8,894 matches
-
recunoaștem preocuparea de bâz] a lui Aristotel pentru fenomenele biologice, preocupare care îl conduce c]tre adoptarea unui model biologic în explicarea tuturor proceselor naturale. Pentru Aristotel deci, natura unui lucru reprezint] principiul interior de schimbare; o schimbare este natural] dac] este opera acestui principiu natural. S] analiz]m cazul creșterii organice: o plant] se modific] în schimb de la semințe la stadiul de vl]star și apoi de plant] matur] pentru că apoi s] moar]. Aceste schimb]ri sunt naturale deoarece se
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
care își pot ordona acțiunile pe baza înțelegerii raționale. Pentru Aristotel, aceast] tr]s]tur] suplimentar] îi distinge pe oameni de celelalte ființe; definiția omului că ființ] rațional] stabilește raționalitatea ca fiind tr]s]tură uman] cea mai caracteristic]. Astfel, dac] dorim s] determin]m în ce const] natură uman], vom c]uta mai întâi principiul interior care guverneaz] în mod distinctiv viața uman], iar acesta este rațiunea. În acest fel, Aristotel a oferit materia prim] pe care stoicii - și în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
noi toți, adic] Dumnezeu, pentru c] el este autor, promulgator și judec]tor pentru aceast] lege. Cel care nu se supune legii fuge de el însuși, negându-și natură uman]: pentru aceasta, el va suferi cele mai cumplite pedepse, chiar dac] reușește s] scape de ceea ce este considerat în mod obișnuit pedeaps]... (De Re Publică, III, xxii) Pentru a explica implicațiile acestui pasaj, este necesar s] amintim c] pentru românul pragmatic, cerință că legile comportamentului uman s] provin] din natur] putea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
vii-xiii). Universalitatea mai mic] sau mai mare a acestor tr]s]turi, precum și posesia lor egal] de c]tre ființele umane arăt] m]sura în care, pentru Cicero și moștenitorii s]i intelectuali, dreptul natural era înțeles ca fiind natural. Dac] ad]ug]m și m]sura în care pentru ei dreptul natural era înțeles a fi un drept, ne afl]m în poziția din care putem elimina o concepție eronat], dar r]spândit]. Cicero deosebește viziunea corect] asupra dreptului de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
e rațiunea suprem], s]dit] în natur], care ne poruncește ce trebuie s] facem și ne interzice ce nu trebuie s] facem - este spiritul și rațiunea omului înțelept, ea este normă a ceea ce este drept și nedrept.” (Legile, I, vi) Dac] aceast] formulare este esența dreptului natural ciceronian, ea este liber] de orice atașament semnificativ fâț] de metafizica stoic] sau platonician]: f]r] s] implice deci nici un atașament semnificativ fâț] de existența unei „ordini normative naturale” cel puțin în sensul c
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
teoriei dreptului natural exacerbeaz] aceast] problem] și sl]bește leg]tură dintre principiile generale și maximele practice reale. Se împiedic] astfel formularea unui r]spuns direct la întrebarea: ce implic] dreptul natural în practic]? Problema nu este atat de grav], dac] nu uit]m de punctul de plecare al teoriilor dreptului natural. Se întâmpl] adesea că unii dintre criticii moderni ai dreptului natural s] considere aceast] teorie ca fiind una dintre multele care încearc] s] explice fundamentele și natura îndatoririlor morale
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
relativismul. Aceste curente neag] obiectivitatea credințelor morale sau atemporalitatea concluziilor morale. (Aceste curente sunt discutate în capitolul 35, „Realismul”, capitolul 38, „Subiectivismul” și capitolul 39, „Relativismul”). În concluzie, gradul de abstractizare a teoriei dreptului natural nu e deloc surprinz]tor dac] înțelegem aceast] teorie că negare a scepticismului moral. iii. O teorie a drepturilor omului Dreptul natural modern din perioada să timpurie, ca și teoriile anterioare antice și medievale, a încercat, de asemenea, s] resping] scepticismul. A devenit, astfel, foarte general
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
aceast] „calitate moral]” poate fi cel mai bine înțeleas] că un tip de putere sau capacitate moral] care îi atribuie individului o semnificație moral] independent]. Aceast] perspectiv] ofer] deci o înțelegere cu totul nou] a relației dintre individ și societate. Dac] morală fusese în general înțeleas] că un set de obligații oferite de modelele de interdependent] ale vieții sociale, acum ea întruchipa rezultatul relațiilor voluntare dintre agenții morali independenți cu urm]torul corolar atât de caracteristic teoriilor moderne ale drepturilor: importantă
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
