10,418 matches
-
le duc înapoi, dacă asta îți dorești cu adevărat. Cred că a fost o nebunie din partea mea să cred că te pot scoate din tricourile tale „Fruit of the Loom“. —Weekendul ăsta cu Maria o să-ți prindă bine, spuse el blând, recunoscător că îi dădusem pace. O să ai ocazia să scapi de orice ar fi care te frământă, să beți prea mult, să o asculți cum mă face hobbit. Să sperăm că după un weekend cu consumatori de modă vorbind timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
ca sângele, aprinse de explozie și stinse ca un scurtcircuit. Așa cum mă întindeam atunci pe burtă în mocirla de la marginea drumului, cu coatele proptite în noroi, cu obrajii sprijiniți în podurile palmelor murdărite de balega cojită de soare,chipul mamei, blând și adorat, mă ferea de nebunie. Fiindcă îmi venea să urlu, să răcnesc, să-mi arunc căciula grea de oaie de pe capul tuns chilug și să-mi sfâșii mantaua prea grea și prea mare, pătată peste tot de zeama răsturnată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
sac de merinde. L-am văzut de-atâtea ori, când moartea sfredelea pământul între cizme, când caii, cu picioarele din față retezate, clătinau capetele ca urșii, cerșindu-ne sfârșitul chinurilor, cu privirea lor deșteaptă! Atunci maiorul nostru era bun și blând. Ridica umerii neputincios și telefona la Divizie că lupta e inegalăă Răcnea numai înainte și după atac, atunci când distanța dintre noi și zona de foc era destul de apreciabilă. În ziua aceea de groază și nebunie, când tărgile veneau și plecau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
trambulină. - L-ai învățat cu nărav de la început, obiectă atunci fratele său de sub țeasta lui Peter Altenberg, în dialect specific vienez. Nu-i așa Peter? Inconștientul meu amic îmi zâmbea copilărește, fericit de revedere. Cine nu l-a cunoscut pe blândul copilaș în etate de patruzeci și ceva de ani, cu numele de Peter Altenberg, are tot dreptul să regrete. El a scris numai câte un singur cuvânt din fiecare poezie delicată, pe care însă a trăit-o în toată frumusețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
merita? Sau în care continent s-a prăbușit pasărea asta măiastră din înălțimi albastre? Va fi găsit el oare un suflet să-l culeagă și să-l scape? Tatăl său nu avea dreptate atunci când îl credea nebun. Nu. Robert era blând și bun ca un canar dresat. El mai trăiește încă, dacă femeia lui a izbutit să-l înțeleagă, hotărâtă să câștige încă un copil, pe lângă cel cu care venise. Dacă în scurta întârziere ce o fac pe drumul singuratic al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Căpșorul cu fața mică măslinie, cu nările arcuite în aripile nasului ușor coroiat, cu gurița adusă la colțuri, cu buza de sus ușor înălțată și crestată parcă de cuțit, părea uluitoarea capodoperă a unui descreierat genial. Zâmbetul meu cel mai blând și cel mai plin de bunătate dăruit atunci, o făcu să-mi înțeleagă admirația. Ca să mă uimească și mai mult începu să-mi vorbească. - Mă cheamă Amidé, spuse dânsa fără să o întreb. Pronunțase vorbele fără efort, parcă fără a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cea dintâi cu accent berlinez, ținându-mi băiatul de mână. Hans îți seamănă leit. Pe băiat nu-l recunosc, așa cum stă în fața mea, desculț, cu picioarele degerate. Dar Wanda a rămas aceeași, cu ovalul chipului frământat ca din cocă. Era blândă în dragoste, ca oaia la tunsoare. - După ce m-ai necinstit, zice a doua, m-ai poftit în cafeneaua hotelului, unde ai citit revistele un ceas întreg, fără să mă vezi, fără să-mi spui un cuvânt, ca și cum gol ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
fost. ă În curând voi fi dus, totuși, în duba neagră, la cuptor. Mașina va trece grăbită chiar pe străzile copilăriei mele, pe unde am fost fericit atunci când nu cunoșteam abecedarul, știind să citesc numai în privirea mamei și a blândului bunic. Mă vor împinge în cuptorul unde urmează să intru pe burtă, pentru că atunci când tendoanele se vor scurta din pricina căldurii, va trebui să mă ridic. Vreau ca trupul să mi se așeze încă o dată în patru labe și capul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
blajină a bătrânului felcer. Tremura din cap, contestând parcă în permanență ceva. Mâna cu care apucase bisturiul i se clătina ca o amenințare, când încerca să mute gândurile băiețașului înspăimântat. „Cum te cheamă?”, fu prima întrebare a măcelarului cu chipul blând, în timp ce spinteca genunchiul albastru, din care țâșnise un gheizer mic și roșu. „Au!”, țipase băiețașul, și asistenții se opintiră, ca să-l țină imobilizat. „Să nu strigi că mă supăr...”, se răsti buldogul alb, clătinându-și violent tichia. „Au” te cheamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
