8,716 matches
-
întreabă domnul Piscălescu pe domnul Mușuroi. Domnul Mușuroi doarme pe palier, în fața liftului. N-ai cum să-l clintești. Nici la serviciu nu se mai duce, de frică să nu-și mute altul patul în locul lui, iar el să se culce pe acoperiș. Al dracului, domnul Mușuroi! Și aici are noroc. Casa lui Piscălescu e plină de lucruri mari, pe când în apartamentul lui Mușuroi ar mai încăpea vreo șapte limuzine. Câștigă și el, ca toată țara, n-are cum să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
-ți place să te chinui“. „Încerc să înțeleg“, a spus Vasile B. „Ce-i de înțeles - i-a retezat-o femeia, dar fără răutate, ca și cum oboseala de după o noapte de chef trebuia să-i facă pe toți mai iertători -, te culcai cu alta și te gândeai la mine. Așa făcea și deșteptul de bărbatu-meu înainte să ne căsătorim. Ce motiv aș avea să-i uit pe puștanii cu care m-am pupat? Se vede c-ai fost un băiat drăguț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
momentului, inclusiv cu factorul patriotic. Pe noul produs va fi imprimată imaginea atât de dragă românului, a Bătăliei de la Mărășești. Canapelele babei Cineva, un om milos, desigur, i-a adus cerșetoarei o canapea. În primele seri, mai ales că se culca devreme, când lumea încă mai ieșea la promenadă, situația femeii, care dormea pe canapeaua lipită de zidul bisericii, li s-a părut multora inacceptabilă. Dar cum biata de ea nu mai dormea pe cartoane și ziare, ci pe o canapea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
după cincizeci de ani, chelnerul caligrafiase atent fiecare literă, astfel că pensionarul a rămas cu privirea ceasuri întregi, ca hipnotizat, pe bazaconia din nota de plată, în loc să se enerveze că înmulțirea era complet greșită. Cu Gina domnul Arvinte nu se culcase. „A naibii muiere, și doar s-a îndopat cu schintre! Da’ ce-or fi fost schintrele astea, că nici ieftine nu erau! Îi trebuiau ei schintre, ca să fac eu infarct acum?“ Toată noaptea domnul Arvinte n-a visat decât mese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mult un kilogram. Dar și acesta în mod excepțional. Sau experimental, cu doctorii alături. Există, așadar, și indivizi născuți cu darul de a recupera ceva îndelung dorit într-un mod neverosimil. Un amic mi s-a lăudat că s-a culcat într-o săptămână cu treizeci și patru de femei. Acum, de când cu parizerul lui Gigel, îl cred. Amicul n-a cunoscut intim până la cincizeci de ani nici o femeie, iar când s-a ivit ocazia, geniul din el a răbufnit și s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nopții, a fiert și a tot fiert tocana, și domnul Gușatu nici măcar n-a îndrăznit s-o guste. La douăsprezece fără cinci minute fix încă mai era mândru de tăria de caracter cu care își îndura foamea. Când s-a culcat, în patul care parcă și el răspândea un parfum năucitor de mărar și piper, domnul Gușatu a făcut-o ca un învingător. Or, învingătorii, se știe, n-au somn. De bucuros ce era că-și verificase caracterul, domnul Gușatu, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
vrea binele semenilor, dar se așteaptă la ce-i mai rău din partea lor, zice: „Bre, faceți cum vreți, da’ să știți că felinarul pe care l-ați pus ieri în fața cârciumii e într-o parte“. „Du-te, cetățene, de te culcă!“, îl sfătuiește secretara, care tocmai își strânge lucrurile, însă primarul, care n-are nici un motiv să se grăbească acasă, îl invită în birou pe șeful de la amenajări urbane, mai cheamă și un electrician și se duce cu ei să vadă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
îl laudă pe deputat zicând că avem, în sfârșit, și un tip vertical, se bucură. La miezul nopții trecute, când deputatul vine frânt de oboseală și nu vrea altceva decât să intre un minut în baie și apoi să se culce, o apucă tandrețea. „Ai văzut ce scrie de tine?“, ciripește ea ca odinioară, când n-avea decât cincizeci și patru de kilograme, nu optzeci și nouă. „Scrie că ești singurul care te ții drept. E de bine, nu?“ „E prăpăd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