teoriile morale consensualiste și, mai ales, teoriile alegerii raționale. Aceste teorii bazate pe drepturi au ins] un punct slab tocmai acolo unde secularismul lui Grotius se dovedea și el problematic: ele par incapabile s] ofere o noțiune adecvat] a obligației. Dac] îndatoririle mele morale depind tocmai de faptul c] le-am acceptat în mod liber, de ce nu le pot inc]lca ori de câte ori vreau s] fac acest lucru? Desigur c] ordinea social] s-ar pr]buși dac] toți indivizii ar gândi în
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
o noțiune adecvat] a obligației. Dac] îndatoririle mele morale depind tocmai de faptul c] le-am acceptat în mod liber, de ce nu le pot inc]lca ori de câte ori vreau s] fac acest lucru? Desigur c] ordinea social] s-ar pr]buși dac] toți indivizii ar gândi în felul acesta. Totuși, recunoașterea acestui lucru ne îndeamn] la prudent] în folosirea principiului și nu la abandonarea lui complet]. Întrebarea r]mane ins]: de ce s] nu îmi încalc obligațiile atunci când este avantajos s] fac acest
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
prezint] dou] metode de stabilire a ceea ce este în acord cu dreptul natural. Metodă a priori const] în „demonstrarea acordului sau dezacordului necesar cu natura rațional] și social]”, în timp ce metodă a posteriori urmeaz] cursul mai expus eșecului de a „conchide, dac] nu cu sigurant], cel putin cu un mare grad de probabilitate, c] acordul se face cu o lege natural] care exist] pentru toate națiunile sau cel puțin pentru cele cu un grad mai avansat de civilizație”. Deși aceast] ultim] metod
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Grotius o folosește pentru a descoperi ceea ce este natural în viață uman]: „un efect universal cere o cauz] universal]; iar cauza unei astfel de opinii cu greu poate fi altceva decât ceea ce se cheam] simțul comun al omenirii” (Grotius, 1625) Dac] vom adopta metodă a posteriori, aștept]rile noastre nu se vor materializa: în loc s] descoperim credințele cu valoare universal] sau cel puțin general] așa cum se aștepta Grotius, vom afla c] diversitatea uman] nu poate fi înțeleas] prin intermediul principiilor generale ale
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ajuta s] adopt]m o alta. Diversitatea credințelor umane și acceptarea de modele ale acestora drept ghid pentru natură uman] ne va determina s] adopt]m o viziune pluralist] a acesteia (în alți termeni, un pluralism al scopurilor umane): iar dac] viziunea noastr] pluralist] este suficient de solid] vom descoperi c] nu exist] un criteriu pentru bunurile umane aflat deasupra preferințelor individuale. Mergând pe firul acestui raționament observ]m că teoria dreptului natural este în pericol de colaps. Întrebarea care apare
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
este suficient de solid] vom descoperi c] nu exist] un criteriu pentru bunurile umane aflat deasupra preferințelor individuale. Mergând pe firul acestui raționament observ]m că teoria dreptului natural este în pericol de colaps. Întrebarea care apare este urm]toarea: dac] diversitatea uman] este atat de mare, iar valorile sunt atat de fragmentate, cum este posibil] existența societ]ții umane? Dou] tipuri diferite de r]spunsuri sunt posibile. Pe de o parte, ne putem opri asupra importanței morale a individualit]ții
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
aflate în conflict. Cel mai simplu ar fi s] aloc]m o greutate egal] preferințelor individuale și apoi s] alegem rezultatul care ofer] gradul cel mai înalt de satisfacere a preferințelor. O astfel de metod] este echivalent] cu utilitarismul preferințelor. (Dac] am adopta o psihologie hedonist] a acțiunii am alege în acest caz utilitarismul clasic. O detaliere a acestor forme de utilitarism poate fi întâlnit] în capitolul 10, „Utilitatea și Binele”). Aceast] schem] ajut] la identificarea diferențelor principale dintre dreptul natural
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a acțiunii am alege în acest caz utilitarismul clasic. O detaliere a acestor forme de utilitarism poate fi întâlnit] în capitolul 10, „Utilitatea și Binele”). Aceast] schem] ajut] la identificarea diferențelor principale dintre dreptul natural și rivalii s]i moderni: dac] diversitatea uman] poate fi înțeleas] în cadrul unui sistem articulat de bunuri umane distincte sau nu. Dac] accept]m existența unui astfel de sistem, dreptul natural într] în conflict nu numai cu forma clasic] a utilitarismului, ci și cu teoriile contemporane
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
poate fi întâlnit] în capitolul 10, „Utilitatea și Binele”). Aceast] schem] ajut] la identificarea diferențelor principale dintre dreptul natural și rivalii s]i moderni: dac] diversitatea uman] poate fi înțeleas] în cadrul unui sistem articulat de bunuri umane distincte sau nu. Dac] accept]m existența unui astfel de sistem, dreptul natural într] în conflict nu numai cu forma clasic] a utilitarismului, ci și cu teoriile contemporane ale drepturilor precum cea aminitit] mai sus. În concluzie, desi dreptul natural a contribuit la elaborarea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