se putură bucura nestingheriți unul de compania celuilalt. Părea natural să cineze Împreună la aceeași masă, Într-unul sau altul din apartamente. După cum sperase Henry, ea acoperi cu laude bine cumpănite Prințesa, netezindu-i orgoliul scriitoricesc cam șifonat. Vremea era blândă și priveliștile minunate. Când Fenimore trebui să ia În stăpânire apartamentul din Casa, Henry se mută jos, În oraș, ocupându-și locul În caruselul social al comunității de expatriați, dar continuând să se vadă des cu ea. Era decis să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Propunerea lui Compton, pe care aproape o respinsese fără să se gândească, Îi apărea acum ca providențială, oferindu-i o soluție pentru criza profesională pe care i-o destăinuise lui Du Maurier În timpul plimbării pe lângă Porchester Square, În seara aceea blândă de mai, cu un an Înainte. Asigurat cu rezervele grase obținute din drepturile de dramatizare, nu va mai fi nevoit să se târguiască cu editorii pentru niște avansuri mizere sau să deplângă raritatea cititorilor cu suficient discernământ pentru a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ordonate de pietriș, către Luvru. Era una dintre plimbările făcute În zilele care urmară - din fericire, pe Henry Îl lăsase guta, iar Fenimore fusese Întotdeauna adepta mersului pe jos. Avusese dreptate: capitala Își arăta cel mai atrăgător chip. Vremea era blândă și adierile de vânt ușoare. Soarele se reflecta În statuile, crucile și giruetele aurite cocoțate pe clădirile de un cenușiu șters, În siajul spumegat al vaselor de plăcere care străbăteau Sena, În ferestrele de sticlă groasă ale marilor magazine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Îndreptându-se spre Sandsend și trecând pe lângă ferma despre care se spunea că servise de model pentru locuința eroinei principale din Amanții Sylviei. Du Maurier, care Îi cunoștea bine rezervele cu privire la clima din nordul Yorkshire-ului, zâmbi. Vremea a fost foarte blândă cu noi anul ăsta, spuse el. Nici nu-mi amintesc vreun alt septembrie mai frumos. Era bine dispus, nu numai datorită vremii, ci și pentru că, În fine, terminase ilustrațiile la Trilby. — Am asudat serios la ele, spuse. Au ieșit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cu o povestire de Jerome K. Jerome. Bietul Louis! Mort la patruzeci și șase de ani În Samoa. Și se părea că nu bronșita care Îl chinuise toată viața și Îl mânase până În Mările Sudului, În căutarea unei clime mai blânde, Îl ucisese, ci o hemoragie cerebrală, care ar fi putut afecta pe oricine, oriunde. Vestea ajunsese În Anglia În prima săptămână de repetiții la Guy Domville, de aceea nu avusese timp să Îl jelească așa cum s-ar fi cuvenit, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
gaz de pe stradă. Am pierdut piesa de deschidere. Drumul din Hampstead, În trăsura locală de piață, durase mai mult decât de obicei, iar acum erau blocați Într-un șir lung de vehicule, pe Regent Street. Lasă, dragul meu, spuse Emma blând. O să ajungem la timp pentru piesa lui Henry James, nu? — Dar mie Îmi plac farsele, protestă Du Maurier gros. După cum știau amândoi, motivul real al nemulțumirii era că, după ce plătise pentru două piese, Îl irita gândul că nu beneficia În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
că zâmbetele erau forțate? — A mers bine? șopti el. Esmond duse un deget de avertisment la buze, cerând liniște... sau evitând să răspundă? Pe scenă, Alexander se retrăgea Încet și cam stângaci spre ușa salonului de pe partea opusă. „Să fii blândă cu el“, Îi spuse lui Marion Terry cu un glas straniu, sugrumat, care făcu propoziția să sune ca și cum ar fi spus „Să fii blondă cu el“, și „Fii bun cu ea“, lui Herbert Waring. Se opri În prag, mai spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
