit pot s-o fac pe mătușa! Tremură de elanul îmbrățișării pline de pasiune. Îi privesc pantofii, deformați de folosință. — Noapte bună. Te duci la culcare? Mâine dimineață trebuie să mă scol foarte devreme. De pe divan, Elsa îmi întinde un obraz călduț, îl ating ușor. Raffaella mă privește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
ca un lucru neplăcut. O văd cum bate la ușa casei mele, se preface că este reprezentanta unei firme sau una dintre persoanele acelea care bântuie prin blocuri scăpând de controlul portarilor. Are privirea tulbure în timp ce sună la ușă și tremură, ochii i se luminează când o vede pe Elsa și o roagă să o lase să intre. Elsa, somnoroasă, este îmbrăcată cu o cămașă de noapte ecru, sub șifonul de mătase trupul ei este gol și cald. Italia este mică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
era scos din priză, funcționa, îmi spusese un telefonist cu vocea metalică, dar ea nu răspundea. Poate era acasă, lăsând sunetele să planeze deasupra corpului ei ghemuit, să intre în ea, zgâlțâind-o cu monotona lor intermitență, făcând-o să tremure. Era unicul mod de a-i spune că n-o părăsisem. Am continuat s-o sun așa până seara, să mă iluzionez că dialogam cu ea prin intermediul sunetului aceluia sec. Am ieșit din spital sfârșit și, în drum spre casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
care o iubeam? Sau mai degrabă o iubire pe care i-am pretins-o sorții, pe care o mai pretind încă?O să merg din nou la plimbare prin lume, și nu are importanță dacă dorul îmi va face inima să tremure ca un dinte într-o gingie zbârcită. Cu toții avem un trecut uitat care dansează în spatele nostru. Acum te privesc și știu ce mă înveți. Mă înveți că păcatele se plătesc, poate nu-i așa pentru toți, dar pentru noi este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
a așezat-o la loc și a luat alta. — Pardesiul... — Îl caut. Care? — Cel albastru, sau care vrei. I-am dat pardesiul și ea l-a lăsat pe masă. S-a dus în baie. A ieșit pieptănată și rujată, dar tremurând. Durerile erau tot mai apropiate între ele. S-a oprit la intrare, a ridicat receptorul și a format numărul părinților ei. — Mamă, noi mergem. Să nu veniți imediat, mai este timp. Dar a fost puțin timp. În mașină i s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
gresie, pe divan, pe cuvertura de pluș de culoarea tabacului, lipită de perete, în baie, în bucătărie, am iubit-o în lumina zorilor, în adâncul nopților fără lună. Și brusc îmi dau seama cât de mult iubesc casa aceea care tremură încă, o dată în timp ce o mașină trece pe viaduct. Privirea Italiei se oprește la picioarele divanului, care nu mai are cuvertura lui cu flori, e acoperit cu o catifea ocru murdară și deșirată. — Ce cauți? Nimic. Dar ceva îi reține privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
pleoapele au continuat să vibreze ca și cum privirea ei, dedesubt, nu și-ar fi găsit pacea. A deschis din nou ochii, și-a întors capul spre mine și mi-a atins piciorul cu mâna. O mângâiere care m-a făcut să tremur de plăcere și fericire și am avut chef să opresc mașina lângă marginea drumului, să o iubesc acolo. — Vino lângă mine. Mi-a dat ascultare, și-a așezat capul pe umărul meu, căpșorul ei osos și fremătător, și a rămas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
radioul, cunoștea cuvintele tuturor cântecelor și a început să cânte cu vocea ei puțin răgușită și să miște umerii. Apoi s-a făcut întuneric, Italia nu mai cânta, ascultam o voce care spunea că apa mărilor era agitată. Tremura, îi tremurau picioarele și mâinile uitate în mijlocul scobiturii albe și slăbănoage unde carnea devenea mai fragedă. — De ce nu ți-ai pus ciorapi? — Suntem în mai. Am dat mai tare căldura. După puțin timp, eu transpiram și Italia nu încetase să tremure. Poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
îi tremurau picioarele și mâinile uitate în mijlocul scobiturii albe și slăbănoage unde carnea devenea mai fragedă. — De ce nu ți-ai pus ciorapi? — Suntem în mai. Am dat mai tare căldura. După puțin timp, eu transpiram și Italia nu încetase să tremure. Poate e mai bine să ne oprim să dormim undeva. — Nu. — Cel puțin să mâncăm. Nu mi-e foame. Privea hotărât în fața ei strada care se întunecase și farurile mașinilor care ne depășeau. Părăsisem autostrada și mergeam pe o stradă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
nesănătos, poate din cauza mobilei de proastă calitate, abia ieșită pe poarta fabricii. Am dat perdeaua la o parte, am ridicat storul și am deschis larg fereastra să intre mirosul nopții care era călduță, părea deja o noapte de vară. Italia tremura în pat. Am închis fereastra și am căutat o pătură. Am găsit-o într-un sertar al dulapului, o pătură maro, aspră, de cazarmă. Am îndoit-o și am pus-o pe ea. I-am căutat pulsul. Bătăile erau slabe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
am înșfăcat și l-am zvârlit de perete. A plecat. M-am spălat din nou pe mâini. — Mănuși, am spus, deschizând degetele. Asistenta brunetă s-a străduit cât a putut să mi le pună cu o oarecare decență, dar îi tremurau mâinile. Tânărul cu halatul prea scurt rămăsese deoparte. Își pusese un halat lung și o mască. I-am aruncat o privire, avea o figură ciudată, trapezoidală. — Te-ai dezinfectat? — Da. Atunci vino să-mi dai o mână de ajutor. Îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]