acestora, propune o viziune pe care nici o teorie a dreptului natural nu o respinge („utilitarismul obiectiv” susținut de David Brink în lucrarea Moral Realism and the Foundation of Ethics [Realismul moral și fundamentele eticii] este un recent exemplu ilustrativ). Totuși, dac] ipoteza uniformit]ții valorilor se dovedește a fi fals], formele mai simple și mai puțin structurate ale utilitarismului - incompatibile cu dreptul natural - vor fi mai dificil de comb]țuț. Aceast] concluzie este susținut] și de formul]rile generale ale teoreticienilor
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
În al doilea rând, de vreme ce dreptul natural este identificat în mod standard cu dreptul rațiunii, întregul construct teoretic depinde de felul în care înțelegem rațiunea. Cu excepția cazului în care toate formele de raționalitate instrumental] sunt excluse (o alt] ipotez] neplauzibil], dac] teoria se vrea a fi practic]), este foarte dificil s] vedem de ce consecințele nu vor juca uneori un rol decisiv în selectarea sau modelarea principiilor morale. De fapt, relativitatea limitat] închis] în mod obișnuit în teoriile dreptului natural - precum recunoașterea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cere, ea nu trebuie realizat] pentru a obtine pl]cere: pl]cerea este unul dintre mijloace, scopul fiind procrearea. Totuși, punctul slab al acestui argument (mai ales în formele sale simpliste) iese cu ușurinț] la iveal]. Orice acțiune este greșit] dac] într] în contradicție cu o functie biologic] relevant]; ar însemna c] pan] și comportamente inofensive că s]rutul și scrisul (sau tehnoredactarea) sunt, de asemenea, greșite. Gură trebuie folosit] pentru hr]nire și (posibil) vorbire și nu pentru s]rut
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
tehnoredactarea) sunt, de asemenea, greșite. Gură trebuie folosit] pentru hr]nire și (posibil) vorbire și nu pentru s]rut; deși mâna este probabil cel mai adaptabil mecanism din natur], scrisul și tehnoredactarea nu fac parte totuși dintre funcțiile sale biologice. Dac] raționamentul pare exagerat, trebuie, probabil, s] facem o distincție între activit]țile nefuncționale care împiedic] funcțiile biologice și cele care nu fac acest lucru: s]rutul nu împiedic] hr]nirea, în timp ce homosexualitatea împiedic] procrearea. Ins] aceast] strategie nu funcționeaz], de vreme ce
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
natur] poate fi cunoscut] în detaliu. Problema nu este deci de determinare a unei naturi, ci de cunoaștere suficient] a ei. Punctul slab al teoriei dreptului natural const] în eșecul de a dezvolta ideea c] natură uman] este una rațional]. Dac] argumentul principal definește pur și simplu iraționalitatea că autodistrugere, f]r] a specifică ce înseamn] această din urm], atunci el nu este suficient. În acest caz, nu exist] un fundament fiabil pentru multe dintre afirmațiile standard ale ap]r]torilor
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cauzal] și pretențiile noastre de cunoaștere sunt limitate la lumea natural], dar c] nu avem nici un motiv s] credem c] lumea natural] este singura existent]. Din contr], oamenii sunt ființe morale capabile de acțiune și nu ar putea tr]i dac] nu s-ar consideră astfel. Concepția are sens atâta vreme cât se bazeaz] pe ipoteza voinței libere. Kant susține c] această din urm] și cauzalitatea sunt compatibile, cu condiția că libertatea uman] - capacitatea de a acționa în mod autonom - s] nu fie
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
utilizat pentru a clasifică maximele adoptate de c]tre agenți. Un exemplu al utiliz]rii acestui imperativ categoric ar fi urm]torul: un agent care adopt] un principiu al falselor promisiuni nu va dori că acesta „s] devin] lege universal]”. Dac] s-ar întâmpla acest lucru, încrederea s-ar pr]buși, iar agentul nu ar mai putea acționa pe principiul inițial al falselor promisiuni. Acest experiment imaginat demonstreaz] c] un principiu al falselor promisiuni nu poate fi universalizat, deci nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
maximei promisiunilor false sau a oric]ror alte principii de acest fel este compatibil] cu o larg] varietate de cursuri de acțiune. Kant distinge dou] moduri de evaluare etic]. În primul rând putem evalua maximele adoptate de c]tre agenți. Dac] discernem între acestea îi putem identifica pe cei care resping principiile care nu pot fi neuniversalizate (deci au principii morale valoroase) și pe cei care adopt] astfel de principii (deci nu au principii morale valoroase). Kant consider] c] agenții din
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]