găsească oricând un bărbat ca să-i fie soție și alți zece cărora să le fie amant? Și de unde atâta magneziu, ca să vindeci harababura de la genele secolului XX? „Bietul Florinel - și-a mai zis sculptorul, și s-a dus să se culce -, nici nu știe ce-l așteaptă. Și măcar dacă ar fi crescut cu mamă, dar uite că o să crească numai cu tată. Și ăla cu totul lipsit de noroc.“ Balurile de altădată O dată-n an, eram mânați la bal ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
se uită la mine, când scriu în mulțime, ca la un ins cu grave probleme de comportament. Pot să fac orice altceva - să scuip, să înjur, să mă leg de femei, să târăsc o sacoșă cu sticle goale, să mă culc de-a dreptul pe trotuar - și nu se sinchisește nimeni. E mai normal să te iei la bătaie pe stradă, decât să scrii. Probabil că și mai nepotrivit ar fi să mergi și să citești. În alte țări, oamenii citesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
interioare. Deodată, o rafală de vînt mai puternică a adus cu ea o altfel de voce a mării, iar eu mi-am ridicat, mirat, capul, dar nu părea să fie decît o alarmă falsă. M-am Întors la visele mele, culcat În poala mîngîietoare. Atunci am auzit, pentru ultima oară, prevenirea oceanului. Ritmul său vast și tulburător bătea cu putere În porțile fortăreței dinăuntrul meu și Îi amenința serenitatea maiestuoasă. Ni s-a făcut frig și am plecat de pe plajă, fugind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
două ore, eram epuizați, iar ceasul meu spunea că nu e decît 12.30. O estimare cît de optimistă tot ne dădea cel puțin Încă cinci ore de mers prin noapte. Alte discuții și Încă o Încercare de a ne culca Între pături. După cinci minute, eram iarăși pe drum. Noaptea abia Începuse, dar am văzut niște faruri În depărtare; nu era ceva nemaipomenit de emoționant, fiindcă șansele să ne ia erau mici - dar măcar se mai lumina drumul. Și așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
spitalul de leproși și, În noaptea aceea, ne-a invitat să luăm masa la el acasă. S-a dovedit a fi un om căruia Îi plăcea enorm să stea la povești. Era foarte tîrziu cînd ne-am dus să ne culcăm. De asemenea, era foarte tîrziu cînd ne-am trezit și am luat micul dejun. Se pare că nu exista nici un „ordin“ pentru a ne da de mîncare, așa că am hotărît să mergem În Callao ca să vizităm portul. Am făcut destul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Îndepărtat de țărm; lumina palidă a lanternelor pe care le aveau la ei le dădea un aer fantomatic. Am mers acasă la dr. Bresciani să mai bem un păhărel și, după ce am mai stat la povești o vreme, ne-am culcat. Vineri era ziua plecării, astfel că de dimineață le-am făcut o vizită de rămas-bun pacienților și, după ce am făcut cîteva poze, ne-am Întors cu doi ananași frumușei, cadou de la dr. Montoya. Am făcut o baie și am mîncat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
de la marginea orașului, situat într-un minunat cadru natural. Oare e necesar să vă mai spunem că în cele două zile de călătorie de la București la Lourdes ni s-au servit câte trei mese calde? Acum obosiți ca niciodată ne culcăm numaidecât pentru că peste câteva ore, adică în dimineața zilei de Paști va trebui să fim la bazilica Sfintei Fecioare de la grotă, unde ne așteaptă un grup de reporteri de la BBC pentru a ne lua un scurt interviu în legătură cu vizita noastră
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
bun, la care mi-a răspuns: Măi frate, mă, să fim uniți cu toții...”. Mă îmbrățișează, îmi dă binecuvântarea... cu lacrimi în ochi. Am ieșit prin fundul grădinii, fără să simt că mă urmărește cineva. Ajuns acasă, la socru, m-am culcat. A doua zi, în 16 octombrie 1948, m-am dus la librăria Atlas din Piața Libertății - Cluj și mi-am comandat manualele școlare pentru clasele I-IV și rechizitele necesare pentru elevii din satul Cristorel. Librarul, care mă cunoștea, mă
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
nume Simon, din Sărata, ne-a adus câteva picături de vin. Drept pâine s-a folosit pâinea obișnuită, Pr. Butnaru, cu memoria sa deosebită a celebrat, amintindu-și textele, iar ca altar a fost pieptul Pr. Patrașcu Gheorghe, care stătea culcat pe pat. Când anchetatorii au încheiat dosarul nostru, intitulat: „Complotul catolicilor din Moldova”, ne-au dus la penitenciarul din Galați, unde am așteptat ziua de 29 august, când am fost judecați de Tribunalul militar. În penitenciarul din Galați, unde director
