8,208 matches
-
realizarea obiectivului global. Din acest motiv, ei vor tinde să pună mai presus interesele subsistemului decât cele ale sistemului. Fiecare subsistem va tinde să lupte pentru o poziție mai bună în cadrul sistemului, nu pentru a contribui mai eficace la realizarea finalităților globale ale acestuia, ci pentru a maximiza beneficiile membrilor săi. „Spiritul de corp” reprezintă, în această perspectivă, promovarea intereselor comune ale membrilor unui subsistem, în contextul și cu instrumentele organizației. Militarii, de exemplu, pot fi tentați să militeze pentru creșterea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și interesele particulare ale membrilor subsistemului (individualism metodologic), soluția va fi căutarea unei modalități de legare a intereselor particulare de realizarea obiectivelor globale, și nu numai de cea a subobiectivelor. John Galbraith (1982) oferă un alt exemplu de preeminență a finalităților unui grup socioprofesional în dinamica întreprinderii americane actuale. Orientarea întreprinderii americane, argumentează economistul american, nu este determinată, în primul rând, de interesul general al colectivității, nici de cel al beneficiarilor direcți ai produselor întreprinderii (clienții) sau de cel al posesorilor
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
întreprinderii (clienții) sau de cel al posesorilor de capital, cum se întâmplă în întreprinderea capitalistă clasică, ci de interesele „tehnostructurii”. Astfel, tendințele de extindere ale întreprinderii americane actuale nu se explică, în mare parte, prin rațiuni de rentabilitate, ci prin finalitatea nemărturisită de a se crea noi posibilități de promovare pentru cei din conducerea tehnic-administrativă. Sistemul politic nu poate fi înțeles doar ca un subsistem al colectivității, orientat spre organizarea și conducerea întregii vieți sociale, în spiritul intereselor globale. Marx a
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
imaginea unor ierarhii complexe de subsisteme și de sub-subsisteme. Societatea este compusă din mari subsisteme ca: economie, sistem politic, juridic, artă, știință, învățământ, asistență sanitară, familie. Fiecare dintre aceste subsisteme reprezintă, la rândul său, un sistem, cu logica sa, cu finalitățile sale proprii, fiind compus din alte subsisteme. Fiecare întreprindere are secții, servicii etc. Diviziunea sistem-subsistem merge până la ultimul subsistem, „atomul” vieții sociale - comportamentul uman elementar. Ceea ce în schema funcțională figura ca relație dintre sistem și elementele sale reprezintă în fapt
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
exercita asupra societății o presiune structurală mai generală, în sensul unei organizări sociale în care religia să joace un rol dominant, în timp ce știința presează spre o organizare socială menită să utilizeze în mod prioritar instrumentele și rezultatele științei. • Subsistemele manifestă finalități proprii. Subsistemele nu trebuie privite ca fiind orientate exclusiv spre cerințele funcționale ale sistemelor din care fac parte. Ele au propria lor logică, cerințele lor specifice de menținere, funcționare și dezvoltare (finalități interne) - într-un cuvânt, autonomia lor funcțională. Sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
mod prioritar instrumentele și rezultatele științei. • Subsistemele manifestă finalități proprii. Subsistemele nu trebuie privite ca fiind orientate exclusiv spre cerințele funcționale ale sistemelor din care fac parte. Ele au propria lor logică, cerințele lor specifice de menținere, funcționare și dezvoltare (finalități interne) - într-un cuvânt, autonomia lor funcțională. Sunt active în cadrul sistemului din care fac parte nu numai pentru a-șipromova contribuția funcțională globală, ci și propriile finalități, chiar dacăacestea nu sunt concordante cu structurile și finalitățile dominante ale sistemului. Sistemul juridic
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
parte. Ele au propria lor logică, cerințele lor specifice de menținere, funcționare și dezvoltare (finalități interne) - într-un cuvânt, autonomia lor funcțională. Sunt active în cadrul sistemului din care fac parte nu numai pentru a-șipromova contribuția funcțională globală, ci și propriile finalități, chiar dacăacestea nu sunt concordante cu structurile și finalitățile dominante ale sistemului. Sistemul juridic militează pentru autonomia sa, care îi asigură corectitudinea funcționării, lucru de care alte subsisteme ale societății ar putea să nu fie conștiente, manifestând chiar o atitudine
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de menținere, funcționare și dezvoltare (finalități interne) - într-un cuvânt, autonomia lor funcțională. Sunt active în cadrul sistemului din care fac parte nu numai pentru a-șipromova contribuția funcțională globală, ci și propriile finalități, chiar dacăacestea nu sunt concordante cu structurile și finalitățile dominante ale sistemului. Sistemul juridic militează pentru autonomia sa, care îi asigură corectitudinea funcționării, lucru de care alte subsisteme ale societății ar putea să nu fie conștiente, manifestând chiar o atitudine ostilă. O structură opresivă a societății este orientată în
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
