79,860 matches
-
artilerie) dispusă în fața grupurilor de acoperire ale Divizie 7 Infanterie și 1 batalion din Divizia 71 Infanterie austro-ungară, în valea Oituzului. Raportul de forțe era unul net favorabil părții române: În prima etapă a ofensivei au acționat grupurile de acoperire, misiunea lor principală fiind de a asigura deschiderea trecătorilor din Carpații Orientali și crearea condițiilor favorabile pentru afluirea și concentrarea grosului forțelor armatei. Efectivele aflate la dispoziția Armatei de Nord au fost în această etapă au fost de 41.000 de
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
iar până la 2 septembrie au deschis trecătorile pătrunzând în depresiunea Târgu Secuiesc. Divizia 2 Cavalerie (comandant - general de brigadă Grigore Basarabescu) concentrată inițial la Onești, s-a deplasat pe valea Oituzului, a depășit „Grupul Oituz” la 31 august 1916, primind misiunea de a ocupa depozitele inamicului din zona Târgu Secuiesc concomitent cu executarea de acțiuni de cercetare ofensivă spre Miercurea Ciuc, cu Regimentul 7 Roșiori. Regimentele 11 Roșiori și 8 Vânători au primit misiunea de a traversa Munții Bodoc pentru a pătrunde
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
depășit „Grupul Oituz” la 31 august 1916, primind misiunea de a ocupa depozitele inamicului din zona Târgu Secuiesc concomitent cu executarea de acțiuni de cercetare ofensivă spre Miercurea Ciuc, cu Regimentul 7 Roșiori. Regimentele 11 Roșiori și 8 Vânători au primit misiunea de a traversa Munții Bodoc pentru a pătrunde în valea Oltului. Divizia a atins la 2 septembrie 1916 aliniamentul Bixad - Sfântu Gheorghe - Moacșa. Obiectivul principal al Armatei de Nord în această etapă l-a constituit ocuparea depresiunile din estul Transilvaniei
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
m) - vârful Olișca Mare (1.374 m) - imediat vest Bixad. În scopul asigurării flancului drept al Armatei de Nord, a fost constituit, la 10 septembrie, "Detașamentul „Colonel Constantin Colori”", format din Regimentul 85 Infanterie și trei baterii de artilerie, cu misiunea de a interzice eventualele încercări de pătrundere a inamicului spre Bilbor și Broșteni. Din cauza evoluțiilor de pe frontul de sud, la 8 septembrie, Marele Cartier General a transmis Armatei de Nord ordinul să treacă la apărare pe aliniamentul atins. Au continuat
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
General a transmis Armatei de Nord ordinul să treacă la apărare pe aliniamentul atins. Au continuat însă să mai fie desfășurate o serie de acțiuni locale în vederea rectificării frontului, până la 10 septembrie. La această dată, Armata de Nord, își îndeplinise misiunea de a ieși cu forțele principale în Podișul Transilvaniei. La sfârșitul etapei, forțele Armatei de Nord ocupau aliniamentul: Toplița - vârful Bătrâna (1.634 m) - Bucin - muntele Cucului - imediat vest Bixad. Obiectivele principale ale operațiilor Armatei de Nord au fost realizarea
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
vârful Pietrosul (2.100 m) - Lunca Bradului - 12 km est Praid - imediat est Vlăhița - Sânpaul (în valea Homorodul Mare). Divizia 14 Infanterie și-a reorganizat la 10 septembrie 1916 forțele în două grupuri "„Detașamentul Colonel Colori”" și "„Detașamentul Căliman”" cu misiunea asigurării flancului drept al armatei, interzicerii acțiunilor inamicului dinspre Bilbor și Toplița și izgonirea forțelor inamice de pe dealul Negri și vârful Pietrosul. Ca urmare a finalizării cu succes a acestor operații, forțele diviziei au atins aliniamentul: Răstolița - pantele vestice ale
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