descriind scena care i se Întindea dinainte, ca un pictor care așterne pe pânză un peisaj en pleine air. Era ora tăcută, somnolentă a prânzului; la orice alt moment al zilei ar fi trebuit să adauge alte câteva zgomote celui blând al valurilor: strigătele Îndepărtate ale copiilor pe plajă, țipetele Înăbușite ale Înotătorilor aruncându-se În mare din corturile pătrate, pe roți. Dar, cu toate că era august și Torquay era plin de vizitatori, plaja de la Meadfoot Sands nu era niciodată aglomerată sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și ale promenadei, care se Întindea spre vest, către Torre Abbey. Cât despre Osborne Însuși, ca majoritatea hotelurilor de calitate din Torquay, Își avea sezonul plin iarna, când cei bogați și dornici de distracții erau atrași În stațiune de clima blândă, pentru care era cunoscută. La vremea aceasta a anului, era pe jumătate gol și surprinzător de ieftin, un adăpost binecuvântat de liniștit pentru scriitorul aflat Încă În convalescență după grava lovitură Încasată de respectul față de sine. Mai stătuse aici, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
În care Își purta silueta schiloadă, țopăind sprinten În cârje, era un exemplu și o dojană pentru parapoanele lui egoiste, dar Jonathan era neobișnuit de melancolic. Aparent, se Îndrăgostise de o femeie În Franța și fusese, În modul cel mai blând cu putință - dar cu nimic mai puțin dureros -, respins. Nu mai era absolut nimic de spus sau de făcut. Nu putea decât să Îi ofere bunătate și compasiune, ca o tăcută strângere de mână. O singură dată observă ceva ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
iar la orgă se intonară câteva dintre bucățile preferate ale lui Du Maurier: Der Nusbaum, de Schumann, Serenada și Adieu, de Schubert - sau cel puțin așa scria În program. Henry nu recunoscu nici una, dar Își aminti cu mare claritate seara blândă de martie, cu ani În urmă, când trecuseră pe sub o fereastră deschisă din Porchester Square, de unde se auzea un glas de tenor, acompaniat de un pian, și unde Kiki se oprise și, ridicând un deget, spusese: „Ah, Serenada lui Schubert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
lunii ianuarie, starea lui Henry pare să rămână stabilă - „ca un copil ostenit“, cum o descrie Alice Într-o scrisoare pentru cei de acasă, „dar confortabil și liniștit“. Este slăbit fizic, dar nu are dureri și aiurează Într-un mod blând, pașnic. Vorbește despre ceaiul luat cu Carlyle și tatăl lui după colț, pe Cheyne Row, ca și cum s-ar fi Întâmplat ieri. Uneori, poate ca urmare a vederii remorcherelor, barjelor și bărcilor cu motor care se preumblă fără Încetare pe sub fereastra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
la început greu de îndurat, apoi s-a dovedit suportabilă. În fond, îmi rămânea verișoara preferată. Iar în ceea ce privește serviciul, ne mergea într-un mod plictisitor, suportabil spre bine. Cei care ne instruiau, subofițeri și caporali obosiți de război, se pretindeau blânzi și păreau să fie recunoscători pentru că puteau să ne ducă pe noi, „turma asta de berbeci“, departe de tot de focul „asupra omului din față“. În zona de plajă a bateriei, Marea Baltică se izbea monoton de țărm. În cadrul exercițiilor se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pot întreba: cum se făcea observată? Cât timp își făcea de cap? Apărea imediat, acoperea absolut orice altceva și, în acest timp, făcea un zgomot care de atunci mi-a rămas cuibărit în ureche și care se numește, mult prea blând, ghiorăit de mațe. Memoriei îi place să invoce lacune. Ceea ce rămâne întipărit își face apariția nechemat, cu mereu alte nume, iubește deghizările. De asemenea, amintirea oferă doar informații vagi și interpretabile în fel și chip. Sita ei are ochiuri când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cărora el le-a oferit cocoașa spre contemplare la orele lui Maruhn și Cozonac, au fost folosiți mai târziu ca modele pentru furia lui de a scrie, de pildă prietenul meu Franz Witte, cu care împărțeam un atelier sub supravegherea blândă a lui Pankok; în roman, lui i-a revenit, sub numele de „von Vitlar“, un rol fantomatic. Iar prietenul Geldmacher, despre care are să se mai povestească, s-a preschimbat într-un bucătar specializat în spaghete zăcând bolnav la pat, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
său, pe care, ca să-i demonstreze duritatea, dar fără să-i fi cerut cineva asta, îl izbea de pereți zugrăviți sau de ziduri goale. Asta se întâmpla la intervale neregulate. În rest, însă, imaginea lui era aceea a unui om blând, de o deosebită politețe, care saluta ceremonios de mai multe ori și care ștergea cu grijă tălpile pantofilor de preșul de la intrare nu doar înainte de a pătrunde în locuințe străine, ci, la fel de temeinic, și atunci când le părăsea. Sosirile și plecările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]