să nu fie conformă, integral sau parțial, cu logica sistemului din care face parte. Subsistemul militar poate presa, în anumite condiții, pentru obținerea de resurse importante, necesare dezvoltării sale, chiar spre o politică agresivă care i-ar favoriza promovarea propriilor finalități. Sunt ilustrative, în acestsens, disputele asupra influenței Pentagonului, asupra politicii externe americane. În anii ’60 s-a declanșat în SUA o largă dezbatere politică în legătură cu justificarea efortului financiar imens presupus de programele spațiale. Criticii acestor programe au adus obiecții de
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și lansarea unor programe de dezvoltare de indicatori sociali care urmau să evidențieze efectele pozitive multiple ale eforturilor spațiale asupra întregii societăți americane (Bauer, 1966). Este un caz tipic de tentativă a unui subsistem de a-și promova propriile sale finalități la nivelul sistemului din care face parte. Sistemul de recompense și pedepse este un mecanism care are ca rezultat creșterea autonomiei subsistemelor și amplificarea finalităților lor proprii. Pentru a stimula performanțele subsistemelor, sistemele utilizează diferite stimulente pentru membrii acestora: beneficii
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Este un caz tipic de tentativă a unui subsistem de a-și promova propriile sale finalități la nivelul sistemului din care face parte. Sistemul de recompense și pedepse este un mecanism care are ca rezultat creșterea autonomiei subsistemelor și amplificarea finalităților lor proprii. Pentru a stimula performanțele subsistemelor, sistemele utilizează diferite stimulente pentru membrii acestora: beneficii și penalizări. Devine interesul personal al membrilor subsistemului ca acesta să câștige în importanță în cadrul sistemului. Acest mecanism poate explica, într-o bună măsură, dezvoltarea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
acesta să câștige în importanță în cadrul sistemului. Acest mecanism poate explica, într-o bună măsură, dezvoltarea unei autonomii disfuncționale a subsistemelor: apărarea de controlul sistemului, umflarea lor artificială dincolo de funcția efectivă pe care o îndeplinesc în cadrul sistemului mai general, promovarea finalităților proprii. Apare și la nivelul subsistemelor o oscilație specifică între orientarea de subsistem și orientarea de sistem, între centrarea pe funcția îndeplinită în cadrul sistemului și centrarea pe propriile sale finalități. Relații de vecinătate: acomodare, dominare, cooperare, concurențătc "Relații de vecinătate
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
efectivă pe care o îndeplinesc în cadrul sistemului mai general, promovarea finalităților proprii. Apare și la nivelul subsistemelor o oscilație specifică între orientarea de subsistem și orientarea de sistem, între centrarea pe funcția îndeplinită în cadrul sistemului și centrarea pe propriile sale finalități. Relații de vecinătate: acomodare, dominare, cooperare, concurențătc "Relații de vecinătate\: acomodare, dominare, cooperare, concurență" Între sisteme nu există numai relații de subși supraordonare („pe verticală”, ierarhice), ci și relații de vecinătate („pe orizontală”). Se pot desprinde așadar două mari tipuri
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
strict necesare, să încurajeze sau să descurajeze perfecționarea profesională și performanțele profesionale. Dacă o întreprindere are nevoie de muncă suplimentară, poate să încurajeze familia să fie permisivă din acest punct de vedere, utilizând un sistem de beneficii suplimentare. • Asimilarea ca finalități proprii. Un sistem poate să-și însușească, pe lângă finalitățile sale constructive, și finalități laterale. Este vorba de funcțiile sociale pe care întreprinderile actuale tind să și le asume tot mai mult sau de orientareaacestora spre „umanizarea muncii”, spre creșterea calității
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și performanțele profesionale. Dacă o întreprindere are nevoie de muncă suplimentară, poate să încurajeze familia să fie permisivă din acest punct de vedere, utilizând un sistem de beneficii suplimentare. • Asimilarea ca finalități proprii. Un sistem poate să-și însușească, pe lângă finalitățile sale constructive, și finalități laterale. Este vorba de funcțiile sociale pe care întreprinderile actuale tind să și le asume tot mai mult sau de orientareaacestora spre „umanizarea muncii”, spre creșterea calității umane a muncii. Familia poate să-și însușească drept
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
o întreprindere are nevoie de muncă suplimentară, poate să încurajeze familia să fie permisivă din acest punct de vedere, utilizând un sistem de beneficii suplimentare. • Asimilarea ca finalități proprii. Un sistem poate să-și însușească, pe lângă finalitățile sale constructive, și finalități laterale. Este vorba de funcțiile sociale pe care întreprinderile actuale tind să și le asume tot mai mult sau de orientareaacestora spre „umanizarea muncii”, spre creșterea calității umane a muncii. Familia poate să-și însușească drept finalitate stimularea unei atitudini
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sale constructive, și finalități laterale. Este vorba de funcțiile sociale pe care întreprinderile actuale tind să și le asume tot mai mult sau de orientareaacestora spre „umanizarea muncii”, spre creșterea calității umane a muncii. Familia poate să-și însușească drept finalitate stimularea unei atitudini responsabile față de muncă a membrilor săi, participarea lor activă la viața colectivității. Ca rezultat al influențelor reciproce laterale, are loc un proces de acomodare a sistemelor sociale. Pe lângă acomodare, există însă și tendințe de dominare. Un subsistem