Nord, a reprezentat una din puținele reușite militare ale Armatei României în campania anului 1916. La sfârșitul operației ofensive cu o durată de circa o lună de zile (27 august - 1 octombrie) Armata de Nord și-a îndeplinit în totalitate misiunea primită prin planul de operații, atingând aliniamentul: Vatra Dornei - imediat est Răstolița - pantele vestice ale munților Gurghiu - imediat est Sovata - Praid - inclusiv orașul Odorhei. La 1 octombrie 1916 ofensiva Armatei de Nord este oprită definitiv, Marele Cartier General transmițând la
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
transmițând la 9 octombrie 1916 un nou ordin de operații care prevedea că aceasta: „"va menține pozițiile sale actuale, atât timp cât nu va fi atacată de forțe mult superioare. În fața atacurilor unor forțe numeroase se va retrage treptat pe frontieră, cu misiunea de a apăra teritoriul național, în regiunea cuprinsă între Valea Bistriței și Valea Cașinului"”. Sub presiunea evenimentelor și datorită erorilor înaltului comandament român, retragerea avea să se materializeze extrem de repede. După cum arăta uletrior, malițios și subiectiv, dar pe fond corect
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
elogiată și dată ca exemplu de regele Ferdinand comandanților celorlalte armate, care începuseră să manifeste o atitudine defetistă și resemnată. Începând cu a doua jumătate a lunii octombrie 1916, încep să sosească pe frontul din Moldova primele unități ruse, cu misiunea de a le înlocui pe cele române. În noaptea de 15/16 octombrie Divizia 14 Infanterie este înlocuită de Corpul 36 Armată rus. Aceasta, împreună cu o brigadă din Divizia 2 Cavalerie erau planificate să intre în compunerea rezervei Marelui Cartier
Armata de Nord () [Corola-website/Science/333748_a_335077]
-
a pleca în calitate de ambasador la Constantinopol, Elgin s-a căsătorit cu Mary Nisbet, fiica și moștenitoarea lui William Hamilton Nisbet. Elgin a fost ambasador britanic în Imperiul Otoman între 1799 și 1803, unde s-a dovedit un diplomat abil, îndeplinind misiuni dificile și contribuind, ulterior, la extinderea influenței britanice în timpul conflictului dintre Imperiul Otoman și Franța. În 1816 și-a vândut, în pierdere, colecția muzeului britanic British Museum pentru 35.000 de lire sterline (prețul inițial al achiziției: £39.000).
Thomas Elgin () [Corola-website/Science/333775_a_335104]
-
funcțiune pentru a transporta civili și personalul militar, ca parte a operației Hannibal. Operațiunea Hannibal a reprezentat evacuarea navală a trupelor germane și civililor din Curlanda , (Prusia de Est) și Danzig (Prusia de Vest) ca urmare a avansării Armatei Roșii. Misiunea finală a navei "Wilhelm Gustloff" a fost de a evacua refugiați germani și personal militar, precum și tehnicieni care lucraseră la bazele de arme avansate din Marea Baltică de la Gdynia (Gotenhafen) la Kiel. Listele echipajului și pasagerilor navei citează 6050 de persoane
MV Wilhelm Gustloff () [Corola-website/Science/333768_a_335097]
-
german, Witzig a cerut ajutor prin radio. Un avion de remorcare și un nou planor a sosit să îi ia pe Witzig și oamenii săi. Planorul a fost remorcat sub focul puternic al antiaerienei spre fort. După ce și-au îndeplinit misiunea principală de distrugere a pieselor de artilerie din fort, parașuțiștii au organizat apărarea împotriva contraatacurilor belginilor, care au fost declanșate aproape imediat. Atacurile infanteriei belgiene au fost lipsite de coordonarea centrală și au fost executate fără sprijinul artileriei. Din aceste
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