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
evidență harul pe care ni l-a dat bunul Dumnezeu ca să fim condamnați în ziua de Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul și ne-au îndemnat la răbdare în suferințe. După condamnare am fost duși în „saloane” - camere mari, unde eram culcați pe jos unul lângă altul, neavând nici loc suficient ca să stăm culcați pe spate. Când unul, în timpul nopții se întorcea, toți trebuiau să se întoarcă, din lipsă de spațiu. În primăvara anului 1951 am fost transportați cu vagonul dubă la
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
condamnați în ziua de Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul și ne-au îndemnat la răbdare în suferințe. După condamnare am fost duși în „saloane” - camere mari, unde eram culcați pe jos unul lângă altul, neavând nici loc suficient ca să stăm culcați pe spate. Când unul, în timpul nopții se întorcea, toți trebuiau să se întoarcă, din lipsă de spațiu. În primăvara anului 1951 am fost transportați cu vagonul dubă la canalul Dunăre - Marea Neagră. Aici am fost despărțiți, cei cu pedepse mai mici
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
nume Simon, din Sărata, ne-a adus câteva picături de vin. Drept pâine s-a folosit pâinea obișnuită, Pr. Butnaru, cu memoria sa deosebită a celebrat, amintindu-și textele, iar ca altar a fost pieptul Pr. Patrașcu Gheorghe, care stătea culcat pe pat. ................................................................................................. Odată un preot de la Oradea Mare, după ce l-a vizitat pe Pr. Mihai la Spitalul Filantropia din București, mi-a spus aceste cuvinte pe care nu o să le uit niciodată: „Știi mata cine a fost omul acesta? El
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Familiei, să mă ocup serios de educația Voastră. Să nu Vă pună dracu’ să nu mă ascultați, că naiba Vă ia! Mai întâi de toate, faceți bine și lăsați-Vă de muierlâcuri și de gratuități inutile! Iubiți pe cine vreți, culcați-Vă cu cine doriți, dar atunci fa ceți-o din tot sufletul, iar dacă nu iubiți aveți curajul s-o recunoașteți bărbătește și nu mai faceți pe amorezatul și nu mai oftați ca un terchea berchea pe la toate apusurile de
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
pe Aranjuez, care mă făcu să-i ascult lamentațiile până pe la orele două trecute. Am încercat să-l liniștesc cum am putut. La șase și jumătate dimineața, a fost Tata cel care m-a trezit ca să mă duc la piață. Culcat din nou, am fost trezit de Sibylla [Tulliu] care venea să-și ia mașina de cusut. Iar la orele zece am primit o lecție de înțelepciune de la Mihai. Audiție muzicală în trei (al treilea era Giglio). Foarte frumos: Bach, câteva
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mână pe Montherlant, a fost aceea a calității umane. De aceea, anii pe care i-am petrecut alături de dânsul, cu tot zbuciumul și suferința lor, au constituit adevăratele mele „universități“. Moartea în Spanii Nu pot nici dormi, nici lucra. Stau culcat pe pat într-o totală inacțiune, cu toate că aș fi vrut să mă mișc, să fac, să vorbesc, să râd... De fapt însă de ce m-aș mișca, de ce-aș mai râde, nu știu! Nu-mi doresc nimic afară de posibilitatea de
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
să putem rezista la ceea ce ne place.) Mi am spus: „S-a sfârșit! Nu voi accepta să mă hrănesc cu firimituri. Vom rămâne prieteni, pur și simplu.“ Eram emoționat, dar lucrul nu mă durea prea tare: să nu mă mai culc cu tine nu era o tragedie! Regretam mai degrabă faptul de a nu mai putea să dorm alături de tine, dar, cum tu nu înțelegi nimic în probleme de duioșie, ar fi zadarnic să încerc să-ți explic ce înseamnă să
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
vreau, mă înțelegi, nu mai vreau și nu mai pot să revin în această cameră care este a ta și în care nu am permisiunea de a intra decât în anumite zile, la anumite ore... Nu vreau să mă mai culc pe scaune, apoi să mă ridic pentru ca, la invitația ta, să mă strecor în patul care nu mai este și al meu și pentru ca, până la urmă, să mă întorc pe scaunele mele! Nu mai vreau să pândesc capriciile dispoziției tale
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]