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
relații dintre colectivități sunt cazuri de dominare a unui sistem de către un altul. Relații de concurență/cooperare. În afara relațiilor de influență reciprocă laterală, sistemele sociale intră și în relații de concurență pentru diferitele resurse sau de cooperare pentru realizarea unor finalități comune. Competiția dintre sistemele sociale pentru resursele necesare ridică, pentru sociologie, un grup de probleme distincte. Între principalele subsisteme ale societății - economie, știință, cultură, asistență sanitară, învățământ - există, pe lângă alte tipuri de relații, și relații de concurență pentru obținerea resurselor
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
este un alt exemplu. Competiția pentru resurse poate îmbrăca forme dintre cele mai diferite: începând cu sisteme de norme instituționalizate, general acceptate, continuând cu negocierea și sfârșind cu conflictul, cu lupta violentă. Relațiile și mecanismele cooperării sistemelor în realizarea unor finalități comune devin nu mai puțin un subiect de interes acut pentru sociologie. Cooperarea presupune existența unor finalități comune, fără a exclude însă și existența unor finalități divergente care implică, la rândul lor, elemente de concurență, competiție, negociere sau conflict. Cooperarea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de norme instituționalizate, general acceptate, continuând cu negocierea și sfârșind cu conflictul, cu lupta violentă. Relațiile și mecanismele cooperării sistemelor în realizarea unor finalități comune devin nu mai puțin un subiect de interes acut pentru sociologie. Cooperarea presupune existența unor finalități comune, fără a exclude însă și existența unor finalități divergente care implică, la rândul lor, elemente de concurență, competiție, negociere sau conflict. Cooperarea poate fi economică, socială, politică, științifică, culturală. Ea poate fi între întreprinderi, între clase și grupuri sociale
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sfârșind cu conflictul, cu lupta violentă. Relațiile și mecanismele cooperării sistemelor în realizarea unor finalități comune devin nu mai puțin un subiect de interes acut pentru sociologie. Cooperarea presupune existența unor finalități comune, fără a exclude însă și existența unor finalități divergente care implică, la rândul lor, elemente de concurență, competiție, negociere sau conflict. Cooperarea poate fi economică, socială, politică, științifică, culturală. Ea poate fi între întreprinderi, între clase și grupuri sociale, între indivizi, între state. Competiția pentru resurse și cooperarea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
implică, la rândul lor, elemente de concurență, competiție, negociere sau conflict. Cooperarea poate fi economică, socială, politică, științifică, culturală. Ea poate fi între întreprinderi, între clase și grupuri sociale, între indivizi, între state. Competiția pentru resurse și cooperarea pentru realizarea finalităților comune reprezintă sfere problematice care vor atrage cu siguranță interesul sociologiei în următorii ani. Puține cunoștințe sistematice au fost acumulate până în momentul de față. Există deja cristalizate o serie de teorii parțiale, de analize care nu se articulează însă într-
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
se manifestă sub forma presupoziției generale că aceștia aleg din posibilul acțional mijlocul adecvat de realizare a cerințelor funcționale. În acest caz, raționalitatea actorilor, presupusă de modelul funcțional, implică două componente majore: a) Raționalitatea scopurilor. Sistemele sociale sunt caracterizate prin finalități obiective care regizează efectiv comportamentul lor. Scopurile, aspirațiile, idealurile colectivității reflectă în mod adecvat aceste finalități reale. Oamenii nu-și propun scopuri absurde. Și nici măcar irealizabile, adaugă Marx. Comportamentul claselor și grupurilor sociale este regizat de ceea ce Marx numea „interesele
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a cerințelor funcționale. În acest caz, raționalitatea actorilor, presupusă de modelul funcțional, implică două componente majore: a) Raționalitatea scopurilor. Sistemele sociale sunt caracterizate prin finalități obiective care regizează efectiv comportamentul lor. Scopurile, aspirațiile, idealurile colectivității reflectă în mod adecvat aceste finalități reale. Oamenii nu-și propun scopuri absurde. Și nici măcar irealizabile, adaugă Marx. Comportamentul claselor și grupurilor sociale este regizat de ceea ce Marx numea „interesele lor obiective”. Interesele obiective reprezintă, în limbajul modelului funcțional, cerințele funcționale asociate cu poziția obiectivă a
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
să simtă, să aspire, săgândească, să dorească proletariatul în virtutea condițiilor sale obiective de viață. b) Raționalitatea mijloacelor. Sistemele sociale reușesc să identifice din posibilul lor acțional acele mijloace de acțiune, forme de organizare care duc în mod efectiv la realizarea finalităților lor obiective. Conștiința ca factor explicativ independent. Ultimele două ipostaze aleconștiinței luate în discuție nu acordau acesteia nici un rol independent în explicarea fenomenelor sociale. Chiar în ultima ipostază de instanță activ mediatoare adeterminismului obiectiv, ea nu aducea o contribuție proprie
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]