al Titanului ar trebui să se ia în considerare, de asemenea, posibilitatea existenței unor compuși organici lichizi ori chiar de viață non-oxigenată. Actual program de planuri pilotate al NAȘĂ, confirmă faptul că Titan alături de Enceladus, constituie obiectivele prioritare pentru viitoarele misiuni de recunoaștere (către mijlocul anilor 2020), si mai ulterior acestora, de trimitere a unor echipaje umane. Potrivit Agenției Spațiale Europene, hidrocarburi lichide pe suprafața lui Titan sunt de câteva sute de ori mai mult decât de petrol și gaz natural
Colonizarea lui Titan () [Corola-website/Science/333805_a_335134]
-
are un volum relativ mare a acestor resurse și Titan poate servi drept un punct intermediar pentru începerea producției și transportării în continuare de heliu-3 și deuteriu de pe Saturn. Omul de stiință american, Dr. Robert Bussard a calculat că o misiunea spre Titan, ce un echipaj de 400 de persoane, cu scopul de a crea o colonie acolo, cu 24 mii de tone de sarcină utilă la bord (inclusiv toate modulele de cazare necesare și resursele necesare pentru susținerea vieții, cu
Colonizarea lui Titan () [Corola-website/Science/333805_a_335134]
-
și resursele necesare pentru susținerea vieții, cu condiția folosirii tehnologiei QED), precum și aigurare cu vehicule și combustibil pentru bugetul SUA va costa aproximativ 16.21 miliarde dolari pe an. Cu toate acestea, după cum Bussard continua activitatea sa în alta, pentru că misiunea a fost efectuat în cel puțin zece ani, necesită motoare cu reacție mai puternice capabile de a ajunge Titan săptămâni, luni, ani nu. Perspectivele de colonizare a Titanului sunt legate de oamenii de știință americani cu colonizarea unui alt satelit
Colonizarea lui Titan () [Corola-website/Science/333805_a_335134]
-
al lui Saturn, Enceladus, care că și Titan, are un potențial enorm pentru colonizare și mii de locații pentru înființarea așezărilor, care pot deveni locuințe permanente pentru coloniști. Pentru aceste scopuri va fi lansată sonda Titan Saturn System Mission; o misiunea de a studia perspectivele de colonizare a Titanului și lui Enceladus. Consiliul științific al astrobiologilor Institutului NAȘĂ în rezoluția să din 22 septembrie 2008 a inclus Titanul în lista celor mai prioritate obiectele astrobiologice din sistemul solar. După cum a menționat
Colonizarea lui Titan () [Corola-website/Science/333805_a_335134]
-
noi, schimbate radical. Tacticile avioanelor de vânătoare germane erau mai flexibile. În timpul Războiului Civil Spaniol, Werner Mölders a conceptul un nou sistem de tactici pentru aviația de vânătoare. Prima schimbare a vizat folosirea unui număr mare de Bf 109 în misiuni de vânătoare liberă deasupra câmpului de luptă. În locul formației standard V, folosită de numeroase forțe aeriene ale vremii, germanii și-au grupat avioanele de vânătoare în "Rotte" - grup de două avioane în care un pilot conducea formația, iar un al
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
special clădirile și hangarele de la capătul sudic al aeroportului. Bombardierele Do 17 transportau douăzeci de bombe de 110 livre echipate cu fuzibile reglate pentru lansare de la 50 de picioare (15 m) sau mai mult. Echipajele acestor bombardiere executaseră până atunci misiuni de bombardament de la înălțimi de două ori mai mari, ceea ce făcea ca gradul de pericol să fie mult sporit pentru aparatele de zbor. Atacul bombardierelo Do 17 urma să fie parte a unei mișcări duble de învăluire a aeroportului. Avioanele
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
strâmtoarea Dover urmărind curățarea căii de atac pentru bombardiere. În spatele acestora la aproximativ 25 mile (40 km) erau cele 27 de bombardiere Do 17 din I./KG 76 și III./ KG 76, escortate de 20 de Bf 110, care aveau misiunea să atace RAF Kenley. La scurtă distanță de bombardierele Dornier erau Ju 88 din III./ KG 76 escortate de Bf 109 din JG 51. Această formație trebuia să se afle la 15 mile (14 km) în fața următorului val. În urma lor
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
cea mai mare parte a pesonalului de la sol a avut timp să se adăpostească înainte de declanșarea bombardamentului german. KG 1 a pierdut doar un singur bombardier He 111, un al doilea fiind doar ușor avariat, dar nu și-a îndeplinit misiunea, nereușind să distrugă aeroportul Biggin Hill Până în acel moment, avioanele de vânătoare germane luptaseră bine, dar urma cea mai dificilă parte a operațiunii - revenirea la baze și înfrângerea opoziției britanice. Avioanele de vânătoare germane aveau în acel moment rezerve limitate
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
stabilească dacă cei lipsă la apel aterizaseră în siguranță sau se parașutaseră. În acest timp au fost evaluate pierderile, au fost îngrijiți răniții, s-au luat măsuri pentru identificarea celor morți. Tehnicienii au trecut la reînarmarea și alimentarea avioanelor pentru misiunile următoare. În această perioadă, britancii au trimis în misune două bombardiere Bristol Blenheim din escadrila 114 să atace Frecamp și Dieppe. Misiunea a fost executată de la mare altidudine. La Frecamp nu s-au înregistrat distrugeri materiale sau piereri umane și
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
răniții, s-au luat măsuri pentru identificarea celor morți. Tehnicienii au trecut la reînarmarea și alimentarea avioanelor pentru misiunile următoare. În această perioadă, britancii au trimis în misune două bombardiere Bristol Blenheim din escadrila 114 să atace Frecamp și Dieppe. Misiunea a fost executată de la mare altidudine. La Frecamp nu s-au înregistrat distrugeri materiale sau piereri umane și se pare că atacul de la Dieppe nici măcar nu a fost sesizat. Pe drumul de întoarcere, bombardierele s-au intersectat cu două avioane
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
nu a fost sesizat. Pe drumul de întoarcere, bombardierele s-au intersectat cu două avioane de recunoaștere Spitfire ale „Photographic Reconnaissance Unit” (PRU). Aceste aparate erau neînarmate, nu dispuneau de echipament radio și de orice alt echipament considerat neesențial pentru misiunile de recunoaștere. Avioanele erau echipate în schimb cu rezervoare suplimentare de combustibil. Pentru creșterea vitezei, avioanele erau acoperite cu o vopsea specială, iar suprafața era atent lustruită pentru reducerea frecării. Avioanele Spitfire erau în acele timpuri cele mai rapide aparate
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
vitezei, avioanele erau acoperite cu o vopsea specială, iar suprafața era atent lustruită pentru reducerea frecării. Avioanele Spitfire erau în acele timpuri cele mai rapide aparate de zbor din doatarea britanicilor sau germanilor, fiind capabile să atingă 640 km/h. Misiunile lor se desfășurau la altitudini de peste 10.000 m și de cele mai multe ori zborul lor rămânea nedetectat. Ei au fotografiat porturile și aeroporturile și s-au întors la bază. La ora 17:00, Luftwaffe era pregătită pentru un nou val
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
54 și ZG 26. Operatorii de radar britanici au estimat corect puterea formațiilor germane la 250 de aparate de zbor. Pentru respingerea atacului, controlorii de la centrul Uxbridge au trimis în aer 13 escadrile. De la Watnall au mai fost trimise în misiune încă patru escadrile. În total, britanicii aveau în aer 47 de avioane 47 Spitfire și 97 Hurricane. Zece dintre avioanele de vânătoare RAF erau dotate cu tunuri de 20 mm. Cele patru escadrile de la Watnall (No. 32, 54, 56 și
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]